ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3691/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.1. Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în data de 28 octombrie 2009, sub nr. 1832/P/2009, petentul S.E. a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului V.F., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, care a soluționat Dosarul cu nr. 5156/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cât și a agentului șef l.M. care a întocmit referatul organelor de poliție ce a stat la baza dosarului de mai sus, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și 246 C. pen., constând în aceea că, în actele emise referitor de petent, au inserat mențiuni necorespunzătoare realității.

Petentul a completat ulterior plângerea în sensul tragerii la răspundere penală și a conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov pentru modul defectuos în care a soluționat cererile sale formulate în Dosarul nr. 5156/P/2009. În motivarea plângerii, petentul a arătat că Dosarul nr. 5156/P/2009 a avut ca obiect cercetarea împrejurărilor în care în data de 22 mai 2009, în jurul orei 11,30, numitul L.N. l-a accidentat. Prin rezoluția nr. 5156/P/2009, în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen., a fost confirmată propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale față de L.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.

Petentul a arătat că este nemulțumit de soluția dispusă și de încadrarea greșită dată faptei, apreciind că procurorii care au soluționat acest dosar au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 289 și 246 C. pen. 2. Prin ordonanța nr. 1832/P/2009 din data de 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel Brașov s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.F., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, M.D. - prim procuror adjunct a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și S.C.M. - prim procuror a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 246 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 26 C. pen.

raportat la art. 289 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen., art. 26 raportat la art. 246 C. pen.; disjungerea și declinarea cauzei privind pe l. M. referitor la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 246 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. În motivarea ordonanței s-a arătat că în data de 22 mai 2009, în jurul orei 11,30 numitul L.N. a condus autoutilitara marca P. pe Bd. G. din Brașov din direcția Bd. V. spre Bd. V., iar în dreptul imobilului, aflându-se pe trotuar, a efectuat o manevră de mers înapoi, locuindu-l cu spatele mașinii pe numitul S.E.

La data de 22 mai 2009, partea vătămată S.E. este audiat de organele de poliție și prin declarație olografă a arătat că are pretenția ca vinovatul să-l despăgubească cu cheltuielile de spitalizare și medicamente și că nu formulează plângere penală în această fază a cercetărilor. Conform raportului de expertiză medicală nr. 1749 din 28 mai 2009, numitul S.E. necesită 45-50 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații. Prin rezoluția nr. 5156/P/2009, în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen. a fost confirmată propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmării penale față de L.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. proc.

pen. S-a mai reținut că, în cauză, în sarcina magistraților nu se pot reține încălcări ale legii sau ale atribuțiilor de serviciu, soluția dată în Dosarul nr. 5156/P/2009 fiind rezultatul analizei temeinice a actelor și probelor aflate la dosarul cauzei și a textelor legale aplicabile materiei supuse cercetării penale. Exercitarea în acest mod a atribuțiilor de serviciu nu intră în sfera ilicitului penal și nu au fost întocmite acte în mod abuziv sau defectuos. 3. Plângerea formulată de către petent împotriva soluției procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin ordonanța nr. 267/11/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, cu motivarea că magistrații vizați în plângere nu au făcut altceva decât să soluționeze dosarele cu care au fost investiți.

4. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, petentul S.E. a formulat plângere împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., solicitând admiterea plângerii, desființarea ordonanțelor atacate și trimiterea cauzei la parchet pentru cercetări față de magistrații care au dispus soluții în dosarul său, întrucât a fost vătămat în interesele sale legitime și i s-au adus prejudicii materiale și morale. În motivarea plângerii, petentul a arătat că magistrații vizați nu au soluționat dosarele cu care au fost investiți potrivit dispozițiilor C. proc. pen. Procurorul V.F., în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, a atestat fapte necorespunzătoare adevărului.

Petentul a precizat că împotriva procurorului adjunct D.M. și a phm-procurorului Ș.C.M., nu a formulat deocamdată plângere, dar a informat printr-un memoriu separat adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție despre abuzurile săvârșite de acești magistrați. Prin sentința penală nr. 50/F din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.E. împotriva ordonanței nr. 1832/P/2009 din data de 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, confirmată prin ordonanța nr. 267/11/2/2010 din data de 19 aprilie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, fiind obligat petentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că, în data de 22 mai 2009, în jurul orelor 11,30, numitul L. N. a condus autoutilitara marca P. pe Bd. G. din Brașov din direcția Bd. V. spre Bd. V., iar în dreptul imobilului, aflându-se pe trotuar, a efectuat o manevră de mers înapoi, lovindu-l cu spatele mașinii pe numitul S.E. La data de 22 mai 2009, partea vătămată S.E., cu ocazia audierii de către organele de poliție și prin declarație olografă a arătat că are pretenția ca vinovatul să-l despăgubească cu cheltuielile de spitalizare și medicamente și nu formulează plângere penală în această fază a cercetărilor. La data de 29 mai 2009, în prezența martorilor S.A., S.N., T.R.

