ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei penale de
față:
Analizând actele și
lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 9
noiembrie 2010, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția penală, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției
nr. 561/P/2010 din 20 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică.
Pentru soluționarea
cauzei, Înalta Curte a dispus acvirarea dosarelor nr. 561/P/2010 și nr. 8841/3909/II/2/2010
ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de
urmărire penală și criminalistică.
Analizând actele
depuse la dosar reține Înalta Curte că la data de 19 noiembrie 2009, persoana
vătămată A.I. a depus plângere penală la Înalta Curte de Casație și Justiție,
prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților judecători D.M.,
Z.P. și G.I., precum și a magistratului procuror care a participat la soluționarea
cauzei pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor
favorizarea infractorului, fals intelectual și nerespectarea hotărârilor
judecătorești.
Se reține că în
perioada 2007-2008 A.I. a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție două
plângeri împotriva generalului de brigadă magistrat J.S. sub aspectul comiterii
infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., ambele plângeri
fiind trimise la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin rezoluția nr. 9/P/2008
din 7 august 2008 a Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi
penale pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate reținându-se incidența disp.
art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Petiționarul a
formulat plângere împotriva acestei rezoluții ce a fost respinsă prin sentința
penală nr. 1554 din 5 octombrie 2009 din completul de judecată făcând parte
judecătorii D.M., Z.P., G.I. și procurorul de ședință B.I.
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs petiționarul și în același timp a formulat plângere
împotriva magistraților judecători și a procurorului de ședință.
Reținând că în cauză
nu rezultă vreun indiciu privind încălcarea atribuțiilor de serviciu sau a
legii, ori de comitere a vreunui act de favorizare în înțelesul prevederilor
art. 264 C. pen., prin rezoluția nr. 561/P/2010 din 20 septembrie 2010,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire
penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de
magistrații D.M., Z.P., G.I., judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție
și B.I., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264, art. 289
și/sau art. 271 C. pen., deoarece faptele nu există.
Soluția a fost
menținută prin rezoluția nr. 8841/3909/II/2/2010 din 18 octombrie 2010 a
procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva rezoluției
de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, a formulat plângere
petiționarul A.I. în care arată că „domnul procuror M.I. soluționează plângerea
realizând o serie de falsuri intelectuale, ignorând prevederile art. 187 C.
proc. pen. sau nu le cunoaște, pe cale de consecință vă rog să aplicați
garanțiile art. 52 din Constituția României, pentru că au fost încălcate prevederile
art. 277 C. proc. pen.”.
În urma analizei
înscrisurilor existente la dosar, Înalta Curte reține că plângerea formulată de
petiționar nu este fondată, urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele
ce urmează:
Soluția de neîncepere a urmăririi
penale dispusă prin rezoluția atacată este legală și temeinică, cât timp din
actele premergătoare efectuate în cauză nu au reieșit indicii sub aspectul comiterii
faptelor reclamate de petiționar.
De altfel, motivul formulării
plângerii de către petiționar îl reprezintă nemulțumirile acestuia față de
soluția dispusă de magistrații judecători prin sentința penală nr. 1554 din 5
octombrie 2009 fără a putea indica în ce constă presupusa activitate infracțională
a magistraților.
Or, singurul remediu împotriva unei
sentințe penale care nu este pe placul petiționarului, îl reprezintă căile de
atac prevăzute de lege și nu plângerea penală împotriva judecătorului care a
pronunțat soluția.
De altfel, în plângerea dedusă judecății,
petiționarul nu arată care sunt motivele pentru care critica soluția de
neurmărire penală, mai mult el aduce acuze procurorului care a soluționat plângerea,
fapt pentru care Înalta Curte apreciază că petiționarul abuzează de dreptul său
la petiție.
Față de considerentele arătate
Înalta Curte urmează ca în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc.
pen. să respingă ca nefondată plângerea formulată de petiționar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respinge, ca nefondată, plângerea formulată de
petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 561/P/2010 din 20 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și
Criminalistică.
Menține rezoluția
atacată.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., obligă petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare
către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 11 februarie 2011.