ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 538/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 538/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.
85/P din 26 septembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru
cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 278
1
alin. (8) lit.
a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V.M.
împotriva rezoluției nr. 385/P/2009 din data de 04 iulie 2011 a Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Constanța și a menținut rezoluția atacată.
În baza art. 192 alin.
(2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli
judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea
înregistrată sub nr. 949/36/2011 pe rolul Curții de Apel Constanța petentul R.V.M.
a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 385/P/2009 din data de 04 iulie 2011
a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de notarul public P.E. sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2),
(3) C. pen., precum și față de numita C.V.M. sub aspectul săvârșirii
infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
În motivarea
plângerii s-a arătat că a încheiat un contact de vânzare cumpărare la notarul
public P.E. prin care a cumpărat de la C.V.M. dreptul de proprietate asupra
unei camere situată în loc. Eforie Nord. A arătat că a fost indus în eroare la
încheierea contractului de vânzare cumpărare, întrucât nu i s-a adus la
cunoștință că spațiul cumpărat nu este propriu pentru locuit, fiind situat la
subsolul unui bloc, unde se produc des inundații, sens în care a susținut că
actele întocmite de notar ar fi false.
La dosarul cauzei a
fost atașat dosarul nr. 385/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Constanța.
Prin rezoluția nr. 385/P/2009
din data de 04 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța
s-a dispus:- neînceperea urmăririi penale față de notarul public P.E. sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 215 alin.
(1), (2), (3) C. pen.;- neînceperea urmăririi penale față de numita C.V.M. sub
aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Pentru a dispune
această soluție s-a reținut că la data de 03 decembrie 2008 petentul R.V.M., în
calitate de cumpărător, a semnat un contract de vânzare - cumpărare, autentificat
la notarul public P.E., în baza căruia a achiziționat de la vânzătoarea C.V.M.,
prin mandatar C.L., un imobil compus dintr-o singură cameră cu destinația de
boxă, situat în localitatea Eforie Nord, cămin cazare I, boxă, subsol, în
suprafață de 15,40 mp.
În plângerea
formulată, petentul a arătat că nu a cunoscut destinația imobilului „boxă"
la momentul efectuării tranzacției, aceasta fiindu-i prezentată ca o
garsonieră, fiind astfel înșelat de către vânzător, reprezentant legal al
agenției imobiliare și de către notarul public.
Vătămarea produsă
astfel cum a fost menționată de către reclamant constă în faptul că și-a vândut
apartamentul proprietatea sa din Năvodari și ulterior, nu i s-au încheiat acte
de identitate la noua adresă, pe motiv că imobilul nu este spațiu de locuit.
În urma verificărilor
efectuate la Agenția Imobiliară E.I. SRL nu s-au identificat contracte de
intermediere sau facturi emise pe numele de R.V.M.
Administratorul
Agenției Imobiliare E.I. SRL, cu prilejul ascultării sale, a declarat faptul
că, tranzacția nu a fost intermediată de către societatea sa, nu s-a perceput
nici un comision, imobilul fiind achiziționat de la colaboratoarea C.V.M.,
afirmând totodată că, oferta de vânzare a fost publicată în spațiul publicitar
al agenției, vânzătorul negociind în mod direct cu cumpărătorul.
Cu prilejul
ascultării sale, C.V.M. a precizat în mod expres că, tranzacția nu s-a încheiat
prin intermediul agenției imobiliare, prezentarea imobilului din Eforie Nord
proprietatea vânzătorului, realizându-se în mod direct de către acesta.
Numita C.V.M. a
afirmat că, i-a specificat reclamantului situația juridică a imobilului
destinația de boxă, acesta manifestându-și acordul de cumpărare, încheindu-se
ulterior contractul de vânzare - cumpărare autentificat de către notarul public
P.E.
În declarația sa,
numita C.V.M. a arătat și faptul că, l-a sprijinit în mod efectiv pe R.V.M., să
obțină o adeverință de la primul proprietar al imobilului, SC T.M.N. SA, din
care să rezulte că imobilul poate fi locuit. La dosarul cauzei existând în
copie, adeverința din 30 ianuarie 2009, emisă de fostul proprietar al
imobilului achiziționat de R.V.M., din care rezultă caracterul de locuință al
imobilului cumpărat de petent.
