ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3691/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3691/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

A.1. Prin plângerea penală înregistrată la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în data de 28 octombrie 2009,

sub

nr. 1832/P/2009, petentul S.E. a

solicitat tragerea la răspundere

penală a procurorului V.F.,

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, care a

soluționat Dosarul cu nr. 5156/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Brașov, cât și a agentului șef l.M. care a

întocmit referatul organelor de poliție ce a stat la baza dosarului de mai

sus, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 289 C. pen. și 246 C. pen., constând în

aceea

că, în actele emise referitor de petent, au inserat

mențiuni necorespunzătoare realității. Petentul a completat

ulterior plângerea în sensul tragerii la răspundere penală și a

conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov pentru

modul defectuos în care a soluționat cererile sale formulate în Dosarul nr.

5156/P/2009.

În motivarea plângerii, petentul a

arătat că Dosarul nr. 5156/P/2009 a avut ca obiect cercetarea

împrejurărilor în care în data de 22 mai 2009, în jurul orei 11,30,

numitul L.N. l-a accidentat. Prin rezoluția nr. 5156/P/2009, în temeiul art.

10 lit. f) C. proc. pen., a fost confirmată propunerea organelor de

poliție de neîncepere a urmăririi penale față de L.N. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare

corporală din culpă, prevăzută de

art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. Petentul a arătat că

este nemulțumit de

soluția dispusă și de încadrarea

greșită dată faptei, apreciind că procurorii care au

soluționat acest dosar au săvârșit infracțiunile prevăzute

de art. 289 și 246 C. pen.

din data de 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel

Brașov s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.F.,

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, M.D.

- prim procuror adjunct a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Brașov și S.C.M. - prim procuror a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Brașov, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de

art. 289 C.

pen., art. 246 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 26 C.

pen. raportat la art. 289 C. pen.,

art. 25 C.

pen. raportat la art. 246 C. pen., art. 26 raportat la art. 246 C. pen.;

disjungerea și declinarea cauzei privind pe l.

M. referitor la

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art.

246 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 26 C. pen.

raportat la art. 289 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen., art.

26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă

Tribunalul Brașov.

În motivarea

ordonanței s-a arătat că în data de 22 mai 2009, în

jurul orei 11,30 numitul L.N. a condus autoutilitara marca

P. pe Bd. G. din Brașov din

direcția

Bd. V. spre Bd. V., iar în dreptul imobilului, aflându-se pe trotuar, a efectuat

o manevră de mers înapoi, locuindu-l cu spatele mașinii pe numitul S.E.

La data de

22 mai 2009, partea

vătămată S.E. este audiat de organele de

poliție

și prin declarație olografă a arătat că are

pretenția ca vinovatul să-l despăgubească cu cheltuielile

de spitalizare și medicamente și că nu formulează plângere

penală în această fază a cercetărilor.

Conform

raportului de expertiză medicală nr. 1749 din 28 mai 2009,

numitul S.E. necesită 45-50 zile de îngrijiri medicale, dacă

nu survin complicații.

Prin rezoluția nr. 5156/P/2009, în

temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen. a fost confirmată propunerea

organelor de poliție de neîncepere a urmării penale față de

L.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare

corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) și

(3) C. proc. pen. S-a mai reținut că, în cauză, în sarcina

magistraților nu se pot reține încălcări ale legii sau ale

atribuțiilor de serviciu, soluția dată în

Dosarul nr. 5156/P/2009 fiind rezultatul analizei

temeinice a actelor și probelor aflate la dosarul cauzei și a

textelor legale aplicabile materiei

supuse cercetării penale.

Exercitarea în acest mod a atribuțiilor de serviciu nu intră în sfera

ilicitului penal și nu au fost întocmite acte în mod abuziv sau defectuos.

3.

Plângerea formulată

de către petent împotriva soluției procurorului a fost respinsă

ca neîntemeiată prin ordonanța nr.

267/11/2/2010

a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel

Brașov, cu motivarea că magistrații vizați în plângere nu

au făcut altceva decât să soluționeze dosarele cu care au fost

investiți.

4.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, petentul S.E. a

formulat plângere împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi

penale, conform dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., solicitând

admiterea plângerii, desființarea ordonanțelor atacate și

trimiterea cauzei la parchet pentru cercetări

față de magistrații care au dispus soluții în

dosarul său, întrucât a fost

vătămat

în interesele sale legitime și i s-au adus prejudicii materiale și

morale.

