ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 103/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 103/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Examinând actele și
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 331 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată,
plângerea formulată de petentul C.G. împotriva rezoluției nr. 2619/P/2009 din
21 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a
dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul S.L., judecător în
cadrul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub aspectul săvârșirii
infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. menținută prin rezoluția nr. 1307/II-2/2010
a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pentru a hotărî
astfel, s-a reținut că susținerile petentului nu sunt întemeiate întrucât, în
cauză, ancheta nu trebuia efectuată în mod obligatoriu de procuror, că potrivit
dispozițiilor art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală a fost legal
sesizat, că soluția de netrimitere în judecată este justificată și susținută de
materialul probator administrat în cauză.
Împotriva acestei
hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul C.G., învederând faptul
că a fost judecat în lipsa sa, procedura de citare nefiind îndeplinită.
A solicitat admiterea
recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare trimiterea cauzei spre
rejudecare la instanța de fond.
Recursul este
nefondat.
Examinând actele și
lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de petent, dar și din
oficiu, conform dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen.,
constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, urmând a o menține ca
atare.
Criticile formulate
de recurentul petent C.G. vizând soluționarea cauzei cu încălcarea
dispozițiilor art. 197 alin. (4) teza I C. proc. pen. sunt neîntemeiate.
Prin prisma
dispozițiilor legale sus-menționate „încălcarea oricărei alte dispoziții legale
decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului în condițiile alin.
(1) numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, atunci când partea
este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când
partea a lipsit la efectuarea actului”.
Verificând
susținerile petentului, se constată că la termenul din 17 august 2010, acesta a
fost prezent la apelul nominal conform consemnării din practicaua încheierii de
ședință aflată la fila 16 dosar nr. 6716/2/2010 (2021/2010) Curtea de Apel
București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În aceste condiții,
potrivit art. 291 alin. (1) și (3) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin
Legea nr. 202/2010, petentul a primit termen în cunoștință, situație în care
invocarea dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (4) teza a II-a C. proc. pen., nu
se justifică.
Potrivit
dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcările dispozițiilor
legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea
actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată
decât prin anularea acelui act.
În cauză, petentul nu
a făcut dovada vătămării care i s-a adus, în condițiile invocate și nici a
faptului că aceasta nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului
respectiv.
În ceea ce privește
examinarea cauzei cu referire la dispozițiile art. 385
6
alin. (3) C.
proc. pen. instanța constată următoarele:
Potrivit
dispozițiilor art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen. „Judecătorul,
soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza
lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi
prezentate”.
Procedând astfel,
instanța de fond verificând rezoluția atacată de petent, a reținut că la data
de 21 iulie 2010 acesta a formulat mai multe plângeri împotriva rezoluției nr. 2619/P/2009
din 21 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a
rezoluției nr. 1307/II-2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București, că acestea au fost înregistrate pe rolul Curții de
Apel București, secția a II-a penală, cu nr. 6716/2/2010, respectiv
6723/2/2010.
La termenul din 23
noiembrie 2010, în baza dispozițiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus
reunirea cauzelor, dosarul cu nr. 6723/P/2010 fiind conexat la cel cu nr. 6716/2/2010.
Analizând actele și
lucrările dosarului, în raport de susținerile petentului și de dispozițiile
art. 278
1
C. proc. pen., s-a reținut că pe rolul Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel București a fost înregistrat dosarul nr. 2619/P/2009,
având ca obiect plângerea formulată de numitul C.G. prin care a solicitat, ca
față de magistratul S.L., judecător în cadrul Tribunalului București, secția a
III-a civilă, să se efectueze cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii
prevăzute de art. 246 C. pen., în împrejurarea soluționării dosarului nr. 4014/301/2004
al instanței menționate anterior.
S-a reținut că prin
cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3
București sub nr. 775/2004, reclamanta I.(fostă C.)M. a solicitat instanței de
judecată să dispună asupra împărțirii bunurilor comune dobândite în timpul
căsătoriei cu pârâtul C.G. și că prin încheierea de admitere în principiu
pronunțată la data de 10 iunie 2004 de Judecătoria Sectorului 3 București, au
fost admise în parte acțiunea formulată de reclamantă și cererea
reconvențională formulată de pârât, constatându-se bunurile comune dobândite în
timpul căsătoriei acestora precum și contribuția fiecărei părți la dobândirea
respectivelor bunuri.
