ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 298/2016

Decizia nr. 298/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat anularea Deciziei nr. 2 din 19 aprilie 2012 și a încheierii nr. 58 din 03 iulie 2012, acte administrative emise de B.

În motivarea cererii, cu privire la Decizia nr. 2 din 19 aprilie 2012, reclamantul a arătat că dreptul la acțiune al pârâtei s-a prescris în termenul de 3 ani prevăzut de dreptul comun, termen raportat la data încheierii contractului de achiziție din 29 martie 2007.

Referitor la Încheierea nr. 58 din 03 iulie 2012, reclamantul a arătat că unul dintre membrii comisiei de soluționare a contestațiilor este în același timp și unul din semnatarii Deciziei nr. 2 din 19 aprilie 2012, fiind încălcate, prin extrapolare, prevederile Standardului 18 - Separarea atribuțiilor din Codul controlului intern/managerial aprobat prin Ordinul C. nr. 946/2005.

Reclamantul a mai susținut că au fost respectate toate reglementările finanțatorului extern stipulate în Acordul de împrumut privind achiziția bunurilor care fac obiectul constatării. Ceea ce auditorii B. consideră că nu a fost respectat, este în fapt o procedură de stabilire a necesarului de materiale de predare-învățare care a stat la baza achiziției. Procedura este prevăzută în Manualul Operațional al Proiectului, căruia auditorii B. îi atribuie un caracter normativ, deși acesta reprezintă doar un set de proceduri interne de lucru, menit să asiste factorii implicați în implementarea proiectului.

A mai arătat că Forma Manualului Operațional a fost revizuită în mod constant, iar documentul în discuție nu putea constitui o „parte integrantă” dintr-un act normativ (Acordul de împrumut), atâta vreme cât el nu se regăsea într-o variantă finală la data semnării actului (23 mai 2003), nu constituia o anexă distinctă ca și celelalte anexe la Acordul de împrumut, și chiar în cursul anului următor celui ratificării împrumutului prin Legea nr. 441/2003 el se afla încă, în situația de revizuire.

Reclamantul a susținut că din toate documentele întocmite în faza de contractare a împrumutului extern, precum și din interpretarea instrumentelor juridice de ratificare, reiese voința părților contractante de a achiziționa inclusiv servicii externe care să asigure personalul necesar pentru susținerea activității de implementare a Programului de Reabilitare Școlară, iar această voință nu poate fi interpretată arbitrar, fără să se țină cont de tot procesul pe care îl parcurge semnarea și ratificarea unui acord de împrumut.

În opinia reclamantului, denumirea "servicii de consultanță" este o denumire generică care nu se poate interpreta și califica decât analizând documentația aferentă întregului proces de negociere, în raport de baza legală la nivelul anului 1997, și în contextul realizării proiectelor din cadrul programului.

În ce privește calificarea pe care pârâta a dat-o contractelor de consultanță încheiate, reclamantul a susținut în esență că interpretarea clauzelor nu a ținut seama de ghidurile anexă la acordurile de împrumut și nici de complexitatea proiectelor ce trebuiau implementate.

Referitor la cheltuielile de training, reclamantul arată că training-urile și cursurile la care au participat persoanele care au lucrat ori lucrează în beneficiul proiectelor au fost unele extrem de tehnice, iar la întoarcerea participanților de la aceste specializări au fost instruiți toți participanții din cadrul proiectelor, astfel că beneficiul a fost atât pentru proiect cât și pentru întregul personal care a participant la derularea proiectului, fiind în conformitate cu prevederile Părții D „întărirea capacității privind managementul Proiectului”, Anexa 2 „Descrierea proiectului” la Acordul de împrumut, document aplicabil în situația analizată. Pe cale de consecință, aceste cheltuieli au fost și sunt în concordanță cu acordurile de împrumut, au avut bază legală pentru a fi efectuate, iar sumele au fost legal și corect cheltuite.

Persoanele nominalizate în actul de control, respectiv D., E., F., G., H., I., J. și K. au formulat cereri de intervenție în interesul reclamantului, reiterând, în esență, argumentele expuse în motivarea acțiunii.

Pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7182 din 18 decembrie 2012, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. București și cererile de intervenție accesorie formulate în interesul reclamantului de către intervenienții D., E., F., G., H., I., J. și K., a anulat Încheierea nr. 58 din 03 iulie 2012, Decizia nr. 2 din 19 aprilie 2012 și Raportul de control nr. 33323 din 12 martie 2012, obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată către intervenienți, după cum urmează: câte 8.399,02 lei către fiecare din intervenienții D., E. și G. și 4.199,51 lei către intervenienta H..

Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs pârâta B., susținând în esență că hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Prin Decizia civilă nr. 2931 din 19 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012 al Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 7182 din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în esență că instanța de fond nu a stabilit prin analizarea obiectului contractelor de consultanță și trening raportat la prevederile Acordului de împrumut și Contractului de finanțare, dacă respectivele cheltuieli angajate de reclamant au fost efectuate în scopul prevăzut, ci a analizat în mod global contractele, concluzionând că serviciile achiziționate se înscriu în prevederile contractului pentru selecționarea consultanților.

În consecință, se impune analizarea fiecărui contract prin prisma rapoartelor de activitatea încheiat aceste contracte pentru a stabili dacă obiectul acestora corespunde cu natura serviciilor specificate în „Manualul serviciilor de consultanță, Ghid cuprinzător pentru selectarea consultanților”.

În aceste condiții, Înalta Curte a considerat că probatoriul administrat în fața primei instanțe este insuficient și nu permite stabilirea corectă a situației de fapt, a naturii și necesității cheltuielilor angajate de reclamantul A. în cadrul Proiectului privind învățământul rural finanțat prin împrumutul acordat de L., soluția care se impune fiind casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 octombrie 2014, sub nr. x/2/2012*.

În rejudecare, la termenul din data de 16 ianuarie 2015 a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul reclamantei, intervenienta M., solicitând admiterea contestației formulate de către minister împotriva Raportului B., precum și anularea în totalitate a Deciziei nr. 2 din 19 aprilie 2012 și a încheierii nr. 58 din 03 iulie 2012, acte administrative emise de B.

La același termen de judecată au formulat cerere de cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantului din prezenta cauză A. și intervenienții: N., O., P., R., S., solicitând ca, după admiterea în principiu a cererii, să fie admisă în tot acțiunea în contencios administrativ formulata de reclamantul A. împotriva Încheierii nr. 58 din 03 iulie 2012 emisă de B. și a actelor administrative care au stat la baza acesteia și să se dispună anularea în tot a Deciziei, cu privire la toate constatările reținute de către organul de control; anularea în tot a Raportului de control al B.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 621 din 6 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. și intervenienții D., E., F., G., H., I., J., K., M., N., O., P., R. și S.

S-au admis cererile de intervenție accesorie.

S-a anulat Încheierea nr. 58 din 03 iulie 2012 emisă de pârâta B. - Departamentul II, Decizia nr. 2 din 19 aprilie 2012 și Raportul de Control din 08 martie 2012 emise de pârâtă.

A fost obligată pârâta să plătească intervenienților D., E., G., H., I., J., R., N., K., P., S., O., suma de câte 3.000 lei fiecare cheltuieli de judecată.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a analizat, conform îndrumărilor instanței de control judiciar celelalte patru puncte ale deciziei contestate, ce vizează stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea sumelor ce reprezintă: c/valoarea unor servicii neprevăzute în sumă de 617.659,37 lei; c/valoarea unor programe de instruire la care au participat persoane care nu aveau calitatea de angajat al A.S, în sumă totală de 22.136 dolari SUA, 735 euro și 8.962,51 lei; c/valoarea serviciilor neprevăzute pentru reabilitarea infrastructurii școlare din România în sumă de 5.640.183,71 lei; c/valoarea programului de instruire la care au participat persoane care nu erau angajate T., în sumă de 7.940 dolari, 3.132,78 euro și 2.070,8 lei.

Astfel, cu privire la constatările 2, 3, 4 și 5 din cadrul Deciziei nr. 2 din 19 aprilie 2012, instanța de fond a reținut că reclamantul A., a urmat procedurile în acord cu legislația în vigoare la încheierea tuturor contractelor, inclusiv la cele de consultanță.

