ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2424/2010

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 356 din 2 decembrie 2009 Curtea de

Apel București, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a

admis plângerea formulată de petentul G.G. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale nr. 1798/P/2008 din 24 februarie 2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, a desființat această rezoluție și a trimis

cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru a efectua

cercetări cu privire la toate faptele și persoanele reclamate de petent.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului

a reținut că la 19 mai 2008 petenții G.G. și G.G. au formulat plângere la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 împotriva unor funcționari

publici din Primăria Generală a Municipiului București pentru infracțiunile

prev. de art. 289, 290, 291, 246 rap. la art. 248

1

C. pen.

Petenții au arătat în plângere că în

baza Legii nr. 112/1995 au încheiat un contract de vânzare cumpărare cu SC I.F.,

având ca obiect imobilul situat în București.

Au susținut în plângere că au depus

diligențe și au aflat că nu există interdicție de vânzare sau cerere de

retrocedare a imobilului.

Petenții au mai arătat în plângere

că intimații

S.S.M., S.E.D.

și S.C.C.M. au revendicat ulterior imobilul cumpărat de cei 2 petenți, și au

revendicat imobilul în instanță, invocând nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare cu obligarea de a lăsa în deplină și liniștită posesie

imobilul respectiv.

Petenții au mai motivat că cei care

au revendicat imobilul au folosit în procesul civil înscrisuri ce nu corespund

realității, considerând că aceste înscrisuri au fost falsificate de funcționari

din cadrul primăriei, falsurile fiind comise la îndemnul celor care au

revendicat.

Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 2 București și-a declinat competența soluționării cauzei la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București având în vedere că intimatul S.E.D.

avea calitatea de avocat în Baroul București.

Analizând rezoluția procurorului

instanța reține că în ce privește înscrisurile ce se pretinde a fi fost

falsificate acestea au fost cunoscute de instanță și au făcut obiectul mai

multor dezbateri potrivit motivării din rezoluție.

Rezoluția procurorului a constatat

că în sarcina avocatului S.E.D. nu se poate reține săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 290 C. pen. întrucât acesta nu a falsificat înscrisul și nu a

instigat la folosirea acestuia așa cum pretind petenții. Mai mult, reține

procurorul, înscrisul nu este fals, fapta sesizată neexistând în realitate.

Se mai reține de instanța fondului

că procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin

rezoluția nr. 1315/II/2/2009 în procedura prev. de art. 278 C. proc. pen. a

respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul G.G. împotriva

rezoluției nr. 1798/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Verificând rezoluția procurorului la

plângerea petentului G.G., instanța fondului a motivat că în procedura prev. de

art. 278

1

C. proc. pen. instanța este obligată să analizeze sub

toate aspectele actul procurorului.

Or, în speță, procurorul care a

dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul S.E.D. a constatat că

faptele reținute în sarcina acestuia, respectiv cele prev. de art. 290 C. pen.

și art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. nu există.

Pe de altă parte, instanța fondului

constată că procurorul nu s-a pronunțat și cu privire la infracțiunile prev. de

art. 291 și 246 C. pen. rap. la art. 248

1

C. pen., reclamate de

petentul G.G.

A mai reținut instanța fondului că

în ce le privește pe intimatele S.S.M., S.C.C.M. procurorul a dispus

neînceperea urmăririi penale fără a face referire la acestea în considerentele

rezoluției atacate.

A conchis că procurorul nu a

efectuat cercetări complete, afirmația din rezoluție potrivit căreia înscrisul nr.

1601 ce reprezintă cererea de revendicare depusă la Comisia de aplicare a Legii

nr. 112/1995 de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București nu este fals, este

lipsită de fundament.

Se mai motivează că procurorul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București constatând incidența disp. art.

10 lit. a) C. proc. pen. față de avocatul S.E.D. avea obligația să disjungă

cauza și să decline competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sectorului 2 București față de persoanele și faptele

reclamate de petent.

Instanța fondului apreciază că

actele premergătoare efectuate de organul de urmărire penală sunt incomplete

întrucât au fost audiați numai petenții G.G. și G.G. și intimatul S.E.D. Nu s-a

procedat la audierea funcționarului din cadrul Primăriei Sectorului 2

București, nu s-a dispus efectuarea unor constatări tehnico-științifice ori a

unei expertize grafice cu privire la înscrisul controversat.

Instanța fondului a mai motivat că

în pofida faptului că soluția pe care a pronunțat-o nu se regăsește în cadrul

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. aplicabile în cauză, această

soluție ar reprezenta o aplicare a principiului liberului acces la justiție.

În baza acestui principiu, motivează

instanța, cauza trebuie trimisă la procuror pentru continuarea cercetărilor

chiar dacă intimatul S.E.D. a decedat la 30 martie 2009.