S-a menționat și
faptul că, la dosarul cauzei există în copie, declarația olografa a numitului R.V.M.,
în care acesta declară pe propria răspundere, că a primit actele în original, a
imobilului pe care l-a cumpărat, precum și adeverința de la SC T.M.N. SA",
prin care se preciza destinația de locuință a imobilului pe care-l
achiziționase.
În aceeași
declarație, R.V.M., se angajează totodată să nu mai deranjeze vreuna din
persoanele prin intermediul cărora a cumpărat imobilul respectiv, întrucât a
primit întreaga documentație a imobilului.
La dosarul cauzei există
în copie, și procesul-verbal din 12 februarie 2009, întocmit de comisar M.F. și
inspector I.M., din care rezultă că, în urma verificărilor efectuate la
S.P.C.L.E.P. Eforie, au constatat că la această instituție, se afla în lucru,
cererea din 2 februarie 2009, privind eliberarea actului de identitate,
formulată de R.V.M., în urma schimbării domiciliului din Năvodari în Eforie
Nord; depunând în acest sens, vechea carte de identitate pe numele său,
contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul autentificat la Biroul
Notarului Public P.E. din 03 decembrie 2008 și Adeverința din 30 ianuarie 2008,
eliberată de SC. T.M.N. SA, conform căreia, imobilul de la adresa de mai sus, are
destinația de locuință.
Din analiza actele
premergătoare începerii urmăririi penale, administrate în prezenta cauză, a
rezultat că nu sunt elemente de fapt privind reținerea în sarcina notarului
public P.E., a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și înșelăciune, prev. de art. 215 alin.
(1), (2), (3) C. pen. și a numitei C.V.M. a infracțiunii de înșelăciune, prev.
de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Cu prilejul
autentificării contractului de vânzare-cumpărare din 03 decembrie 2008, notarul
public P.E., și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu,
neproducând nici o vătămare intereselor legitime părților din contract; motiv
pentru care, față de notarul public se va dispune neînceperea urmăririi penale,
pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și înșelăciune, prev. de art. 215 alin.
(1), (2), (3) C. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunilor, sub aspectul celor două laturi ale acestora.
Împotriva rezoluției nr.
385/P/2009 din data de 04 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Constanța a formulat plângere petentul R.V.M.
Prin rezoluția nr. 2679/11/2/2011
a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța din
data de 01 august 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de
petentul R.V.M. împotriva rezoluției nr. 385/P/2009 din data de 04 iulie 2011 a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.
Din examinarea
actelor premergătoare efectuate în cauză, raportat la criticile formulate de
petent, instanța a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale
dispusă față de intimatele P.E. și C.V.M. este temeinică și legală, pentru
considerentele expuse în continuare.
Intimata C.V.M. a
deținut în proprietate imobilul compus din 1 cameră cu destinația boxă, situat
în loc. Eforie Nord, jud. Constanța, pe care l-a cumpărat de la numitul D.T.,
în baza contractului de vânzare - cumpărare din 21 august 2007 la B.N.P. J.B. și
H.B..
În baza contractului
de vânzare cumpărare autentificat la 03 decembrie 2008 la B.N.P. P.E., intimata
C.V.M., prin mandatar C.L., a vândut imobilul compus din 1 cameră cu destinația
boxă, situat în loc. Eforie Nord, cămin cazare I, boxă, subsol, în suprafață de
15,40 mp, către petentul R.V.M.
În contractul de
vânzare cumpărare s-a menționat explicit că imobilul reprezintă 1 cameră cu
destinația boxă și este situat la subsolul imobilului, așa încât destinația
imobilului reieșea cu evidență din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare.
Destinația imobilului cumpărat de petent era menționată și în titlu de
proprietate al vânzătoarei, precum și în documentația cadastrală. Inclusiv în
încheierea de intabulare se stipula destinația de boxă a spațiului cumpărat de
petent.
