ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3619/2012

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 11octombrie 2011 dată în Dosarul nr. 854/P/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus în temeiul art. 228 alin. (4), (6) raportat la art. 10 lit. a), d) C. proc. pen., art. 209 alin. (3), 4, art. 28 1 pct. 1 lit. b) și art. 35 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.I.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și față de numiții R.C. și G.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. S-a reținut că la data de 14 aprilie 2011, a fost înregistrată plângerea formulată de către numiții F.V.

și F.A., prin care solicitau efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc C.I.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prev. de art. 246 C. pen. În conținutul plângerii, petenții au arătat că executorul judecătoresc a pus în executare ceea ce nu era de executat, întrucât instanța a respins reclamanților G.T. și G.F. capătul de cerere privind lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a suprafeței de 50 mp. Împotriva acestei soluții petenții F.V. și F.A. au formulat plângere la procurorul ierarhic, iar prin rezoluția din 29 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 3269/II/2/2011, plângerea a fost respinsă ca nefondată. Ulterior, în termen legal, petenții s-au adresat instanței de judecată cu plângere formulată conform art. 278 1 C. proc.

pen. Prin Sentința penală nr. 208 din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondată, plângerea formulată de petenții F.V. și F.A. împotriva rezoluției din 11 octombrie 2011, dată în Dosarul nr. 854/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a menținut soluția atacată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că din actele premergătoare nu rezultă nici un indiciu privind săvârșirea de către executorul judecătoresc sau de către creditorii care au formulat cererea de executare silită a unor fapte prevăzute de legea penală.

Executarea silită s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile procesual civile, obiectul acestei executări constând în stabilirea hotarului, în conformitate cu hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, fără să existe indicii că linia de hotar a fost stabilită în alte limite decât cele fixate în titlul executoriu și în conformitate cu raportul de expertiză topografică menționat în hotărârea judecătorească pusă în executare. Așa cum s-a menționat și în cuprinsul procesului-verbal de încetare a executării silite, cu toate că petenții - în calitate de debitori - au plătit cheltuielile judiciare stabilite prin titlurile executorii, executarea silită a continuat și în ceea ce privește sumele de bani datorate de către aceștia, având în vedere că plata s-a făcut după declanșarea procedurii de executare.

S-a reținut că executorul a evidențiat, punctual, din ce se compune suma totală de 4047,04 RON datorată de către debitori, fiind vorba, pe lângă cheltuielile stabilite prin titlul executoriu și de cheltuielile de executare, mai precis onorariul de avocat, onorariul executorului judecătoresc și taxele aferente. După executarea hotărârii judecătorești și după achitarea de către debitori a sumelor datorate, executorul a întocmit la data de 8 august 2011 procesul-verbal de încetare a executării, dispunând ridicarea popririlor instituite către debitorii F.V. și F.A., precum și comunicarea a șapte exemplare din procesul-verbal către debitori, făcând mențiunea expresă că aceștia urmează să depună câte un exemplar la terții popriți, în vederea ridicării popririlor.

Față de cele reținute, Curtea nu a putut constata în sarcina executorului judecătoresc comiterea unei fapte penale - întrucât, așa cum s-a arătat, acesta a acționat în mod legal, dar nici în sarcina intimaților R.C. și G.T. - care, în calitate de creditori, și-au exercitat dreptul legal de a solicita executarea silită. Împotriva acestei hotărâri, petenții F.V. și F.A. au declarat recurs. Recursurile sunt inadmisibile. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință, constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 18 mai 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate. Printre modificările aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Ca atare, întrucât petiționarii au formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibile recursurile cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., obligând totodată petiționarii la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții F.V. și F.A. împotriva Sentinței penale nr. 208 din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenții petenți la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AA