ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cererii de repunere în termenul de

recurs, precum și a recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96/F din 2

noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 708/64/2009 a fost respinsă plângerea

formulată de petentul B.M., împotriva rezoluției nr. 1652/P/2009 din data de 27

iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, confirmată prin

rezoluția nr. 749/II/2/2009 din data de 17 septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care a menținut-o.

A fost obligat petentul să plătească

statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a constatat că prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe, petentul B.M. a solicitat tragerea la

răspundere penală a făptuitorului B.K. pentru falsificarea semnăturii lui B.C.

în fața organelor de poliție din cadrul IPJ Covasna la data de 19 iulie 2005.

Întrucât s-a stabilit faptul că declarația lui B.C. a fost consemnată de

ofițerul de poliție P.C. din cadrul IPJ Covasna, care făcea parte din poliția

judiciară, cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Petentul B.M. a luat la cunoștință despre faptul că declarația

considerată falsificată a fost consemnată de organele de poliție, împrejurare

față de care a solicitat cercetarea persoanei care a consemnat declarația,

retrăgându-și sesizarea față de B.K.

Prin rezoluția nr. 1652/P/2009 din

data de 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul P.C.C., relativ la

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 290 C.

pen., precum și neînceperea urmăririi penale față de numitul B.K. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

Pentru a dispune astfel procurorul a

constatat în urma actelor premergătoare efectuate că aspectele sesizate în

cuprinsul denunțului nu s-au confirmat, făptuitorul P.C.C. neexercitând nicio

acțiune de contrafacere a declarației.

Prin rezoluția nr. 749/II/2/2009 din

data de 17 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului împotriva soluției anterior

indicată și menținerea acesteia în integralitatea sa.

Pentru a dispune astfel, procurorul

general a reținut că nu se impune audierea avocaților indicați de petent,

deoarece nu au participat la audierea lui B.C. din data de 19 iulie 2005 și nu

este concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei efectuarea expertizei

grafice, declarația fiind consemnată de către ofițerul de poliție, iar

conținutul acesteia a fost însușit de B.C.

Împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale petentul B.M. a formulat plângere la instanța de judecată, conform

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov pentru continuarea cercetărilor, audierea

martorilor indicați de petent și efectuarea expertizei grafice.

Examinând actele și lucrările dosarului,

curtea de apel a constatat că plângerea este nefondată.

Petentul B.M. a formulat în cursul anului

2005 plângere penală împotriva numitei B.V. pentru faptul că aceasta l-a supus

pe B.C., fratele petentului și soțul făptuitoarei, unui tratament medicamentos

necorespunzător și i-a îngrădit libertatea.

Prin rezoluția nr. 1174/P/2005 din data

de 11 octombrie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a fost

confirmată propunerea organelor de urmărire penală de a nu se începe urmărirea

penală față de numita B.V., arătându-se că cele reclamate de către petent nu

s-au confirmat, din declarațiile vecinilor și ale soților B.C. și B.V.

rezultând că relația este una de normală de sprijin reciproc.

Petentul B.M. prin prezenta plângere a

reclamat tocmai declarați lui B.C., faptul că aceasta nu a fost scrisă de către

acesta.

Fiind audiați ofițerul care a

instrumentat cauza în anul 2005, făptuitorul P.C. și B.C., în data de 13 martie

2009, aceștia au arătat că cele consemnate în declarația din 19 iulie 2005

corespund adevărului, declarația fiind scrisă de ofițerul de cercetare penală

datorită stării de sănătate a lui B.C. Fiul lui B.C., B.K. junior nu a fost

prezent cu ocazia consemnării acelei declarații.

Astfel, în mod întemeiat au fost respinse

cererile petentului B.M. privind audierea a doi avocați care nu au participat

la consemnarea declarației lui B.C. în data de 19 iulie 2009 și aceea privind

efectuarea unei expertize grafice. În raport de împrejurarea că B.C. nu a putut

scrie personal declarația, datorită stării de sănătate în care se afla,

declarația fiind consemnată de către ofițerul de poliție P.C.C., nu s-a impus

audierea altor persoane și nici efectuarea unei expertize grafice. Atât

persoana audiată, cât și ofițerul de poliție au confirmat că declarație în

cauză a fost conformă cu aspectele declarate.