În motivarea plângerii, petentul a

arătat că magistrații vizați nu

au soluționat dosarele cu care au fost investiți potrivit

dispozițiilor C. proc. pen. Procurorul V.F., în exercițiul

atribuțiilor sale

de serviciu, a atestat fapte necorespunzătoare

adevărului.

Petentul a

precizat că împotriva procurorului adjunct D.M.

și

a phm-procurorului Ș.C.M., nu a formulat deocamdată plângere, dar a

informat printr-un memoriu separat adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție despre abuzurile săvârșite de

acești magistrați.

Prin sentința penală nr. 50/F

din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul S.E. împotriva ordonanței nr. 1832/P/2009 din

data de 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov, confirmată prin ordonanța

nr. 267/11/2/2010 din data de 19 aprilie 2010 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, fiind obligat

petentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

În baza înscrisurilor aflate la dosarul

cauzei, prima instanță a

reținut

că, în data de 22 mai 2009, în jurul orelor 11,30, numitul L.

N. a

condus autoutilitara marca P. pe Bd. G. din Brașov din direcția Bd. V.

spre Bd. V., iar în dreptul imobilului, aflându-se pe trotuar, a efectuat o

manevră de mers înapoi, lovindu-l cu spatele mașinii pe numitul S.E. La

data de 22 mai 2009, partea

vătămată

S.E., cu ocazia audierii de către organele de poliție și

prin

declarație olografă a arătat că are pretenția ca

vinovatul să-l despăgubească cu cheltuielile de spitalizare

și medicamente și nu formulează plângere penală în

această fază a cercetărilor.

La data de 29 mai 2009, în prezența

martorilor S.A., S.N., T.R. și a făptuitorului L.N., S.E. a declarat

că a primit suma de 2.502.lei, reprezentând contravaloarea protezei totale

cimentate folosită la operația efectuată în urma accidentului

auto și că, deocamdată, nu depune plângere penală împotriva

numitului L.N.

Prin sentința penală nr. 1848/2009

a Judecătoriei Brașov, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b)

C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petentul S.E. împotriva

rezoluților procurorului din data de 21 septembrie 2009 adoptată în Dosarul

nr. 5156/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov

și din data de15 octombrie 2009 adoptată în Dosarul nr. 2773/ll/2/2009

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov; au fost

desființate cele două rezoluții contestate, iar cauza a fost

trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, în

vederea continuării cercetărilor față de

partea interesată L.N. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de

vătămare

corporală din culpă.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că plângerea petentului S.E. este întemeiată

întrucât procurorul care a confirmat neînceperea urmăririi penale

și-a întemeiat soluțiile pe declarațiile petentului luate

imediat după producerea accidentului,

fără

ca organul de urmărire penală să-l audieze pe petent și

să-i pună

în vederea că poate solicita reexaminarea

medicală. Față de înscrisurile medicale existente la dosar,

instanța a apreciat că se impune completarea actelor de cercetare

penala, prin reexaminarea petentului, pentru a se stabili dacă numărul

de îngrijiri medicale

acordate inițial

depășesc 60 de zile. De asemenea, față de dispozițiile

art. 3 si 4 C. proc. pen., în baza rolului activ, organele de

urmărire penală vor administra orice alt mijloc de probă în

vederea aflării adevărului cu privire la fapta și

împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana

făptuitorului.

Prin Decizia penală nr. 265 din 09 aprilie

2010 a Tribunalului Brașov a fost respins recursul formulat de Parchetul

de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva sentinței penale nr.

1848/2009 a Judecătoriei Brașov, pe care a menținut-o.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că infracțiunea de

vătămare

corporală din culpa este o infracțiune praeterintenționată,

al

cărei rezultat se poate întinde în viitor, existând

posibilitatea ca încadrarea juridică inițială să nu fie cea

corectă. Așa fiind, pentru respectarea drepturilor petentului, având

în vedere înscrisul nou

existent la dosar,

în mod judicios, instanța de fond a dispus admiterea

plângerii

formulate și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor

în cauză și stabilirea numărului corect de zile de îngrijiri

medicale necesare pentru vindecare.

