ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 406/2010

Asupra recursurilor penale de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 328 din 16 noiembrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, s-a dispus respingerea, ca nefondată a plângerii formulată

de petiționarii P.O. și M.L. împotriva ordonanței nr. 1053/P/2007 din data de

12 august 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a

rezoluției nr. 1463/II-2/2009 din data de 16 septembrie 2009 a Procurorului General al aceluiași parchet.

A menținut ordonanța și rezoluția

atacată.

A obligat petiționarii la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în fapt, următoarele:

La data de 26 mai 2004, petiționarii

P.O. și M.L. au solicitat tragerea la răspundere penală a numitului A.R.,

solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Din conținutul plângerii a rezultat

că în anul 1999, petiționarii au cumpărat un apartament situat în București, sector

1, lăsându-l în administrare numitului D.P.M. În împrejurări necunoscute,

numitul A.R. a intrat în posesia contractului de vânzare - cumpărare ce

reprezintă titlul de proprietate al petenților, iar în anul 2002 folosind două

procuri false întocmite în Italia, acesta din urmă a vândut apartamentul

proprietatea petiționarilor către soții R.C. și R.A.

Deplasându-se la sediul notarului public

I.M.C. (unde a fost autentificat contractul de vânzare - cumpărare), petenții

au constatat că, la dosarul notarial, existau două procuri prin care l-ar fi

împuternicit pe A.R. să vândă apartamentul, procuri false, care nu au fost

semnate de către petenți și care nu aveau apostilă. În privința procurii

pretins date de către numita M.L. s-a invocat existența a două exemplare diferite,

dar purtând același număr de înregistrare, verificările efectuate la notarul

italian care ar fi întocmit în aparență aceste procuri relevând faptul că ele

nu au fost redactate, semnate sau autentificate de către notarul menționat.

Existând indicii cu privire la

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., de către notarul

public I.M.C., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (căruia i-a fost

trimisă plângerea prin declinare) a dispus reunirea acesteia cu dosarul având

ca obiect sesizarea Judecătoriei Sector 1 București privind efectuarea de

cercetări față de același notar public cu privire la săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 289 C. pen.

În urma obținerii avizului

ministrului justiției pentru efectuarea urmăririi penale față de notarul I.M.C.

și a cercetărilor efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a dispus, prin ordonanța nr. 1053/P/2007 din data de 12 august 2009,

următoarele:

- scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului I.M.C. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și

aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 1.000 lei;

- scoaterea de sub urmărire penală a

aceluiași învinuit sub aspectul infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art.

215 alin. (1), (2), (3) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective,

nerezultând că notarul ar fi înlesnit sau cunoscut activitatea de inducere în

eroare desfășurată de către A.R.;

- neînceperea urmăririi penale față

de I.M.C. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece s-a împlinit termenul de

prescripție a răspunderii penale conform art. 122 lit. d) C. pen.

- disjungerea cauzei privind pe

numitul A.R. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C.

pen. art. 288 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C.

pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în vederea continuării cercetărilor.

Împotriva acestei ordonanțe,

petenții P.O. și M.L. au formulat plângere în condițiile prevăzute de art. 275 -

278 C. proc. pen. prin rezoluția nr. 1463/II-2/2009 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus respingerea

plângerii ca neîntemeiată.

Instanța de fond, examinând

plângerea în condițiile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., a

reținut, în esență, că în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual

prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a

împlinit termenul de prescripție, devenind incidente prevederile art. 122 lit.

d) C. pen., actul pretins a fi încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legii datând

din 28 august 2002.

În ceea ce privește infracțiunea de

complicitate la înșelăciune se reține că o eventuală participație a notarului

public - la această faptă - autor fiind A.R. care i-a indus în eroare pe

numiții R.C. și R.A. cu privire la calitatea de mandatar al proprietarilor apartamentului

- în calitate de complice ar fi impus stabilirea unei înlesniri sau ajutor date

cu intenția numitului A.R. în vederea realizării rezoluției sale infracționale.

Esențial este, stabilirea

împrejurării dacă înainte sau în timpul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare din 28 august 2002 între notarul I.M.C. și numitul A.R. a

existat o legătură de ordin subiectiv, legătură care a stat la baza actelor de

executare de către notar și a determinat un concurs efectiv al acestuia la inducerea

în eroare a celor doi cumpărători.