Pe cale de consecință, în temeiul art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de către petent și a menținut rezoluția atacată

ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

petentul a fost obligat să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli

judiciare.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs petiționarul B.M., criticând-o, arătând că susține toate argumentele sale

aferente ajunse în datele de 14 iulie 2009, 3 septembrie 2009, 5 octombrie

2009, cere recercetarea prin audierea martorilor săi, datorită lipsirii sale

din Lisnău în perioada 24 octombrie 2009-15 noiembrie 2009, dovedește

întârzierea cu mărturiile vecinilor său B.A. și A.B., bilete de tren.

La dosarul cauzei a fost depusă o cerere,

ce a fost în prealabil înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți

de Casație și Justiție sub nr. 5071 la 15 februarie 2010, aflată la fila 8

dosarul Înaltei Curți, în care recurentul petiționar arată că rezultă din

declarațiile conținute în dosar că îi acuză în final cu falsificarea scrierii,

doar pe ofițerul de poliție P.C.C. și nu îl mai acuză pe B.K. junior cu

falsificarea scrierii despre care a formulat scuze.

De asemenea la dosarul cauzei, filele

11-14 au fost depuse în dublu exemplar note scrise formulate de către intimatul

B.K., în care solicită în principal respingerea recursului ca tardiv introdus,

invocând prevederile art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., art. 385

3

alin. (2) coroborat cu art. 363 alin. (3) C. proc. pen., iar în cauză de

față petentul recurent a formulat recursul la data de 24 noiembrie 2009 (data

poștei), recurs care a fost înregistrat la Curtea de Apel Brașov la 25 noiembrie 2009, în condițiile în care la data de 6 noiembrie 2009 i-a fost comunicată

copia de pe dispozitivul hotărârii, constatându-se că la termenul în care se

putea formulat recurs s-a împlinit la data la care petentul recurent a

exercitat această cale de atac.

De asemenea, intimatul a mai menționat că

petentul recurent nu poate fi repus nici în termen, chiar dacă a lua în

considerare spusele sale, care nu au fost dovedite, din moment ce la data de 15

noiembrie 2009 era în țară și deci putea lua la cunoștință dispozitivul hotărârii,

așa că se impune respingerea, ca tardiv a recursului formulat în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. și

menținerea sentinței Curții de Apel Brașov.

În subsidiar, intimatul a arătat că dacă

se apreciază că recursul a fost formulat în termen a solicitat respingerea, ca

neîntemeiată a acestuia, considerând că nu a săvârșit fapta imputată, chiar

petentul recurent în cursul efectuării actelor premergătoare a declarat că îți

retrage sesizarea formulată împotriva sa, nu a luat cunoștință de existența

vreunui fals.

În aceste condiții, astfel cum, în mod

corect s-a reținut, atât în rezoluția nr. 1652/P/2009 emisă de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Brașov, cât și în sentința penală recurată, față de el

sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. c ) C. proc. pen.

În consecință, se impune respingerea

recursului formulat ca neîntemeiat în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b ) C. proc. pen. și menținerea sentinței Curții de Apel

Brașov.

La termenul de astăzi, s-a prezentat

recurentul petiționar B.M., lipsind intimații B.K. și P.C.C., procedura de

citare fiind legal îndeplinită.

Recurentul petiționar a depus la

dosarul cauzei, un memoriu, în triplu exemplar.

Înalta Curte a pus în discuție excepția

tardivității recursului declarat, în raport cu datele din dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public a

învederat că sentința penală a fost comunicată petiționarului la data de 6

noiembrie 2009 și a declarat recurs la 24 noiembrie 2009, conform ștampilei

poștei, deși ultima zi până la care se putea declara recurs, fiind 17 noiembrie

2009, așa încât se impune respingerea, ca tardiv a recursului declarat de către

petiționar.

