ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3507/2009

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 480/P/2007 din data de 13 februarie 2009, procurorul șef secție urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus, în temeiul art. 228 și art. 10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de D.A., avocat în Baroul Timiș, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) și art. 289 C. pen. Pentru a dispune în acest sens, în urma efectuării actelor premergătoare, procurorul a reținut următoarele: Prin ordonanța din 16 ianuarie 2009 emisă în Dosar nr. 59/II/2/2009 de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus admiterea plângerii formulată de petentul avocat D.A.

împotriva ordonanței din 24 decembrie 2008 emisă în Dosarul nr. 480/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu infirmarea parțială a acestei ordonanțe numai în ceea ce privește declinarea cauzei și completarea cercetărilor penale în sensul celor menționate în actul de infirmare de mai sus. În cauză, pe lângă probele existente în dosarul cu numărul de mai sus, la data de 9 februarie 2009 a fost audiat făptuitorul D.A. care a depus în copie Decizia civilă nr. 1512/R din 9 decembrie 2008, emisă în Dosar nr. 254.1/832/2007 al Tribunalului Timiș. Din examinarea întregului material probator administrat în cauză, rezultă următoarea stare de fapt. Prin ordonanța din 24 decembrie 2008 emisă în Dosar nr. 480/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui D.A.

pentru art. 215 alin. (3) și art. 289 C. pen. La punctul 2 din ordonanță, procurorul a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe A.N. pentru art. 288 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, dispunând trimiterea ordonanței împreună cu dosarul cauzei la această unitate de parchet. Din cuprinsul ordonanței referitor la declinarea competenței, se reține că: „din conținutul rapoartelor de expertiză reiese că la contractul de asistență juridică nr. 22221 din 17 decembrie 2005 seria și nr. eferent buletinului de identitate al numitului P.H.C. nu au fost scrise de acesta, sens în care se impune disjungerea și declinarea cauzei în vederea descoperirii autorului falsului, motiv pentru care dosarul va fi trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget în vederea identificării A.N.”.

Pentru a respecta dispozițiile cuprinse în ordonanța de infirmare a soluției, se vor statua următoarele: Infirmarea dispusă este parțială așa cum s-a arătat mai sus, sens în care se va reține că prin ordonanța din 16 iunie 2008 s-a dispus efectuarea unei expertize a scrisului reținând că s-a efectuat și un raport de constatare tehnico-științifică nr. 65902 din 8 mai 2008 al I.P.J. Timiș - Serviciul criminalistic. Ordonanța de efectuare a expertizei a avut ca obiect identificarea scriptorului la rubrica „client/reprezentant” din trei contracte de asistență juridică întocmite la Cabinet de avocat A.D. cât și dacă „seriile de pe actul de identitate și numerele aferente acestora din fiecare contract, au fost scrise de către clienți”.

Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 126 din 1 august 2008, Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara concluzionează că toate cele trei contracte de asistență juridică au fost semnate de către „clienți/reprezentanți”. De asemenea, „seriile și numerele aferente actului de identitate, de pe contractele din 7 decembrie 2005 și din 12 decembrie 2005 au fost scrise de P.A. Seriile și numerele aferente actului de identitate de pe cele trei contracte în litigiu, au fost executate de P.M. În schimb: seria și numărul aferent actului de identitate de pe contractul din 7 decembrie 2005, nu au fost scrise de P.H.C. La solicitarea reclamanților s-a dispus efectuarea unei noi expertize la Institutul Național de Expertize Criminalistice București, care menține concluziile primei expertize, așa după cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică nr. 221 din 15 decembrie 2008. Atât din declarația dată de avocatul D.A.

în 9 februarie 2009, după infirmarea soluției, cât și din plângerea formulată de acesta împotriva ordonanței de declinare a competenței, rezultă că acesta recunoaște consemnarea numărului cărții de identitate al clientului P.H.C. făcută de acesta în cuprinsul contractului de asistență juridică cu nr. 2221 din 7 decembrie 2005. Totodată, făptuitorul arată că prin declarația olografă din 15 februarie 2008, depusă la dosar chiar înainte de a se ordona efectuarea expertizei, a recunoscut că în cazul contractului de asistență juridică 22221 din 7 decembrie 2005, este autorul consemnării în contractul de asistență juridică menționat, a seriei și nr. cărții de identitate, în cazul lui P.H.C. de la rubrica client/reprezentant).

Analizând din nou acest contract de asistență juridică sub aspectul valabilității și legalității lui, constat că acesta satisface cerințele expres prevăzute de lege în art. 131 și urm. a Statutului profesiei de avocat din 13 ianuarie 2005, actualizat, iar prin semnătura depusă de către client, a fost îndeplinită condiția consimțământului - condiție pentru un contract - mandat civil, rezultat și din prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Verificând formularele eliberate de Uniunea Națională a Barourilor din România referitoare la contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială, constat că nu este obligatorie consemnarea seriei și nr. cărții de identitate al clientului întrucât identitatea acestuia, conform datelor de stare civilă, este sarcina avocatului care semnează împuternicirea avocațială, numai după ce atestă identitatea părților, conținutul și data contractului de asistență juridică.

