ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 33/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 33/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului penal de față constată;

Prin

sentința penală nr. 100 din 13 octombrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu

minori, în dosarul nr. 341/45/2009, a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul D.N. împotriva rezoluției nr. 510/P/2008

din 23 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași,

confirmată prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel lași din 04 mai 2009, emisă în lucrarea nr.

367/ll/2/2009, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale

față de intimații C.C.,

E.S.

și E.M., cercetați sub aspectul infracțiunii prevăzute

de

art. 266 alin. (2) C. pen.

S-a

reținut de către instanță că cercetările în

cauză au avut la bază plângerea petentului referitoare la

violențele fizice exercitate împotriva sa de lucrătorii de

poliție C.C., E.S. și E.M., cu ocazia reținerii sale sub

acuzația de viol comisă asupra persoanei vătămate C.I.,

agresiune ce s-ar fi săvârșit în scopul recunoașterii faptei de

care era învinuit.

Soluția

de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul

dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatându-se că

lucrătorii de poliție nu exercitaseră violențe asupra

petentului cu prilejul cercetării și reținerii sale.

Cu

privire la leziunile constatate pe corpul petentului, s-a reținut că

acestea fuseseră produse în contextul unei agresiuni sexuale, având în

vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în

cauză.

Rezoluția

din 23 martie 2009 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași care

a confirmat soluția adoptată în cauză, prin rezoluția din

04 mai 2009, emisă în lucrarea nr. 367 /II/2/ 2009.

Nemulțumit

de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petentul s-a adresat

cu plângere la instanță, solicitând desființarea rezoluției

de neurmărire penală și reluarea cercetărilor în

cauză, cu motivarea că ancheta efectuată în caz era

superficială și nu identificase persoanele care aveau

cunoștință despre incident și care puteau furniza

informații referitoare la starea în care se afla atunci a fost

reținut si mai apoi introdus în arest de către intimați.

De asemenea, s-a arătat că era

necesară verificarea fișei medicale

de la

penitenciar pentru a se vedea dacă la data când petentul susținea

că a fost agresat solicitase ajutor medical și pentru ce

afecțiuni.

Pe baza

actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, prima instanță a

constatat că rezoluția de neurmărire penală este

legală și temeinică, neexistând elemente care să

susțină acuzele de cercetare abuzivă aduse de petent

intimaților.

S-a

reținut în acest sens că intimații negaseră actele de

violență reclamate, iar martorii audiați în cauză - victima

infracțiunii de viol și persoana care asistase la interogarea

petentului imediat după reținere, confirmaseră în totalitate

declarațiile date de făptuitori.

De asemenea, s-a reținut că prin

expertiza medico-legală efectuată

în cauză

fusese eliminată varianta lovirii petentului de către intimați,

concluziile expertului fiind în sensul că leziunile constatate pe corpul

acestuia puteau fi produse în contextul unei agresiuni sexuale.

Î

n

raport de aceste elemente s-a concluzionat că nu existau probe sau alte

indicii care să demonstreze pretinsul comportament violent al

intimaților în cadrul intervenției privind reținerea și

cercetarea petentului în cauza referitoare la acuzația de viol

formulată în dosarul penal deschis pe numele său.

Î

mpotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petentul D.N., reiterând critica

referitoare la insuficiența actelor de cercetare efectuate în cursul

investigației la procuror, susținând că era necesară

audierea victimei infracțiunii de viol și a celorlalte persoane

propuse ca martori în respectiva lucrare pentru a se stabili dacă

leziunile reclamate fuseseră produse în contextul agresiunii sexuale ori

în timpul cât se afla reținut de organele de poliție.

Examinând

hotărârea atacată

în raport de criticile

formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce

urmează:

La data

de 4 noiembrie 2008, petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul

Vaslui cu o plângere penală împotriva a trei polițiști din

cadrul Poliției Municipiului Vaslui pe care îi învinuia de faptul că la

data de 19 octombrie 2008, cu prilejul reținerii sale și efectuarea

primelor acte de cercetare penală în cauza în care era acuzat de

săvârșirea unei infracțiuni de viol, l-au supus la rele

tratamente în scopul de a obține recunoașterea faptei din partea sa.

Cercetările

efectuate în cursul anchetei preliminare la procuror au avut în vedere

stabilirea identității lucrătorilor de poliție

desemnați cu efectuarea primelor cercetări în cauza penală

privind infracțiunea de viol, audierea acestora și a petentului cu

privire la incidentul reclamat, audierea victimei infracțiunii de viol

și a persoanei care participase ca martor asistent la interogarea

petentului în sediul secției de poliție, imediat după

reținerea sa ca prezumtiv autor al faptei.

Conform

declarației intimatului E.M. - agent șef de poliție, activitatea

sa în cadrul cercetărilor privind acuzația de viol adusă

petentului, s-a rezumat doar la audierea persoanei vătămate C.M.I.,

în sediul poliției; audierea ar fi avut loc într-o altă încăpere

decât cea în care se afla acuzatul, fără a avea niciun contact direct

cu acestea, în ziua în care se menționa producerea incidentului și

nici ulterior acestui moment.

Ceilalți

doi intimați, C.C. și E.S. - inspector principal și, respectiv,

subinspector în cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au declarat că

participaseră la depistarea și reținerea petentului și

că efectuaseră cercetarea la fața locului în prezența unor

martori asistenți, procedând și la audierea petentului.

