ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 33/2010

Asupra recursului penal de față constată; Prin sentința penală nr. 100 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 341/45/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.N. împotriva rezoluției nr. 510/P/2008 din 23 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, confirmată prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași din 04 mai 2009, emisă în lucrarea nr. 367/ll/2/2009, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale față de intimații C.C., E.S. și E.M., cercetați sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen. S-a reținut de către instanță că cercetările în cauză au avut la bază plângerea petentului referitoare la violențele fizice exercitate împotriva sa de lucrătorii de poliție C.C., E.S.

și E.M., cu ocazia reținerii sale sub acuzația de viol comisă asupra persoanei vătămate C.I., agresiune ce s-ar fi săvârșit în scopul recunoașterii faptei de care era învinuit. Soluția de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatându-se că lucrătorii de poliție nu exercitaseră violențe asupra petentului cu prilejul cercetării și reținerii sale. Cu privire la leziunile constatate pe corpul petentului, s-a reținut că acestea fuseseră produse în contextul unei agresiuni sexuale, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză.

Rezoluția din 23 martie 2009 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași care a confirmat soluția adoptată în cauză, prin rezoluția din 04 mai 2009, emisă în lucrarea nr. 367 /II/2/ 2009. Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petentul s-a adresat cu plângere la instanță, solicitând desființarea rezoluției de neurmărire penală și reluarea cercetărilor în cauză, cu motivarea că ancheta efectuată în caz era superficială și nu identificase persoanele care aveau cunoștință despre incident și care puteau furniza informații referitoare la starea în care se afla atunci a fost reținut si mai apoi introdus în arest de către intimați.

De asemenea, s-a arătat că era necesară verificarea fișei medicale de la penitenciar pentru a se vedea dacă la data când petentul susținea că a fost agresat solicitase ajutor medical și pentru ce afecțiuni. Pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de neurmărire penală este legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină acuzele de cercetare abuzivă aduse de petent intimaților. S-a reținut în acest sens că intimații negaseră actele de violență reclamate, iar martorii audiați în cauză - victima infracțiunii de viol și persoana care asistase la interogarea petentului imediat după reținere, confirmaseră în totalitate declarațiile date de făptuitori.

De asemenea, s-a reținut că prin expertiza medico-legală efectuată în cauză fusese eliminată varianta lovirii petentului de către intimați, concluziile expertului fiind în sensul că leziunile constatate pe corpul acestuia puteau fi produse în contextul unei agresiuni sexuale. Î n raport de aceste elemente s-a concluzionat că nu existau probe sau alte indicii care să demonstreze pretinsul comportament violent al intimaților în cadrul intervenției privind reținerea și cercetarea petentului în cauza referitoare la acuzația de viol formulată în dosarul penal deschis pe numele său.

Î mpotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul D.N., reiterând critica referitoare la insuficiența actelor de cercetare efectuate în cursul investigației la procuror, susținând că era necesară audierea victimei infracțiunii de viol și a celorlalte persoane propuse ca martori în respectiva lucrare pentru a se stabili dacă leziunile reclamate fuseseră produse în contextul agresiunii sexuale ori în timpul cât se afla reținut de organele de poliție. Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: La data de 4 noiembrie 2008, petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui cu o plângere penală împotriva a trei polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui pe care îi învinuia de faptul că la data de 19 octombrie 2008, cu prilejul reținerii sale și efectuarea primelor acte de cercetare penală în cauza în care era acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de viol, l-au supus la rele tratamente în scopul de a obține recunoașterea faptei din partea sa.

Cercetările efectuate în cursul anchetei preliminare la procuror au avut în vedere stabilirea identității lucrătorilor de poliție desemnați cu efectuarea primelor cercetări în cauza penală privind infracțiunea de viol, audierea acestora și a petentului cu privire la incidentul reclamat, audierea victimei infracțiunii de viol și a persoanei care participase ca martor asistent la interogarea petentului în sediul secției de poliție, imediat după reținerea sa ca prezumtiv autor al faptei. Conform declarației intimatului E.M. - agent șef de poliție, activitatea sa în cadrul cercetărilor privind acuzația de viol adusă petentului, s-a rezumat doar la audierea persoanei vătămate C.M.I., în sediul poliției; audierea ar fi avut loc într-o altă încăpere decât cea în care se afla acuzatul, fără a avea niciun contact direct cu acestea, în ziua în care se menționa producerea incidentului și nici ulterior acestui moment.

