ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 469/2010

Asupra recursului penal de față constată:

Prin

sentința penală nr. 91/F din 26 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, în dosarul nr. 707/64/2009, a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluției

nr. 1600/P/2009 din 12 august 2009 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, confirmată prin

rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Brașov din 18 septembrie 2009, emisă în lucrarea nr. 725/ll/2/2009,

prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale față de

intimații J.S. și C.V.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că cercetările în cauză au

avut la bază sesizarea petentului referitoare la săvârșirea

infracțiunii de instigare la fals intelectual comisă de intimați

în procesul civil privind revizuirea sentinței nr. 15128 din 2 decembrie 2002

a Judecătoriei Brașov, prin afirmațiile nereale făcute în

cuprinsul întâmpinării depuse în cauză, cu scopul de a determina

inducerea în eroare a instanței cu privire la ceea ce se judecase în

acțiunea de partaj anterioară.

Soluția de neurmărire penală a

fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

constatându-se că în caz nu se săvârșise nicio activitate de

determinare a vreunui magistrat în sensul comiterii unei fapte de natură

penală, întâmpinarea depusă în instanță conținând

opinia intimaților cu privire la temeinica acțiunii reclamantului.

Rezoluția procurorului de caz a fost

atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov care a confirmat soluția adoptată în

cauză, prin rezoluția nr. 725/II/2/2009 din 18 septembrie 2009.

Nemulțumit de soluțiile adoptate la

nivelul Ministerului Public,

petentul s-a

adresat cu plângere la instanță, invocând insuficiența actelor

efectuate

în cursul anchetei preliminare și greșita aplicare a legii în

circumstanțele cazului.

Pe baza actelor și lucrărilor din

dosarului cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția

de neurmărire penală este legală și temeinică,

neexistând elemente care să confirme săvârșirea de către

intimați a vreunei fapte de natură penală în cursul procesului

privind revizuirea sentinței civile nr. 15128 din 2 decembrie 2002

pronunțată de Judecătoria Brașov.

S-a reținut de către

instanță că prin sentința susmenționată,

pronunțată în cadrul acțiunii de

partaj bunuri comune, se dispusese, între altele, atribuirea în proprietate

către intimata C.V. a cotei de ½

din imobilului situat în

Brașov, înscrierea dreptului în cartea funciară și obligarea

intimatei la plata unei sulte către petent.

Î

n considerentele hotărârii de partaj se

menționa că evaluarea bunurilor comune se făcuse pe baza unor

expertize de specialitate în domeniul topo și construcții și

expertize prețuitoare pentru bunurile mobile, probe pe temeiul cărora

s-a stabilit că structura locuinței de la etajul imobilului,

dobândită de părți în timpul căsătoriei, nu permitea partajarea

în natură, întrucât nu dispunea de dependințele necesare constituirii

a două unități locative proprii.

Considerând că sentința

pronunțată în cauză nu dispusese și cu privire la terenul

aferent construcției, petentul a solicitat rectificarea înscrierilor de

carte funciară, afirmând în susținerea pretențiilor sale că

în cursul judecării acțiunii de partaj nu fusese efectuată o expertiză

topografică evaluatoare și că dispozitivul hotărârii nu

cuprindea nicio dispoziție cu privire la proprietatea terenului.

Cererea în cauză a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. 17915/197/2008

și în cadrul acestui proces s-a depus de către intimată și

avocatul său ales o întâmpinare.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză se contestau susținerile din cuprinsul cererii petentului,

solicitându-se să se constate că partajarea imobilului se făcuse

în totalitate și că pretinsa omisiune a instanței nu fusese

invocată în căile de atac exercitate de petent împotriva

hotărârii de partaj pronunțată în primă instanță.

Cu privire la aceste afirmații, petentul

a solicitat cercetarea penală a intimaților, invocând caracterul fals

al susținerilor și scopul în vederea căruia fuseseră formulate,

rezultând intenția intimaților de a determina inducerea în eroare a

instanței și pronunțarea unei soluții care să ateste o

situație neconformă realității.

Î

n analiza impusă de obiectul

sesizării penale, prima instanță a arătat că

independent de împrejurarea de a ști dacă afirmațiile formulate

în cuprinsul întâmpinării erau sau nu reale, nu se putea dispune

cercetarea penală a intimaților, având

în vedere calitatea lor de persoane

chemate în proces și, pe acest

temei, dreptul de a-și susține cauza în modul considerat eficient

și de natură a conduce la respingerea pretențiilor adversarului.

S-a arătat de către

instanță că soluția unui proces nu se întemeiază pe

susținerile părților, ci pe probele administrate, iar atunci

când varianta propusă de parte nu corespunde

celor stabilite de instanță,

nu se poate reține

săvârșirea vreunei fapte de natură penală.

Î

mpotriva aceste sentințe, în termen

legal, a declarat recurs petentul C.N., fără a formula critici

concrete.

Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile

art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul nu este fondat.

Așa cum s-a reținut de prima

instanță, plângerea penală formulată în cauză are la

bază nemulțumirea petentului referitoare la modalitatea în care

intimații au înțeles să se apere în procedura judiciară pe

care a inițiat-o împotriva sentinței civile nr. 15128 din 2 decembrie

2002 a Judecătoriei Brașov.

S-a susținut

că afirmațiile cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar

sunt

nereale și făcute în scopul de a determina judecătorul cauzei

să comită un fals, prin pronunțarea unei hotărâri care

să ateste o altă situație decât cea corespunzătoare

adevărului.

O hotărâre judecătorească nu

se pronunță însă pe susținerile din cererea de chemare în

judecată ori pe apărările invocate prin întâmpinare.

Părțile într-un litigiu civil

își formulează propriile susțineri care nu

condiționează cu nimic judecătorului cauzei și care sunt

supuse permanent cenzurii acestuia; hotărârea judecătorească pronunțată

finalmente constată adevărul judiciar stabilit pe baza probatoriului

administrat - adevărul stabilit fiind dependent de acest probatoriu -

și, prin urmare, nu poate constitui o atestare nereală a

situației care să fi fost constatată personal de judecător,

ci este doar rezultatul unui raționament ce nu intră în sfera de

incidență a dispozițiilor art. 289 C. pen.

Ca urmare, Înalta Curte constată

că, în mod corect, prima instanță a considerat că

afirmațiile intimaților făcute în cuprinsul întâmpinării

depuse în proces, nu puteau fi calificate ca acte de instigare la

săvârșirea vreunei infracțiuni de fals, demersul efectuat

reprezentând o manifestare a dreptului la apărare, garantat oricărei

persoane implicate într-o procedură judiciară.

Orice persoană

implicată într-o procedură judiciară are dreptul de a

prezenta observațiile sale cu privire la

susținerile adversarului, de a le contesta și de a demonstra lipsa

lor de temeinicie; motivațiile formulate sunt supuse controlului

instanței care decide în cauză pe baza probelor administrate.

Toate aceste aspecte au fost corect

reținute și evaluate de prima instanță care prin

hotărârea pronunțată în cauză a confirmat soluția de

neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public

față de intimații J.S. și C.V.

Î

n consecință, în temeiul art. 385/15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză și

va dispune obligarea recurentului petent C.N. la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva

sentinței penale nr. 91/F din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 8 februarie 2010.