Împotriva sentinței au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimatele S.S.M. și S.C.C.M.

În recursul parchetului hotărârea

pronunțată este criticată pentru greșita aplicare a legii de către instanța

fondului în sensul că aceasta în mod eronat a desființat rezoluția în vederea

efectuării de cercetări față de intimații S.E.D., S.S.M. și S.C.C.M.

Pe de o parte, a motivat că față de

S.E.D. sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen. întrucât

acesta a decedat, prin urmare nu mai poate face obiectul cercetării penale.

Referitor la celelalte 2 intimate în

recurs se motivează că actele pretinse a fi falsificate au fost folosite doar

de către S.E.D. în cauza privind revendicarea imobilului în litigiu. Prin

urmare, se conchide în recursul procurorului, soluția din rezoluția de

neurmărire penală este legală.

Mai reține procurorul în recurs că

în ce le privește pe intimatele S.S.M. și S.C.C.M. s-a împlinit termenul de

prescripție a răspunderii penale de 5 ani, conform art. 122 lit. d) C. pen.,

având în vedere că înscrisurile defăimate, respectiv cererea de retrocedare a

imobilului și înscrisurile doveditoare în sprijinul acestei cereri au fost

depuse în cursul anului 1996 la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/2005 din

cadrul Primăriei sectorului 2 București.

Pe de altă parte, în recursul

procurorului este criticată sentința pe motiv că în mod nelegal a fost

desființată rezoluția de neîncepere a urmăririi penale în vederea efectuării de

cercetări față de fapte și persoane în raport de care nu s-au efectuat acte

premergătoare în cauză.

S-a motivat că, referitor la

cercetarea unor funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 2 București,

potrivit art. 222 alin. (7) C. proc. pen. instanța fondului putea să constate

că se află în prezența unei plângeri greșit îndreptate ce ar fi trebuit fi

trimisă organului judiciar competent.

S-a arătat că disp. art. 278

1

C.

proc. pen. enumeră strict și limitativ soluțiile procurorului ce pot fi atacate

cu recurs în fața instanței.

Or, soluția pronunțată de instanță

nu este cuprinsă în art. 278

1

alin. (8) lit. a), b) sau c) C. proc. pen.

Pot forma obiectul procedurii prev.

de art. 278

1

C. proc. pen., potrivit motivelor de recurs, doar

cauzele în care procurorul a dispus pentru o faptă și față de o persoană

determinată, una din soluțiile prevăzute în cuprinsul alin. (8).

A raționa altfel înseamnă a adăuga

la lege, ceea ce este nepermis.

În susținerea recursului a fost

invocată practica Completului de 9 judecători și jurisprudență C.E.D.O.

Intimatele recurente au solicitat,

de asemenea, casarea sentinței recurate și respingerea plângerii petentului ca

nefondată, susținând în esență că fapta reclamată nu există.

Recursurile parchetului și

intimatelor S.S.M. și S.C.C.M. sunt fondate.

Înalta Curte observă că soluția

instanței fondului este criticabilă.

Pe de o parte, prevederile art. 278

1

nu conțin soluția de desființare a unei rezoluții de neurmărire penală și de

trimitere a cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări cu privire la

faptele și persoanele reclamate de către petent.

Astfel, potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., judecătorul admite plângerea prin sentință,

desființează rezoluția sau ordonanța și trimite cauza procurorului în vederea începerii

sau redeschiderii urmăririi penale.

Pe de altă parte, judecătorul este

obligat, potrivit textului de lege, să arate motivele pentru care trimite cauza

procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi

constatate și prin care anume mijloace de probă.

Or, în cauză, constatând că față de

intimați a intervenit decesul ori prescripția răspunderii penale, instanța

fondului era obligată să pronunțe soluția de la art. 278

1

lit. a).

Cât privește efectuarea unor

cercetări pentru identificarea autorilor necunoscuți despre care petentul

susține că au comis infracțiuni, instanța avea posibilitatea să trimită cauza la

organul de urmărire competent.

De altfel, nimic nu-l împiedica pe

petent să reitereze plângerea penală pentru identificarea faptelor și

persoanelor care ar fi comis infracțiuni în dauna lui.

Așa fiind, Curtea va admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de intimatele S.S.M. și S.C.C.M.,

va casa sentința atacată și rejudecând, va respinge ca nefondată plângerea

formulată de petent, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București și de intimatele S.S.M. și S.C.C.M. împotriva sentinței

penale nr. 356 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Casează sentința penală și, rejudecând:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul

G.G. împotriva rezoluției nr. 1798/P/2008 din 24 februarie 2009 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către intimata S.C.C.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2010.