ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 540/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 169

din 18 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de

petiționara SC C.P. SRL împotriva rezoluției nr. 326/P/2008 din 13

martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 9 aprilie 2009

dată de procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București în dosarul nr. 439/II/2/2009 s-a respins plângerea

formulată de petenta SC C.P. SRL împotriva rezoluției din 13 martie 2009

pronunțată în dosarul nr. 326/P/2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de avocatul R.N. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și

(3) C. pen., apreciind că faptele acestuia constau în neîndeplinirea

activității asumate prin contractul de asistență

juridică.

Împotriva acestei rezoluții a

formulat plângere în condițiile prev. de art. 278

1

C. proc. pen.

petenta SC C.P. SRL care a reiterat motivele invocate la parchet.

Curtea conchide în consens cu parchetul

că, nerespectarea contractului de asistență juridică de

către av. R.N. nu constituie vreo infracțiune și cu atât mai

puțin aceea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și

(3) C. pen. întrucât, așa cum reiese din adresa întocmită de Baroul

Dâmbovița (fila 35 dosar instanță) intimatul a exercitat

profesia de avocat în cadrul acestui barou în perioada 01 ianuarie 2000-31 mai 2007.

Prin urmare, în condițiile

existenței unui contract valabil încheiat între părți, orice

nerespectare a unei clauze contractuale poate fi sancționată pe calea

unei acțiuni civile.

Împotriva sentinței penale nr. 169

din 18 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, în termen legal a declarat recurs petiționara SC C.P. SRL,

solicitând casarea acesteia, admiterea plângerii sale și trimiterea cauzei

la procuror pentru a se începe urmărirea penală față de

intimat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 11

lit. b) din Legea nr. 87/1994.

În motivarea recursului său,

petiționara arată că instanța de fond nu a analizat sub

toate aspectele materialul probator existent la dosar și din care

rezultă în mod evident că faptele săvârșite de intimatul R.N.,

cu ocazia executării serviciilor de asistență juridică,

îndeplinesc condițiile prev. de art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994.

Examinând legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Petiționara a sesizat Parchetul de

pe lângă Judecătoria sector 3 București cu o plângere

penală împotriva intimatului R.N. - avocat în Baroul Dâmbovița,

solicitând cercetarea acestuia întrucât la datele de 1 august 2003 și 19

septembrie 2003 a încheiat contracte de asistență juridică cu

acesta, fiindu-i înmânate mai multe documente ale societății, iar

intimatul a încasat o parte din onorariile menționate în contracte,

fără a presta activitățile de asistență

juridică, iar ulterior a refuzat restituirea documentelor.

Petiționara a mai arătat

că primul contract cât și chitanțele ce i-au fost eliberate

figurau ca fiind emise de Cabinetul Individual de Avocatură T.M. și

nu de Cabinetul Individual R.N., ulterior aflând că primul cabinet

aparținea socrului intimatului unde acesta activa în perioada stagiaturii,

2000-decembrie 2002.

Din actele premergătoare efectuate

în cauză rezultă că la datele de 1 august 2003 și 19

septembrie 2003 între petiționară și intimatul R.N. s-au

încheiat contracte de asistență juridică, petiționara

achitând onorariu conform chitanțelor depuse la dosar.

Ulterior, datorită

neînțelegerilor dintre părți, intimatul nu și-a îndeplinit

obligațiile asumate prin contract, aspect care însă nu atrage

răspunderea penală a acestuia, petiționara având la

îndemână calea unei acțiuni civile îndreptate împotriva intimatului

pentru nerespectarea obligațiilor contractuale.

Din adresa nr. 43 din 15 februarie 2007 a

Baroului Dâmbovița rezultă că începând cu data de 6 martie 2003

intimatul R.N. figurează înscris pe Tabloul Asociațiilor Definitivi

din Baroul Dâmbovița, ulterior acesta a solicitat transferul în Baroul

București și nu a fost suspendat din exercițiul profesiei de

avocat.

Examinând plângerea reprezentantului

petiționarei și declarațiile făcute la procuror, Înalta

Curte reține că aceasta este nemulțumită de faptul că

intimatul a încasat o parte din onorariu, nu a prestat activitățile

stabilite în contractul de asistență juridică, iar ulterior a

refuzat restituirea unor documente.

Având în vedere cele susținute de

persoana vătămată, cercetările au fost efectuate de

procuror sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215

alin. (1) și (2) C. pen., concluzionându-se în mod corect că fapta nu

există, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Faptul că ulterior prin plângerea

formulată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

petiționara a solicitat efectuarea de cercetări și sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prev. de art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994

nu poate atrage casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la

procuror, instanța având obligația să examineze dacă

soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru faptele sesizate,

printre care nu se regăsește și cea de evaziune fiscală,

este temeinică și legală.

Față de considerentele expuse,

în baza disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționară, pe care o

va obliga la plata de cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara SC C.P. SRL împotriva sentinței penale nr. 169 din 18

iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei

de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 februarie 2010.