ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1716/2011

Asupra

recursului de față

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 369/F din 10 noiembrie

2010 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea petiționarului L.D. împotriva

rezoluției dată la 05 iulie 2010 în dosarul penal nr. 447/P/2010 de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și menținută prin rezoluția din 16 august 2010

dată în dosarul nr. 1657/11-2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 21 septembrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a

penală, sub nr. 8176/2/2010, petentul L.D. a formulat plângere întemeiată pe

disp. art. 2781

C. proc.

pen., împotriva rezoluției dată la 05 iulie 2010 în dosarul penal nr.

447/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Petentul s-a

plâns că în mod greșit procurorul care a instrumentat cauza a reținut că

intimatul T.B. ar fi audiat persoanele vătămate, inițial olograf și ulterior pe

formular tip, în prezența apărătorului din oficiu, întrucât declarația numitei L.I.,

dată olograf, face obiectul prezentului dosar, astfel încât temeiul indicat de

procuror - disp. art. 75 C. proc. pen., nu-și găsește aplicabilitatea în speță.

Analizând

actele dosarului penal instrumentat de parchet, instanța a reținut că prin

rezoluția din 05 iulie 2010 dată în dosarul penal nr. 447/P/2010 de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de numitul T.B.C., inspector de poliție, organ de cercetare penală a

poliției judiciare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prev.

de

art. 266 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu există.

Pentru a da

această soluție, s-a reținut că la 18 martie 2010 au fost înregistrate la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerile formulate de L.D. și L.I.

in vederea efectuării de cercetări față de numitul T.B.C., ofițer de poliție in

cadrul Secției 22 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prev. de

art. 266 alin. (2) C. pen.

Petenții au

arătat că la 01 noiembrie 2009 au fost conduși la sediul Secției 22 Poliție

pentru lămurirea unei sesizări făcută de agenții de pază ai magazinului Real

din cadrul AFI Cotroceni, ocazie cu care numitul T.B.C. i-a amenințat cu bătaia

și cu închisoarea pentru a declara conform celor indicate de acesta. Urmare

acestor amenințări, persoanele vătămate au dat, fără a fi asistați de

apărători, o declarație care Ie-a fost dictată de lucrătorul de poliție. în baza

acestei declarații au fost reținuți timp de 24 de ore.

Deși au fost

citați în vederea precizării plângerilor formulate, numiții L.D. și L.I. nu

s-au prezentat. Fiind audiat de către parchet, intimatul T.B.C. a declarat că

nu i-a amenințat în niciun fel pe cei doi și că nu Ie-a dictat acestora

declarația. Intimatul a precizat că cei doi petenți au fost aduși la Secția 22

Poliție ca urmare a unei sesizări formulate de reprezentanții magazinului Real

din AFI Cotroceni, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt. Intimatul

a menționat că a luat declarație celor doi petenți, inițial olograf iar

ulterior pe formulat tipizat, după care a întocmit ordonanțele de reținere.

Martora B.I. -

ofițer de poliție in cadrul Secției 22 a declarat că i-a adus la poliție pe cei

doi petenți, care au fost audiați în prezența unui apărător din oficiu. în

cursul audierii, aceștia nu au menționat că au fost amenințați cu bătaia de

numitul T.B.C.

Numitul T.B. -

agent la Compartimentul de ordine publică din cadrul Secției 22 Poliție și S.E.,

apărător din oficiu al persoanelor vătămate au declarat că nu au cunoștință de

exercitarea unor amenințări cu bătaia de către intimat.

De aceea,

procurorul a reținut că nu au fost identificate date temeinice și concludente

cu privire la întrebuințarea in data de 1/2 noiembrie 2009 de promisiuni sau

amenințări de către numitul T.B.C. împotriva celor doi petenți, persoane

cercetate pentru

săvârșirea infracțiunii de

furt calificat, în scopul obținerii de

declarații.

Susținerile

persoanelor vătămate nu se coroborează cu niciun alt mijloc de proba, ori

conform

disp. art. 75

C. proc. pen.

declarațiile persoanei vătămate pot servi la

aflarea adevărului numai

in măsura in

care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă

din ansamblul

probelor existente in cauză.