Recurentul petiționar a susținut că

a întârziat în declararea recursului, deoarece era în străinătate, aspect

dovedit cu martori.

Reprezentantul Ministerului Public a

pus concluzii de respingere a cererii de repunere în termenul de recurs,

întrucât nu vizează niciunul dintre cazurile pentru care se poate dispune și în

consecință solicită respingerea recursului, ca tardiv declarat.

În memoriul depus la dosar, în

triplu exemplar, aflat la filele 15-17 dosarul Înaltei Curți, recurentul

petiționar a arătat că a fost incorectă cercetarea cauzei, respectiv dosarul

nr. 2373/305/2007 de la Tribunalul Covasna, în care ofițerul P.C.C. de la Poliția Municipiului Sf. Gheorghe trebuia să stabilească vinovăția intimatei B.V., că a

propus ca martor pe B.D., că nu i-au fost ascultați martorii săi, că a pierdut

procesul în anul 2005, solicitând recercetare și ascultarea martorilor săi B.A.

și P.C. sen.

Examinând cererea petiționarului B.M.

de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este

fondată.

Potrivit art. 385

3

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., „Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu

dispune altfel. Dispozițiile art. 363-365 privind data de la care curge

termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se

aplică în mod corespunzător.”

În conținutul dispozițiilor art. 364 alin.

(1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „Apelul declarat după expirarea

termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă

instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză

temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile

de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.”

În conformitate cu prevederile art. 365 alin.

(1) C. proc. pen. „Partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare,

poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile la data,

după caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării

dispozițiilor privind despăgubirile civile”.

Din analiza cauzei rezultă că petiționarul

B.M. a formulat plângere penală întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluției nr. 1652/P/2009 din data de 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

Brașov sub nr. 708/64/2009 la 5 octombrie 2009.

La primul termen de judecată de la

12 octombrie 2009, curtea de apel față de lipsa de procedură cu petentul,

nefiind restituită dovada de citare cu acesta și de asemenea, lipsa de

procedură cu făptuitorii care, din motive obiective nu au fost citați pentru

termenul arătat (în plângerea formulată petentul nu a indicat numele și

adresele acestora, iar dosarul de cercetare a fost atașat la prezenta cauză în

data de 9 octombrie 2009) a acordat un nou termen de judecată, văzând în acest

sens și dispozițiile art. 291 C. proc. pen., respectiv la data de 2 noiembrie

2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință aflată la fila 5 dosarul

Înaltei Curți.

La dosarul primei instanțe a fost

depusă ( fila 9 ) o cerere formulată de petiționarul B.M. ce a fost trimisă

prin poștă (plicul aflat la fila 10), înregistrată la instanță la 26 octombrie

2009, conform ștampilei în acest sens, prin care petiționarul a comunicat

pentru data de 2 noiembrie 2009 că va pleca în străinătate și nu se poate

prezenta la proces, dar poate fi tratat și în lipsa sa, pentru că a descris tot

ce cunoștea în cauză, nu angajează avocat în această cauză.

De asemenea la dosarul cauzei au

fost depuse (filele 13-14 ) două cereri formulate de intimatul B.K.,

înregistrate la instanță la 28 octombrie 2009 și respectiv 2 noiembrie 2009,

prin care acesta a solicitat respingerea plângerii formulate de petentul B.M.

La termenul de judecată de la 2

noiembrie 2009 au lipsit petentul B.M. și făptuitorii B.K. și P.C.C., procedura

fiind îndeplinită, după referatul cauzei s-a constatat că la dosarul cauzei,

prin serviciul registratură al instanței, petentul B.M. a depus o cerere prin

care solicită judecarea cauzei în lipsă, iar făptuitorul B.K. notă de ședință

prin care se solicită respingerea plângerii ca nefondată și menținerea

rezoluției atacate, iar prima instanță a considerat cauza în stare de judecată

și a acordat cuvântul asupra plângerii, așa cum rezultă din partea introductivă

a sentinței penale nr. 96/F de la 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori (fila 17 dosarul primei

instanțe), sentință pronunțată la data arătată.

