Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2017
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 402/2017

HOTĂRÂRE
24.02.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 402/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 402/2017 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire formulată la data de 15 noiembrie 2016 (data poștei), înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, la data de 16 noiembrie 2016. revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 4138 din 11 octombrie 2016, pronunțată de această instanță în Dosarul nr. x/95/2015. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că hotărârea mai sus menționată încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 2931 din 9 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/95/2013, prin care Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Gorj împotriva Sentinței civile nr. 333 din 20 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/95/2013.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cererea de revizuire este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Prin Decizia nr. 4741 din 6 decembrie 2016, Curtea de Apei Craiova, secția I civilă, invocând din oficiu excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva Deciziei nr. 4138 din 11 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Gorj, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în cazul cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ, cererea se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre. Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 16 ianuarie 2017, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului C12. Prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., intimata Casa Județeană de Pensii Gorj a solicitat respingerea cererii de revizuire. În susținerea poziției procesuale, a arătat, în esență că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., întrucât dosarele în care au fost pronunțate deciziile pretins contradictorii au avut obiecte diferite. Astfel, Dosarul nr. x/95/2013, în care a fost pronunțată Decizia nr. 2931 din 9 iulie 2014 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a vizat Decizia de debit nr. 94195 din 20 septembrie 2013, prin care s-a stabilit, în sarcina revizuentului, un debit în cuantum de 6.300 lei, reprezentând pensia încasată în perioada 01 ianuarie 2011 - 01 octombrie 2012. Dosarul nr. x/95/2015, în care Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a pronunțat Decizia nr. 4138 din 11 octombrie 2016, a vizat Decizia de debit nr. 94195 din 03 decembrie 2015, prin care revizuentul a fost obligat la plata sumei de 6.506 lei, reprezentând pensie încasată necuvenit, întrucât în perioada 01 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2013 acesta a realizat venituri din profesii libere și comerciale, beneficiind de pensie de invaliditate de gradul II.

Prin rezoluția din 19 ianuarie 2017, Completul C 12 a fixat termen de judecată la data de 3 februarie 2017, C 12, cu citarea părților, în vederea soluționării cererii de revizuire. Deliberând cu prioritate asupra excepției tardivității cererii de revizuire, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. În cauză, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 4138 din 11 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/95/2015, pretins potrivnică Deciziei nr. 2931 din 9 iulie 2014, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/95/2013, care încalcă autoritatea de lucru judecat a acesteia. Decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la data pronunțării, respectiv la 11 octombrie 2016. Prin urmare, termenul prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. pentru promovarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ a început să curgă de la data de 11 octombrie 2016. În cauză, cererea de revizuire a Deciziei nr. 4138 din 11 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost formulată de revizuentul A. la data de 15 noiembrie 2016, conform vizei aplicate de oficiul poștal pe plicul cu care a fost expediată cererea de revizuire la Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Or, potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, cererea de revizuire s-a împlinit la data de 11 noiembrie 2016, calculat în raport, de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 din același act normativ.

Față de aspectele mai sus menționate și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca tardiv declarată.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A., domiciliat în localitatea Pojogeni, orașul Târgu Cărbunești, județul Gorj, împotriva Deciziei nr. 4138 din 11 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca tardiv declarată. Cu drept de recurs, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul se depune ia Înalta Curte de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2017. Procesat de GGC - NN

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 244/2018
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire formulată la data de 6 iulie 2017 (data poștei), înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciz
ÎCCJ 2017-09-11
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 201/2017
Decizia civilă nr. 201/2017 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cadrul procesual Prin sentința nr. 446 din 12 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/95/2015, Tribunalul Gorj a admis
ÎCCJ 2017-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 591/2017
Decizia nr. 591/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 08.03.2016, reclamantul A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj și Comisia Centrală de Contesta
ÎCCJ 2016-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2203/2016
Decizia nr. 2203/2016 Constată următoarele: Prin sentința nr. 446 din 12 februarie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/95/2015, Tribunalul Gorj a admis cererea formulată de reclamantul A., a anulat decizia nr. 94195 din 30.09.2015 emisă de Cas
ÎCCJ 2018-01-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 51/2018
părerea în speța dedusă judecății prin decizia nr. 178 din 10 noiembrie 2014 pronunțată în Dosar nr. x/95/2009. Prin recursul declarat, reclamanții au solicitat casarea în parte a încheierii cu privire la respingerea cererii de recuzare a d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă