ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 538/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 538/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

85/P din 26 septembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V.M.

împotriva rezoluției nr. 385/P/2009 din data de 04 iulie 2011 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Constanța și a menținut rezoluția atacată.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 949/36/2011 pe rolul Curții de Apel Constanța petentul R.V.M.

a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 385/P/2009 din data de 04 iulie 2011

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de notarul public P.E. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2),

(3) C. pen., precum și față de numita C.V.M. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În motivarea

plângerii s-a arătat că a încheiat un contact de vânzare cumpărare la notarul

public P.E. prin care a cumpărat de la C.V.M. dreptul de proprietate asupra

unei camere situată în loc. Eforie Nord. A arătat că a fost indus în eroare la

încheierea contractului de vânzare cumpărare, întrucât nu i s-a adus la

cunoștință că spațiul cumpărat nu este propriu pentru locuit, fiind situat la

subsolul unui bloc, unde se produc des inundații, sens în care a susținut că

actele întocmite de notar ar fi false.

La dosarul cauzei a

fost atașat dosarul nr. 385/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța.

Prin rezoluția nr. 385/P/2009

din data de 04 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța

s-a dispus:- neînceperea urmăririi penale față de notarul public P.E. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 215 alin.

(1), (2), (3) C. pen.;- neînceperea urmăririi penale față de numita C.V.M. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

Pentru a dispune

această soluție s-a reținut că la data de 03 decembrie 2008 petentul R.V.M., în

calitate de cumpărător, a semnat un contract de vânzare - cumpărare, autentificat

la notarul public P.E., în baza căruia a achiziționat de la vânzătoarea C.V.M.,

prin mandatar C.L., un imobil compus dintr-o singură cameră cu destinația de

boxă, situat în localitatea Eforie Nord, cămin cazare I, boxă, subsol, în

suprafață de 15,40 mp.

În plângerea

formulată, petentul a arătat că nu a cunoscut destinația imobilului „boxă"

la momentul efectuării tranzacției, aceasta fiindu-i prezentată ca o

garsonieră, fiind astfel înșelat de către vânzător, reprezentant legal al

agenției imobiliare și de către notarul public.

Vătămarea produsă

astfel cum a fost menționată de către reclamant constă în faptul că și-a vândut

apartamentul proprietatea sa din Năvodari și ulterior, nu i s-au încheiat acte

de identitate la noua adresă, pe motiv că imobilul nu este spațiu de locuit.

În urma verificărilor

efectuate la Agenția Imobiliară E.I. SRL nu s-au identificat contracte de

intermediere sau facturi emise pe numele de R.V.M.

Administratorul

Agenției Imobiliare E.I. SRL, cu prilejul ascultării sale, a declarat faptul

că, tranzacția nu a fost intermediată de către societatea sa, nu s-a perceput

nici un comision, imobilul fiind achiziționat de la colaboratoarea C.V.M.,

afirmând totodată că, oferta de vânzare a fost publicată în spațiul publicitar

al agenției, vânzătorul negociind în mod direct cu cumpărătorul.

Cu prilejul

ascultării sale, C.V.M. a precizat în mod expres că, tranzacția nu s-a încheiat

prin intermediul agenției imobiliare, prezentarea imobilului din Eforie Nord

proprietatea vânzătorului, realizându-se în mod direct de către acesta.

Numita C.V.M. a

afirmat că, i-a specificat reclamantului situația juridică a imobilului

destinația de boxă, acesta manifestându-și acordul de cumpărare, încheindu-se

ulterior contractul de vânzare - cumpărare autentificat de către notarul public

P.E.

În declarația sa,

numita C.V.M. a arătat și faptul că, l-a sprijinit în mod efectiv pe R.V.M., să

obțină o adeverință de la primul proprietar al imobilului, SC T.M.N. SA, din

care să rezulte că imobilul poate fi locuit. La dosarul cauzei existând în

copie, adeverința din 30 ianuarie 2009, emisă de fostul proprietar al

imobilului achiziționat de R.V.M., din care rezultă caracterul de locuință al

imobilului cumpărat de petent.