Dovada de comunicare a copiei

hotărârii penale nr. 96/F de la 2 noiembrie 2009, petiționarului B.M. a fost

îndeplinită prin afișare, existând mențiunea că este destinatarul este plecat

din țară, iar ștampila poștei este datată 6 noiembrie 2009 (fila 19 dosarul

primei instanțe).

Recursul peste termen exercitat de petiționarul

B.M. la data de 24 noiembrie 2009 conform ștampilei poștei la expedierea

plicului, a fost primit și înregistrat la Curtea de Apel Brașov la data de 25 noiembrie 2009 conform ștampilei registraturii instanței.

Înalta Curte consideră că în cauză nu a

fost îndeplinită una din condițiile cumulative impuse de legiuitor în

conținutul art. 385

3

alin. (2) cu referire la art. 364 C. proc. pen.

și anume întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare a

declarării recursului.

Astfel, afirmația petiționarului B.M.

că în perioada 24 octombrie 2009-15 noiembrie 2009 se afla în străinătate,

împrejurare pe care, de altfel a adus-o și la cunoștința primei instanțe căreia

i-a solicitat judecarea în lipsă, pentru termenul de la 2 noiembrie 2009, conform

cererii aflate la fila 9 dosarul primei instanțe nu este de natură să conducă

la îndeplinirea primei condiții prevăzute la art. 364 C. proc. pen. și anume

întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare a declarării

recursului, întrucât acesta, pe de-o parte, cunoștea termenul de judecată la

care urma să se soluționeze cauza, iar pe de altă parte, nu a făcut dovada că

întârzierea în declararea recursului a fost determinată de o cauză temeinică de

împiedicare și anume de situația cazului fortuit sau aceea de forță majoră ori

a unei alte cauze care l-ar fi pus în situația de a nu putea acționa așa cum îi

cereau interesele și ar fi făcut-o în absența lor, având posibilitatea în

consecință să formuleze o simplă cerere prin care să-și manifeste voința

declarării recursului, potrivit art. 385

4

alin. (1) cu referire la

art. 367 alin. (4) C. proc. pen., situație ce nu a fost valorificată în cauză.

Astfel, din compararea datelor la care a

fost comunicată sentința primei instanțe, 6 noiembrie 2009 și data expedierii

recursului peste termen, 24 noiembrie 2009 rezultă că termenul de declarare a

recursului de 10 zile a fost depășit.

Petiționarul B.M. ar fi avut

posibilitatea în mod obișnuit a declarării recursului până la data de 17

noiembrie 2009, însă acesta a expediat recursul peste termen la 24 noiembrie

2009, așa cum rezultă din ștampila poștei.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte constată ca fiind tardiv recursul declarat de petiționarul B.M. împotriva

sentinței primei instanțe, deoarece de la data comunicării hotărârii și anume 6

noiembrie 2009, petiționarul avea posibilitatea declarării recursului până la

data de 17 noiembrie 2009, termenul de recurs fiind un termen procedural, ce se

calculează în condițiile art. 186 C. proc. pen.

Or, așa cum s-a mai arătat declararea

recursului de către inculpat la data de 24 noiembrie 2009 s-a făcut cu

depășirea termenului legal.

Înalta Curte nu poate examina

motivele de recurs formulate de petiționar, deoarece tardivitatea atrage

imposibilitatea examinării fondului criticilor formulate.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte va respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de recurs

formulată de recurentul petiționar B.M., iar în baza art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de

recurentul petiționarul B.M. împotriva sentinței penale nr. 96/F din 2

noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 192 alin. (2)

C. proc. pen. se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de

repunere în termenul de recurs formulată de recurentul petiționar B.M.

Respinge, ca tardiv, recursul

declarat de recurentul petiționar B.M. împotriva sentinței penale nr. 96/F din

2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 18 februarie 2010.