ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3574/2010

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 296/PI din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarii B.G. și B.I. împotriva ordonanței nr. 4/P/2009 din 30 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara, precum și a rezoluției nr. 223/II/2/2009 din 17 iulie 2009 a procurorului șef de serviciu, de la aceeași unitate de parchet. Pentru a adopta această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că la 24 noiembrie 2008, petiționarii au reclamat mai multe persoane printre care și pe B.S., T.L. - judecători la Tribunalul Caraș-Severin, Ș.P.

- avocat precum și N.C.M. - mandatară, susținând că hotărârile dispuse de judecători în Dosarele nr. 280/P/2005 și 4850.2/118/2006 sunt urmare a primirii unor foloase de către judecători de la avocat și N.C.M. Prin ordonanța din 30 iunie 2009, în Dosar nr. 4/P/2009, procurorul de la unitatea de parchet arătată mai sus, a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de B.S. și T.L., cercetate pentru infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. raportată la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și față de Ș.P. și N.C.M., cercetați pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Pentru a adopta această soluție procurorul a apreciat că faptele sesizate nu s-au confirmat.

De asemenea, procurorul a dispus disjungerea cauzei și trimiterea ei spre competentă soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru a efectua cercetări față de B.S. și T.L., judecători la Tribunalul Caraș Severin, cu privire la infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. Plângerea petentului B.G. împotriva ordonanței din 30 iunie 2009 formulată potrivit art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă de procurorul ierarhic prin rezoluția nr. 223/II/2/2009 din 17 iulie 2009. Împotriva aceleiași ordonanțe din 30 iunie 2009 și a rezoluției din 17 iulie 2009, B.G. a formulat din nou plângere, adresată D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara, plângere care a fost trimisă potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., Curții de Apel Timișoara care a respins-o, ca nefondată, prin sentința nr. 296/PI din 5 noiembrie 2009. Recursurile declarate de petiționarii B.G. și B.I. împotriva sentinței penale nr. 296/PI din 5 noiembrie 2009 au fost admise prin Decizia nr. 352 din 1 februarie 2010 pronunțată în Dosar nr. 940/59/2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost casată sentința penală și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Instanța de control judiciar a constatat că la soluționarea plângerii împotriva ordonanței date în Dosar nr. 4/P/2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara, instanța de fond a citat ca intimat pe I.M.V., deși această persoană nu a făcut obiectul actelor premergătoare efectuate de procuror și nu avea calitate în cauză.

Prin sentința penală nr. 143/PI din 10 iunie 2010, pronunțată în Dosar nr. 940.2/59/2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în rejudecare, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de B.G. și B.I. împotriva ordonanței din 30 iunie 2009 dată în Dosar nr. 4/P/2009 și a rezoluției din 17 iulie 2009 dată în Dosar nr. 223/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara, pe care le-a menținut ca temeinice și legale. Pentru a adopta această soluție, instanța a apreciat că materialul probator administrat în cauză nu se poate constitui în probe temeinice și nici măcar indicii, pentru tragerea la răspundere penală a intimaților B.S., T.L., Ș.P.

și N.C.M., deoarece petenții nu au furnizat informații concrete și la momentul oportun, pentru a se putea stabili dacă faptele reclamate s-au petrecut în realitate, dacă au caracter penal și nu reprezintă doar o apreciere subiectivă care nu se coroborează cu alte date concrete. Față de insuficiența elementelor probatorii oferite de petenți, instanța a apreciat că soluția procurorului care a cercetat cauza, cât și a procurorului șef de serviciu, sunt temeinice și legale. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs petiționarii B.G. și B.I. care, în esență, au susținut că sentința nu a fost pronunțată public și a fost publicată doar pe internet, iar ea s-a bazat pe probe incomplete, fiind abuzivă și falsă.

Înalta Curte, analizând recursurile declarate de petiționari în cauză, a constatat următoarele: I. Recurentul petiționar B.G. a fost prezent la judecata în fond a cauzei, așa cum rezultă din practicaua sentinței penale nr. 143/PI/2010 și a declarat recurs în cauză la data de 29 iunie 2010, pe care l-a transmis prin fax la Curtea de Apel Timișoara. Potrivit art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., termenul de declarare a recursului este de 10 zile, iar potrivit art. 363 alin. (3) din același cod, acest termen curge de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri. Față de aceste norme imperative ale legii, recursul declarat de petiționarul B.G. se privește ca tardiv și urmează a fi respins.

II. Recurentul petiționar B.I. nu a fost prezent la dezbateri, iar hotărârea a fost comunicată la 23 iunie 2010, astfel că recursul declarat este în termen. Cu privire la recursul acestuia, se privește ca nefondat deoarece criticile aduse hotărârii, în sensul că nu a fost pronunțată public și că este abuzivă, sunt lipsite de temei, deoarece în minuta sentinței penale nr. 143/PI/2010 din 10 iunie 2010, ca de altfel și în dispozitivul acesteia, s-a făcut mențiunea „pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2010”, iar recurentul petent nu a prezentat o dovadă contrară acestei mențiuni. Pe de altă parte, instanța a analizat criticile aduse de petent ordonanței din 30 iunie 2009 dată în Dosar nr. 4/P/2009 și a constatat că susținerile acestuia sunt doar aprecieri subiective, care nu pot fi concretizate în probe indubitabile, pe baza cărora să poată fi angajată răspunderea penală a magistratelor B.S.

și T.L., magistrate care ar fi primit la 11 noiembrie 2006 și, respectiv 12 noiembrie 2008 câte un plic, probabil cu bani, de la numita N.C.M., mandatară într-o cauză civilă și de la avocatul Ș.P. În depoziția sa, dată procurorului la 26 februarie 2009, petiționarul B.G. arată că nu a văzut personal ca magistrații judecători să primească bani de la persoanele reclamate, și a văzut doar că li s-au înmânat plicuri despre care crede că aveau bani, iar proba acestor fapte o constituie sentințele și deciziile depuse la dosar. Este adevărat că petenții au depus, la dosarul cauzei, în toate ciclurile procesuale descrise mai sus, un număr impresionant de înscrisuri care fac dovada traseului profesional personal și a existenței unui litigiu civil, dar din care nu se poate desprinde vreo dovadă a faptelor reclamate, dovadă care să-i îndreptățească la o altă rezolvare a cauzei.

În consecință, soluția procurorului de neînceperea urmăririi penale a fost menținută în mod corect de Curtea de Apel Timișoara prin sentința analizată, sentință prin care a respins ca neîntemeiată plângerea petentului conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Față de considerentele arătate, Curtea constatând că recursul declarat de petiționarul B.G. este tardiv, iar recursul declarat de petiționarul B.I. este nefondat, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. pen., să le respingă ca tardiv, și respectiv, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de petiționarul B.G. împotriva sentinței penale nr. 143/PI din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva aceleiași sentințe. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2010.