Pe parcursul desfășurării implementării programelor menționate mai sus au avut loc modificări ale legislației în vigoare față de momentul negocierilor (2002) precum și față de data de debut a programelor controlate, respectiv 2003.

În exercitarea controlului (2012) a fost încălcat principiul neretroactivității legii, astfel încât nu s-a ținut seama de normele legale aplicabile faptelor si actelor juridice petrecute în perioada de început a Proiectului (2003).

Nu s-au bugetat posturile care aparțineau ministerului. In program s-au prevăzut numai sumele aferente resurselor umane ce se contractau din exterior.

Din analiza statelor de funcții și a statelor de personal se observă că, deși s-au aprobat pentru unele activități, posturi în schema ministerului, acestea nu s-au putut ocupa integral niciodată.

Activitățile aveau un ritm de implementare care trebuia respectat, așa că, prin intermediul contractelor de consultanță se realizau în termen operațiunile planificate tară a se ajunge la penalități de întârziere.

Nu există norme speciale care să facă din contractul de consultanta un contract numit. Obiectul acestui tip de contract în înțelesul dat de părțile din acordurile de împrumut a fost acela de a asigura T. posibilitatea de implementare a programelor contractate.

De asemenea, în raport de cele menționate la punctul 5, s-a reținut că actele juridice (contractele) ce au stat în spatele activităților necesare implementării Programelor au urmat procedurile legale în vigoare și prin executarea lor nu s-a produs niciun prejudiciu.

Din documentele depuse la dosarul cauzei, la pct. 3.5) din Acordul de împrumut subsidiar nr. 296 Anexa 8, semnat la 19 decembrie 2003, reiese că analiza activității T. se va face de către U. și C. prin rapoarte periodice ce monitorizează si evaluează activitatea în cadrul Proiectului.

În raport de prevederile legislației muncii, în vigoare, la acea dată, în conformitate cu prevederile din acordurile de împrumut, ținând seama de cadrul instituit prin O.U.G. nr. 52/1999 referitor la organizarea și funcționarea Unităților de Management de Proiect, s-au stabilit regulile cu privire la modalitățile de asigurare a resursei umane necesare implementării proiectelor sub denumirea de servicii de consultanță, servicii care se obțin prin procedurile de achiziție ale Băncii Mondiale.

La data de 23 mai 2003, România a încheiat Acordul de împrumut nr. 4691 cu U. în valoare de 60 de milioane dolari SUA privind implementarea V., acord ratificat de România prin Legea nr. 441/2003 (Acordul de împrumut) pentru continuarea procesului de reabilitare și modernizare a școlilor (asigurarea condițiilor igienico-sanitare în școli).

România a mai contractat conform Legii nr. 440/2003 și Legii nr. 439/2003, împrumuturi finanțate de către X. și Z. destinate Y.

Așadar, sunt două proiecte ce sunt finanțate astfel: unul de U. pentru modernizarea școlilor din învățământul rural - V. și altul de către X. și Z. pentru reabilitarea infrastructurii școlare - Y.

Noțiunea de consultanță a fost eronat înțeleasă de către auditorii B. Aceștia au înțeles că "activitatea de consultanță" poate fi realizată doar de o persoană fizică, înalt calificată și cu experiență, deși, în realitate acest termen de "consultanță", conform documentelor BM, se referă la o persoană juridică, capabilă să asigure resursa umană, ce are ca obiect de activitate, activitatea de consultanță și care furnizează atât personal înalt calificat cât și personal suport pentru activitatea de implementarea a proiectelor.

Din Extrasul din Consulting Services Manual, cap. 1.1, reiese că expresia "Servicii de consultanță" definește servicii de consiliere intelectuală și financiară furnizată de consultanți pe baza competențelor profesionale pe care le dețin de a studia, proiecta și organiza proiecte specifice, de a consilia clienții, de a conduce/furniza sesiuni de instruire și de a transfera/transmite cunoștințe.

O comparație între termenii de referință pentru serviciile de consultanță si categoria "implementation services" demonstrează ca serviciile de consultanță solicitate prin contractele încheiate se încadrează în grupa b) "implementation services"- servicii de implementare și c) servici de consiliere.

