ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4339/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 312/F din 7

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă ca

nefondată plângerea formulată de petentul B.M. împotriva soluției adoptate în

Dosarul nr. 1688/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și

Rezoluției din 13 iulie 2010 în Dosarul nr. 1231/u-2/2010 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, fiind obligat petentul la cheltuieli judiciare

în favoarea statului.

Pentru a hotărî

astfel, judecătorul a reținut că prin Rezoluția din 3 iunie 2010 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus în baza art. 10 lit. a) C.

proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de numiții H.D. - avocat și

V.R.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.

215 alin. (1) și (3) C. pen. În fapt, petiționarul B.M. solicitase efectuarea

de cercetări penale împotriva avocatei H.D. pentru că a l-ar fi indus în eroare

cu privire la posibilitatea executării silite a unui client ce nu și-a achitat

o datorie, prin convingerea sa de a nu participa la licitație și prin

cumpărarea imobilului în cauză de către concubinul avocatei cu banii săi.

Reverificând actele

premergătoare ale cauzei, precum și soluția adoptată în cauză prin prisma

criticilor formulate de petent s-a constatat legalitatea și temeinicia

soluției, reținându-se în plan factual că la 9 septembrie 2008 a fost încheiat

contractul de prestări servicii nr. x/2009, prin care petentul B.M. se obliga

să presteze servicii de consult imobiliar în scopul identificării unui client

care să opteze pentru cumpărarea unui imobil în județul Ilfov, aflat în

proprietatea numitului V.R.G., contract atestat de avocata H.D. În acest sens

s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare cu SC N.R. SRL, plătindu-se în

avans suma de 3.000.000 RON, iar B.M. primind un comision de 300.000 euro din

partea lui V.R.G. S-a mai constatat în cauză că între B.M. și V.R.G. a fost

încheiat un contract de împrumut prin care V.R.G. împrumuta suma de

1.310.000.000 RON.

În urma unei

licitații publice, V.R.G. a achiziționat, în cadrul unei executări silite, un

imobil situat în str. S. sector 1.

În adoptarea soluției

de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a apreciat că avocata H.D. nu a

indus în eroare petiționarul B.M., sfaturile date de acesta neputând constitui

fapte, prin ele însele, apte să atragă răspunderea penală, petentul având

posibilitatea efectuării oricărui act juridic civil, inclusiv participarea la

licitație.

De altfel, s-a mai

reținut că între petent și V.R.G. există obligații contractuale și datorii

bănești reciproce, ce nu pot caracteriza drept înșelăciune actul de asistență

juridică efectuată de avocat. În exercitarea controlului jurisdicțional cu

privire la soluția procurorului de netrimitere în judecată, respectiv de

neîncepere a urmăririi penale, în condițiile neîntrunirii elementelor

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, lipsind din latura obiectivă

inducerea în eroare - judecătorul a apreciat ca nefondată plângerea formulată

de petiționarul B.M., arătând că în urma verificării pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror înscrisuri noi, a

rezultat că niciunul din aspectele învederate de către petent nu poate fi

încadrat în elementul subiectiv al infracțiunii de înșelăciune, pentru care

s-au efectuat acte premergătoare, respectiv intenția raportată la elementul

material al laturii obiective, inducerea în eroare.

S-a motivat de către

judecător că existența vinovăției este condiționată de verificarea de către

instanță a elementelor exterioare care să probeze anticiparea rezultatului,

comportamentul unei persoane nefiind doar un element obiectiv pentru producerea

unei urmări sau a unui rezultat, ci fiind completat de ceea ce motivează

persoana în cauză pentru obținerea urmării, în cauza de față să urmărească producerea

unui prejudiciu persoanei vătămate.

În speță, a avut loc

o licitație publică privind un imobil de care petiționarul a avut cunoștință,

iar natura asistenței juridice acordată de avocat a rezultat din atestarea unui

contract prin care B.M. se obliga să presteze servicii de consultanță

imobiliară în scopul identificării unui client pentru cumpărarea unui imobil

din județul Ilfov, proprietatea lui V.R.G.

Judecătorul a

concluzionat că soluția parchetului prin care se constata inexistența

elementului fraudulos în împrejurarea desfășurării unei proceduri de licitație

publică ce implica termene și încunoștințarea părților, apare ca fiind legală.

Împotriva acestei

sentințe penale a formulat, în termen legal, recurs recurentul-petiționar B.M.,

fără însă a se prezenta în fața Înaltei Curți și a indica motivele de recurs.

Examinând sentința

atacată, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

(3)

C. proc. pen., Înalta Curte constată că este legală și temeinică.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii promovată conform art. 275, art. 278

C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de

procuror, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile de la

comunicarea de către procuror a modului de rezolvare, la instanța căreia i-ar

reveni potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță.

Petiționarul a

formulat plângere uzitând de prevederile art. 278

1

C. proc. pen. și

supunând controlului jurisdicțional soluția adoptată de procuror prin Rezoluția

din 3 iunie 2010, anume neînceperea urmăririi penale impusă față de numiții

H.D. - avocat și V.R.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.

215 alin. (1), (3) C. pen., în urma constatării incidenței art. 10 lit. d) C.

proc. pen. - soluție ce fusese menținută de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, prin Rezoluția din 13 iulie 2010.

În mod corect, din

analiza actelor premergătoare s-a reținut că în cauză faptele descrise de

persoana vătămată drept înșelăciune nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii, din perspectiva satisfacerii elementului subiectiv, respectiv

intenția raportată la elementul material al laturii obiective, inducerea în

eroare.

Elementul material

este reprezentat în oricare din variantele infracționale, de o acțiune

frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărată,

denaturarea sau alterarea realității impunându-se a fi aptă să inspire

încrederea victimei și de a o induce în eroare, de a o amăgi ori de a o menține

în eroarea produsă în planul laturii subiective, infracțiunea de înșelăciune

săvârșindu-se cu intenție directă, întrucât textul de incriminare cere ca

acțiunea ce formează elementul material să se realizeze în scopul obținerii

pentru sine sau pentru altul, a unui folos material injust - intenție

calificată prin scop.

În raport de situația

factuală reținută în cauză Înalta Curte, în baza propriului examen efectuat

asupra legalității și temeiniciei soluției adoptată de procuror, nu identifică

existența elementului fraudulos de inducere în eroare, în împrejurarea în care

în speță a avut loc o licitație publică privind un imobil, iar din actele

premergătoare cauzei a reieșit că petiționarul a avut cunoștință de aceasta. În

ceea ce privește actele executate de intimata avocată H.D., acestea s-au

limitat la asistența juridică acordată și s-au concretizat în atestarea unui

contract prin care petiționarul se obliga să presteze servicii de consultanță

imobiliară în vederea identificării unui client pentru cumpărarea unui imobil

proprietatea intimatului V.R.G.

În atare condiții,

lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii sesizate face ca fapta

să nu aibă caracter penal, acțiunea penală neputând fi promovată, fiind lipsită

de aptitudinea funcțională, ceea ce în plan procesual penal determină organul

de urmărire penală la adoptarea soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Așa fiind, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul petiționarului împotriva Sentinței penale nr. 312/F din 7

octombrie 2010 al Curții de Apel București, secția I penală, urmând a obliga

recurentul la cheltuieli judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar B.M. împotriva Sentinței

penale nr. 312/F din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Obligă

recurentul-petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 decembrie 2010.