ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3507/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3507/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 480/P/2007 din data de 13

februarie 2009, procurorul șef secție urmărire penală din cadrul Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus, în temeiul art. 228 și art. 10 lit.

a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de D.A., avocat în

Baroul Timiș, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) și art. 289 C.

pen.

Pentru a dispune în acest

sens, în urma efectuării actelor premergătoare, procurorul a reținut

următoarele:

Prin ordonanța din 16

ianuarie 2009 emisă în Dosar nr. 59/II/2/2009 de către Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus admiterea plângerii

formulată de petentul avocat D.A. împotriva ordonanței din 24 decembrie 2008

emisă în Dosarul nr. 480/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, cu infirmarea parțială a acestei ordonanțe numai în ceea ce privește

declinarea cauzei și completarea cercetărilor penale în sensul celor menționate

în actul de infirmare de mai sus.

În cauză, pe lângă probele

existente în dosarul cu numărul de mai sus, la data de 9 februarie 2009 a fost

audiat făptuitorul D.A. care a depus în copie Decizia civilă nr. 1512/R din 9

decembrie 2008, emisă în Dosar nr. 254.1/832/2007 al Tribunalului Timiș.

Din examinarea întregului

material probator administrat în cauză, rezultă următoarea stare de fapt.

Prin ordonanța din 24

decembrie 2008 emisă în Dosar nr. 480/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale împotriva lui D.A. pentru art. 215 alin. (3) și art. 289 C. pen.

La punctul 2 din ordonanță,

procurorul a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe A.N.

pentru art. 288 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget,

dispunând trimiterea ordonanței împreună cu dosarul cauzei la această unitate

de parchet.

Din cuprinsul ordonanței

referitor la declinarea competenței, se reține că: „din conținutul rapoartelor

de expertiză reiese că la contractul de asistență juridică nr. 22221 din 17

decembrie 2005 seria și nr. eferent buletinului de identitate al numitului P.H.C.

nu au fost scrise de acesta, sens în care se impune disjungerea și declinarea

cauzei în vederea descoperirii autorului falsului, motiv pentru care dosarul va

fi trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget în vederea identificării A.N.”.

Pentru a respecta

dispozițiile cuprinse în ordonanța de infirmare a soluției, se vor statua

următoarele:

Infirmarea dispusă este

parțială așa cum s-a arătat mai sus, sens în care se va reține că prin

ordonanța din 16 iunie 2008 s-a dispus efectuarea unei expertize a scrisului

reținând că s-a efectuat și un raport de constatare tehnico-științifică nr. 65902

din 8 mai 2008 al I.P.J. Timiș - Serviciul criminalistic. Ordonanța de

efectuare a expertizei a avut ca obiect identificarea scriptorului la rubrica

„client/reprezentant” din trei contracte de asistență juridică întocmite la Cabinet de avocat A.D. cât și dacă „seriile de pe actul de identitate și numerele aferente

acestora din fiecare contract, au fost scrise de către clienți”.

Prin raportul de expertiză

criminalistică nr. 126 din 1 august 2008, Laboratorul Interjudețean de

Expertize Criminalistice Timișoara concluzionează că toate cele trei contracte

de asistență juridică au fost semnate de către „clienți/reprezentanți”. De

asemenea, „seriile și numerele aferente actului de identitate, de pe

contractele din 7 decembrie 2005 și din 12 decembrie 2005 au fost scrise de P.A.

Seriile și numerele aferente actului de identitate de pe cele trei contracte în

litigiu, au fost executate de P.M.

În schimb: seria și numărul

aferent actului de identitate de pe contractul din 7 decembrie 2005, nu au fost

scrise de P.H.C.

La solicitarea reclamanților

s-a dispus efectuarea unei noi expertize la Institutul Național de Expertize Criminalistice București, care menține concluziile primei

expertize, așa după cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică nr. 221

din 15 decembrie 2008.

