ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 406/2010

Asupra recursurilor penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 328 din 16 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea, ca nefondată a plângerii formulată de petiționarii P.O. și M.L. împotriva ordonanței nr. 1053/P/2007 din data de 12 august 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 1463/II-2/2009 din data de 16 septembrie 2009 a Procurorului General al aceluiași parchet. A menținut ordonanța și rezoluția atacată. A obligat petiționarii la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt, următoarele: La data de 26 mai 2004, petiționarii P.O.

și M.L. au solicitat tragerea la răspundere penală a numitului A.R., solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Din conținutul plângerii a rezultat că în anul 1999, petiționarii au cumpărat un apartament situat în București, sector 1, lăsându-l în administrare numitului D.P.M. În împrejurări necunoscute, numitul A.R. a intrat în posesia contractului de vânzare - cumpărare ce reprezintă titlul de proprietate al petenților, iar în anul 2002 folosind două procuri false întocmite în Italia, acesta din urmă a vândut apartamentul proprietatea petiționarilor către soții R.C. și R.A. Deplasându-se la sediul notarului public I.M.C.

(unde a fost autentificat contractul de vânzare - cumpărare), petenții au constatat că, la dosarul notarial, existau două procuri prin care l-ar fi împuternicit pe A.R. să vândă apartamentul, procuri false, care nu au fost semnate de către petenți și care nu aveau apostilă. În privința procurii pretins date de către numita M.L. s-a invocat existența a două exemplare diferite, dar purtând același număr de înregistrare, verificările efectuate la notarul italian care ar fi întocmit în aparență aceste procuri relevând faptul că ele nu au fost redactate, semnate sau autentificate de către notarul menționat.

Existând indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., de către notarul public I.M.C., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (căruia i-a fost trimisă plângerea prin declinare) a dispus reunirea acesteia cu dosarul având ca obiect sesizarea Judecătoriei Sector 1 București privind efectuarea de cercetări față de același notar public cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. În urma obținerii avizului ministrului justiției pentru efectuarea urmăririi penale față de notarul I.M.C. și a cercetărilor efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, prin ordonanța nr. 1053/P/2007 din data de 12 august 2009, următoarele: - scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I.M.C.

sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 1.000 lei; - scoaterea de sub urmărire penală a aceluiași învinuit sub aspectul infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective, nerezultând că notarul ar fi înlesnit sau cunoscut activitatea de inducere în eroare desfășurată de către A.R.; - neînceperea urmăririi penale față de I.M.C. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale conform art. 122 lit. d) C. pen.

- disjungerea cauzei privind pe numitul A.R. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. art. 288 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în vederea continuării cercetărilor. Împotriva acestei ordonanțe, petenții P.O. și M.L. au formulat plângere în condițiile prevăzute de art. 275 - 278 C. proc. pen. prin rezoluția nr. 1463/II-2/2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus respingerea plângerii ca neîntemeiată. Instanța de fond, examinând plângerea în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc.

pen., a reținut, în esență, că în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a împlinit termenul de prescripție, devenind incidente prevederile art. 122 lit. d) C. pen., actul pretins a fi încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legii datând din 28 august 2002. În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la înșelăciune se reține că o eventuală participație a notarului public - la această faptă - autor fiind A.R. care i-a indus în eroare pe numiții R.C. și R.A. cu privire la calitatea de mandatar al proprietarilor apartamentului - în calitate de complice ar fi impus stabilirea unei înlesniri sau ajutor date cu intenția numitului A.R.

în vederea realizării rezoluției sale infracționale. Esențial este, stabilirea împrejurării dacă înainte sau în timpul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 28 august 2002 între notarul I.M.C. și numitul A.R. a existat o legătură de ordin subiectiv, legătură care a stat la baza actelor de executare de către notar și a determinat un concurs efectiv al acestuia la inducerea în eroare a celor doi cumpărători. Or, în cauza de față, nu există indicii din care să rezulte că a existat o înțelegere între pretinsul autor și notarul public I.M.C. Singurele elemente culpabile ce pot fi reținute în sarcina notarului, sunt acelea că a luat în considerare două procuri care nu aveau apostilă, încălcându-se astfel prevederile art. 57 alin. (2), (3) din Legea nr. 236/1995 cât și a prevederilor Convenției privind suprimarea cerinței supralegalității actelor oficiale străine ratificată prin Ordonanța nr. 66/1999.

Ca atare, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în mod corect s-a dispus scoaterea de sub urmărire penale. În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., instanța de fond a apreciat că sancțiunea administrativă a amenzii este suficientă în raport de împrejurările faptei și de datele ce caracterizează persoana notarului I.M.C. Sub acest ultim aspect, se reține lipsa de experiență practică, împrejurarea că notarul nu a urmărit un scop pecuniar în detrimentul altor persoane, perioada lungă de timp de la data comiterii faptelor. Pe de altă parte, petiționarii nu au indicat motivele concrete pentru care au apreciat netemeinică soluția dispusă de procuror sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

În ceea ce privește nesoluționarea laturii civile, instanța de fond reține că în cauză procurorul a dispus disjungerea față de numitul A.R., astfel încât cercetările vor continua și doar finalizarea anchetei va putea stabili caracterul fals al înscrisului invocat. Împotriva sentinței pronunțată de prima instanță au declarat recurs petiționarii P.O. și M.L., solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul notar public I.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc.

pen., rap. la art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 26 C. pen., complicele este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte penale. Actul de complicitate nu poate fi niciodată un act determinant al comiterii faptei, deoarece în acest caz se convertește în instigare, după cum nu poate fi nici un act de săvârșire, de executare a acțiunii incriminate, întrucât în acest caz se convertește în autorat. Complicele este cel care pregătește realizarea faptei prevăzute de legea penală, i-a măsuri pentru ca ea să poată fi săvârșită, creează autorului condiții propice pentru desfășurarea activității sale.

Prin urmare complicele participă la săvârșirea infracțiunii prin activități indirecte și imediate, atribuind contribuției sale caracterul unei participații accesorii, secundare. Sub aspectul laturii obiective, pentru existența complicității ca formă a participației penale este necesar: - să se fi săvârșit de către autor o faptă prevăzută de legea penală; - să se fi săvârșit de către complice, acte de înlesnire sau ajutor la comiterea acelei fapte; - contribuția complicelui să fi folosit efectiv la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală; Pe de altă parte infracțiunea de înșelăciune presupune, sub aspectul laturii obiective, o acțiune de inducere în eroare iar sub aspectul laturii subiective aceasta se săvârșește numai sub forma de vinovăție a intenției.

Analizând actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute indicii care să justifice desființarea soluției dispusă de procuror și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de notarul public I.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 C. pen. Nu rezultă existența unei înțelegeri între intimatul notar și numitul A.R. - presupus autor al faptei de înșelăciune - cu privire la calitatea sa de mandatar al proprietarilor apartamentului în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust. Astfel, cum reține instanța de fond, singura activitate ilicită ce poate fi reținută în sarcina notarului este aceea că a luat în considerare două procuri ce nu aveau apostilă, încălcându-se prevederile art. 57 alin. (2), (3) din Legea nr. 36/1995.

Pentru această faptă, însă, s-a dispus aplicarea unei sancțiuni administrative, urmare lipsei pericolului social al infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. Pe cale de consecință, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, neputând fi însușite criticile formulate de recurenții petiționari. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de petiționarii P.O. și M.L. împotriva sentinței penale nr. 328 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii P.O. și M.L. împotriva sentinței penale nr. 328 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.