ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2989/2008

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 10454 din 21 noiembrie 2006, Tribunalul București, secția comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta RA T. București în contradictor cu pârâta SC B.S. SRL București având ca obiect restituirea sumei de 241.584 lei contravaloare paza facturată și încasată în plus față de orele efectiv prestate în perioada 1 martie 2000 – 31 ianuarie 2004, în baza contractului de prestări servicii pază și protecție, cu dobânda comercială aferentă, acțiune ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969, art. 994 și art. 1092 C. civ. Prin aceeași sentință, tribunalul a respins și cererea reconvențională promovată de pârâtă având ca obiect constatarea plății cu întârziere a unor facturi.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut să sumele datorate de pârâtă sunt cele înscrise în procesul - verbal de reeșalonare a acesteia au fost achitate, fapt ce înlătură aplicarea dispozițiilor art. 14.1 și art. 14.2 din contract. Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat, a admis apelul declarat de pârâtă și, în consecință, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis cererea reconvențională astfel cum a fost precizată în apel și a obligat reclamanta la plata sumei de 3.220.419.685 lei rol reprezentând penalități de întârziere în plată.

Criticile apelantei reclamante privind greșita reținere a instanței de fond a plății integrale a debitului fără obiecțiuni și a faptului că nu a formulat o contestație asupra orelor facturate și prestate la momentul expirării perioadei de valabilitate a contractului ci numai după emiterea somației de plată pentru penalități, au fost înlăturate de instanța de apel, aceasta reținând pe baza probelor administrate, inclusiv expertiza de specialitate administrată în această fază procesuală, realitatea obligației de plată.

Instanța de apel a reținut că izvorul pretențiilor formulate de ambele părți este contractul de prestări servicii încheiat în 24 februarie 2002 și actul adițional la acest contract, modalitatea de plată a orelor prestate fiind reglementată prin art. 14 din contract în sensul efectuării plății de către RA T. București în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către prestator, condiționat de prezentarea foii colective de prezență și a unui proces - verbal privind activitatea din luna care face obiectul plății sub sancțiunea plății de penalități de 0,15% din valoarea obligației respective în caz de întârziere. S-a reținut, de asemenea, că reclamanta nu a avut obiective rămase fără paza asigurată de către pârâtă în perioada în litigiu, reclamanta acceptând la plată, fără obiecțiuni toate facturile, cu mențiunea și ștampila controlului financiar preventiv.

Reclamanta a făcut plata cu întârziere, fără a reclama lipsa documentelor prevăzute de art. 14.2 din contract, nepunându-se problema restituirii vreunor sume ca fiind achitate fără să fie datorate. Nu se poate accepta, un alt mod de calcul al orelor prestate decât cel asupra căruia părțile au convenit. Criticile formulate de apelanta - pârâtă la greșita respingere a cererii reconvenționale, față de faptul că deși acceptate expres cu mențiunea „bun de plată” facturile au fost plătite cu întârziere s-au apreciat de instanța de apel ca întemeiate. Pentru perioada pentru care s-au calculat aceste penalități, prin procesul - verbal din 11 august 2003 părțile au convenit reeșalonarea plăților iar conform minutei din 20 aprilie 2004, față de perioada în litigiu, debitul restant ar putea cuprinde numai luna ianuarie 2004, înscrisuri în raport de care calculul efectuat de expert este corect.

În fine, s-a mai reținut că prin cele două înțelegeri reclamanta a confirmat restanțele de plată față de prestator și că nu a invocat netransmiterea întregii documentații odată cu factura, respectiv faptul că prestatorul ar trebui să-i restituie vre-o sumă care nu ar fi trebuit să fie plătită. În contra deciziei menționate reclamanta RA T. București a declarat recurs solicitând casarea deciziei atacate conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în a cărui dezvoltare se invocă criticile care urmează: 1 – încălcarea dreptului la apărare și la un tratament egal al părților litigante, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil [art. 6 alin. (1) C.E.D.O., art. 21 alin. (3) din Constituție] prin modul în care instanța a administrat și interpretat probatoriul în cauză, respectiv expertiza dispusă în cauză.

Astfel, expertul a perseverat în a nu răspunde la obiectivul propus deși obiecțiunea s-a a fost admisă de instanță, acesta arogându-și atribuții de judecător iar instanța a respins cererea de efectuare a unei noi expertize; 2 - aplicarea greșită a prevederilor art. 993 și art. 1092 C. civ. întrucât instanța de apel nu a observat că în cauză sunt întrunite condițiile aplicării art. 993 și ale art. 1092 C. civ. privind plata lucrului nedatorat respectiv a orelor neefectuate dar facturate și plătite, fără o prealabilă verificare a modului de calcul. 3 - încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. prin raționamentul pe care instanța l-a făcut cu privire la rolul foilor de prezență, în sensul că acestea nu au legătură cu modul de calcul al tarifului orar, cu ignorarea prevederilor art. 14.2 din contract; 4 - greșita admitere a apelului declarat de pârâtă și greșita obligarea a recurentei la plata penalităților de întârziere, cu încălcarea art. 969 C. civ.

