ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2931/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea nr. 27/S din 10 februarie 2014, Tribunalul Brașov a respins cererea de lămurire a înțelesului și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 123/S din 13 aprilie 2009, formulată de către reclamanta C.R.M. și cesionarul drepturilor litigioase ale acesteia, L.I., în contradictoriu cu intimații C.I.M., C.M., C.V.V., O.A. și SC P. Brașov SA. În motivarea hotărârii, se arată că s entința civilă nr. 123/S a cărei lămurire se solicită a fost pronunțată la data de 13 aprilie 2009, a devenit definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 8/2010 și irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6530/2010.

Din însăși conținutul cererii formulate rezultă că sentința a fost investită cu formulă executorie și executată silit, astfel că intimata a emis o nouă decizie sub nr. 68 din 22 decembrie 2010, ulterior acesteia fiind respinse cereri de înscriere a dreptului de proprietate în favoarea beneficiarilor. Raportat la data pronunțării hotărârii și dispozițiile art. 24 - 27 din Noul C. proc. civ., în speță sunt aplicabile prevederile art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. - 1865 și nu cele indicate în cerere reprezentate de art. 443 din Noul C. proc. civ. Vechiul C. proc. civ. reglementează în două articole posibilitatea părților implicate într-un proces finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești de a solicita lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii date, respectiv: art. 281 1 și art. 399 alin. (1) teza a II-a.

Primul caz reglementează posibilitatea părților de a solicita instanței care a pronunțat hotărârea vizată, darea unei încheieri de lămurire a dispozitivului, iar art. 399 teza a II-a alin. (1) reglementează contestația la titlu care are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată și care poate fi folosită în faza de executare silită a hotărârii judecătorești, pentru ipoteza în care sunt necesare atare lămuriri în vederea punerii în executare silită a acestei hotărâri judecătorești, cale ce este la, îndemâna părților „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 1 C. proc. civ.”.

Rezultă că scopul demersului judiciar al părților, respectiv lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu, poate fi atins, alternativ, pe cele două căi procesuale mai sus indicate, elementul relevant în determinarea căii procesuale de urmat fiind faptul începerii executării silite, care restricționează accesul părții la prima alternativă reprezentată de prevederile art. 281 1 . În speță, ne aflăm în această ipoteză a începerii executării silite a hotărârii a cărei lămurire se solicită și în procedura de executare a deciziei de restituire astfel că, odată inițiată procedura executării silite, lămurirea dispozitivului titlului executoriu este posibilă numai în cadrul contestației la titlu.

Pe de altă parte, potrivit documentației depuse la dosarul cauzei, intimata a emis o nouă decizie de restituire tocmai urmare executării silite a hotărârii care se cere a fi lămurită, hotărâre care nu mai este în ființă din perspectivă juridică, ea convertindu-se în decizia care poartă asupra aceluiași bun și constituie la rândul său titlu executoriu, în condițiile prevederilor legii speciale în baza căreia a fost emisă.

Din cererea formulată și solicitările părților cu privire la soluționarea acesteia rezultă în prima variantă o veritabilă contestație împotriva deciziei emise ulterior hotărârii ce se solicită a fi lămurită, iar în cea de-a doua, o cerere având ca obiect obligația de a face, respectiv de a fi efectuată publicitatea imobiliară de către O.C.P.I., solicitată pe cale directă față de o persoană care nu a fost parte în procesul finalizat cu hotărârea ce se cere a fi lămurită, cereri distincte ce nu pot fi primite în cadrul unei cereri de lămurire, cum se solicită în speță. Împotriva hotărârii au declarat apel reclamanții C.R.M. și L.I. La termenul de judecată din 9 aprilie 2014 intimata SC P.D. SA Brașov a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentului L.I., față de faptul că nu a fost parte în procesul a cărei hotărâre se solicită a fi lămurită.

Prin decizia nr. 180/Ap din 16 aprilie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului L.I., a respins apelul declarat de reclamanții C.R.M. și L.I., a obligat apelanții reclamanți să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 1000 RON către SC P.D. SA Brașov și 2480 RON către SC P. Brașov SA. În motivarea soluției sale, Curtea de apel a reținut următoarele considerente: Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului L.I. a fost respinsă având în vedere declarația de cesiune prin care acesta a dobândit cota de 5% din drepturile litigioase deținute de reclamanta C.R.M., în acest context nefiind încălcate nici dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Este adevărat că succesorul cu titlu particular, în baza unui contract de cesiune de drepturi litigioase, perfectat cu persoana ce s-a pretins proprietara bunurilor solicitate prin notificare, nu poate fi considerat o persoană îndreptățită în condițiile și sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi în scopul restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor solicitate prin notificare, însă în speță declarația de drepturi litigioase a fost încheiată după terminarea procesului, astfel încât obiectul acestei declarații vizează deja drepturi dobândite și nu litigioase. Împrejurarea încheierii unui contract de cesiune de drepturi litigioase, fiind o chestiune ce interesează strict părțile contractante, nu poate influența raportul juridic născut ca urmare a formulării de către fosta proprietară sau moștenitorii acesteia a cererii de restituire în temeiul prevederilor legii speciale.