și a făptuitorului L.N., S.E. a declarat că a primit suma de 2.502.lei, reprezentând contravaloarea protezei totale cimentate folosită la operația efectuată în urma accidentului auto și că, deocamdată, nu depune plângere penală împotriva numitului L.N. Prin sentința penală nr. 1848/2009 a Judecătoriei Brașov, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petentul S.E. împotriva rezoluților procurorului din data de 21 septembrie 2009 adoptată în Dosarul nr. 5156/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și din data de15 octombrie 2009 adoptată în Dosarul nr. 2773/ll/2/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov; au fost desființate cele două rezoluții contestate, iar cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea continuării cercetărilor față de partea interesată L.N.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că plângerea petentului S.E. este întemeiată întrucât procurorul care a confirmat neînceperea urmăririi penale și-a întemeiat soluțiile pe declarațiile petentului luate imediat după producerea accidentului, fără ca organul de urmărire penală să-l audieze pe petent și să-i pună în vederea că poate solicita reexaminarea medicală. Față de înscrisurile medicale existente la dosar, instanța a apreciat că se impune completarea actelor de cercetare penala, prin reexaminarea petentului, pentru a se stabili dacă numărul de îngrijiri medicale acordate inițial depășesc 60 de zile. De asemenea, față de dispozițiile art. 3 si 4 C. proc.

pen., în baza rolului activ, organele de urmărire penală vor administra orice alt mijloc de probă în vederea aflării adevărului cu privire la fapta și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. Prin Decizia penală nr. 265 din 09 aprilie 2010 a Tribunalului Brașov a fost respins recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva sentinței penale nr. 1848/2009 a Judecătoriei Brașov, pe care a menținut-o. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că infracțiunea de vătămare corporală din culpa este o infracțiune praeterintenționată, al cărei rezultat se poate întinde în viitor, existând posibilitatea ca încadrarea juridică inițială să nu fie cea corectă.

Așa fiind, pentru respectarea drepturilor petentului, având în vedere înscrisul nou existent la dosar, în mod judicios, instanța de fond a dispus admiterea plângerii formulate și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor în cauză și stabilirea numărului corect de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. Văzând soluțiile date de procurorii V.F., M.D. și Ș.C., prima instanță a constatat că acestea nu sunt rezultatul încălcării atribuțiilor de serviciu sau al săvârșirii vreunei infracțiuni de fals intelectual, ci al analizei actelor și mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei, al interpretării dispozițiilor legale aplicabile în materie. Soluțiile dispuse au fost supuse controlului judecătoresc, astfel că interpretările greșite date materialului probatoriu sau al dispozițiilor legale au fost corectate.

Pentru existenta infracțiunilor de fals intelectual sau de abuz în serviciu trebuie îndeplinite o serie de condiții, care nu se regăsesc în speță. Procurorii sus - menționați nu au falsificat nici un înscris cu prilejul întocmirii acestuia, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale expunând o anumită stare de fapt care a reieșit din interpretarea actelor premergătoare efectuate în cauză; totodată, procurorii și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu. Nemulțumirea unei părți față de soluția dispusă într-un dosar nu constituie în sine o dovadă a faptului că magistratul care a pronunțat soluția respectivă a săvârșit o infracțiune sau o dovadă a faptului că această parte a suferit vreo vătămare în drepturile sale, cauza nefiind soluționată în mod definitiv.

B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul S.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în esență, criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 C. proc. pen. Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimați nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală.

Din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimata V.F., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, cu ocazia instrumentării Dosarului penal nr. 5156/P/2009, în care, în baza art. 10 lit. f) C. proc. pen., a confirmat propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmării penale față de L.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. proc. pen. Totodată, actele întocmite de magistrații M.D. și Ș.C., reclamați inițial în plângerea penală, nu sunt efectuate cu încălcarea vreunei atribuții de serviciu, neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual sau abuz în serviciu, ci reprezintă rezultatul analizei actelor și mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei, fiind supuse controlului judecătoresc.

Referitor la condițiile angajării răspunderii penale a magistraților, trebuie menționat că potrivit dispozițiilor art. 278-278 1 C. proc. pen., orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale printr-un act al procurorului, poate contesta legalitatea acestuia pe cale ierarhică, pentru soluțiile de netrimitere în judecată, existând totodată și posibilitatea declanșării controlului judecătoresc, prin sesizarea instanței competente să judece în fond și ulterior, prin utilizarea căii de atac a recursului. Așadar, legiuitorul a înțeles să stabilească strict cadrul și condițiile în care se poate interveni în modul de soluționare a unei cauze penală, nefiind permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția subiectivă a uneia din părțile pretins defavorizate, cenzura unei rezoluții/ordonanțe a procurorului realizându-se numai de instanțele de judecată sau procurorul ierarhic, iar nu în cadrul unei anchete penale.

Concret, în speță, soluțiile dispuse față de magistrații procurori intimați au fost supuse controlului judecătoresc și corectate cu ocazia exercitării de către petent a căilor de atac prevăzute de lege, astfel că față de acesta nu s-a dispus în mod definitiv o soluție care să-l dezavantajeze; dimpotrivă, urmare desființării rezoluției contestate, dispusă de intimata V.F., cauza penală va fi reanalizată prin prisma înscrisurilor medicale actualizate prezentate de petent, în raport de care se va stabili încadrarea juridică corectă și se va dispune o soluție, care, la rândul său, va putea fi atacată de către petent, în măsura în care va considera că nu este legală.

Totodată, trebuie menționat că în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații-procurori se supun numai legii, dispunând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții. Practic, nemulțumirea uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susțină indicii privind existența unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale. Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. , Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Ș.E. împotriva sentinței penale nr. 50/ F din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2010.