întrucât indiferent de scadența de plată a facturilor stabilită prin contractul din 24 februarie 2003, ulterior, convențional, data scadenței a fost modificată. Intimata SC B.S. SRL București a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului argumentat de netemeinicia criticilor formulate: dreptul la apărare al recurentei a fost respectat de către instanța de apel, raportul de expertiză fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 201 – art. 214 C. proc. civ. și ale O.G. nr. 2/2000 privind expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară; instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1092 C. civ., constatând neîntemeiate condițiile plății nedatorate; dispozițiile art. 969 C. civ.

au fost respectate, convenția în acord cu oferta de pază la licitația organizată de reclamantă stabilind că aceasta va plăti un număr fix prestabilit de 799 ore/lună pentru fiecare post permanent; penalitățile au fost corect calculate în raport de scadența contractuală, procesele - verbale încheiate ulterior au vizat doar „planificarea sumelor de plată care să acopere cheltuielile lunare și achitarea debitului”, fără schimbarea deci, a scadenței inițial convenită. Recursul nu este fondat. 1. Cu privire la critica încălcării dreptului la apărare ca urmare a administrării și interpretării probei cu expertiza de specialitate, este de observat că, de principiu necesitatea administrării anumitor probe și interpretarea lor cad în sarcina judecătorului care soluționează cauza în primă instanță și acelui care soluționează calea devolutivă a apelului, judecătorii recursului prin limitele impuse de art. 304 C. proc.

civ. având a verifica numai legalitatea deciziei atacate. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că susținerea recurentei cu privire la nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 212 C. proc. civ. nu se verifică. Dimpotrivă, instanța a dat curs obiecțiunilor formulate de apelantă și, socotindu-se lămurită nu a mai dispus o nouă expertiză. Expertiza administrată a fost propusă din oficiu de către instanță pentru verificarea pretențiilor ambelor părți, ambele părți fiind de acord cu administrarea acesteia așa încât, noua expertiză solicitată de reclamantă nu poate fi calificată ca o expertiză „contrarie” la care referă art. 212 alin. (2) C. proc. civ., condițiile acestui text de lege nefiind îndeplinite.

Prin urmare, dreptul la apărare al recurentei nu a fost afectat fiind respectate prevederile art. 212 C. proc. civ. ca și norma cu caracter general cuprinsă de art. 168 C. proc. civ. cu privire la conținutul încheierii de încuviințare a dovezilor iar raportul de expertiză întocmit în cauza respectă prevederile O.G. nr. 2/2000 privind expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară. 2. Analizând grupat criticile cu privire la nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 993, art. 1092 și art. 969 C. civ. cu referire la executarea de către parte a obligațiilor contractuale, Înalta Curte constată netemeinicia lor.

Astfel, izvorul obligațiilor reciproce dintre reclamantă și pârâtă este contractul pe care acestea l-au încheiat la 24 februarie 2003, având ca obiect prestarea de servicii de pază pentru 44 de obiective aparținând reclamantei, fiind reglementate de către părți locul unde trebuia făcută paza, numărul de facturi necesare și un număr lunar fix de ore necesare de 799 ore/lună obiectiv permanent precum și totalul costurilor/lună. Facturile emise de pârâtă au fost acceptate de reclamanta recurentă fără obiecțiuni, cu mențiunea „bun de plată” așa încât plata făcută în aceste condiții nu poate fi socotită o plată nedatorată pentru o parte din suma derivată din aplicarea unei metode de calcul diferită, neconfirmată de probele administrate în cauză, plata nefiind făcută deci din eroare și având un izvor contractual, nu extracontractual.

3. În ce privește critica deciziei atacate sub aspectul admiterii apelului pârâtei și obligării la penalități se constată, și cu privire la aceasta, netemeinicia susținerilor recurentei. În contractul pe care l-au încheiat, părțile au stipulat o clauză penală pentru neexecutarea la termen a plăților de către beneficiar. Plata cu întârziere a facturilor nu se contestă de către recurentă ci se afirmă modificarea convențională a scadenței inițial convenită. Cum procesele verbale la care referă recurenta fac trimitere la „planificarea sumelor de plată care să acopere cheltuielile lunare și achitarea debitului” iar nu la renegocierea scadențelor de plată, critica nu poate fi primită în raport de art. 969 C. civ.

4. Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta RA T. București împotriva deciziei nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2008.