ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 804/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12676 din 21 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI - a comerciala, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC U.P. SA, în contradictoriu cu pârâta SC R. SA, având drept obiect obligarea pârâtei la emiterea facturilor aferente plăților făcute în avans pentru lunile septembrie - noiembrie 2007 în baza contractului de prestări servicii pază și protecție din 24 noiembrie 2006. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut faptul ca dispozițiile art. 16 Cap. III din contractul de prestări servicii încheiat de părți nu pot justifica incidența dispozițiilor art. 155 alin. (1) teza finală din codul fiscal, clauza penală neputând primi calificarea unor plăți făcute în avans, așa cum a solicitat reclamanta.

Împotriva acestei sentințe comerciale, reclamanta SC U.P. SA a declarat apel criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 194 din 13 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC U.P. SA, reținând că la termenul din 13 aprilie 2009, apelanta a renunțat la judecata capătului doi de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor cominatorii de 1.000 lei/ zi întârziere până la executarea obligației de emitere a facturilor.

Pe fondul cauzei s-a reținut că între apelantă, în calitate de beneficiar și intimată, în calitate de prestator la data de 24 noiembrie 2006 s-a încheiat contractul de prestări servicii de pază, iar prin clauza inserata la cap. III art. 16, părțile au convenit ca în cazul în care beneficiarul constată prin orice mijloace că un agent de pază nu respectă fișa postului, prestatorul sa fie obligat la plata unei penalități de 10% din valoarea facturata, pentru fiecare caz in parte.

S-au avut în vedere dispozițiilor art. 969 C. civ., potrivit căruia, convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, astfel că, obligarea intimatei la emiterea facturilor aferente plăților făcute în avans pentru lunile septembrie-noiembrie 2007, în baza contractului din 24 noiembrie 2006 s-a apreciat că, întrucât părțile nu au stabilit convențional o astfel de obligație in sarcina intimatei, aceasta nu putea fi obligata pe cale judecătorească la emiterea unei facturi de stornare cu privire la sumele facturate în conformitate cu dispozițiile art. 1 cap. V din contract. De asemenea, s-a constatat ca și instanța de fond, că aplicarea clauzei penale de către apelantă, raportat la prestațiile facturate de intimată pentru lunile septembrie - noiembrie 2007, nu poate fi calificată drept plați făcute în avans, astfel că, în cauză nu pot fi incidente dispozițiile articolului 155 alin. (1) teza finala din C. fisc.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC U.P. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat și obligării intimatei la emiterea facturilor aferente plăților făcute în avans pentru lunile septembrie, octombrie si noiembrie 2007, plăți făcute în baza contractului de prestări servicii pază și protecție din data de 24 noiembrie 2006. Critica adusă deciziei atacate, se referă în esență la faptul că instanța de apel nu arată motivele pentru care înțelege să nu facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. fisc., iar în considerentele deciziei nu se regăsește vreo referire la aspectele invocate cu privire la aplicabilitatea art. 155 alin. (1) din C. fisc.

Se mai susține că cele două instanțe nu au avut în vedere faptul că art. 16 din Cap. III din Contractul de prestări servicii a fost stipulat pentru garantarea calității serviciilor prestatorului, astfel că beneficiarul nu este ținut să achite decât valoarea reala a prestațiilor care poate fi obținută scăzând din suma totală penalitățile pentru neregulile constatate. O altă critică vizează faptul că, clauzele contractuale nu au fost raportate la prevederile legale interpretate în sensul aplicării art. 155 alin. (1) din C. fisc., astfel încât, intimata-pârâtă SC R. SA era obligată să emită facturile pentru sumele încasate, chiar daca părțile nu au prevăzut expres în contract emiterea unei facturi pentru serviciile efectiv prestate.

Analizând critica adusă deciziei atacate se constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respins recursul pentru următoarele considerente: Susținerea recurentei, potrivit căreia, instanța de apel nu arată motivele pentru care înțelege să nu facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. fisc., nu poate fi primită, deoarece în considerentele deciziei recurate s-a reținut, în raport de dispozițiile art. 4 cap. V din contract, că obligarea intimatei la emiterea facturilor aferente plăților făcute în avans pentru lunile septembrie - noiembrie 2007, nu poate fi dispusă, întrucât părțile nu au stabilit convențional o astfel de obligație în sarcina intimatei, astfel că aceasta nu putea fi obligată la emiterea unei facturi, în conformitate cu dispozițiile art. 1 cap. V din contract.

De asemenea, s-a apreciat în aceste condiții, că aplicarea clauzei penale de către apelantă, astfel cum a fost menționată în art. 16 cap. III din contract, raportat la prestațiile facturate de intimată pentru lunile septembrie - noiembrie 2007, nu poate fi calificată drept plați făcute în avans, astfel că, în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. 155 alin. (1) teza finala din C. fisc. Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC U.P. SA Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.P. SA Ilfov împotriva deciziei nr. 194 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.