În plus, faptul că D.A. a consemnat seria și nr. cărții de identitate a lui P.H.C., denotă că acesta din urmă i-a prezentat documentul, în baza căruia a completat datele respective, astfel că nu există nici un dubiu cu privire la consimțământul exprimat de acesta în contractul de asistență juridică nr. 22221 din 7 decembrie 2005. În concluzie, consemnarea seriei și nr. cărții de identitate de către D.A., nu are relevanță penală, nu poate constitui un fals și nu poate prin sine însăși că constituie un element constitutiv la cele două infracțiuni reclamate. Drept urmare, faptele reclamate prev. de art. 215 alin. (3) și 289 C. pen. cu privire la contractul de asistență juridică nr. 22221 din 7 decembrie 2005, în sarcina lui D.A., nu există.

Plângerea petiționarilor P.A., P.M. și P.H.C. a fost respinsă prin rezoluția nr. 153/II/2/2009 din 13 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În condițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționarii au formulat plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată la instanța competentă. Prin sentința penală nr. 98/PI din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată plângerea petiționarilor. Pentru a dispune în acest sens. Prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. 215 alin. (3) C. pen., infracțiunea de înșelăciune în convenții constă în includerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

Din starea de fapt reținută nu rezultă că intimatul, ar fi indus sau menținut în eroare pe vreunul dintre petenți cu ocazia încheierii sau executării contractelor de asistență juridică. Ca atare, nu se poate reține existența faptei de înșelăciune, soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. față de intimat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. fiind legală și temeinică. În privința infracțiunii de fals în înscrisuri nici aceasta nu poate fi reținută, indiferent dacă ar fi vorba de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

sau fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. Astfel, infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. iese în discuție, întrucât această infracțiune are un subiect pasiv calificat, respectiv un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, iar avocatul nu este funcționar. Referitor la falsul material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen. și la falsul în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., elementul material al laturii obiective a celor două infracțiuni constă într-o acțiune de falsificare a înscrisului prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, împrejurare neregăsită în cauză.

Întrucât nu s-a dovedit că intimatul ar fi contrafăcut scrierea sau subscrierea ori că ar fi alterat înscrisurile doveditoare ale contractelor de asistență juridică, soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. față de intimat este legală și temeinică. Instanța nu poate reține susținerea petenților în sensul că în privința semnăturilor lui P.M. și P.A. este posibil ca făptuitorul să li-l fi strecurat și ele să-l semneze în alb. Această susținere nu este confirmată de nici una din probele de la dosar. Dimpotrivă, petentele P.M. și P.A. au susținut inițial că nu au semnat nici unul din cele trei contracte de asistență juridică (filele 80, 81 vol. I dosar de urmărire penală), susținere contrazisă de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 65902 din 08 mai 2008 întocmit de M.I.R.A.

- I.G.P.R. - I.P.J. Timiș - Serviciul Criminalistic (filele 17, 18 vol. I dosar de urmărire penală), ale raportului de expertiză criminalistică nr. 126 din 01 august 2008 întocmit de Institutul Național de Expertize criminalistice București - Laboratorul interjudețean Timișoara (fila 39 vol. I dosar urmărire penală) și ale raportului de expertiză criminalistică nr. 221 din 15 decembrie 2008 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice București (fila 330 vol. I dosar de urmărire penală).

Curtea nu va putea analiza motivul din plângerea adresată instanței privind împrejurarea că nu ar fi fost soluționat de parchet nici aspectul că pentru cei 10.000.000 lei achitați de petenți în contul onorariului nu li s-a eliberat chitanță deoarece plângerea adresată instanței se poate referi numai la aspectele care au făcut obiectul urmăririi penale, ea neputând fi extinsă cu privire la alte aspecte care nu se regăsesc în plângerea penală adresată organului de urmărire penală. Împotriva sentinței, petiționarii au declarat prezentele recursuri. Legal citați (fil. 6-8, fil. 10-12 și fil. 15, 17-18), recurenții-petiționari nu s-au prezentat la instanța de recurs pentru a expune motive de recurs.

Deși în cererea de recurs petiționarii menționează, pe de o parte, „înaintăm recurs nemotivat”, iar pe de altă parte, „urmând ca motivele să le depunem în termenul cerut de lege” (fil. 2), la dosar - pe parcursul celor 3 termene de judecată acordate - nu au fost depuse motive scrise de recurs și nici concluzii scrise. În lipsa unor motive de recurs ale petiționarilor, Înalta Curte urmează a examina din oficiu rezoluțiile și sentința atacate. În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (1) și art. 5 2 C. proc. pen., precum și cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale când cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 110 C. proc. pen. de altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. În respectarea acestor dispoziții legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc.

pen., fiind format Dosarul penal nr. 480/P/2007, anexat, care cuprinde 4 volume (80 file, 74 file, 75 file, 373 file), În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii penale formulată de petiționari, dar și pentru a stabili eventuala incidență a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 68 1 C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana față de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârșit, cu vinovăția cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală. Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) din C. proc.

pen., caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. În consecință, examinând din oficiu rezoluțiile și sentința atacate, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia soluționării plângerii penale și a plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată. În raport cu cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursurile petiționarilor urmează a fi respinse ca nefondate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții-petiționari vor fi obligați la plata către stat a cheltuielilor ocazionate de soluționarea recursurilor.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii P.A., P.M. și P.H.C. împotriva sentinței penale nr. 98/PI din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.