ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2010

Asupra cererii de repunere în termenul de recurs, precum și a recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 96/F din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 708/64/2009 a fost respinsă plângerea formulată de petentul B.M., împotriva rezoluției nr. 1652/P/2009 din data de 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, confirmată prin rezoluția nr. 749/II/2/2009 din data de 17 septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care a menținut-o. A fost obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe, petentul B.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului B.K. pentru falsificarea semnăturii lui B.C. în fața organelor de poliție din cadrul IPJ Covasna la data de 19 iulie 2005. Întrucât s-a stabilit faptul că declarația lui B.C. a fost consemnată de ofițerul de poliție P.C. din cadrul IPJ Covasna, care făcea parte din poliția judiciară, cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Petentul B.M. a luat la cunoștință despre faptul că declarația considerată falsificată a fost consemnată de organele de poliție, împrejurare față de care a solicitat cercetarea persoanei care a consemnat declarația, retrăgându-și sesizarea față de B.K.

Prin rezoluția nr. 1652/P/2009 din data de 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul P.C.C., relativ la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 290 C. pen., precum și neînceperea urmăririi penale față de numitul B.K. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. Pentru a dispune astfel procurorul a constatat în urma actelor premergătoare efectuate că aspectele sesizate în cuprinsul denunțului nu s-au confirmat, făptuitorul P.C.C. neexercitând nicio acțiune de contrafacere a declarației. Prin rezoluția nr. 749/II/2/2009 din data de 17 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului împotriva soluției anterior indicată și menținerea acesteia în integralitatea sa.

Pentru a dispune astfel, procurorul general a reținut că nu se impune audierea avocaților indicați de petent, deoarece nu au participat la audierea lui B.C. din data de 19 iulie 2005 și nu este concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei efectuarea expertizei grafice, declarația fiind consemnată de către ofițerul de poliție, iar conținutul acesteia a fost însușit de B.C. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale petentul B.M. a formulat plângere la instanța de judecată, conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov pentru continuarea cercetărilor, audierea martorilor indicați de petent și efectuarea expertizei grafice.

Examinând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că plângerea este nefondată. Petentul B.M. a formulat în cursul anului 2005 plângere penală împotriva numitei B.V. pentru faptul că aceasta l-a supus pe B.C., fratele petentului și soțul făptuitoarei, unui tratament medicamentos necorespunzător și i-a îngrădit libertatea. Prin rezoluția nr. 1174/P/2005 din data de 11 octombrie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a fost confirmată propunerea organelor de urmărire penală de a nu se începe urmărirea penală față de numita B.V., arătându-se că cele reclamate de către petent nu s-au confirmat, din declarațiile vecinilor și ale soților B.C. și B.V. rezultând că relația este una de normală de sprijin reciproc.

Petentul B.M. prin prezenta plângere a reclamat tocmai declarați lui B.C., faptul că aceasta nu a fost scrisă de către acesta. Fiind audiați ofițerul care a instrumentat cauza în anul 2005, făptuitorul P.C. și B.C., în data de 13 martie 2009, aceștia au arătat că cele consemnate în declarația din 19 iulie 2005 corespund adevărului, declarația fiind scrisă de ofițerul de cercetare penală datorită stării de sănătate a lui B.C. Fiul lui B.C., B.K. junior nu a fost prezent cu ocazia consemnării acelei declarații. Astfel, în mod întemeiat au fost respinse cererile petentului B.M. privind audierea a doi avocați care nu au participat la consemnarea declarației lui B.C. în data de 19 iulie 2009 și aceea privind efectuarea unei expertize grafice.

În raport de împrejurarea că B.C. nu a putut scrie personal declarația, datorită stării de sănătate în care se afla, declarația fiind consemnată de către ofițerul de poliție P.C.C., nu s-a impus audierea altor persoane și nici efectuarea unei expertize grafice. Atât persoana audiată, cât și ofițerul de poliție au confirmat că declarație în cauză a fost conformă cu aspectele declarate. Pe cale de consecință, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petent și a menținut rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul B.M., criticând-o, arătând că susține toate argumentele sale aferente ajunse în datele de 14 iulie 2009, 3 septembrie 2009, 5 octombrie 2009, cere recercetarea prin audierea martorilor săi, datorită lipsirii sale din Lisnău în perioada 24 octombrie 2009-15 noiembrie 2009, dovedește întârzierea cu mărturiile vecinilor său B.A. și A.B., bilete de tren. La dosarul cauzei a fost depusă o cerere, ce a fost în prealabil înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5071 la 15 februarie 2010, aflată la fila 8 dosarul Înaltei Curți, în care recurentul petiționar arată că rezultă din declarațiile conținute în dosar că îi acuză în final cu falsificarea scrierii, doar pe ofițerul de poliție P.C.C.

