ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 850/2010

Asupra recursului de față Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 117 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.C. împotriva rezoluției din 29 aprilie 2009 dată în dosarul nr. 348/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată de petiționar la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași, s-a solicitat efectuarea de cercetări față de comisarul de poliție judiciară M.M. și subcomisarii de poliție judiciară M.L.E., H.V., C.G., pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., susținând că aceștia au efectuat cercetări incomplete ce au condus la stabilirea unei situații neconforme cu realitatea în legătură cu proprietarul și folosirea ilegală a apartamentului nr. 13 din imobilul în care locuiește.

Prin rezoluția din 29 aprilie 2009, dată în dosarul nr. 348/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se, din verificările efectuate, că infracțiunea nu a fost săvârșită de către comisarul de poliție M.M. , iar referitor la ceilalți subcomisari de poliție, s-a reținut că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii reclamate, pentru următoarele motive: Consemnările din cuprinsul adreselor de comunicare emise de Poliția Municipiului lași către petenta C.M. și petentul C.C., reflectă realitatea verificărilor efectuate pe teren de polițiștii de proximitate desemnați pentru rezolvarea lucrărilor înregistrate urmare sesizărilor celor doi petenți, necuprinzând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și nici omisiuni a unor date care s-ar fi impus a fi menționate în mod obligatoriu.

De asemenea, din verificările efectuate de polițistul de proximitate la Asociația de proprietari și asupra listei de plată la întreținere, a rezultat că era consemnat proprietarul apartamentului situat la nr. 13 este "P.G." și o persoană pentru plata cheltuielilor, întrucât proprietarul nu se află în țară. Totodată, din discuțiile purtate cu locatarii blocului și cu șeful de scară, a rezultat că apartamentul nu este locuit, proprietarul fiind plecat din România în această perioadă. Urmare acestor verificări, polițistul de proximitate a întocmit un raport, care a fost aprobat de șeful Poliției Municipiului lași, comisarul M.M. Ulterior, urmare altor verificări, s-a constatat că apartamentul este lăsat în administrarea temporară a numitei A.E., care efectuează activități de întreținere a apartamentului, însă nu locuiește efectiv în acel apartament, astfel că nu este necesară înscrierea în cartea de identitate a vizei de reședință.

Cu ocazia acestor verificări, s-a consemnat în mod greșit numele proprietarului, ca "P.G.", în cuprinsul raportului scris, întocmit de polițistul de proximitate, acest raport fiind aprobat de comisarul de poliție M.M. Cu privire la cetățeanul italian proprietar al apartamentului nr. 13, numita A.E. a arătat că se numește "P.G." și este soacra acestuia. S-a mai stabilit din cetățeanul italian figurează ca ieșit din țară din data de 13 octombrie 2003, iar începând cu data de 01 ianuarie 2007, cetățenii Uniunii Europene nu se mai implementează în baza de date intrări/ieșiri. Cu privire la pretinsa reședință a numitei A.E.

la apartamentul nr. 13, menționată de aceasta în cuprinsul plângerii adresată personal de aceasta Poliției Municipiului lași, s-a apreciat că declararea sau consemnarea în conținutul acestei sesizări nu are valoare probantă și nu poate face prin ea însăși exhaustiv dovada faptului declarat, respectiv al locuirii în mod efectiv în apartamentul nr. 13, care să determine solicitarea stabilirii reședinței. Așa fiind, din ansamblul actelor premergătoare nu a rezultat nici o intenție a intimaților de a falsifica, la data întocmirii, fiecare adresă pe care a semnat-o în virtutea calității și a funcției de conducere pe care o deținea la data emiterii acesteia, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări referitoare la identitatea cetățeanului italian, cât și a nelocuirii acestuia în apartament, la nelocuirea efectivă de către vreo persoană.

Prin rezoluția din 9 mai 2009, dată în dosarul nr. 463/ll/2/2009 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică. Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat soluția de neîncepere a urmăririi penale. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că soluția procurorului este legală și temeinică, deoarece toate înscrisurile care reprezentau răspunsuri la petițiile formulate de petenta C.M., cu privire la proprietarul și persoana care folosește apartamentul nr. 13, atestă împrejurări care corespund adevărului, împrejurări care au fost verificate de persoanele care aveau atribuții în acest sens.

În adresele de răspuns la petițiile formulate de petent, s-au făcut precizări de către cei care le-au eliberat, cu privire la situația de fapt reclamată, indicându-se, fără a fi necesar, și instituția care trebuie sesizată în caz de nerespectare a normelor de conviețuire socială. Î mpotriva sentinței a declarat recurs petiționarul, pe care l-a motivat în scris la filele 13-16 din dosar. Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată. Î ntr-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina intimaților.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că intimații și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, întocmind și aprobând rapoartele încheiate de polițiștii de proximitate, în conformitate cu dispozițiile legale. Astfel, rapoartele întocmite cu ocazia numeroaselor verificări efectuate de polițiștii de proximitate au atestat împrejurările ce reieșeau din discuțiile cu ceilalți locatari ai blocului, cu datele ce rezultau din actele Asociației de proprietari și relațiile solicitate Direcției de Frontieră, care confirmă aspectele relevate și de șeful de scară, nefiind vreo dovadă că aceste împrejurări au fost necorespunzătoare adevărului.

Totodată, nu a rezultat din actele premergătoare efectuate nici omisiunea unor date sau împrejurări, care s-ar fi impus a fi menționate în mod obligatoriu și care, în mod deliberat, nu au fost consemnate în cuprinsul înscrisurilor oficiale, astfel că lipsește latura subiectivă din conținutul constitutiv al infracțiunii de fals intelectual, întrucât nu a rezultat că intimații au prevăzut și urmărit sau acceptat punerea în pericol a valorii sociale protejate de lege - încrederea publică acordată înscrisurilor oficiale și activității realizate de funcționarii publici pentru întocmirea acestora - prin întocmirea efectivă a unui înscris oficial fals. În ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale față de comisarul de poliție M.M., întrucât nu a fost săvârșită de acesta, se constată că, în mod corect s-a reținut incidența temeiului prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc.

pen., deoarece, pentru existența infracțiunii de fals intelectual, textul de lege impune o cerință specială, aceea ca falsificarea înscrisului oficial să aibă loc cu prilejul întocmirii acestuia de către funcționarul public, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Or, comisarul de poliție judiciară nu a întocmit efectiv acest înscris presupus falsificat, ci l-a aprobat, în virtutea funcției sale de conducere. Î n raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.C. împotriva sentinței penale nr. 117 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.