Atât din declarația dată de

avocatul D.A. în 9 februarie 2009, după infirmarea soluției, cât și din

plângerea formulată de acesta împotriva ordonanței de declinare a competenței,

rezultă că acesta recunoaște consemnarea numărului cărții de identitate al

clientului P.H.C. făcută de acesta în cuprinsul contractului de asistență

juridică cu nr. 2221 din 7 decembrie 2005.

Totodată, făptuitorul arată

că prin declarația olografă din 15 februarie 2008, depusă la dosar chiar

înainte de a se ordona efectuarea expertizei, a recunoscut că în cazul

contractului de asistență juridică 22221 din 7 decembrie 2005, este autorul

consemnării în contractul de asistență juridică menționat, a seriei și nr. cărții

de identitate, în cazul lui P.H.C. de la rubrica client/reprezentant).

Analizând din nou acest

contract de asistență juridică sub aspectul valabilității și legalității lui,

constat că acesta satisface cerințele expres prevăzute de lege în art. 131 și

urm. a Statutului profesiei de avocat din 13 ianuarie 2005, actualizat, iar

prin semnătura depusă de către client, a fost îndeplinită condiția

consimțământului - condiție pentru un contract - mandat civil, rezultat și din

prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de

avocat.

Verificând formularele

eliberate de Uniunea Națională a Barourilor din România referitoare la

contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială, constat că nu

este obligatorie consemnarea seriei și nr. cărții de identitate al clientului

întrucât identitatea acestuia, conform datelor de stare civilă, este sarcina

avocatului care semnează împuternicirea avocațială, numai după ce atestă

identitatea părților, conținutul și data contractului de asistență juridică.

În plus, faptul că D.A. a

consemnat seria și nr. cărții de identitate a lui P.H.C., denotă că acesta din

urmă i-a prezentat documentul, în baza căruia a completat datele respective,

astfel că nu există nici un dubiu cu privire la consimțământul exprimat de

acesta în contractul de asistență juridică nr. 22221 din 7 decembrie 2005.

În concluzie, consemnarea

seriei și nr. cărții de identitate de către D.A., nu are relevanță penală, nu

poate constitui un fals și nu poate prin sine însăși că constituie un element

constitutiv la cele două infracțiuni reclamate.

Drept urmare, faptele

reclamate prev. de art. 215 alin. (3) și 289 C. pen. cu privire la contractul

de asistență juridică nr. 22221 din 7 decembrie 2005, în sarcina lui D.A., nu

există.

Plângerea petiționarilor P.A.,

P.M. și P.H.C. a fost respinsă prin rezoluția nr. 153/II/2/2009 din 13

februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

În condițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarii au formulat plângere împotriva soluției de

netrimitere în judecată la instanța competentă.

Prin sentința penală nr. 98/PI

din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată plângerea

petiționarilor.

Pentru a dispune în acest sens.

Prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 215 alin. (3) C.

pen., infracțiunea de înșelăciune în convenții constă în includerea sau

menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui

contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi

încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

Din starea de fapt reținută

nu rezultă că intimatul, ar fi indus sau menținut în eroare pe vreunul dintre

petenți cu ocazia încheierii sau executării contractelor de asistență juridică.

Ca atare, nu se poate reține

existența faptei de înșelăciune, soluția procurorului de neîncepere a urmăririi

penale în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. față de intimat sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin.

(1) și (3) C. pen. fiind legală și temeinică.

În privința infracțiunii de

fals în înscrisuri nici aceasta nu poate fi reținută, indiferent dacă ar fi

vorba de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., fals

intelectual prev. de art. 289 C. pen. sau fals în înscrisuri sub semnătură

privată prev. de art. 290 C. pen.

Astfel, infracțiunea de fals

intelectual prev. de art. 289 C. pen. iese în discuție, întrucât această

infracțiune are un subiect pasiv calificat, respectiv un funcționar aflat în

exercițiul atribuțiilor de serviciu, iar avocatul nu este funcționar.

Referitor la falsul material

în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen. și la falsul în înscrisuri sub

semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., elementul material al laturii

obiective a celor două infracțiuni constă într-o acțiune de falsificare a

înscrisului prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea

lui în orice mod, împrejurare neregăsită în cauză.

