ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1634/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Curtea de Apel Brașov, prin Sentința penală nr. 108F din 27 noiembrie 2009, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea petentei D.D.E., împotriva Ordonanței nr. 317/P/2008 din 2 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, de neîncepere a urmăririi penale față de intimații D.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., al infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) din același C. pen., P.A., procuror în cadrul aceluiași parchet pentru săvârșirea acelorași infracțiuni, Ș.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, sub aspectul comiterii acelorași infracțiuni și T.M.

din cadrul Secției I de Poliție Brașov, pentru instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 260 alin. (1) din același cod, precum și pentru infracțiunea de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., soluție menținută prin Rezoluția nr. 363/II-2/2009 din 22 mai 2009 a procurorului general al aceluiași parchet. S-a menținut soluția dată prin ordonanță. Pentru a pronunța hotărârea, instanța, verificând ordonanța, a constatat că în lunile februarie și martie 2005, petenta a sesizat Secția I Poliție Brașov, despre faptul că Ș.G., vecin de imobil, în perioada 17 februarie 2005 - 22 februarie 2005, i-a sustras și distrus mai multe bunuri, iar la 2 martie 2005, a intrat, fără drept, în apartamentul ei, a lovit-o în abdomen și a insultat-o.

La 14 aprilie 2005, s-a dispus începerea urmăririi penale în contra lui Ș.G. sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., faptă în legătură cu o sobă de teracotă, sustrasă la 17 februarie 2005, proprietate a lui D.D.E. După efectuarea de acte specifice, prin referatul din 1 iulie 2005, inspectorul principal T.M., a propus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea, față de Ș.G., a unei sancțiuni administrative. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, prin Ordonanța din 6 septembrie 2005, a dispus în același sens, amenda aplicată fiind de 30 RON, dar și neînceperea urmăririi penale pentru violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen.

(fapta din 2 martie 2005), pentru furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. (fapta din 22 februarie 2005), precum și trimiterea plângerii la Judecătoria Brașov, pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. (fapta din 2 martie 2005). Plângerea petentei a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 2989/II/2/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Plângerea adresată instanței competente a fost admisă prin Sentința penală nr. 2332 din 24 octombrie 2006 a Judecătoriei Brașov și s-a dispus începerea urmăririi penale în contra lui Ș.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., completarea probatoriului de genul: cercetare la fața locului, reaudierea petentei, a făptuitorului și a martorului S.V.Z.

relativ la incidentul din 2 martie 2005, reaudierea martorului B.R. pentru a se stabili dacă Ș.G. avea depozitate bunuri în podul 4 al imobilului locuit de ambii, dar anterior achiziționării, de către petentă, a unui bun al său și confruntarea. Recursul declarat de către parchet a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 33/R/2007 a Tribunalului Brașov. La 3 mai 2007, prin referat, subcomisarul de poliție T.M. a propus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., rezoluția procurorului, din 12 septembrie 2008 fiind în același sens. În fața instanței, petenta, prin plângere, a susținut că polițiștii care au efectuat cercetarea la fața locului nu au enumerat, în procesul-verbal, bunurile reclamate de ea și i-au instigat pe vecini să declare nereal, iar procurorii, i-au respins probe.

În susținerea plângerii, petenta a depus înscrisuri din alte dosare aflate pe rolul instanțelor, petiții înaintate autorităților statului, fotografii, prin acestea dorind să dovedească că este victimă a unor abuzuri îndreptate împotriva ei, de poliție și de către procurori, pentru a o împiedica să-și recupereze pagubele, toate acestea conținând un istoric al diferendelor avute cu vecinul său, Ș.G. și cu alte persoane locatare ale imobilului unde-și are domiciliul. Analizând actele premergătoare și soluția parchetului, s-a reținut că aceasta este legală, faptele imputate neexistând.

Împotriva sentinței, petenta, în termenul legal, a declarat recurs, în scris ea motivând că instanța nu s-a pronunțat asupra faptelor reclamate, sau cu privire la probe, asupra unor cereri esențiale, hotărârea nu este motivată, nu s-a pronunțat asupra modalității viciate de soluționare a dosarelor de către parchet, procurorii nu au administrat probele cerute, nu au citat-o, nu au audiat-o, martorii au fost tocmai cei care au ofensat-o, i-au făcut denunțuri repetate, calomnioase, i-au tulburat ani de zile posesia folosinței proprietății, i-au cerut bani pentru un bun comun care, în realitate, era proprietatea ei, declarațiile sunt false, contradictorii. Recursul nu este fondat. În materia specială a plângerii contra actelor procurorului, în conformitate cu dispozițiile art. 278 (7) C. proc.

pen., se verifică ordonanța sau rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum și a oricăror înscrisuri prezentate. Ca atare, examinând sentința și implicit actul procurorului, de neîncepere a urmăririi penale, se reține că în cursul audierii petentei, aceasta a declarat că faptele penale constau în aceea că polițiștii nu au enumerat bunurile reclamate, i-au instigat pe vecini să declare mincinos, în sensul că proprietatea ar fi comună, iar procurorii D.C. și Ș.C., precum și P.A. i-au respins probe și au dispus aceeași rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau au pus concluzii de respingere a plângerilor ei. Actele premergătoare, efectuându-se conform art. 224 C. proc.

pen., în vederea începerii urmăririi penale, sunt limitate la îndeplinirea scopului lor, de a completa informațiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei și, după caz, de a fundamenta convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 din același cod. Din actele premergătoare efectuate a rezultat soluția neînceperii urmăririi penale, neexistând nicio probă că polițistul sau procurorii, în realizarea atribuțiilor lor de serviciu, ar fi îndeplinit defectuos sau nu și-ar fi îndeplinit vreo atribuție, cu știință astfel încât să aducă o vătămare petentei.

Emiterea sau pronunțarea unei soluții în detrimentul uneia dintre părți, nu echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a sarcinilor de serviciu, sau ar fi săvârșit o infracțiune de fals sau o altă faptă penală. Susținerile petentei în recurs, constituie o înșiruire de cazuri de casare a unei hotărâri, fără însă a fi probate, iar alegațiile ce vizează presupusa ei abuzare de către autorități, poliție, procurori, sau de către vecini nu pot fi analizate în acest stadiu, numai datele cauzei și fundamentarea convingerii că polițistul și procurorii nu au săvârșit faptele reclamate, putând fi supuse controlului jurisdicțional. Ca atare, în raport cu actele și lucrările dosarului, se constată că rezoluția, ordonanța și sentința sunt legale și temeinice, neexistând temeiuri nici pentru rejudecare și în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul va fi respins ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, recurenta petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.D.E. împotriva Sentinței penale nr. 108/F din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2010. Procesat de GGC - CT