S-a menționat și

faptul că, la dosarul cauzei există în copie, declarația olografa a numitului R.V.M.,

în care acesta declară pe propria răspundere, că a primit actele în original, a

imobilului pe care l-a cumpărat, precum și adeverința de la SC T.M.N. SA",

prin care se preciza destinația de locuință a imobilului pe care-l

achiziționase.

În aceeași

declarație, R.V.M., se angajează totodată să nu mai deranjeze vreuna din

persoanele prin intermediul cărora a cumpărat imobilul respectiv, întrucât a

primit întreaga documentație a imobilului.

La dosarul cauzei există

în copie, și procesul-verbal din 12 februarie 2009, întocmit de comisar M.F. și

inspector I.M., din care rezultă că, în urma verificărilor efectuate la

S.P.C.L.E.P. Eforie, au constatat că la această instituție, se afla în lucru,

cererea din 2 februarie 2009, privind eliberarea actului de identitate,

formulată de R.V.M., în urma schimbării domiciliului din Năvodari în Eforie

Nord; depunând în acest sens, vechea carte de identitate pe numele său,

contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul autentificat la Biroul

Notarului Public P.E. din 03 decembrie 2008 și Adeverința din 30 ianuarie 2008,

eliberată de SC. T.M.N. SA, conform căreia, imobilul de la adresa de mai sus, are

destinația de locuință.

Din analiza actele

premergătoare începerii urmăririi penale, administrate în prezenta cauză, a

rezultat că nu sunt elemente de fapt privind reținerea în sarcina notarului

public P.E., a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și înșelăciune, prev. de art. 215 alin.

(1), (2), (3) C. pen. și a numitei C.V.M. a infracțiunii de înșelăciune, prev.

de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

Cu prilejul

autentificării contractului de vânzare-cumpărare din 03 decembrie 2008, notarul

public P.E., și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu,

neproducând nici o vătămare intereselor legitime părților din contract; motiv

pentru care, față de notarul public se va dispune neînceperea urmăririi penale,

pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și înșelăciune, prev. de art. 215 alin.

(1), (2), (3) C. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor, sub aspectul celor două laturi ale acestora.

Împotriva rezoluției nr.

385/P/2009 din data de 04 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța a formulat plângere petentul R.V.M.

Prin rezoluția nr. 2679/11/2/2011

a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța din

data de 01 august 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de

petentul R.V.M. împotriva rezoluției nr. 385/P/2009 din data de 04 iulie 2011 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.

Din examinarea

actelor premergătoare efectuate în cauză, raportat la criticile formulate de

petent, instanța a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale

dispusă față de intimatele P.E. și C.V.M. este temeinică și legală, pentru

considerentele expuse în continuare.

Intimata C.V.M. a

deținut în proprietate imobilul compus din 1 cameră cu destinația boxă, situat

în loc. Eforie Nord, jud. Constanța, pe care l-a cumpărat de la numitul D.T.,

în baza contractului de vânzare - cumpărare din 21 august 2007 la B.N.P. J.B. și

H.B..

În baza contractului

de vânzare cumpărare autentificat la 03 decembrie 2008 la B.N.P. P.E., intimata

C.V.M., prin mandatar C.L., a vândut imobilul compus din 1 cameră cu destinația

boxă, situat în loc. Eforie Nord, cămin cazare I, boxă, subsol, în suprafață de

15,40 mp, către petentul R.V.M.

În contractul de

vânzare cumpărare s-a menționat explicit că imobilul reprezintă 1 cameră cu

destinația boxă și este situat la subsolul imobilului, așa încât destinația

imobilului reieșea cu evidență din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare.

Destinația imobilului cumpărat de petent era menționată și în titlu de

proprietate al vânzătoarei, precum și în documentația cadastrală. Inclusiv în

încheierea de intabulare se stipula destinația de boxă a spațiului cumpărat de

petent.

