ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 850/2010

Asupra

recursului de față

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 117 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală

și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul C.C. împotriva rezoluției din 29 aprilie 2009 dată în dosarul

nr. 348/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași.

S-au

reținut, în esență, următoarele:

Prin

plângerea formulată de petiționar la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași,

s-a solicitat efectuarea de cercetări față de comisarul de poliție judiciară M.M.

și subcomisarii de poliție judiciară M.L.E., H.V., C.G., pentru pretinsa

săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., susținând că

aceștia au efectuat cercetări incomplete ce au condus la stabilirea unei

situații neconforme cu realitatea în legătură cu proprietarul și folosirea

ilegală a apartamentului nr. 13 din imobilul în care locuiește.

Prin

rezoluția din 29 aprilie 2009, dată în dosarul nr. 348/P/2008 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel lași, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimați, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se, din verificările

efectuate, că

infracțiunea nu a fost

săvârșită de către comisarul de poliție M.M.

, iar referitor la ceilalți

subcomisari de poliție, s-a reținut că

lipsește

unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii reclamate,

pentru

următoarele motive:

Consemnările

din cuprinsul adreselor de comunicare emise de Poliția Municipiului lași către

petenta C.M. și petentul C.C., reflectă realitatea verificărilor efectuate pe

teren de polițiștii de proximitate desemnați pentru rezolvarea lucrărilor

înregistrate urmare sesizărilor celor doi petenți, necuprinzând fapte

sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și

nici omisiuni a unor

date care s-ar fi impus a fi menționate în mod

obligatoriu.

De asemenea,

din verificările efectuate de polițistul de proximitate la Asociația de

proprietari și asupra listei de plată la întreținere, a rezultat că era

consemnat proprietarul apartamentului situat la nr. 13 este "P.G." și

o persoană pentru plata cheltuielilor, întrucât proprietarul nu se află în

țară. Totodată, din discuțiile purtate cu locatarii blocului și cu șeful de

scară, a rezultat că apartamentul nu este locuit, proprietarul fiind plecat din

România în această perioadă.

Urmare

acestor verificări, polițistul de proximitate a întocmit un raport, care a fost

aprobat de șeful Poliției Municipiului lași, comisarul M.M.

Ulterior,

urmare altor verificări, s-a constatat că apartamentul este lăsat în

administrarea temporară a numitei A.E., care efectuează activități de

întreținere a apartamentului, însă nu locuiește efectiv în acel apartament,

astfel că nu este necesară înscrierea în cartea de identitate a vizei de

reședință. Cu ocazia acestor verificări, s-a consemnat în mod greșit

numele proprietarului, ca "P.G.", în

cuprinsul raportului

scris, întocmit de polițistul de proximitate, acest

raport fiind aprobat de comisarul de poliție M.M.

Cu

privire la cetățeanul italian proprietar al apartamentului nr. 13, numita A.E.

a arătat că se numește "P.G." și este soacra acestuia. S-a mai

stabilit din cetățeanul italian figurează ca ieșit din țară din data de 13

octombrie 2003, iar începând cu data de 01 ianuarie 2007, cetățenii Uniunii

Europene nu se mai implementează în baza de date intrări/ieșiri.

Cu

privire la pretinsa reședință a numitei A.E. la apartamentul nr. 13, menționată

de aceasta în cuprinsul plângerii adresată personal de aceasta Poliției

Municipiului lași, s-a apreciat

că

declararea sau consemnarea în conținutul acestei sesizări nu are

valoare

probantă și nu poate face prin ea însăși exhaustiv dovada faptului declarat,

respectiv al locuirii în mod efectiv în apartamentul nr. 13, care să determine

solicitarea stabilirii reședinței.

Așa fiind, din ansamblul actelor premergătoare nu

a rezultat

nici o intenție a intimaților de a falsifica,

la data întocmirii, fiecare adresă pe care a semnat-o în virtutea calității și

a funcției de

conducere pe care o deținea

la data emiterii acesteia, prin atestarea

unor fapte sau împrejurări

necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele

date sau împrejurări referitoare la identitatea cetățeanului italian, cât și a

nelocuirii acestuia în apartament, la nelocuirea efectivă de către vreo

persoană.

Prin

rezoluția din 9 mai 2009, dată în dosarul

nr.

463/ll/2/2009 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de

neîncepere

a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică.

Prin

plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat soluția de neîncepere a

urmăririi penale.

Instanța

de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată,

plângerea petiționarului, reținând, în esență, că soluția procurorului este

legală și temeinică, deoarece toate înscrisurile care reprezentau răspunsuri la

petițiile formulate de petenta C.M., cu privire la proprietarul și persoana

care folosește apartamentul nr. 13, atestă împrejurări care corespund

adevărului, împrejurări care au fost verificate de persoanele care aveau

atribuții în acest sens. În adresele de răspuns la petițiile formulate de petent,

s-au făcut precizări de către cei care le-au eliberat, cu privire la situația

de fapt reclamată, indicându-se, fără a

fi

necesar, și instituția care trebuie sesizată în caz de nerespectare a

normelor

de conviețuire socială.

Î

mpotriva sentinței a declarat recurs

petiționarul, pe care l-a

motivat în scris la filele 13-16

din dosar.

Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod

corect, instanța de fond a dispus respingerea

plângerii formulate de

petiționar, ca nefondată.

Î

ntr-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în

cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în

sarcina intimaților.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că intimații

și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, întocmind și aprobând

rapoartele încheiate de polițiștii de proximitate, în conformitate cu

dispozițiile legale.

Astfel, rapoartele întocmite cu ocazia

numeroaselor verificări

efectuate de polițiștii de

proximitate au atestat împrejurările ce reieșeau din discuțiile cu ceilalți

locatari ai blocului, cu datele ce rezultau din actele Asociației de

proprietari și relațiile solicitate Direcției de Frontieră, care confirmă aspectele

relevate și de șeful de scară, nefiind vreo dovadă că aceste împrejurări au

fost necorespunzătoare adevărului.

Totodată, nu a rezultat din actele premergătoare efectuate nici

omisiunea unor date sau împrejurări, care s-ar fi impus a fi menționate în mod

obligatoriu și care, în mod deliberat, nu au fost

consemnate în cuprinsul înscrisurilor oficiale, astfel că lipsește

latura

subiectivă din conținutul constitutiv al infracțiunii de fals

intelectual,

întrucât nu a rezultat că

intimații au prevăzut și urmărit sau acceptat

punerea în pericol a

valorii sociale protejate de lege - încrederea publică acordată înscrisurilor

oficiale și activității realizate de funcționarii publici pentru întocmirea

acestora - prin întocmirea efectivă a unui înscris oficial fals.

În

ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale față de comisarul

de poliție M.M., întrucât nu a fost săvârșită de acesta, se constată că, în mod

corect s-a reținut incidența temeiului prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc.

pen., deoarece, pentru existența infracțiunii de fals intelectual, textul de

lege impune o cerință specială, aceea ca falsificarea înscrisului

oficial să aibă loc cu prilejul întocmirii

acestuia de către funcționarul

public, aflat în exercitarea atribuțiilor

de serviciu. Or, comisarul de

poliție

judiciară nu a întocmit efectiv acest înscris presupus falsificat, ci l-a

aprobat, în virtutea funcției sale de conducere.

Î

n raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de

fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul

petiționar

C.C. împotriva sentinței penale nr. 117 din 17

noiembrie 2009 a Curții

de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

martie 2010.