și nu îl mai acuză pe B.K. junior cu falsificarea scrierii despre care a formulat scuze. De asemenea la dosarul cauzei, filele 11-14 au fost depuse în dublu exemplar note scrise formulate de către intimatul B.K., în care solicită în principal respingerea recursului ca tardiv introdus, invocând prevederile art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., art. 385 3 alin. (2) coroborat cu art. 363 alin. (3) C. proc. pen., iar în cauză de față petentul recurent a formulat recursul la data de 24 noiembrie 2009 (data poștei), recurs care a fost înregistrat la Curtea de Apel Brașov la 25 noiembrie 2009, în condițiile în care la data de 6 noiembrie 2009 i-a fost comunicată copia de pe dispozitivul hotărârii, constatându-se că la termenul în care se putea formulat recurs s-a împlinit la data la care petentul recurent a exercitat această cale de atac.

De asemenea, intimatul a mai menționat că petentul recurent nu poate fi repus nici în termen, chiar dacă a lua în considerare spusele sale, care nu au fost dovedite, din moment ce la data de 15 noiembrie 2009 era în țară și deci putea lua la cunoștință dispozitivul hotărârii, așa că se impune respingerea, ca tardiv a recursului formulat în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. și menținerea sentinței Curții de Apel Brașov. În subsidiar, intimatul a arătat că dacă se apreciază că recursul a fost formulat în termen a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a acestuia, considerând că nu a săvârșit fapta imputată, chiar petentul recurent în cursul efectuării actelor premergătoare a declarat că îți retrage sesizarea formulată împotriva sa, nu a luat cunoștință de existența vreunui fals.

În aceste condiții, astfel cum, în mod corect s-a reținut, atât în rezoluția nr. 1652/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, cât și în sentința penală recurată, față de el sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. c ) C. proc. pen. În consecință, se impune respingerea recursului formulat ca neîntemeiat în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b ) C. proc. pen. și menținerea sentinței Curții de Apel Brașov. La termenul de astăzi, s-a prezentat recurentul petiționar B.M., lipsind intimații B.K. și P.C.C., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Recurentul petiționar a depus la dosarul cauzei, un memoriu, în triplu exemplar. Înalta Curte a pus în discuție excepția tardivității recursului declarat, în raport cu datele din dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public a învederat că sentința penală a fost comunicată petiționarului la data de 6 noiembrie 2009 și a declarat recurs la 24 noiembrie 2009, conform ștampilei poștei, deși ultima zi până la care se putea declara recurs, fiind 17 noiembrie 2009, așa încât se impune respingerea, ca tardiv a recursului declarat de către petiționar. Recurentul petiționar a susținut că a întârziat în declararea recursului, deoarece era în străinătate, aspect dovedit cu martori. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii de repunere în termenul de recurs, întrucât nu vizează niciunul dintre cazurile pentru care se poate dispune și în consecință solicită respingerea recursului, ca tardiv declarat.

În memoriul depus la dosar, în triplu exemplar, aflat la filele 15-17 dosarul Înaltei Curți, recurentul petiționar a arătat că a fost incorectă cercetarea cauzei, respectiv dosarul nr. 2373/305/2007 de la Tribunalul Covasna, în care ofițerul P.C.C. de la Poliția Municipiului Sf. Gheorghe trebuia să stabilească vinovăția intimatei B.V., că a propus ca martor pe B.D., că nu i-au fost ascultați martorii săi, că a pierdut procesul în anul 2005, solicitând recercetare și ascultarea martorilor săi B.A. și P.C. sen. Examinând cererea petiționarului B.M. de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată. Potrivit art. 385 3 alin. (1) și (2) C. proc. pen., „Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Dispozițiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.” În conținutul dispozițiilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.” În conformitate cu prevederile art. 365 alin. (1) C. proc. pen. „Partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile la data, după caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile”.

Din analiza cauzei rezultă că petiționarul B.M. a formulat plângere penală întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. împotriva rezoluției nr. 1652/P/2009 din data de 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. 708/64/2009 la 5 octombrie 2009. La primul termen de judecată de la 12 octombrie 2009, curtea de apel față de lipsa de procedură cu petentul, nefiind restituită dovada de citare cu acesta și de asemenea, lipsa de procedură cu făptuitorii care, din motive obiective nu au fost citați pentru termenul arătat (în plângerea formulată petentul nu a indicat numele și adresele acestora, iar dosarul de cercetare a fost atașat la prezenta cauză în data de 9 octombrie 2009) a acordat un nou termen de judecată, văzând în acest sens și dispozițiile art. 291 C. proc.

