ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3574/2010

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 296/PI din 5

noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată

plângerea formulată de petiționarii B.G. și B.I. împotriva

ordonanței nr. 4/P/2009 din 30 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul

Teritorial Timișoara, precum și a rezoluției nr. 223/II/2/2009

din 17 iulie 2009 a procurorului șef de serviciu, de la aceeași

unitate de parchet.

Pentru a adopta această

soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că la 24

noiembrie 2008, petiționarii au reclamat mai multe persoane printre care

și pe

B.S.,

T.L. - judecători la Tribunalul Caraș-Severin, Ș.P. - avocat precum și N.C.M. - mandatară,

susținând că hotărârile dispuse de judecători în Dosarele nr.

280/P/2005 și 4850.2/118/2006 sunt urmare a primirii unor foloase de

către judecători de la avocat și N.C.M.

Prin ordonanța din 30 iunie 2009,

în Dosar nr. 4/P/2009, procurorul de la unitatea de parchet arătată

mai sus, a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de B.S. și T.L.,

cercetate pentru infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. raportată la art.

6 din Legea nr. 78/2000 și față de Ș.P. și N.C.M.,

cercetați pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. raportat la art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Pentru a adopta această soluție

procurorul a apreciat că faptele sesizate nu s-au confirmat.

De asemenea, procurorul a dispus

disjungerea cauzei și trimiterea ei spre competentă soluționare

în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru a

efectua cercetări față de B.S. și T.L., judecători la Tribunalul Caraș Severin, cu privire la infracțiunea prev. de art. 246 C. pen.

Plângerea petentului B.G. împotriva

ordonanței din 30 iunie 2009 formulată potrivit art. 275-278 C. proc.

pen. a fost respinsă de procurorul ierarhic prin rezoluția nr. 223/II/2/2009

din 17 iulie 2009.

Împotriva aceleiași

ordonanțe din 30 iunie 2009 și a rezoluției din 17 iulie 2009, B.G.

a formulat din nou plângere, adresată D.N.A. - Serviciul Teritorial

Timișoara, plângere care a fost trimisă potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., Curții de Apel Timișoara care a respins-o,

ca nefondată, prin sentința nr. 296/PI din 5 noiembrie 2009.

Recursurile declarate de

petiționarii B.G. și B.I. împotriva sentinței penale nr. 296/PI

din 5 noiembrie 2009 au fost admise prin Decizia nr. 352 din 1 februarie 2010

pronunțată în Dosar nr. 940/59/2009 de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a fost casată

sentința penală și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Instanța de control judiciar a

constatat că la soluționarea plângerii împotriva ordonanței date

în Dosar nr. 4/P/2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara,

instanța de fond a citat ca intimat pe I.M.V., deși această

persoană nu a făcut obiectul actelor premergătoare efectuate de

procuror și nu avea calitate în cauză.

Prin sentința penală nr. 143/PI

din 10 iunie 2010, pronunțată în Dosar nr. 940.2/59/2009, Curtea de

Apel Timișoara, secția penală, în rejudecare, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, plângerea

formulată de B.G. și B.I. împotriva ordonanței din 30 iunie 2009

dată în Dosar nr. 4/P/2009 și a rezoluției din 17 iulie 2009

dată în Dosar nr. 223/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial

Timișoara, pe care le-a menținut ca temeinice și legale.

Pentru a adopta această

soluție, instanța a apreciat că materialul probator administrat

în cauză nu se poate constitui în probe temeinice și nici măcar

indicii, pentru tragerea la răspundere penală a intimaților B.S.,

T.L., Ș.P. și N.C.M., deoarece petenții nu au furnizat

informații concrete și la momentul oportun, pentru a se putea stabili

dacă faptele reclamate s-au petrecut în realitate, dacă au caracter

penal și nu reprezintă doar o apreciere subiectivă care nu se

coroborează cu alte date concrete.

