ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 284/2016

Decizia nr. 284/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând anularea pct. 2 și 3 din Încheierea nr. 109 din 27 septembrie 2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul B. și anularea parțială a pct. 2 din Decizia nr. 24/2013 emisă de B.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 609 din data de 21 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că judecătorul fondului nu a procedat la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de probe și a prejudiciat relevanța și evaluarea acestora, încălcând prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, recurenta a susținut că hotărârea recurată nu este motivată, întrucât judecătorul fondului nu a răspuns detaliat la fiecare argument, nu a studia piesele esențiale ale dosarului, cu atât mai mult cu cât, anumite înscrisuri erau susceptibile să influențeze soluția litigiului, nu și-a motivat hotărârea prin raportare la obiectul Deciziei nr. 24/2013 respectiv prin raportare la ce trebuia urmărit prin Decizia nr. 4/2011, nepronunțându-se practic asupra aspectelor care cu fost cerute.

Consideră recurenta că instanța fondului a încălcat principiul proporționalității întrucât nu a ținut cont de faptul că „A. a luat și a dispus măsuri” nemaiputând fi dispuse alte măsuri potrivit Deciziei ulterioare și nu a ținut cont de faptul că, atâta vreme cât în urma controlului prin procesul-verbal se reține că anumite măsuri sunt îndeplinite total, ca ulterior să fie modificate de intimata-pârâtă și îndeplinite parțial.

Pentru toate aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că instanța fondului a pronunțat sentința recurată cu încălcarea principiilor contradictorialității și disponibilității, respectiv a omis să analizeze actele din dosar iar hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat apărările recurentei.

Intimata B. a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de recurs formulată împotriva sentinței civile nr. 609 din 21 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, cu menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 24/2013 și a Încheierii nr. 109/2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Prin Decizia nr. 24 din 31 iulie 2013 intimata B. a României, urmare a acțiunii de „verificare a modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 18 din 10 august 2012” efectuată la recurenta-reclamantă a constatat la pct. 5, îndeplinirea doar parțială a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 18/2012 prin care entitatea controlată A. era obligată să ia măsuri și să urmărească îndeplinirea măsurilor dispuse la pct. 8 din Decizia nr. 4/2011, urmând a comunica B. modul de realizare a acestora.

Această măsură a fost dispusă în baza procesului-verbal de constatare din 20 iulie 2012 în care s-a reținut îndeplinirea parțială a măsurii prevăzute la pct. 8 din Decizia nr. 4/2011, prin care s-a dispus respectarea prevederilor art. 4 și art. 38 din Legea nr. 500/2002, precum și a art. 18 din Legea nr. 82/1991, prin angajarea și efectuarea de plăți pentru cheltuieli de investiții cuprinse în programul de investiții aprobat și înregistrarea corectă în evidența contabilă a acestor cheltuieli precum și analiza oportunității cheltuielilor de investiții angajate în anul 2009, fără a fi cuprinse în programul de investiții aprobat, pentru care au fost efectuate plăți din sume alocate la articolul bugetar 20 ianuarie 09 „Materiale și prestări servicii cu caracter funcțional”.

S-a reținut prin același proces verbal de constatare pct. B5 că deși comisiile numite de către A. au apreciat ca fiind oportună achiziționarea serviciilor de consultanță aferente elaborării „Proiectului de furnizare de servicii publice on-line către cetățeni și mediul de afaceri și de eficientizare a activităților interne ale A., prin implementarea unui sistem informatic integrat”, existând posibilitatea atragerii de fonduri europene pentru implementarea sa, nu au fost aduse dovezi în acest sens.

Totodată, s-a reținut că nu au fost luate alte măsuri deși prin raportul comisiei interne au fost reținute deficiențe în ceea ce privește modalitatea de atribuire a contractelor încheiate de A. cu SC D. SRL și SC E. SRL.

Potrivit punctului 9 al aceleiași decizii s-a reținut îndeplinirea parțială a măsurii dispuse prin Decizia nr. 18/2012 prin care s-a impus conducerii A. luarea de măsuri și urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse la punctul 18 din Decizia nr. 4/2011 precum și obligația de a comunica B. modul de realizare a acestora.

Auditorii externi au constatat că prin procesul-verbal de constatare din 20 iulie 2012 s-a reținut îndeplinirea parțială a măsurii de la pct. 18 din Decizia nr. 4/2011, prin care s-a dispus conducerii A. luarea de măsuri și intrarea în legalitate privind angajarea și utilizarea creditelor bugetare cu respectarea principiilor unei bune gestiuni financiare în conformitate cu prevederile punctului 1 lit. a) din Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 1792/2002 precum și dispunerea de măsuri pentru analizarea oportunității închirierii spațiului destinat desfășurării activității x Galați, în condițiile în care A. a preluat un spațiu în suprafață de 58,53 mp utilizat cu titlu gratuit de C. filiala Galați de la Instituția prefectului Galați. Totodată, s-a cerut A. să stabilească cuantumul cheltuielilor efectuate cu nerespectarea principiilor economiei și eficienței economice și să dispună măsuri în condițiile legii.