Pe fondul cererii, Curtea a apreciat că nu sunt întemeiate criticile apelanților contestatori, instanța pronunțându-se asupra tuturor aspectelor invocate în cererea de lămurire formulată. S-a avut în vedere faptul că prin lămurirea hotărârii se clarifică măsurile dispuse de instanță atunci când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar și poate genera dificultăți la momentul punerii în executare. În cauză însă, dispozitivul hotărârii este clar exprimat în sensul că pârâta a fost obligată să emită decizia de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 14.125 m.p.

cu datele de identificare topografice precizate așa cum au solicitat contestatorii prin cererea formulată și modificată, iar efectele dispozitivului s-au concretizat, cum corect a reținut și instanța de fond, în emiterea deciziei nr. 68 din 22 decembrie 2010. Această procedură de lămurire a hotărârii poate fi folosită numai atunci când există contradicții în cadrul dispozitivului, iar nu pentru a modifica obiectul acțiunii. Astfel, cererea de efectuare a publicității imobiliare pe alte numere topografice și introducerea în cauză a unei alte părți procesuale nu este admisibilă în cadrul cererii de lămurire a dispozitivului cum greșit solicită contestatorii. În baza art. 274 C. proc. civ., față de culpa procesuală a apelanților contestatori, Curtea a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON către SC P.D.

SA Brașov și 2480 RON către SC P. Brașov SA. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții C.R.M. și L.I., care au formulat următoarele critici: Recurenții susțin că au formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 123/S/2009 a Tribunalului Brașov, ce le-a fost respinsă prin încheierea din 10 februarie 2014, instanța reținând în motivarea acestei încheieri că, urmare sentinței nr. 123/S/2009 a Tribunalului Brașov, intimata SC P. Brașov SA a emis o nouă decizie, cu nr. 68 din 22 decembrie 2010, însă cererile de intabulare a suprafeței de 14125 m.p. au fost respinse, întrucât terenul a fost supus mai multor operațiuni de dezlipiri și alipiri.

Dispozitivul sentinței civile nr. 123/S/2009 a Tribunalului Brașov nu poate fi dus la îndeplinire, întrucât terenul în legătură cu care SC P. Brașov SA a fost obligată să emită decizie de restituire în natură nu poate fi individualizat și delimitat prin raportare la documentația existentă la OCPI Brașov la data de 13 aprilie 2009. Susțin recurenții că la termenul când s-a pronunțat sentința civilă nr. 123/S/2009 a Tribunalului Brașov, instanța a acordat cuvântul numai cu privire la calitatea acestora de persoane îndreptățite, și nu în ce privește delimitarea terenului. În ce privește încheierea prin care tribunalul a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile 123/S/2009, recurenții critică dispozițiile legale avute în vedere de instanță în pronunțarea soluției, precum și considerentele de la pag.

2 alin. (6) din încheiere. Susțin recurenții că, deși în cererea de apel au solicitat instanței să dispună ca OCPI Brașov să transmită instanței extrasele cărților funciare ale loturilor care provin din dezmembrarea terenului de 14.125 m.p., la data emiterii sentinței civile 123/S/2009, Curtea de apel nu s-a pronunțat asupra acestei cereri. Având în vedere încheierile OCPI Brașov de respingere a efectuării operațiunilor de publicitate imobiliară, dar și soluția tribunalului, recurenții susțin că se impune admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 123/S/2009 a Tribunalului Brașov. Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al posibilității de încadrare a criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunțare în ședința publică din 30 octombrie 2014, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Prin exercitarea recursului se urmărește realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs părțile sunt obligate a-și conforma conduita procesuală dispozițiilor imperative anterior invocate. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speța de față, în cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurenții își exprimă nemulțumirea în legătură sentința civilă nr. 123/S/2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, precum și ci privire la modul de soluționare a cererii de lămurire a dispozitivului acestei sentințe, expunând motivele pentru care, după opinia lor, această hotărâre nu poate fi pusă în executare, împrejurare ce ar impune lămurirea dispozitivului. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenții au nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Modalitatea în care recurenții au înțeles să critice decizia atacată constă practic în redarea modului în care a fost soluționată cauza finalizată cu pronunțarea sentinței împotriva căreia au formulat cerere de lămurire a dispozitivului, precum și a încheierii de soluționare a acestei cereri, fără însă a se raporta la argumentele instanței de apel în fundamentarea hotărârii recurate și fără a indica concret în ce constă greșeala de nelegalitate a Curții în soluționarea apelului. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, iar memoriul de recurs nu conține critici propriu-zise, fiind străine de considerentele hotărârii atacate, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs.

Pe cale de consecință, reținând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și nici nu există motive care să poată fi examinate și din oficiu, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții C.R.M. și L.I. împotriva deciziei nr. 180/Ap din 16 aprilie 2014 Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014.