Întrucât nu s-a dovedit că

intimatul ar fi contrafăcut scrierea sau subscrierea ori că ar fi alterat

înscrisurile doveditoare ale contractelor de asistență juridică, soluția

procurorului de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen. față de intimat este legală și temeinică.

Instanța nu poate reține susținerea

petenților în sensul că în privința semnăturilor lui P.M. și P.A. este posibil

ca făptuitorul să li-l fi strecurat și ele să-l semneze în alb. Această

susținere nu este confirmată de nici una din probele de la dosar. Dimpotrivă,

petentele P.M. și P.A. au susținut inițial că nu au semnat nici unul din cele

trei contracte de asistență juridică (filele 80, 81 vol. I dosar de urmărire

penală), susținere contrazisă de concluziile raportului de constatare

tehnico-științifică nr. 65902 din 08 mai 2008 întocmit de M.I.R.A. - I.G.P.R. -

I.P.J. Timiș - Serviciul Criminalistic (filele 17, 18 vol. I dosar de urmărire

penală), ale raportului de expertiză criminalistică nr. 126 din 01 august 2008

întocmit de Institutul Național de Expertize criminalistice București -

Laboratorul interjudețean Timișoara (fila 39 vol. I dosar urmărire penală) și

ale raportului de expertiză criminalistică nr. 221 din 15 decembrie 2008

întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice București (fila 330

vol. I dosar de urmărire penală).

Curtea nu va putea analiza

motivul din plângerea adresată instanței privind împrejurarea că nu ar fi fost

soluționat de parchet nici aspectul că pentru cei 10.000.000 lei achitați de

petenți în contul onorariului nu li s-a eliberat chitanță deoarece plângerea

adresată instanței se poate referi numai la aspectele care au făcut obiectul

urmăririi penale, ea neputând fi extinsă cu privire la alte aspecte care nu se

regăsesc în plângerea penală adresată organului de urmărire penală.

Împotriva sentinței,

petiționarii au declarat prezentele recursuri.

Legal citați (fil. 6-8, fil.

10-12 și fil. 15, 17-18), recurenții-petiționari nu s-au prezentat la instanța

de recurs pentru a expune motive de recurs.

Deși în cererea de recurs

petiționarii menționează, pe de o parte, „înaintăm recurs nemotivat”, iar pe de

altă parte, „urmând ca motivele să le depunem în termenul cerut de lege” (fil.

2), la dosar - pe parcursul celor 3 termene de judecată acordate - nu au fost

depuse motive scrise de recurs și nici concluzii scrise.

În lipsa unor motive de

recurs ale petiționarilor, Înalta Curte urmează a examina din oficiu

rezoluțiile și sentința atacate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 66 alin. (1) și art. 5

2

C. proc. pen., precum și

cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituția României, orice cetățean

beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare

penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condițiile

prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 228 alin.

(1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile

prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi

penale când cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare

efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute de art. 110 C. proc. pen. de altfel, în conformitate

cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii

urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

În respectarea acestor

dispoziții legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art.

224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 480/P/2007, anexat,

care cuprinde 4 volume (80 file, 74 file, 75 file, 373 file),

În urma efectuării acestor

acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii penale formulată de

petiționari, dar și pentru a stabili eventuala incidență a vreunuia din

cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art.

10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art.

68

1

C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că

persoana față de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârșit, cu vinovăția

cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală.

Dimpotrivă, actele

premergătoare efectuate au relevat existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a)

din C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

În consecință, examinând din

oficiu rezoluțiile și sentința atacate, Înalta Curte constată că s-a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia soluționării plângerii

penale și a plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.

În raport cu cele reținute,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursurile

petiționarilor urmează a fi respinse ca nefondate.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții-petiționari vor fi obligați la plata către stat a

cheltuielilor ocazionate de soluționarea recursurilor.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarii P.A., P.M. și P.H.C. împotriva

sentinței penale nr. 98/PI din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții

petiționari la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 29 octombrie 2009.