Împotriva

acestei rezoluții au formulat plângere la procurorul ierarhic superior cei doi

petenți.

Prin rezoluția din 16 august 2010, dată in

dosarul nr. 1657/11-

2/2010 procurorul ierarhic superior a respins ca

neîntemeiată plângerea formulată de numitul L.D. împotriva soluției

adoptate in dosarul penal nr. 447/P/2010, cu

motivarea că susținerile

petenților relativ la faptul că au fost citați

la o adresă la care nu mai locuiau de aproximativ 7 ani nu sunt fondate

deoarece petenții au fost citați la locul indicat în plângerile formulate, iar

din probele administrate în cauză rezultă că nu a existat din partea numitului T.B.C.

vreo amenințare la adresa celor doi petenți.

Curtea,

analizând plângerea formulată de petentul L.D., a constatat că aceasta este

nefondată, întrucât din actele efectuate în dosarul nr. 447/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nu a rezultat niciun indiciu

că aceștia au

fost amenințați, în vederea

obținerii unor declarații, de inspectorul de

poliție care îi cerceta pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calificat.

Deși petentul

a invocat aspectul că i-a fost luată atât lui, cât

și soției sale, o declarație olografă fără ca apărătorul să fie

prezent,

instanța a constatat că în dosarul în care petentul L.D.

împreună cu soția sa, L.I. erau cercetați pentru

săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, au fost luate declarații și

pe formular

tipizat, în care soția sa a

recunoscut săvârșirea faptelor, în prezența

apărătorului din oficiu,

descriind modul în care a încercat să

sustragă

cele 12 sticle de wisky din magazinul Real.

Având în

vedere că în cauză există declarațiile numiților T.B., B.I. care au arătat că

au fost de față la audieri și că colegul lor T.B.C. nu a exercitat presiuni

asupra celor doi petenți și că aceste declarații se coroborează cu cea dată de

apărătorul din oficiu S.A.E. care i-a asistat pe cei doi petenți când aceștia

erau cercetați penal și că nu există vreun alt indiciu cu privire la cele

indicate de petent prin plângerea sa, s-a reținut că rezoluția dată de procuror

este temeinică și legală, motiv pentru care a menținut-o și, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea

petiționarului.

Împotriva

sentinței a declarat recurs petiționarul.

Recursul declarat

de petiționar împotriva sentinței este

nefondat.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, se constată că, în mod

corect,

instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de

petiționar,

ca nefondată, reținându-se că intimatul și-a îndeplinit, în mod corect,

atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale

petiționarului.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză, nu au rezultat indicii cu privire la

împrejurarea că intimatul, în calitate de inspector de poliție, organ de

cercetare penală a poliției judiciare, a exercitat

vreo amenințare la adresa celor petiționarului L.D. și a soției

sale,

în vederea obținerii unor declarații.

Astfel, se

constată că în dosarul în care petiționarul și soția sa erau cercetați sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, le-au fost luate declarații

olografe și pe formular tipizat, în prezența apărătorului desemnat din oficiu.

Acesta din urmă a confirmat susținerile numiților B.I., ofițer de poliție și T.B.,

agent la Compartimentul de ordine publică din cadrul Secției 22 Poliție, în

sensul că petiționarii au fost audiați în prezența unui apărător din oficiu,

iar în cursul audierii nu au menționat că au fost amenințați de numitul T.B.C.

În ce privește

criticile petiționarului, referitoare la faptul că nu s-au administrat probele

necesare soluționării cauzei, acestea sunt neîntemeiate.

În urma

investirii cu soluționarea unei cauze penale, prin unul din actele de sesizare

prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală efectuează

toate acele verificări și strângeri de date în cadrul fazei actelor

premergătoare, prevăzute de dispozițiile art. 224 C. proc. pen., care nu fac

parte din procesul penal.

Nefiind

început procesul penal, prin neînceperea urmăririi penale în cauză, nu se pot

strânge probe, întrucât, conform reglementărilor procesual penale acestea se

pot efectua doar în cadrul legal al procesului penal.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul petiționar L.D. împotriva

sentinței penale nr. 369/F din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, să fie respins, ca

nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar

L.D. împotriva sentinței penale nr. 369/F din 10 noiembrie 2010 a

Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie

2011.