În concluzie, la achiziționarea serviciilor de consultanță au fost respectate: prevederile acordului de împrumut; prevederile Ghidului pentru selecția consultanților, așa cum este acesta este menționat în acordul de împrumut; prevederile Manualului pentru selectarea consultanților.

Auditorii B. au analizat doar serviciile de consultanță locală (internă).

Serviciile de consultanță realizate - erau absolut necesare A. pentru implementarea proiectelor, întrucât, atât personalul cheie (de baza) cât și personalul suport nu se puteau cuprinde în statul de funcții al ministerului, întrucât acesta cuprindea doar funcțiile specifice activității desfășurate, în mod obișnuit de educație.

A. a asigurat personal pentru funcțiile cheie din proiect (director de proiect, control financiar preventiv, control financiar delegat de la A.A., consilier juridic) pentru implementarea acestuia.

A. a urmat toate procedurile în acord cu legislația în vigoare achiziționarea tuturor serviciilor, inclusiv cele de consultanță.

Entitatea juridică ce avea raporturi juridice cu A. pentru servicii de consultanță, asigura resursa umană pentru implementarea proiectelor având, la rândul său contracte de muncă, cu fiecare persoană cheie sau suport ce implementa efectiv activitățile proiectului.

Personalul consultantului ce implementa efectiv proiectele, realiza, lunar, rapoarte de activitate. B.B. - salariat al A. - semna lunar pontajele pentru personalul consultantului implicat în implementare. Costul serviciilor de consultanță cuprindea salariile personalului implicat în implementarea proiectului, la care se adăugau contribuțiile datorate către stat.

În ceea ce privește participarea, la trening-uri, a unor persoane din cadrul firmei de consultanță implicate în implementarea proiectelor, cheltuielile efectuate cu trainingul acestor persoane sunt cheltuieli cu formarea profesională a personalului implicat în implementarea proiectului.

Conform opiniei auditorilor, cheltuielile efectuate cu trainingul și instruirea trebuiau efectuate pentru personalul angajat al A.

Conform acestui argument, ar fi însemnat să fie trimiși la training, inspectori de specialitate - fizică, chimie, biologie, etc. - pentru a se specializa în management financiar, construcții, management de proiect, achiziții, deși aceștia au atribuții în coordonarea și monitorizarea procesului de învățământ.

În fapt A. nu putea implementa niciunul dintre proiecte rară serviciile de consultanță locală (internă) întrucât personalul cheie și suport al consultantului a realizat peste 80% din activitatea operațională.

Încheierea contractelor de consultanță s-a impus ca o necesitate absolută pentru implementarea proiectelor, în condițiile și termenele convenite în acordurile de împrumut, iar serviciile contractate se înscriu în prevederile Ghidului pentru selecția consultanților așa cum este acesta menționat în acordurile de împrumut.

Cheltuielile cu personalul consultantului au fost cheltuieli de natură salarială, prețul serviciilor de consultanță incluzând salariile, impozitele și contribuțiile aferente pentru angajat și angajator în cadrul contractelor de muncă ale personalului implicat în proiect. Aceste cheltuieli reprezintă circa 95% din valoarea contractelor de consultanță. Firmele ce au asigurat serviciile de consultanță aveau un comision pe care îl utilizau pentru a putea pune la dispoziția A. personalul necesar la orice dată se solicita.

În ceea ce privește cererile de intervenție, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de textul art. 49 C. proc. civ.

Interesul intervenienților în prezenta cauză se justifică prin faptul că în Raportul de control sunt nominalizați ca si persoane cu atribuții în domeniul în care au fost constatate presupusele abateri, respectiv prin decizia B., care face obiectul prezentului dosar, s-a decis valorificarea recomandării din Raport și aplicarea unor măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora de la persoanele presupus a fi vinovate.

Prin Încheierea nr. 58 din 03 iulie 2012 emisă de B., prin care s-a soluționat Contestația depusă de către reclamantă s-a dispus „Respingerea contestației și menținerea conținutului dispozițiilor din Decizia nr. 2/2012 pentru toate măsurile dispuse".

De la data comunicării încheierii prin care s-a soluționat contestația, executarea măsurilor dispuse prin ecizie devine obligatorie, raportat la prevederile pct. 210 din Regulamentul din 4 noiembrie 2010 privind organizarea și desfășurarea activităților specifice B., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.