Față de insuficiența

elementelor probatorii oferite de petenți, instanța a apreciat

că soluția procurorului care a cercetat cauza, cât și a

procurorului șef de serviciu, sunt temeinice și legale.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs petiționarii B.G. și B.I. care, în esență,

au susținut că sentința nu a fost pronunțată public

și a fost publicată doar pe internet, iar ea s-a bazat pe probe

incomplete, fiind abuzivă și falsă.

Înalta Curte, analizând recursurile

declarate de petiționari în cauză, a constatat următoarele:

I. Recurentul petiționar B.G. a

fost prezent la judecata în fond a cauzei, așa cum rezultă din

practicaua sentinței penale nr. 143/PI/2010 și a declarat recurs în

cauză la data de 29 iunie 2010, pe care l-a transmis prin fax la Curtea de Apel Timișoara.

Potrivit art. 385

3

alin. (1)

C. proc. pen., termenul de declarare a recursului este de 10 zile, iar potrivit

art. 363 alin. (3) din același cod, acest termen curge de la

pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri.

Față de aceste norme

imperative ale legii, recursul declarat de petiționarul B.G. se

privește ca tardiv și urmează a fi respins.

II. Recurentul petiționar B.I. nu

a fost prezent la dezbateri, iar hotărârea a fost comunicată la 23

iunie 2010, astfel că recursul declarat este în termen.

Cu privire la recursul acestuia, se

privește ca nefondat deoarece criticile aduse hotărârii, în sensul

că nu a fost pronunțată public și că este

abuzivă, sunt lipsite de temei, deoarece în minuta sentinței penale nr.

143/PI/2010 din 10 iunie 2010, ca de altfel și în dispozitivul acesteia,

s-a făcut mențiunea „pronunțată în ședința

publică din 10 iunie 2010”, iar recurentul petent nu a prezentat o

dovadă contrară acestei mențiuni. Pe de altă parte,

instanța a analizat criticile aduse de petent ordonanței din 30 iunie

2009 dată în Dosar nr. 4/P/2009 și a constatat că

susținerile acestuia sunt doar aprecieri subiective, care nu pot fi

concretizate în probe indubitabile, pe baza cărora să poată fi

angajată răspunderea penală a magistratelor B.S. și T.L., magistrate

care ar fi primit la 11 noiembrie 2006 și, respectiv 12 noiembrie 2008

câte un plic, probabil cu bani, de la numita N.C.M., mandatară într-o

cauză civilă și de la avocatul Ș.P.

În depoziția sa, dată

procurorului la 26 februarie 2009, petiționarul B.G. arată că nu

a văzut personal ca magistrații judecători să

primească bani de la persoanele reclamate, și a văzut doar

că li s-au înmânat plicuri despre care crede că aveau bani, iar proba

acestor fapte o constituie sentințele și deciziile depuse la dosar.

Este adevărat că petenții

au depus, la dosarul cauzei, în toate ciclurile procesuale descrise mai sus, un

număr impresionant de înscrisuri care fac dovada traseului profesional

personal și a existenței unui litigiu civil, dar din care nu se poate

desprinde vreo dovadă a faptelor reclamate, dovadă care să-i

îndreptățească la o altă rezolvare a cauzei.

În consecință,

soluția procurorului de neînceperea urmăririi penale a fost

menținută în mod corect de Curtea de Apel Timișoara prin

sentința analizată, sentință prin care a respins ca

neîntemeiată plângerea petentului conform art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen.

Față de considerentele

arătate, Curtea constatând că recursul declarat de petiționarul

B.G. este tardiv, iar recursul declarat de petiționarul B.I. este

nefondat, urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) și

b) C. proc. pen., să le respingă ca tardiv, și respectiv, ca

nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de

petiționarul B.G. împotriva sentinței penale nr. 143/PI din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul B.I. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurenții petiționari la plata

sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 13 octombrie 2010.