ÎCCJ, Decizia nr. 32/2020

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Brașov, secția civilă, prin Sentința nr. 50/S din 10 martie 2014, a respins contestația formulată de A. împotriva Dispoziției nr. 7605 din 1 decembrie 2013, iar Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de A..

Prin cererea formulată la 25 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Brașov, A. a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 5340 din 22 mai 2003 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. x/2002, a Sentinței civile nr. 14/S din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/2007 și a Sentinței civile nr. 50/S din 10 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/2013, cea din urmă constituind obiectul prezentului dosar.

În motivarea căii de atac revizuentul a arătat că aceste sentințe contravin Deciziei nr. 142/Ap din 22 noiembrie 2000 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2000, irevocabilă prin Decizia nr. 1134 din 28 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2001. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin Sentința nr. 69/S din 8 martie 2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 761 din 9 aprilie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire, cu motivarea că ultima hotărâre este Sentința nr. 50/S din 10 martie 2014, definitivă prin Decizia nr. 900/Ap din 9 decembrie 2014, astfel încât, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din actul normativ anterior menționat pentru formularea cererii de revizuire în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. curge de la 9 decembrie 2014, or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost depusă la 25 iulie 2018; în aceste condiții, față de data la care a rămas definitivă ultima hotărâre - 9 decembrie 2014, se constată că revizuirea a fost introdusă cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și admiterea cererii de revizuire. În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că revizuirea Sentinței civile nr. 50 din 13 octombrie 2014 a Tribunalului Brașov a fost depusă în termen, dispoziția potrivnică fiind Decizia nr. 1134 din 28 martie 2018, întrucât dispozitivul nu a fost comunicat potrivit art. 261 alin. (3) din C. proc. civ. în termen de 7 zile de la pronunțare și nici motivarea nu i-a fost comunicată, în baza art. 264 alin. (1) din același act normativ în termen de 30 de zile de la pronunțare, decizia fiind predată arhivei la 14 mai 2018.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2020 s-a admis în principiu recursul formulat de recurentul A. și s-a fixat termen de judecată la 3 februarie 2020, cu citarea părților.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Cu toate că recursul nu este întemeiat pe dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., nefiind indicat în mod explicit vreunul dintre cazurile de casare reglementate de textul legal specificat, calea de atac va fi examinată din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1), (5) din același act normativ, deoarece criticile de nelegalitate formulate vizează, în fapt, încălcarea dispozițiilor procedurale privind modul de calcul al termenului de revizuire.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Contrar celor susținute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

Cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și următoarele din C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art. 511 din C. proc. civ.

În speță, cererea de revizuire este formulată în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din actul normativ menționat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în speța dedusă judecății de la data pronunțării Deciziei civile nr. 1134 din 28 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 coroborat cu alin. (2) teza finală din C. proc. civ., anume de la 28 martie 2018.

Cererea de revizuire a fost formulată la 30 iulie 2018 și, având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia cu decăderea.

Raportat la prevederile exprese ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care leagă momentul curgerii termenului de revizuire de data rămânerii definitive a ultimei hotărârii care, în speță, este reprezentat de data pronunțării acestei hotărâri sunt nerelevante motivele de recurs prin care se susține necomunicarea hotărârii într-un anume interval de timp.

De asemenea, motivele invocate de recurent nu dovedesc că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, cu atât mai mult cu cât nu s-a formulat cerere de repunere în termen.

În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 761 din 9 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 februarie 2020.

GGC - NN