Văzând soluțiile date de

procurorii V.F., M.D. și Ș.C., prima instanță a constatat

că acestea nu sunt rezultatul încălcării atribuțiilor de

serviciu sau al săvârșirii vreunei infracțiuni de fals

intelectual, ci al analizei actelor și mijloacelor de probă aflate la

dosarul cauzei, al interpretării dispozițiilor legale aplicabile în

materie. Soluțiile dispuse au fost supuse controlului judecătoresc, astfel

că interpretările greșite date materialului

probatoriu sau al dispozițiilor legale au

fost corectate.

Pentru existenta infracțiunilor de

fals intelectual sau de abuz în serviciu trebuie îndeplinite o serie de

condiții, care nu se regăsesc în speță. Procurorii sus -

menționați nu au falsificat nici un înscris cu prilejul întocmirii

acestuia, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale expunând o

anumită stare de fapt care a reieșit din interpretarea actelor

premergătoare efectuate în cauză; totodată, procurorii

și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu.

Nemulțumirea unei părți față de soluția

dispusă într-un dosar nu constituie în sine o

dovadă a faptului că magistratul care a pronunțat

soluția respectivă a

săvârșit o infracțiune sau

o dovadă a faptului că această parte a suferit vreo

vătămare în drepturile sale, cauza nefiind soluționată în

mod definitiv.

B. Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs petentul S.E., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând, în esență, criticile din plângerea

penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de petent sub

toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond a constatat că

situația de fapt reținută de

procuror

corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză

și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile

desfășurate

de intimați nu întrunesc elemente

constitutive ale infracțiunilor

reclamate

prin plângerea penală. Din actele premergătoare efectuate

de

procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea

abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimata V.F.,

procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, în scopul

prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, cu ocazia

instrumentării Dosarului penal nr. 5156/P/2009,

în care, în baza art. 10

lit. f) C. proc. pen., a confirmat propunerea

organelor de poliție de neîncepere a urmării penale față de

L.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare

corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) și

(3) C. proc. pen. Totodată,

actele

întocmite de magistrații M.D. și Ș.C., reclamați

inițial

în plângerea penală, nu sunt efectuate cu încălcarea vreunei

atribuții de serviciu, neîntrunind

elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual sau abuz în

serviciu, ci reprezintă rezultatul analizei

actelor și

mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei, fiind supuse controlului

judecătoresc.

Referitor la condițiile

angajării răspunderii penale a magistraților, trebuie

menționat că potrivit dispozițiilor art. 278-278

1

C. proc.

pen., orice persoană care se consideră vătămată în

interesele sale printr-un act al procurorului, poate contesta legalitatea

acestuia pe cale ierarhică, pentru soluțiile de netrimitere în

judecată, existând totodată și posibilitatea

declanșării controlului judecătoresc, prin sesizarea

instanței competente să judece în fond și ulterior, prin

utilizarea căii de atac a recursului. Așadar, legiuitorul a

înțeles să stabilească strict cadrul și condițiile în

care se poate interveni în modul de soluționare a unei cauze penală,

nefiind permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția

subiectivă a uneia din părțile pretins defavorizate, cenzura

unei rezoluții/ordonanțe a procurorului

realizându-se numai de instanțele de judecată sau procurorul

ierarhic,

iar nu în cadrul unei anchete penale. Concret, în

speță, soluțiile

dispuse

față de magistrații procurori intimați au fost supuse

controlului

judecătoresc și corectate cu ocazia

exercitării de către petent a căilor de atac prevăzute de

lege, astfel că față de acesta nu s-a dispus în mod definitiv o

soluție care să-l dezavantajeze; dimpotrivă, urmare

desființării rezoluției contestate, dispusă de intimata V.F.,

cauza penală va fi reanalizată prin prisma înscrisurilor medicale

actualizate prezentate de petent, în raport de care se va stabili încadrarea

juridică corectă și se va dispune o soluție, care, la

rândul său, va putea fi atacată de către petent, în măsura

în care va considera că nu este legală.

Totodată, trebuie menționat

că în cauzele încredințate spre soluționare,

magistrații-procurori se supun numai legii, dispunând soluții în

funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri

și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală

pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei

soluții. Practic, nemulțumirea uneia dintre părțile

implicate în litigiu față de soluția adoptată,

fără prezentarea nici unui element de natură să

susțină indicii privind existența unui raport juridic de drept

penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Ca atare, pentru aceste considerente,

constatând că atât

rezoluția

procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt

legale și

temeinice,

văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art.

192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul Ș.E. împotriva sentinței penale nr. 50/ F din 14

iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 octombrie 2010.