ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3619/2012

Asupra recursurilor

de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 11octombrie 2011 dată în

Dosarul nr. 854/P/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

în temeiul art. 228 alin. (4), (6) raportat la art. 10 lit. a), d) C. proc.

pen., art. 209 alin. (3), 4, art. 28

1

pct. 1 lit. b) și art. 35 C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc

C.I.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și față

de numiții R.C. și G.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 25

C. pen. raportat la art. 246 C. pen.

S-a reținut că la

data de 14 aprilie 2011, a fost înregistrată plângerea formulată de către

numiții F.V. și F.A., prin care solicitau efectuarea de cercetări față de

executorul judecătoresc C.I.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prev. de art. 246 C. pen.

În conținutul

plângerii, petenții au arătat că executorul judecătoresc a pus în executare

ceea ce nu era de executat, întrucât instanța a respins reclamanților G.T. și

G.F. capătul de cerere privind lăsarea în deplină proprietate și liniștită

posesie a suprafeței de 50 mp.

Împotriva acestei

soluții petenții F.V. și F.A. au formulat plângere la procurorul ierarhic, iar

prin rezoluția din 29 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 3269/II/2/2011, plângerea

a fost respinsă ca nefondată.

Ulterior, în termen

legal, petenții s-au adresat instanței de judecată cu plângere formulată

conform art. 278

1

C. proc. pen.

Prin Sentința penală nr. 208 din 18 mai 2012 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondată,

plângerea formulată de petenții F.V. și F.A. împotriva rezoluției din 11

octombrie 2011, dată în Dosarul nr. 854/P/2011 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

S-a menținut soluția

atacată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că din actele premergătoare nu

rezultă nici un indiciu privind săvârșirea de către executorul judecătoresc sau

de către creditorii care au formulat cererea de executare silită a unor fapte

prevăzute de legea penală.

Executarea silită s-a

desfășurat în conformitate cu dispozițiile procesual civile, obiectul acestei

executări constând în stabilirea hotarului, în conformitate cu hotărârea

judecătorească definitivă și irevocabilă, fără să existe indicii că linia de

hotar a fost stabilită în alte limite decât cele fixate în titlul executoriu și

în conformitate cu raportul de expertiză topografică menționat în hotărârea

judecătorească pusă în executare.

Așa cum s-a menționat

și în cuprinsul procesului-verbal de încetare a executării silite, cu toate că

petenții - în calitate de debitori - au plătit cheltuielile judiciare stabilite

prin titlurile executorii, executarea silită a continuat și în ceea ce privește

sumele de bani datorate de către aceștia, având în vedere că plata s-a făcut

după declanșarea procedurii de executare.

S-a reținut că

executorul a evidențiat, punctual, din ce se compune suma totală de 4047,04 RON

datorată de către debitori, fiind vorba, pe lângă cheltuielile stabilite prin

titlul executoriu și de cheltuielile de executare, mai precis onorariul de

avocat, onorariul executorului judecătoresc și taxele aferente.

După executarea

hotărârii judecătorești și după achitarea de către debitori a sumelor datorate,

executorul a întocmit la data de 8 august 2011 procesul-verbal de încetare a

executării, dispunând ridicarea popririlor instituite către debitorii F.V. și

F.A., precum și comunicarea a șapte exemplare din procesul-verbal către

debitori, făcând mențiunea expresă că aceștia urmează să depună câte un

exemplar la terții popriți, în vederea ridicării popririlor.

Față de cele

reținute, Curtea nu a putut constata în sarcina executorului judecătoresc

comiterea unei fapte penale - întrucât, așa cum s-a arătat, acesta a acționat

în mod legal, dar nici în sarcina intimaților R.C. și G.T. - care, în calitate

de creditori, și-au exercitat dreptul legal de a solicita executarea silită.

Împotriva acestei

hotărâri, petenții F.V. și F.A. au declarat recurs.

Recursurile sunt

inadmisibile.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri

pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care

s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de

neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință,

constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

18 mai 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta

Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel

atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate.

Printre modificările

aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării

proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a

recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia

plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată.

Ca atare, întrucât

petiționarii au formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta

Curte urmează să respingă ca inadmisibile recursurile cu care a fost învestită,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată

petiționarii la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de petenții F.V. și F.A. împotriva

Sentinței penale nr. 208 din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală.

Obligă recurenții

petenți la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 6 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AA