Prin prezentul demers juridic, intervenienții, în calitate de terți față de actele administrative emise, urmăresc evitarea punerii în executare a măsurilor dispuse de pârâta B. în cuprinsul Deciziei contestate, prin anularea actelor administrative emise, având în vedere că nu este exclusă acționarea în judecată de partea în favoarea căreia au intervenit.

Recursul;

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut în esență că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea B. a României, republicată, raportate la legislația incidentă în cauză și materialul probator administrat precum și a dispozițiilor art. 49 coroborate cu art. 274 C. proc. civ.

O primă critică formulată de recurenta-pârâtă vizează soluția de admitere a cererilor de intervenție accesorie formulate în cauză, apreciindu-se că instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 49 C. proc. civ., reținând în mod eronat că interesul intervenienților, terți față de actele administrative atacate, este unul născut și actual.

Referitor la soluția de admitere a cererii de chemare în judecată și anularea Încheierii nr. 58/2012, a Deciziei nr. 2/2012 și a Raportului de control, recurenta-pârâtă a susținut că în actele atacate, contrar celor reținute de instanța de fond, s-au invocat prevederi legale aplicabile proiectelor în cauză, în vigoare la data respectivă și nu cele din 2012, când s-au efectuat verificările, făcându-se trimiteri punctuale la acestea cu menținerea în mod expres a articolelor invocate.

Totodată, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond și-a însușit susținerile intimatului-reclamant cu privire la poziția exprimată de Banca Mondială prin scrisoarea din 04 mai 2012, întrucât prin aceasta se precizează în mod expres faptul că partea responsabilă pentru administrarea proiectului este Unitatea de Implementare a Proiectului, inclusiv pentru realizarea procedurilor de achiziție.

În ceea ce privește contractele de consultanță încheiate, respectiv contractul din 01 februarie 2004; din 01 februarie 2005; din 13 februarie 2006; din 30 ianuarie 2004; din 01 februarie 2005 și din 23 februarie 2006 încheiate de intimatul-reclamant, recurenta-pârâtă apreciază că în mod greșit s-a reținut prin sentința atacată că acestea sunt contracte de consultanță prin care s-a urmărit obținerea de experiență calificată, serviciile oferite fiind exclusiv atribuții de serviciu ale personalului A., atribuții care au fost stabilite prin prevederile regulamentului de organizare și funcționare.

Consideră recurenta că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că entitatea a asimilat în mod eronat achiziția de servicii de consultanță cu achiziția de servicii de furnizare/gestionare de personal iar prin actul de control contestat în cauză, s-a constatat în mod corect că niciuna din activitățile prevăzute nu se încadrează în categoria serviciilor de consultanță astfel cum sunt acestea specificate în „Manualul serviciilor de consultanță. Ghid cuprinzător pentru selectarea consultanților”.

În ceea ce privește contractele de trening încheiate recurenta-pârâtă apreciază că în mod greșit s-a reținut prin sentința atacată că acestea corespund acordului de împrumut, întrucât astfel cum rezultă din prevederile Anexei „Descrierea tehnică” la Contractul de finanțare și prevederile Anexei 1 „Sinteza Proiectului” la Acordul-cadru de împrumut, „Proiectul cuprinde (…) pregătirea (trening-ul) Unitatea Centrală de Management a Proiectelor și nu justifică încheierea de contracte fără respectarea prevederilor acordului de împrumut, respectiv contracte de furnizare/gestionare de personal.

Recurenta-pârâtă a criticat soluția instanței de fond și în ceea ce privește încadrarea obiectului celor șase contracte încheiate ca fiind furnizare de servicii de consultanță deși prin intermediul acestora s-au achiziționat servicii de furnizare/gestionare de personal iar activitățile prestate nu se încadrează în categoria serviciilor de consultanță astfel cum sunt acestea definite în „Manualul serviciilor de consultanță. Ghid cuprinzător pentru selectarea consultanților”.

