ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: La data de 9 noiembrie 2010, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 561/P/2010 din 20 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Pentru soluționarea cauzei, Înalta Curte a dispus acvirarea dosarelor nr. 561/P/2010 și nr. 8841/3909/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Analizând actele depuse la dosar reține Înalta Curte că la data de 19 noiembrie 2009, persoana vătămată A.I.

a depus plângere penală la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților judecători D.M., Z.P. și G.I., precum și a magistratului procuror care a participat la soluționarea cauzei pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor favorizarea infractorului, fals intelectual și nerespectarea hotărârilor judecătorești. Se reține că în perioada 2007-2008 A.I. a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție două plângeri împotriva generalului de brigadă magistrat J.S. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen., ambele plângeri fiind trimise la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin rezoluția nr. 9/P/2008 din 7 august 2008 a Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate reținându-se incidența disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen. Petiționarul a formulat plângere împotriva acestei rezoluții ce a fost respinsă prin sentința penală nr. 1554 din 5 octombrie 2009 din completul de judecată făcând parte judecătorii D.M., Z.P., G.I. și procurorul de ședință B.I. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petiționarul și în același timp a formulat plângere împotriva magistraților judecători și a procurorului de ședință.

Reținând că în cauză nu rezultă vreun indiciu privind încălcarea atribuțiilor de serviciu sau a legii, ori de comitere a vreunui act de favorizare în înțelesul prevederilor art. 264 C. pen., prin rezoluția nr. 561/P/2010 din 20 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații D.M., Z.P., G.I., judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție și B.I., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264, art. 289 și/sau art. 271 C. pen., deoarece faptele nu există. Soluția a fost menținută prin rezoluția nr. 8841/3909/II/2/2010 din 18 octombrie 2010 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, a formulat plângere petiționarul A.I. în care arată că „domnul procuror M.I. soluționează plângerea realizând o serie de falsuri intelectuale, ignorând prevederile art. 187 C. proc. pen. sau nu le cunoaște, pe cale de consecință vă rog să aplicați garanțiile art. 52 din Constituția României, pentru că au fost încălcate prevederile art. 277 C. proc. pen.”. În urma analizei înscrisurilor existente la dosar, Înalta Curte reține că plângerea formulată de petiționar nu este fondată, urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează: Soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția atacată este legală și temeinică, cât timp din actele premergătoare efectuate în cauză nu au reieșit indicii sub aspectul comiterii faptelor reclamate de petiționar.

De altfel, motivul formulării plângerii de către petiționar îl reprezintă nemulțumirile acestuia față de soluția dispusă de magistrații judecători prin sentința penală nr. 1554 din 5 octombrie 2009 fără a putea indica în ce constă presupusa activitate infracțională a magistraților. Or, singurul remediu împotriva unei sentințe penale care nu este pe placul petiționarului, îl reprezintă căile de atac prevăzute de lege și nu plângerea penală împotriva judecătorului care a pronunțat soluția. De altfel, în plângerea dedusă judecății, petiționarul nu arată care sunt motivele pentru care critica soluția de neurmărire penală, mai mult el aduce acuze procurorului care a soluționat plângerea, fapt pentru care Înalta Curte apreciază că petiționarul abuzează de dreptul său la petiție.

Față de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să respingă ca nefondată plângerea formulată de petiționar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 561/P/2010 din 20 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2011.