Împotriva acestei
încheieri a declarat apel petentul C.G., apelul fiind anulat ca insuficient
timbrat prin decizia civilă nr. 2332/A din 3 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Recursul formulat de petent împotriva
deciziei a fost respins ca nefondat în baza deciziei civile nr. 781 din 9 iunie
2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Întrucât încheierea
de admitere în principiu a rămas definitivă și irevocabilă, instanța de fond
s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 2156 din 6 martie 2006 în sensul că a
admis în parte cererea reclamantei și cererea reconvențională, a dispus ieșirea
din indiviziune asupra bunurilor comune așa cum s-a menționat în încheierea de
admitere în principiu din data de 10 iunie 2004, a atribuit bunurile comune și bunurile proprii și a stabilit cuantumul sultelor în sarcina
părților și a cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței
civile nr. 2156 din 6 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București a
declarat apel numitul C.G.
Prin decizia civilă
nr. 495A/18 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. 4014/301/2004 al
Tribunalului București, secția a III-a civilă, instanța a dispus respingerea
apelului formulat de apelantul C.G. ca nefondat, reținând că motivele invocate
de acesta au vizat dispozițiile luate de instanța de fond prin încheierea de
admitere în principiu din data de 10 iunie 2004 care a fost atacată cu apel și
recurs de către petent și care a devenit definitivă și irevocabilă.
Prin rezoluția nr. 2619/P/2009,
față de magistratul S.L. – judecător în cadrul Tribunalului București, secția a
III-a civilă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii
infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., reținându-se că pentru soluționarea
oricărei cauze deduse judecății, magistrații sunt obligați să lămurească
respectiva pricină sub toate aspectele pe bază de probe.
Aprecierea fiecărei
probe se face de către magistrat conform propriei convingeri formată în urma
examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Așadar, magistratul
trebuie să dispună, în mod imparțial, în cauzele pe care le instrumentează în
raport de probele administrate în cauză prin interpretarea și aplicarea
dispozițiilor legale în materie.
Opinia judecătorului
formulată în acest mod, concretizată în motivarea soluției pe care o pronunță,
nu reprezintă o încălcare a atribuțiilor sale de serviciu, în sensul
neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii acestuia în mod defectuos, ci este
rezultatul aplicării normelor legale în raport de o situație de fapt și de
probele din dosarul cauzei.
Astfel, s-a apreciat
că, în condițiile în care nu se evidențiază existența vreunei fapte penale care
influențează imparțialitatea actului de justiție, modalitatea de soluționare a
cauzelor de către magistrați nu poate face obiectul unor cercetări ale
Ministerului Public, întrucât ar constitui o încălcare a principiului
independenței puterii judecătorești.
Controlul unei
hotărâri judecătorești, inclusiv modul de admitere, administrare și apreciere al
probelor de către judecător, se poate realiza prin exercitarea căilor de atac
ordinare și extraordinare prevăzute de lege.
Prin rezoluția nr. 1307/II-2/2/2010
din 6 iulie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel București s-a menținut soluția dată prin rezoluția atacată.
Exercitând controlul
judiciar asupra hotărârii recurate în limitele dispozițiilor legale se constată
că petentul a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva magistratului S.L.,
fiind nemulțumit de modul în care a soluționat dosarul nr. 40154/301/2004 al
Tribunalului București, în sensul că a fost obligat în mod abuziv la plata unor
taxe de timbru.
Reverificând actele
premergătoare precum și soluția adoptată în cauză, prin prisma criticilor
formulate de petent și a celor arătate în cele ce preced, se reține că potrivit
normelor de procedură civilă partea nemulțumită de soluția instanței poate valorifica
beneficiul căilor de atac, legal prevăzute de lege, la instanța de judecată
superioară în grad.
Petentul a mai criticat
soluția dispusă, considerând că în mod nelegal, la cercetarea efectuată nu a
participat reprezentantul poliției, în conformitate cu dispozițiile art. 221 C.
proc. pen.
Critica nu a fost
primită, deoarece este situația unei cauze în care ancheta se efectuează în mod
obligatoriu de către procuror în cadrul procedurii urmăririi penale reglementată
de dispozițiile art. 28
1
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la
art. 209 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, critica
petentului în legătură cu faptul că procurorul a omis să analizeze, în soluția
adoptată, principalele motive expuse de petent, care constituiau critici ale
soluției instanței de judecată, nu este întemeiată întrucât așa cum s-a arătat,
criticile împotriva unei soluții nu pot fi analizate decât în căile de atac de
instanța de judecată superioară în grad, nemulțumirea petentului neputând
constitui un fapt care să atragă o responsabilitate penală.
Pentru considerentele
arătate, văzând dispozițiile art. 385
1
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.G. împotriva
sentinței penale nr. 331 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea
recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petentul C.G. împotriva sentinței penale nr. 331
din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petent la 200 lei
cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 14 ianuarie 2011.