O ultimă critică formulată de recurenta-pârâtă vizează obligarea B. a României la plata cheltuielilor de judecată, aceasta susținând că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatul A. cât și intimații-intervenienți J., K., N., O., S. și M. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond, susținând în esență netemeinicia criticilor formulate de recurenta-pârâtă privind sumele plătite în temeiul contractelor de consultanță încheiate în vederea implementării Proiectului cât și a sumelor achitate pentru programele de instruire/trening finanțate în cadrul proiectului precum și criticile formulate cu privire la admiterea cererilor de intervenție accesorie.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor;

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este în parte întemeiat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel cum s-a dispus prin Decizia nr. 2931 din 29 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012, în rejudecarea cauzei, instanța de fond a analizat în cuprinsul sentinței atacate, conform îndrumărilor instanței de control judiciar pct. 2-5 ale Deciziei nr. 2/2012 a B. a României prin care s-a dispus în sarcina intimatului-reclamant măsuri vizând stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea sumelor ce reprezintă c/valoarea unor programe de instruire la care au participat persoane care nu aveau calitatea de angajat al T., în sumă totală de 22.136 dolari SUA, 735 euro și 8.962,51 lei, valoarea serviciilor neprevăzute pentru reabilitarea infrastructurii școlare din România în sumă de 5.640.183,71 lei; c/valoarea programului de instruire la care au participat persoane care nu erau angajate T. în sumă de 7.940 dolari, 3.132,78 euro și 2.070,8 lei.

Efectuând propria evaluare a întregului material probator administrat în ambele faze procesuale, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a interpretat și aplicat adecvat prevederile legale pertinente, constatând că intimatul-reclamant A. - actual A. a respectat toate procedurile în acord cu legislația în vigoare la încheierea tuturor contractelor, inclusiv la cele de consultanță.

Răspunzând criticilor formulate în recursul pârâtei Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la criticile privind sumele plătite în temeiul contractelor de consultanță, încheiate în vederea implementării Proiectului, respectiv contractele din 01 februarie 2004, din 01 februarie 2005, din 03 februarie 2006, din 30 ianuarie 2001, din 01 februarie 2005 și din 23 februarie 2006, potrivit cărora acestea au fost încheiate pentru asigurarea de personal în vederea desfășurării activităților curente și al celor periodice lunare și nu pentru furnizarea de servicii de consultanță, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, prima instanță stabilind în mod corect legalitatea încheierii acestor contracte, noțiunea de consultanță fiind interpretată în mod eronat de auditorii recurentei-pârâte.

Astfel, conform acordurilor de împrumut cât și a normelor care reglementează procedurile de acordare și monitorizare a acestora, termenul de consultanță „se referă la o persoană juridică capabilă să asigure resursa umană, ce are ca obiect de activitate, activitatea de consultanță și care furnizează atât personal înalt calificat cât și personal suport pentru activitatea de implementare a proiectului.

Conform Părții A din Secțiunea II a Acordului de împrumut din 23 mai 2013 între România și U. pentru finanțarea Proiectului privind învățământul rural „serviciile de consultanță vor fi procurate în conformitate cu prevederile Secțiunilor I și IV a „Liniilor directoare: Selectarea și Angajarea Consultanților de către împrumutații Băncii Mondiale” publicate de către Bancă în ianuarie 1997 și revizuite în septembrie 1997, ianuarie 1999 și mai 2002 (Linii directoare pentru servicii de consultanță).

Conform pct. 1.3 din acest document „Termenul de consultant include o mare varietate de entități private și publice, incluzând firme de consultanță, firme de inginerie, manageri de construcții, firme de management, agent de achiziții, inspectori, auditori, agenții Organizațiilor Națiunilor Unite și alte agenții multinaționale bănci de investiții și bănci comerciale, universități, institute de cercetare, agenții guvernamentale, organizații nonguvernamentale și persoane fizice.

Împrumutații Băncii folosesc aceste organizații ca și consultanți într-o sferă largă de activități, precum consultanța în legătură cu diferite politici; reforme instituționale; management; servicii de inginerie; supervizare în construcții; servicii financiare; servicii de achiziție; studii sociale și de mediu și identificarea, pregătirea și implementarea proiectelor pentru a completa competențele împrumutaților în aceste domenii.

