ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1716/2011

Asupra recursului de față Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 369/F din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea petiționarului L.D. împotriva rezoluției dată la 05 iulie 2010 în dosarul penal nr. 447/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și menținută prin rezoluția din 16 august 2010 dată în dosarul nr. 1657/11-2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin cererea înregistrată la 21 septembrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. 8176/2/2010, petentul L.D.

a formulat plângere întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluției dată la 05 iulie 2010 în dosarul penal nr. 447/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Petentul s-a plâns că în mod greșit procurorul care a instrumentat cauza a reținut că intimatul T.B. ar fi audiat persoanele vătămate, inițial olograf și ulterior pe formular tip, în prezența apărătorului din oficiu, întrucât declarația numitei L.I., dată olograf, face obiectul prezentului dosar, astfel încât temeiul indicat de procuror - disp. art. 75 C. proc. pen., nu-și găsește aplicabilitatea în speță.

Analizând actele dosarului penal instrumentat de parchet, instanța a reținut că prin rezoluția din 05 iulie 2010 dată în dosarul penal nr. 447/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul T.B.C., inspector de poliție, organ de cercetare penală a poliției judiciare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 266 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu există. Pentru a da această soluție, s-a reținut că la 18 martie 2010 au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerile formulate de L.D. și L.I. in vederea efectuării de cercetări față de numitul T.B.C., ofițer de poliție in cadrul Secției 22 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 266 alin. (2) C. pen.

Petenții au arătat că la 01 noiembrie 2009 au fost conduși la sediul Secției 22 Poliție pentru lămurirea unei sesizări făcută de agenții de pază ai magazinului Real din cadrul AFI Cotroceni, ocazie cu care numitul T.B.C. i-a amenințat cu bătaia și cu închisoarea pentru a declara conform celor indicate de acesta. Urmare acestor amenințări, persoanele vătămate au dat, fără a fi asistați de apărători, o declarație care Ie-a fost dictată de lucrătorul de poliție. în baza acestei declarații au fost reținuți timp de 24 de ore. Deși au fost citați în vederea precizării plângerilor formulate, numiții L.D. și L.I. nu s-au prezentat. Fiind audiat de către parchet, intimatul T.B.C. a declarat că nu i-a amenințat în niciun fel pe cei doi și că nu Ie-a dictat acestora declarația.

Intimatul a precizat că cei doi petenți au fost aduși la Secția 22 Poliție ca urmare a unei sesizări formulate de reprezentanții magazinului Real din AFI Cotroceni, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt. Intimatul a menționat că a luat declarație celor doi petenți, inițial olograf iar ulterior pe formulat tipizat, după care a întocmit ordonanțele de reținere. Martora B.I. - ofițer de poliție in cadrul Secției 22 a declarat că i-a adus la poliție pe cei doi petenți, care au fost audiați în prezența unui apărător din oficiu. în cursul audierii, aceștia nu au menționat că au fost amenințați cu bătaia de numitul T.B.C. Numitul T.B. - agent la Compartimentul de ordine publică din cadrul Secției 22 Poliție și S.E., apărător din oficiu al persoanelor vătămate au declarat că nu au cunoștință de exercitarea unor amenințări cu bătaia de către intimat.

De aceea, procurorul a reținut că nu au fost identificate date temeinice și concludente cu privire la întrebuințarea in data de 1/2 noiembrie 2009 de promisiuni sau amenințări de către numitul T.B.C. împotriva celor doi petenți, persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în scopul obținerii de declarații. Susținerile persoanelor vătămate nu se coroborează cu niciun alt mijloc de proba, ori conform disp. art. 75 C. proc. pen. declarațiile persoanei vătămate pot servi la aflarea adevărului numai in măsura in care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente in cauză. Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere la procurorul ierarhic superior cei doi petenți.

Prin rezoluția din 16 august 2010, dată in dosarul nr. 1657/11- 2/2010 procurorul ierarhic superior a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de numitul L.D. împotriva soluției adoptate in dosarul penal nr. 447/P/2010, cu motivarea că susținerile petenților relativ la faptul că au fost citați la o adresă la care nu mai locuiau de aproximativ 7 ani nu sunt fondate deoarece petenții au fost citați la locul indicat în plângerile formulate, iar din probele administrate în cauză rezultă că nu a existat din partea numitului T.B.C. vreo amenințare la adresa celor doi petenți. Curtea, analizând plângerea formulată de petentul L.D., a constatat că aceasta este nefondată, întrucât din actele efectuate în dosarul nr. 447/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nu a rezultat niciun indiciu că aceștia au fost amenințați, în vederea obținerii unor declarații, de inspectorul de poliție care îi cerceta pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Deși petentul a invocat aspectul că i-a fost luată atât lui, cât și soției sale, o declarație olografă fără ca apărătorul să fie prezent, instanța a constatat că în dosarul în care petentul L.D. împreună cu soția sa, L.I. erau cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, au fost luate declarații și pe formular tipizat, în care soția sa a recunoscut săvârșirea faptelor, în prezența apărătorului din oficiu, descriind modul în care a încercat să sustragă cele 12 sticle de wisky din magazinul Real. Având în vedere că în cauză există declarațiile numiților T.B., B.I. care au arătat că au fost de față la audieri și că colegul lor T.B.C. nu a exercitat presiuni asupra celor doi petenți și că aceste declarații se coroborează cu cea dată de apărătorul din oficiu S.A.E.

care i-a asistat pe cei doi petenți când aceștia erau cercetați penal și că nu există vreun alt indiciu cu privire la cele indicate de petent prin plângerea sa, s-a reținut că rezoluția dată de procuror este temeinică și legală, motiv pentru care a menținut-o și, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea petiționarului. Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul. Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată, reținându-se că intimatul și-a îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, nu au rezultat indicii cu privire la împrejurarea că intimatul, în calitate de inspector de poliție, organ de cercetare penală a poliției judiciare, a exercitat vreo amenințare la adresa celor petiționarului L.D. și a soției sale, în vederea obținerii unor declarații. Astfel, se constată că în dosarul în care petiționarul și soția sa erau cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, le-au fost luate declarații olografe și pe formular tipizat, în prezența apărătorului desemnat din oficiu. Acesta din urmă a confirmat susținerile numiților B.I., ofițer de poliție și T.B., agent la Compartimentul de ordine publică din cadrul Secției 22 Poliție, în sensul că petiționarii au fost audiați în prezența unui apărător din oficiu, iar în cursul audierii nu au menționat că au fost amenințați de numitul T.B.C.

În ce privește criticile petiționarului, referitoare la faptul că nu s-au administrat probele necesare soluționării cauzei, acestea sunt neîntemeiate. În urma investirii cu soluționarea unei cauze penale, prin unul din actele de sesizare prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală efectuează toate acele verificări și strângeri de date în cadrul fazei actelor premergătoare, prevăzute de dispozițiile art. 224 C. proc. pen., care nu fac parte din procesul penal. Nefiind început procesul penal, prin neînceperea urmăririi penale în cauză, nu se pot strânge probe, întrucât, conform reglementărilor procesual penale acestea se pot efectua doar în cadrul legal al procesului penal.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul petiționar L.D. împotriva sentinței penale nr. 369/F din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar L.D. împotriva sentinței penale nr. 369/F din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2011.