pen., respectiv la data de 2 noiembrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință aflată la fila 5 dosarul Înaltei Curți. La dosarul primei instanțe a fost depusă ( fila 9 ) o cerere formulată de petiționarul B.M. ce a fost trimisă prin poștă (plicul aflat la fila 10), înregistrată la instanță la 26 octombrie 2009, conform ștampilei în acest sens, prin care petiționarul a comunicat pentru data de 2 noiembrie 2009 că va pleca în străinătate și nu se poate prezenta la proces, dar poate fi tratat și în lipsa sa, pentru că a descris tot ce cunoștea în cauză, nu angajează avocat în această cauză. De asemenea la dosarul cauzei au fost depuse (filele 13-14 ) două cereri formulate de intimatul B.K., înregistrate la instanță la 28 octombrie 2009 și respectiv 2 noiembrie 2009, prin care acesta a solicitat respingerea plângerii formulate de petentul B.M.

La termenul de judecată de la 2 noiembrie 2009 au lipsit petentul B.M. și făptuitorii B.K. și P.C.C., procedura fiind îndeplinită, după referatul cauzei s-a constatat că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, petentul B.M. a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, iar făptuitorul B.K. notă de ședință prin care se solicită respingerea plângerii ca nefondată și menținerea rezoluției atacate, iar prima instanță a considerat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra plângerii, așa cum rezultă din partea introductivă a sentinței penale nr. 96/F de la 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori (fila 17 dosarul primei instanțe), sentință pronunțată la data arătată.

Dovada de comunicare a copiei hotărârii penale nr. 96/F de la 2 noiembrie 2009, petiționarului B.M. a fost îndeplinită prin afișare, existând mențiunea că este destinatarul este plecat din țară, iar ștampila poștei este datată 6 noiembrie 2009 (fila 19 dosarul primei instanțe). Recursul peste termen exercitat de petiționarul B.M. la data de 24 noiembrie 2009 conform ștampilei poștei la expedierea plicului, a fost primit și înregistrat la Curtea de Apel Brașov la data de 25 noiembrie 2009 conform ștampilei registraturii instanței. Înalta Curte consideră că în cauză nu a fost îndeplinită una din condițiile cumulative impuse de legiuitor în conținutul art. 385 3 alin. (2) cu referire la art. 364 C. proc.

pen. și anume întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare a declarării recursului. Astfel, afirmația petiționarului B.M. că în perioada 24 octombrie 2009-15 noiembrie 2009 se afla în străinătate, împrejurare pe care, de altfel a adus-o și la cunoștința primei instanțe căreia i-a solicitat judecarea în lipsă, pentru termenul de la 2 noiembrie 2009, conform cererii aflate la fila 9 dosarul primei instanțe nu este de natură să conducă la îndeplinirea primei condiții prevăzute la art. 364 C. proc. pen.

și anume întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare a declarării recursului, întrucât acesta, pe de-o parte, cunoștea termenul de judecată la care urma să se soluționeze cauza, iar pe de altă parte, nu a făcut dovada că întârzierea în declararea recursului a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare și anume de situația cazului fortuit sau aceea de forță majoră ori a unei alte cauze care l-ar fi pus în situația de a nu putea acționa așa cum îi cereau interesele și ar fi făcut-o în absența lor, având posibilitatea în consecință să formuleze o simplă cerere prin care să-și manifeste voința declarării recursului, potrivit art. 385 4 alin. (1) cu referire la art. 367 alin. (4) C. proc.

pen., situație ce nu a fost valorificată în cauză. Astfel, din compararea datelor la care a fost comunicată sentința primei instanțe, 6 noiembrie 2009 și data expedierii recursului peste termen, 24 noiembrie 2009 rezultă că termenul de declarare a recursului de 10 zile a fost depășit. Petiționarul B.M. ar fi avut posibilitatea în mod obișnuit a declarării recursului până la data de 17 noiembrie 2009, însă acesta a expediat recursul peste termen la 24 noiembrie 2009, așa cum rezultă din ștampila poștei. În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată ca fiind tardiv recursul declarat de petiționarul B.M. împotriva sentinței primei instanțe, deoarece de la data comunicării hotărârii și anume 6 noiembrie 2009, petiționarul avea posibilitatea declarării recursului până la data de 17 noiembrie 2009, termenul de recurs fiind un termen procedural, ce se calculează în condițiile art. 186 C. proc.

pen. Or, așa cum s-a mai arătat declararea recursului de către inculpat la data de 24 noiembrie 2009 s-a făcut cu depășirea termenului legal. Înalta Curte nu poate examina motivele de recurs formulate de petiționar, deoarece tardivitatea atrage imposibilitatea examinării fondului criticilor formulate. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul petiționar B.M., iar în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiționarul B.M. împotriva sentinței penale nr. 96/F din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul petiționar B.M. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiționar B.M. împotriva sentinței penale nr. 96/F din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 februarie 2010.