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond prin sentința criticată, serviciile de consultanță solicitate prin contractele încheiate se încadrează în grupa b) „implementation services” - servicii de implementare și c) servicii de consiliere, iar la achiziționarea acestora au fost respectate prevederile acordului de împrumut, prevederile Ghidului pentru selecția consultanților, astfel cum este acesta menționat în acordul de împrumut cât și prevederile Manualului pentru selectarea consultanților.

Pe de altă parte, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză și cum în mod corect a reținut judecătorul fondului reprezentanții Băncii au analizat și aprobat planul de achiziție propus prin Proiect, anterior organizării oricărei licitații, respectiv au aprobat tipul, felul serviciilor și lucrărilor achiziționate de către T., pe baza documentației de achiziții elaborată de intimatul-reclamant A., în conformitate cu procedurile băncii și pentru care s-a obținut acordul „No objection”.

Verificând prevederile Acordului de împrumut atât pentru Proiectul privind învățământul rural cât și Proiectul pentru reabilitare instanța de fond a constatat că toate sumele aferente serviciilor de consultanță au fost prevăzute în proiect și sunt eligibile iar aceste servicii realizate erau necesare A. pentru implementarea proiectelor întrucât atât personalul cheie (de bază) cât și personalul suport nu putea fi cuprins în statul de funcții al ministerului.

În ceea ce privește criticile formulate cu privire la sumele cheltuite pentru programele de instruire/trening finanțate în cadrul proiectului și care potrivit opiniei recurentei-pârâte trebuiau efectuate doar pentru personalul angajat al A., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, întrucât cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză, plățile efectuate de T. din sumele acordate pentru activități de training au vizat participarea exclusivă a persoanelor care au lucrat pentru proiectele implementate de această instituție.

Nu pot fi primite întrucât sunt nefondate nici criticile recurentei-pârâte cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, prima instanță reținând în mod corect incidența dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și, în consecință, suportarea acestora în calitate de parte care a pierdut procesul.

Sentința pronunțată de instanța de fond este însă susceptibilă de a fi reformată în ceea ce privește admiterea cererilor de intervenție accesorie formulate în cauză precum și în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către fiecare dintre intervenienții accesorii D., E., G., H., I., J., R., N., K., P., S. și O.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a apreciat că ar fi îndeplinite condițiile impuse de textul art. 49 C. proc. civ. deși intervenienții nu au justificat interesul de a participa la judecarea cauzei.

Contrar celor reținute prin sentința atacată, instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile legale în sensul că interesul de a interveni al terților trebuie să fie legitim, născut și actual.

Simpla nominalizare a acestora în cuprinsul Raportului de control ca și persoane cu atribuții în domeniul în care au fost constatate presupuse abateri nu poate justifica interesul acestora de a participa la judecarea cauzei care are ca obiect anularea Deciziei nr. 2/2012 emisă de B., prin care au fost stabilite măsuri în sarcina conducerii T., obligația acestora de a întreprinde măsurile necesare pentru înlăturarea abaterilor constatate și determinarea întinderii prejudiciilor create precum și recuperarea acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea B. a României republicată „În situațiile în care se constată existența de abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate”.

Prin urmare, identificarea persoanelor răspunzătoare și recuperarea prejudiciului de la acestea reprezintă o obligație a conducerii entității verificate în speță intimatul-reclamant din prezenta cauză care prin acte proprii va întreprinde demersurile necesare doar în situația în care măsurile dispuse prin decizia contestată sunt apreciate ca fiind legale.

În speță, intimații-intervenienți accesorii nu justifică un interes legitim, născut și actual ci invocă o eventuală posibilitate incertă de a le fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru un prejudiciu a cărui existență și întindere nu a fost stabilită.

Astfel fiind, Înalta Curte urmează a admite recursul formulat în cauză în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge cererile de intervenție accesorie formulate în cauză cât și capătul de cerere privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către intervenienți, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind anularea actelor administrative emise de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 621 din 6 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Respinge cererile de intervenție formulate în cauză de către intervenienții D., E., F., G., H., I., J., K., M., N., O., P., R. și S.

Respinge capătul de cerere privind obligarea recurentei - pârâte B. la plata cheltuielilor de judecată către intervenienți.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind anularea actelor administrative emise de recurenta - pârâtă B.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2016.