Ceilalți doi intimați, C.C. și E.S. - inspector principal și, respectiv, subinspector în cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au declarat că participaseră la depistarea și reținerea petentului și că efectuaseră cercetarea la fața locului în prezența unor martori asistenți, procedând și la audierea petentului. Declarația a fost scrisă personal de petent, în prezența martorului F.I. De asemenea, au arătat că după punerea sub acuzare, petentul a fost audiat în prezența unui avocat. Intimații au negat săvârșirea actelor de violență reclamate de petent, precum și orice alte influențe, amenințări ori presiuni cu ocazia audierii ori în timpul reținerii la poliție. Î n plus, intimatul E.S.

a subliniat că petentul era cunoscut ca recidivist și că, din acest motiv, pentru a preîntâmpina îngreunarea anchetei, prin invocarea de către petent a unor pretinse neregularități ori abuzuri, a decis ca ascultarea acestuia, în cadrul verificărilor preliminare, până la formularea unei acuzații oficiale, să se facă în prezența unui martor asistent. Actele efectuate în dosarul penal deschis pe numele petentului confirmă că acesta a fost ascultat în prezența martorului asistent F.I. Actele aceluiași dosar arată că, în ziua imediat următoare reținerii petentului și punerii sale sub acuzare, Poliția Municipiului Vasului a solicitat Serviciului de Medicină Legală - Vaslui, cu adresa nr. 6700 din 20 octombrie 2008, examinarea medicală a petentului pentru constatarea leziunilor corporale și stabilirea mecanismului de producere a acestora.

În plângerea penală inițială, cât și în cele ulterioare, petentul a susținut că examinarea medicală ar fi avut loc la cererea sa și în scopul de a demonstra că fusese agresat de organele de poliție. Din conținutul raportului de expertiză medico-legală nr. 345 din 22 octombrie 2008 întocmit de SML Vaslui rezultă însă că examinarea medicală a petentului se realizase la inițiativa organelor de anchetă, înainte de orice sesizare din partea petentului privind relele tratamente ale poliției, și avea ca scop verificarea afirmațiilor formulate de victima infracțiunii de viol care susținea că fusese constrânsă fizic la întreținerea raportului sexual și că, în apărare, exercitase acte de violență împotriva petentului.

Prin raportul medico-legal efectuat în cauză s-a stabilit că petentul prezenta mai multe urme de violență, superficiale, de tipul tumefacției, echimoze și excoriații, prima situată în zona capului, iar celelalte în zona superioară a toracelui, față, spate, pe brațe și gamba dreaptă. Raportul menționa că leziunile constatate pe corpul petentului puteau fi produse prin lovire cu și de corpuri dure, fără a fi specifice unor lovituri active, ca lovituri produse de victima unui agresiuni sexuale, dar se puteau produce într-un asemenea context, dacă se exista concordanță cu datele de anchetă.

Întrucât concluziile raportului medical nu au fost redactate într-o manieră care să excludă ipoteza producerii leziunilor în afara agresiunii de viol, examinarea susținerilor petentului a fost analizată și în corelație cu declarațiile părții vătămate, spre a se verifica dacă versiunea victimei cu privire la desfășurarea incidentului dintre ea și agresor, prezentată anterior înregistrării plângerii petentului și declanșării cercetărilor în cauză, furniza o explicație referitoare la originea leziunilor suferite de petent. Se reține în acest sens că, imediat după presupusa agresiune de viol, organele de cercetare penală au procedat la audierea persoanei vătămate cu privire la împrejurările de săvârșire a faptei.

Din declarația acestei persoane rezultă că în timpul agresiunii a exercitat și ea acte de violență împotriva petentului în încercarea de a împiedica întreținerea actului sexual și că, în acest context, ar fi împins și lovit cu mâinile și picioarele agresorul situat deasupra sa; la un moment dat, agresorul s-a dezechilibrat și a căzut, întâi în mașina în care se aflau, mai apoi, în afară, pe sol, după ce portiera autoturismului s-a deschis, agresorul sprijinindu-se de ea, atunci când s-a dezechilibrat. Martora a declarat că pe tot parcursul acestei agresiuni, care înregistrase două momente în desfășurare, exercitase acte de violență împotriva petentului. Având în vedere momentul la care au fost formulate relatările, nu poate fi pusă la îndoială sinceritatea martorei, aceasta nepunând anticipa în niciun fel demersul ulterior al petentului de a se plânge împotriva lucrătorilor de poliție pentru rele tratamente aplicate în timpul anchetei.

Prin urmare, se constată că relatările victimei se coroborează perfect cu conținutul raportului medico-legal în ceea ce privește leziunile constatate pe corpul petentului. Î n aceste condiții, având în vedere și declarația martorului F.I., precum și concluziile raportului de expertiză medicală care nu a exclus posibilitatea producerii leziunilor în contextul unei agresiuni sexuale, se constată că nu există elemente de fapt care să susținută acuzele de comportament violent din partea poliției. Toate aceste elemente au fost corect reținute și evaluate de prima instanță care prin hotărârea pronunțată în cauză a confirmat soluția de neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public față de intimații C.C., E.S.

și E.M. Î n consecință, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză și va dispune obligarea recurentului petent D.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.N. împotriva sentinței penale nr. 100 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2010.