ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1149/2010

Asupra cauzei penale de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7/ F din 1 februarie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a respins plângerea formulată de petentul

M.I. împotriva rezoluției din 29 octombrie 2009 a procurorului din cadrul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Brașov dată în Dosarul nr. 1776/P/2009, menținută prin

rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

din 13 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 903/II/2/2009.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut următoarele:

Petentul

M.I. s-a plâns organului de urmărire

penală împotriva magistratului judecător G.C. pentru infracțiunea prevăzută de art.

246 C. pen., nemulțumit fiind că, acesta l-a condamnat la o pedeapsă privativă

de libertate, fără a se implica activ în aflarea adevărului, pe baza unor

declarații neverosimile, necomunicându-i sentința la domiciliul indicat,

obstrucționându-i în acest fel exercitarea apelului.

Prin rezoluția din 29 octombrie

2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus, în temeiul art. 209

alin. (3), (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător G.L.C. pentru

comiterea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea soluției s-a arătat că,

în cursul cercetărilor nu au fost constatate aspecte din care să rezulte

comiterea vreunei fapte penale de către magistrat în cadrul exercitării

atribuțiilor de serviciu, acestea fiind exercitate cu respectarea normelor

procedurale, procesuale și deontologice.

Prin rezoluția din 13 noiembrie

2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a

respins plângerea formulată de petent, cu motivarea că pe calea unei plângeri

întemeiate pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen. nu se pot reanaliza probele

administrate cu prilejul soluționării fondului cauzei, doar căile ordinare de

atac fiind reglementate ca un remediu contra eventualelor erori ce se pot

strecura într-o hotărâre.

Investită cu soluționarea plângerii,

în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. de către petent, instanța de

fond a constatat legală și temeinică soluția dispusă de procurorul de caz,

reținând că pe calea acestei proceduri speciale nu se poate reforma o hotărâre

judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat.

În

termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul.

Prin motivele orale cât și cele

arătate prin memoriu de la dosar, petentul recurent, în esență, reiterează

aceleași nemulțumiri vizând condamnarea sa pe nedrept de către magistratul G.L.C.

care și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu, fiind recuzat și reclamat

în repetate rânduri de petent.

Examinând legalitatea și temeinicia

sentinței recurate în raport de aceste critici, de dispozițiile art. 385

6

C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

urmează.

În cadrul actelor premergătoare

efectuate în cauză, a fost ascultat petentul și intimatul și a fost identificat

dosarul penal, în care, prin sentința penală nr. 69 din 1 iunie 2009 a

Judecătoriei Zărnești petentul, în calitate de inculpat, a fost condamnat la 3

ani închisoare pentru o tentativă la viol comisă în condițiile stării de recidivă,

prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. și la 6 ani închisoare pentru o

infracțiune de tâlhărie, în final, dispunându-se ca inculpatul să execute 6 ani

închisoare.

Din actele premergătoare nu rezultă indicii

de săvârșire a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., după cum nici altă

infracțiune.

Împrejurarea că pe petent îl

nemulțumește soluția de condamnare pronunțată de intimat nu poate constitui o

cauză - în sensul legii, de antrenarea răspunderii penale pentru magistrat,

după cum, acesta avea posibilitatea ca prin exercitarea unor căi ordinare sau

extraordinare să-și exprime eventualele nemulțumiri legate de erori, care în

opinia sa, s-au comis cu ocazia judecății în fond a cauzei penale.

Așa fiind, în mod corect, atât

procurorul de caz, cât și prima instanță constatând că actele premergătoare nu

au evidențiat aspecte din care să rezulte comiterea vreunei fapte penale de către

magistratul reclamat în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, acesta exercitându-le

cu respectarea normelor constituționale, procesuale și deontologice, au dispus,

după caz, fie neînceperea urmăririi penale, fie au menținut această soluție, pe

motiv că fapta reclamată nu există.

Pentru aceleași considerente,

criticile formulate sunt nefondat și soluția primei instanțe se va menține, ca

legală și temeinică, prin respingerea recursului declarat de petent, potrivit art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând

și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 7 din 1 februarie 2010

a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă

recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 martie 2010.