De asemenea, intimata

C.V.M. a precizat că petentul a vizionat spațiul cumpărat anterior încheierii

contractului, aspect recunoscut și de petent, care a arătat în fața instanței

că a vizionat spațiul, dar pentru o scurtă durată.

S-a mai constatat că

în contractul de vânzare cumpărare se menționează destinația reală a imobilului

cumpărat de petent, precum și faptul că a fost vizionat de petent, așa încât nu

se identifică împrejurări nereale care să fi fost consemnate și care să fi

contribuit la inducerea în eroare a petentului.

Astfel, nu s-a

identificat nici un element de fapt care să susțină îndeplinirea

necorespunzătoare a obligațiilor ce reveneau notarului la încheierea

contractului sau o acțiune de inducere în eroare sau un sprijin dat de notar

altei persoane pentru inducerea în eroare a petentului R.V.M., care avea toate

datele pentru a putea fi în cunoștință de cauză asupra ceea ce cumpără. De

altfel, petentul nu a menționat concret vreo acțiune a notarului care să se

circumscrie dispozițiilor art. 215, 246 C. pen.

În egala măsură, nu

s-a putut susține că petentul a fost indus în eroare la încheierea contractului

de vânzare cumpărare de către intimata C.V.M., în condițiile în care i s-a

prezentat anterior încheierii contractului spațiul cumpărat, în contract și în

toate celelalte înscrisuri ce au stat la baza încheierii contractului se

menționează faptul că respectiva cameră are destinația de boxă, așa încât

petentul trebuia să cunoască natura imobilului.

S-a apreciat că,

chiar plecând de la semnificația termenului de „boxă", respectiv aceea de

„despărțitură, compartiment de dimensiuni reduse, în interiorul unui local, al

unei încăperi, al unei case", inclusiv a înțelesului comun al termenului,

petentul ar fi trebuit să aibă reprezentarea exactă a destinației spațiului

cumpărat, dar și a inconvenientelor generate de poziționarea acestuia la

subsolul imobilului. Inconvenientele invocate de petent - inundarea boxei,

mirosurile neplăcute, umezeala - sunt confirmate și de Asociația de Locatari

Eforie Nord, din care face parte și spațiul cumpărat de petent, însă aceste

neajunsuri ce fac inadecvat pentru locuit spațiul cumpărat de petent nu sunt

suficiente pentru a aprecia că petentul a fost indus în eroare la încheierea

contractului de vânzare cumpărare, dat fiind că în contract s-a menționat

explicit că spațiul are destinația boxă, deci nu era un spațiu cu destinația de

locuință.

S-a mai reținut că,

există posibilitatea ca petentul să nu fi avut reprezentarea exactă a

destinației spațiului cumpărat sau a semnificației noțiunii de „boxă",

însă eroarea în care s-ar fi aflat nu poate fi imputată intimatei C.V.M. și

nici nu poate fi considerată o acțiune de inducere în eroare circumscrisă

laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune.

Precum și faptul că,

eventual, petentul ar putea să pretindă angajarea răspunderii vânzătorului

pentru garanția contra viciilor lucrului vândut, în măsura în care dovedește că

nu a cunoscut deficiențele spațiului cumpărat, litigiu care însă are o natură

civilă.

În concluzie, curtea

a constatat că nu se identifică motive de nelegalitate sau netemeinicie a

rezoluției atacate, întrucât actele premergătoare efectuate, raportat și la

susținerile petentului, nu au confirmat săvârșirea infracțiunilor reclamate de

acesta.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este

inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010

au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la

accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea

unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în

procedura prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care

judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au

impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se

regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă

tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu

claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege,

data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

26 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

înalta Curte de Casație și Justiție retine că această hotărâre este definitivă,

mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței

atacate. În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac

neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte de Casație și Justiție a respins,

ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul R.V.M. împotriva sentinței

penale nr. 85/P din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 februarie 2012.