De asemenea, intimata
C.V.M. a precizat că petentul a vizionat spațiul cumpărat anterior încheierii
contractului, aspect recunoscut și de petent, care a arătat în fața instanței
că a vizionat spațiul, dar pentru o scurtă durată.
S-a mai constatat că
în contractul de vânzare cumpărare se menționează destinația reală a imobilului
cumpărat de petent, precum și faptul că a fost vizionat de petent, așa încât nu
se identifică împrejurări nereale care să fi fost consemnate și care să fi
contribuit la inducerea în eroare a petentului.
Astfel, nu s-a
identificat nici un element de fapt care să susțină îndeplinirea
necorespunzătoare a obligațiilor ce reveneau notarului la încheierea
contractului sau o acțiune de inducere în eroare sau un sprijin dat de notar
altei persoane pentru inducerea în eroare a petentului R.V.M., care avea toate
datele pentru a putea fi în cunoștință de cauză asupra ceea ce cumpără. De
altfel, petentul nu a menționat concret vreo acțiune a notarului care să se
circumscrie dispozițiilor art. 215, 246 C. pen.
În egala măsură, nu
s-a putut susține că petentul a fost indus în eroare la încheierea contractului
de vânzare cumpărare de către intimata C.V.M., în condițiile în care i s-a
prezentat anterior încheierii contractului spațiul cumpărat, în contract și în
toate celelalte înscrisuri ce au stat la baza încheierii contractului se
menționează faptul că respectiva cameră are destinația de boxă, așa încât
petentul trebuia să cunoască natura imobilului.
S-a apreciat că,
chiar plecând de la semnificația termenului de „boxă", respectiv aceea de
„despărțitură, compartiment de dimensiuni reduse, în interiorul unui local, al
unei încăperi, al unei case", inclusiv a înțelesului comun al termenului,
petentul ar fi trebuit să aibă reprezentarea exactă a destinației spațiului
cumpărat, dar și a inconvenientelor generate de poziționarea acestuia la
subsolul imobilului. Inconvenientele invocate de petent - inundarea boxei,
mirosurile neplăcute, umezeala - sunt confirmate și de Asociația de Locatari
Eforie Nord, din care face parte și spațiul cumpărat de petent, însă aceste
neajunsuri ce fac inadecvat pentru locuit spațiul cumpărat de petent nu sunt
suficiente pentru a aprecia că petentul a fost indus în eroare la încheierea
contractului de vânzare cumpărare, dat fiind că în contract s-a menționat
explicit că spațiul are destinația boxă, deci nu era un spațiu cu destinația de
locuință.
S-a mai reținut că,
există posibilitatea ca petentul să nu fi avut reprezentarea exactă a
destinației spațiului cumpărat sau a semnificației noțiunii de „boxă",
însă eroarea în care s-ar fi aflat nu poate fi imputată intimatei C.V.M. și
nici nu poate fi considerată o acțiune de inducere în eroare circumscrisă
laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune.
Precum și faptul că,
eventual, petentul ar putea să pretindă angajarea răspunderii vânzătorului
pentru garanția contra viciilor lucrului vândut, în măsura în care dovedește că
nu a cunoscut deficiențele spațiului cumpărat, litigiu care însă are o natură
civilă.
În concluzie, curtea
a constatat că nu se identifică motive de nelegalitate sau netemeinicie a
rezoluției atacate, întrucât actele premergătoare efectuate, raportat și la
susținerile petentului, nu au confirmat săvârșirea infracțiunilor reclamate de
acesta.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs petiționarul.
Recursul este
inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010
au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la
accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea
unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în
procedura prevăzută în art. 278
1
C. proc. pen.
În acest sens,
potrivit art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost
modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care
judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor
procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au
impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se
regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă
tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu
claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege,
data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.
Acest criteriu
corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de
imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un
instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecință,
constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de
26 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,
înalta Curte de Casație și Justiție retine că această hotărâre este definitivă,
mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței
atacate. În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac
neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte de Casație și Justiție a respins,
ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
inadmisibil, recursul declarat de petiționarul R.V.M. împotriva sentinței
penale nr. 85/P din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală
și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Obligă recurentul
petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 22 februarie 2012.