ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2565/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2565/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 22 aprilie 2004, recurentul B.P. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de
Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 11140/10553 din 9
martie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea beneficiului drepturilor
prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că a avut statutul de refugiat
din motive etnice.
Curtea de Apel București,
prin sentința civilă nr. 1374 din 31 mai 2004, a admis acțiunea, a anulat
hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care
să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al legii menționate,
pentru perioada martie 1944 - martie 1945, cu începere de la 1 octombrie 2003.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că reclamantul. împreună cu soția și fiica sa au
fost obligați să se refugieze, urmare a persecuțiilor etnice la care au fost
supuși, din localitatea Orhei -Basarabia, în comuna Pietroasa, județul Buzău,
în martie 1944, fapt dovedit cu autorizația nr. 234 din 20 martie 1944.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, cu motivarea
că în mod greșit instanța de fond a anulat hotărârea emisă de ea, atâta vreme,
cât la data prezentării în fața comisiei, intimatul nu a fost în măsură să depună
dovezi în sprijinul susținerilor sale, astfel încât, pe cale de consecință,
actul administrativ atacat este corect, iar pentru valorificarea pretențiilor
sale, intimatul ar fi trebuit să se adreseze Casei de Pensii, cu o nouă cerere.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000,
beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, persoanele,
cetățeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au
suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate
în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Din probele administrate în
cauză, a rezultat cu certitudine că intimatul-reclamant, împreună cu familia
sa, a fost strămutat din Basarabia, după ocuparea ei de către administrația
sovietică, în România, ca urmare a persecuțiilor la care etnicii români au fost
supuși de către autoritățile sovietice.
Intimatul a depus în acest
sens, la dosarul de fond, Autorizația eliberată de Prefectura județului Orhei,
în care se arată că acesta a beneficiat din partea autorităților, de
„autorizațiune de strămutare de domiciliu”, așa cum s-a eliberat
„funcționarilor de toate categoriile din județ ce urmează a se evacua la vest
de Prut”. Mențiunile din acest înscris oficial se coroborează cu certificatul
de atestare a cetățeniei române în care se menționează domiciliul inițial din
comuna Orhei și declarația autentificată a martorilor T.G. și I.P.
În raport cu aceste
probatorii, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea intimatului-reclamant.
Față de aceste considerente
și constatând că potrivit dispozițiilor art. 304 și 304
1
C. proc.
civ., nu există motive de casare sau modificare a sentinței pronunțate de
instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1374
din 31 mai 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,
ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 aprilie 2005.