Prin procesul-verbal de constatare din 23 iulie 2013 la pct. B 9 s-a consemnat abaterea reținută, auditorii externi reținând că deși comisia internă a A. a apreciat că au fost efectuate cheltuieli cu respectarea principiilor economiei și eficienței economice, la baza acestei constatări nu au existat documente care să certifice oportunitatea închirierii spațiului.

Prin Încheierea nr. 109 din 27 septembrie 2013 a fost respinsă contestația administrativă formulată de recurenta-reclamantă împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 24/2013.

Totodată, prin sentința atacată se reține că acțiunea în contencios administrativ formulată de A. împotriva Deciziei nr. 18/2012 a B., respectiv a Încheierii nr. 127/2012 a fost respinsă în mod irevocabil prin Decizia nr. 800 din 19 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2012.

Referitor la susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de fond nu a reținut apărările formulate de către A., potrivit cărora, aceasta a adus la îndeplinire măsurile dispuse de intimată, instanța de control judiciar le apreciază va fiind nefondate.

În mod legal prima instanță a constatat și reținut că măsurile dispuse au fost îndeplinite numai parțial, respectiv că nu s-au luat măsuri în ceea ce privește deficiențele rezultate din raportul comisiei interne în ceea ce privește modalitatea de atribuire a contractelor către SC D. SRL și către SC E. SRL.

Astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză și cum în mod corect a reținut și instanța de fond prin sentința atacată, prin procesul-verbal de constatare din 23 iulie 2013 s-a reținut că prin raportul întocmit de comisiile interne numite să analizeze oportunitatea proiectului s-au constatat o serie de deficiențe în ceea ce privește modalitatea de atribuire a contractelor încheiate de A. cu cele două societăți, deficiențe pentru înlăturarea cărora entitatea controlată nu a îndeplinit în totalitate măsurile dispuse.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora nu ar exista nici o recomandare din partea auditorilor externi cu privire la măsurile ce se impun a fi luate în vederea înlăturării deficiențelor consemnate în raportul de control, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate întrucât astfel cum rezultă din conținutul procesului-verbal de constatare din 23 iulie 2013, auditorii publici externi au recomandat conducerii A. să clarifice toate aspectele constatate de comisie și să dispună măsurile necesare, ori pentru aceste aspecte, entitatea controlată nu a prezentat măsurile dispuse în ceea ce privește persoanele considerate răspunzătoare pentru încălcarea prevederilor legale.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că pentru cheltuielile de investiții efectuate în baza contractelor din 25 septembrie 2009 și din 16 octombrie 2009 ar fi fost prevăzute în „Lista cheltuielilor de investiții” aprobate pe anul 2009 și nici că ar fi fost aprobate prin buget fonduri pentru finanțarea lor.

Nu pot fi primite nici criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la soluția instanței de fond în ceea ce privește anularea pct. 3 din Încheierea nr. 109/2013, privind măsurile prevăzute la pct. I 12 din Decizia nr. 24/2013, respectiv neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse la pct. I 13 din Decizia nr. 18/20012, în ceea ce privește închirierea unui spațiu destinat desfășurării activității Oficiului Teritorial Galați cu nerespectarea principiului „economiei și eficienței cheltuielilor”.

Astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză și cum în mod corect a reținut și instanța de fond prin sentința recurată, concluziile comisiei interne conform cărora cheltuielile cu închirierea spațiului ar fi fost efectuate cu respectarea principiilor economiei și eficienței fără a avea la bază documente care să certifice oportunitatea acestei închirieri, nu pot fi suficiente pentru a considera că măsurile dispuse de intimată au fost îndeplinite.

În fapt, pentru cheltuielile angajate în baza contractului din 31 iulie 2009, A. nu a făcut dovada că măsura luată respectă principiile unei bune gestiuni financiare în conformitate cu prevederile pct. 1 lit. a) parag. 4 din Anexa 1 la Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 1792/2002, respectiv nu a urmărit ca pentru spațiul închiriat să obțină un tarif mai mic, având în vedere că la procedura de achiziție au participat mai mulți ofertanți, ale căror oferte erau mai mici decât chiria de 2.160 euro/lună pentru care s-a negociat și închiriat contractul din 2009.

În fine, nu pot fi primite nici criticile formulate de recurenta-reclamantă referitoare la încălcarea procedurii de rezolvare a conflictului, respectiv de soluționare a contestației la Decizia nr. 24/2013, prin neasigurarea efectivă a condițiilor vizând contradictorialitatea și dreptul la apărare, întrucât dispozițiile pct. 102 cât și pct. 217 sunt norme cu caracter supleativ și nu imperativ iar Comisia de soluționare a contestațiilor poate invita dacă consideră necesar, membrii ai echipei de control, reprezentanți ai entității verificate sau alte persoane.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reținând că sentința atacate este legală și temeinică și constatând că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 din același act normativ, va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 609 din 21 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2016.