Or, în cauza de față, nu există

indicii din care să rezulte că a existat o înțelegere între pretinsul autor și notarul

public I.M.C.

Singurele elemente culpabile ce pot

fi reținute în sarcina notarului, sunt acelea că a luat în considerare două

procuri care nu aveau apostilă, încălcându-se astfel prevederile art. 57 alin.

(2), (3) din Legea nr. 236/1995 cât și a prevederilor Convenției privind

suprimarea cerinței supralegalității actelor oficiale străine ratificată prin

Ordonanța nr. 66/1999.

Ca atare, nefiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în mod

corect s-a dispus scoaterea de sub urmărire penale.

În ceea ce privește infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., instanța

de fond a apreciat că sancțiunea administrativă a amenzii este suficientă în

raport de împrejurările faptei și de datele ce caracterizează persoana

notarului I.M.C. Sub acest ultim aspect, se reține lipsa de experiență

practică, împrejurarea că notarul nu a urmărit un scop pecuniar în detrimentul

altor persoane, perioada lungă de timp de la data comiterii faptelor.

Pe de altă parte, petiționarii nu au

indicat motivele concrete pentru care au apreciat netemeinică soluția dispusă

de procuror sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

În ceea ce privește nesoluționarea

laturii civile, instanța de fond reține că în cauză procurorul a dispus

disjungerea față de numitul A.R., astfel încât cercetările vor continua și doar

finalizarea anchetei va putea stabili caracterul fals al înscrisului invocat.

Împotriva sentinței pronunțată de prima

instanță au declarat recurs petiționarii P.O. și M.L., solicitând casarea

acesteia și, în cadrul rejudecării admiterea plângerii și trimiterea cauzei la

procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul notar public I.M.C.

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C.

pen. rap. la art. 215 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C.

proc. pen., rap. la art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., constată că

acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 26 C.

pen., complicele este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice

mod la săvârșirea unei fapte penale.

Actul de complicitate nu poate fi

niciodată un act determinant al comiterii faptei, deoarece în acest caz se convertește

în instigare, după cum nu poate fi nici un act de săvârșire, de executare a

acțiunii incriminate, întrucât în acest caz se convertește în autorat.

Complicele este cel care pregătește

realizarea faptei prevăzute de legea penală, i-a măsuri pentru ca ea să poată

fi săvârșită, creează autorului condiții propice pentru desfășurarea activității

sale.

Prin urmare complicele participă la

săvârșirea infracțiunii prin activități indirecte și imediate, atribuind contribuției

sale caracterul unei participații accesorii, secundare.

Sub aspectul laturii obiective,

pentru existența complicității ca formă a participației penale este necesar:

- să se fi săvârșit de către autor o

faptă prevăzută de legea penală;

- să se fi săvârșit de către

complice, acte de înlesnire sau ajutor la comiterea acelei fapte;

- contribuția complicelui să fi

folosit efectiv la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;

Pe de altă parte infracțiunea de

înșelăciune presupune, sub aspectul laturii obiective, o acțiune de inducere în

eroare iar sub aspectul laturii subiective aceasta se săvârșește numai sub

forma de vinovăție a intenției.

Analizând actele premergătoare

efectuate în cauză, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute indicii care să

justifice desființarea soluției dispusă de procuror și trimiterea cauzei la

procuror în vederea începerii urmăririi penale față de notarul public I.M.C. pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 215 C. pen.

Nu rezultă existența unei înțelegeri

între intimatul notar și numitul A.R. - presupus autor al faptei de înșelăciune

- cu privire la calitatea sa de mandatar al proprietarilor apartamentului în

scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

Astfel, cum reține instanța de fond,

singura activitate ilicită ce poate fi reținută în sarcina notarului este aceea

că a luat în considerare două procuri ce nu aveau apostilă, încălcându-se

prevederile art. 57 alin. (2), (3) din Legea nr. 36/1995. Pentru această faptă,

însă, s-a dispus aplicarea unei sancțiuni administrative, urmare lipsei pericolului

social al infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

Pe cale de consecință, hotărârea

primei instanțe este legală și temeinică, neputând fi însușite criticile

formulate de recurenții petiționari.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune respingerea, ca

nefondate, a recursurilor declarate de petiționarii P.O. și M.L. împotriva

sentinței penale nr. 328 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții

petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

petiționarii P.O. și M.L. împotriva sentinței penale nr. 328 din 16 noiembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

februarie 2010.