ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3194/2010

Asupra cauzei penale de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin sentința penală nr. 104/PI din 22 aprilie 2010 Curtea

de Apel Timișoara în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

a respins plângerea formulată de petentul C.M.P. împotriva rezoluției din 05

ianuarie 2010 dată în dosar nr. 5/P/2010 și a rezoluției din 05 februarie 2010

dată în dosarul 67/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, pe care le-a menținut ca temeinice și legale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarele :

Prin rezoluția din 5 ianuarie 2010 dată

în dosarul nr. 5/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimatul P.L.M., judecător în cadrul Judecătoriei Bozovici, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.

Pentru a pronunța această soluție,

procurorul a arătat că petentul C.M.P. a solicitat tragerea la răspundere

penală a magistratului judecător P.L.M. pentru comiterea infracțiunii de

denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., pentru că

numitul P.L.M. a depus o plângere la Poliția Bozovici prin care a arătat că P.C.

și I.C. ar fi intrat în imobilul cu nr. 16 A, proprietatea sa, unde au săpat o groapă, ceea ce ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de violare

de domiciliu, însă Parchetul de pe lângă Judecătoria Bozovici a dispus

neînceperea urmăririi penale față de această faptă, reținându-se că aceștia nu

au acționat cu o formă de vinovăție specifică, în sensul că nu au avut intenția

violării domiciliului persoanei vătămate, ceea ce în susținerea petentului

dovedește existența infracțiunii de denunțare calomnioasă.

Procurorul a reținut faptul că

numitul C.M.P. a mai formulat o plângere penală îndreptată împotriva

magistratului P.L.M., în conținutul căreia a semnalat săvârșirea de către

acesta a aceleiași infracțiuni, raportată la aceeași stare de fapt regăsită în

prezentul dosar, respectiv rezoluția din 17 martie 2009 dată în dosarul nr. 10/P/2009

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în care s-a reținut

incidența dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar plângerea formulată

împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția din 22 aprilie 2009

dată în dosarul nr. 347/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, după care plângerea formulată de petent împotriva ambelor rezoluții

a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Timișoara.

S-a mai arătat în rezoluție că o

persoană nu poate fi cercetată de mai multe ori pentru aceeași faptă,

elementele plângerii petentului C.M.P. au fost lămurite atât de către parchet

cât și de către instanța de judecată, iar între timp nu au mai fost descoperite

alte fapte sau împrejurări noi, reținându-se incidența dispozițiilor art. 10

lit. j) C. proc. pen.

Petentul a formulat plângere

împotriva acestei rezoluții, la procurorul general, care a respins-o prin

rezoluția din 05 februarie 2010, dată în dosarul nr. 67/II/2/2010 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Nemulțumit de modul de soluționare

al plângerilor sale, petentul C.M.P. s-a adresat în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanței de judecată care i-a respins plângerea, reținând că o

plângere similară a fost soluționată atât de organul de urmărire penală, făcând

obiectul dosarului nr. 10/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, cât și de instanța de judecată în dosarul nr. 527/59/2009,

neintervenind între timp elemente noi cu privire la fapta reclamată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, petentul C.M.P., fără a învedera motivele de

recurs și nici nu s-a prezentat în fața instanței de judecată pentru a susține

calea de atac formulată.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul petentului îl consideră nefondat pentru următoarele

considerente:

Din examinarea actelor premergătoare

efectuate a reieșit că aspectele semnalate prin plângerea penală formulată în

prezentul dosar au mai făcut obiectul dosarului nr. 10/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dosar în care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de P.L.M. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută

de art. 259 alin. (1) C. pen. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Mai mult, plângerea formulată

împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin hotărâre judecătorească

definitivă, iar de la acel moment nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi

care nu au fost cunoscute de către organele de urmărire penală la data

soluționării cauzei, în sensul dispozițiilor art. 278

1

alin. (11) C.

proc. pen., motiv pentru care soluția instanței de fond este legală și

temeinică.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul

petentului C.M.P.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare către stat

conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petentul C.M.P. împotriva sentinței penale

nr. 104/PI din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 septembrie 2010.