Declarația a fost scrisă personal de petent, în prezența

martorului F.I.

De

asemenea, au arătat că după punerea sub acuzare, petentul a fost

audiat în prezența unui avocat.

Intimații

au negat săvârșirea actelor de violență reclamate de

petent, precum și orice alte influențe, amenințări ori presiuni

cu ocazia audierii ori în timpul reținerii la poliție.

Î

n

plus, intimatul E.S. a subliniat că petentul era cunoscut ca recidivist

și că, din acest motiv, pentru a preîntâmpina îngreunarea anchetei,

prin invocarea de către petent a unor pretinse neregularități

ori abuzuri, a decis ca ascultarea acestuia, în cadrul verificărilor

preliminare, până la formularea unei acuzații oficiale, să se

facă în prezența unui martor asistent.

Actele

efectuate în dosarul penal deschis pe numele petentului confirmă că acesta

a fost ascultat în prezența martorului asistent F.I.

Actele

aceluiași dosar arată că, în ziua imediat următoare

reținerii petentului și punerii sale sub acuzare, Poliția

Municipiului Vasului a solicitat Serviciului de Medicină Legală -

Vaslui, cu adresa nr. 6700 din 20 octombrie 2008, examinarea medicală a

petentului pentru constatarea leziunilor corporale și stabilirea

mecanismului de producere a acestora.

În

plângerea penală inițială, cât și în cele ulterioare,

petentul a susținut că examinarea medicală ar fi avut loc la

cererea sa și în scopul de a demonstra că fusese agresat de organele

de poliție.

Din

conținutul raportului de expertiză medico-legală nr. 345 din 22

octombrie 2008 întocmit de SML Vaslui rezultă însă că examinarea

medicală a petentului se realizase la inițiativa organelor de

anchetă, înainte de orice sesizare din partea petentului privind relele

tratamente ale poliției, și avea ca scop verificarea

afirmațiilor formulate de victima infracțiunii de viol care

susținea că fusese constrânsă fizic la întreținerea

raportului sexual și că, în apărare, exercitase acte de

violență împotriva petentului.

Prin

raportul medico-legal efectuat în cauză s-a stabilit că petentul

prezenta mai multe urme de violență, superficiale, de tipul

tumefacției, echimoze și excoriații, prima situată în zona

capului, iar celelalte în zona superioară a toracelui, față,

spate, pe brațe și gamba dreaptă.

Raportul

menționa că leziunile constatate pe corpul petentului puteau fi

produse prin lovire cu și de corpuri dure, fără a fi specifice

unor lovituri active, ca lovituri produse de victima unui agresiuni sexuale,

dar se puteau produce într-un asemenea context, dacă se exista

concordanță cu datele de anchetă.

Întrucât

concluziile raportului medical nu au fost redactate într-o manieră care

să excludă ipoteza producerii leziunilor în afara agresiunii de viol,

examinarea susținerilor petentului a fost analizată și în

corelație cu declarațiile părții vătămate, spre a

se verifica dacă versiunea victimei cu privire la desfășurarea

incidentului dintre ea și agresor, prezentată anterior

înregistrării plângerii petentului și declanșării

cercetărilor în cauză, furniza o explicație referitoare la

originea leziunilor suferite de petent.

Se

reține în acest sens că, imediat după presupusa agresiune de

viol, organele de cercetare penală au procedat la audierea persoanei

vătămate cu privire la împrejurările de săvârșire a

faptei.

Din

declarația acestei persoane rezultă că în timpul agresiunii a

exercitat și ea acte de violență împotriva petentului în

încercarea de a împiedica întreținerea actului sexual și că, în

acest context, ar fi împins și lovit cu mâinile și picioarele

agresorul situat deasupra sa; la un moment dat, agresorul s-a dezechilibrat

și a căzut, întâi în mașina în care se aflau, mai apoi, în

afară, pe sol, după ce portiera autoturismului s-a deschis, agresorul

sprijinindu-se de ea, atunci când s-a dezechilibrat.

Martora

a declarat că pe tot parcursul acestei agresiuni, care înregistrase

două momente în desfășurare, exercitase acte de

violență împotriva petentului.

Având

în vedere momentul la care au fost formulate relatările, nu poate fi

pusă la îndoială sinceritatea martorei, aceasta nepunând anticipa în

niciun fel demersul ulterior al petentului de a se plânge împotriva

lucrătorilor de poliție pentru rele tratamente aplicate în timpul

anchetei.

Prin

urmare, se constată că relatările victimei se coroborează

perfect cu conținutul raportului medico-legal în ceea ce privește

leziunile constatate pe corpul petentului.

Î

n

aceste condiții, având în vedere și declarația martorului F.I.,

precum și concluziile raportului de expertiză medicală care nu a

exclus posibilitatea producerii leziunilor în contextul unei agresiuni sexuale,

se constată că nu există elemente de fapt care să

susținută acuzele de comportament violent din partea poliției.

Toate

aceste elemente au fost corect reținute și evaluate de prima

instanță care prin hotărârea pronunțată în cauză

a confirmat soluția de neurmărire penală adoptată la

nivelul Ministerului Public față de intimații C.C., E.S. și

E.M.

Î

n

consecință, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul

declarat în cauză și va dispune obligarea recurentului petent D.N. la

plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul D.N. împotriva sentinței penale nr. 100 din

13 octombrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 ianuarie 2010.