ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 539/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 87/P din 30 septembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie, a respins plângerea formulată de

petentul M.V., împotriva rezoluției nr. 825/P/2010 din data de 7 martie 2011

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a rezoluției nr.

97/11/2/2011 din data de 07 aprilie 2011 a Procurorului General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ca nefondată.

A obligat petentul la

plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Petentul M.V. a

formulat plângere penală în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

împotriva rezoluției nr. 825/P/2010 din data de 7 martie 2011 Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanța și a rezoluției nr. 97/11/2/2011 din data de 07

aprilie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța pe care le consideră nelegale și netemeinice.

Petentul a susținut

că N.T., G.D.D. și procurorul M.A. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C.

pen. și de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

În plângerea

formulată, petentul a declarat că cercetarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Constanța este superficială și nu au fost avute în vedere următoarele

aspecte:

- Trecerea acțiunilor

în contul societății ca acțiuni proprii ale SC V. SA fără a exista nici un act

de transfer între cele 7 C.A.P.-uri și V., sau între acestea și succesoarele

lor în drepturi sau între aceste succesoare în drepturi ale fostelor C.A.P.-uri

și V.;

- Repartizarea către

acționari a doar 25% din totalul acțiunilor, diferența păstrând-o ca să fie

vândută ulterior către propriile persoane;

- Vânzarea diferenței

de 75% din acțiunile societății fără aprobarea unei adunării extraordinare a

acționarilor;

- Beneficiul direct

realizat de J.M. și I.D. din vânzarea ilegală a acțiunilor societății;

- Fraudarea

acționarilor cu 131.322 acțiuni, care calculate doar la valoarea nominală a

unei acțiuni, se ridică la valoarea de 78.793,2. lei;

- Expertiza efectuată

în cauză de N.T. este greșită.

Examinând legalitatea

și temeinicia rezoluțiilor pronunțate în cauză curtea a constatat că plângerea

este neîntemeiată.

Din actele

premergătoare începerii urmăririi penale s-a reținut că, în urma plângerilor

efectuate de petentul M.V. s-au făcut cercetării cu privire la numiții J.M. și

I.D. întrucât au cesionat un număr de 75% acțiuni din capitalul social al SC V.

SA către angajații societății fără aprobarea adunării generale a acționarilor

și la un preț mult mai mic decât valoarea de piață.

Această cauză a fost

cercetată de către inspector principal G.D.D. sub supravegherea procurorului

A.M.

Expertul tehnic

judiciar contabil N.T. a fost desemnat pentru efectuarea unei expertize care să

stabilească valoarea de piață a unei acțiuni. De asemenea și petentul a avut

experți parte care au participat la aceste lucrări. Concluziile raportului de

expertiză au stabilit următoarele: valoarea de piață a acțiunilor la SC V. SA

nu poate fi stabilită de expertiza contabilă deoarece această valoare o

stabilește o piață reglementată din care societatea nu face parte; în cauză nu

există prejudiciu; valoarea unei acțiuni la SC V. SA a fost stabilită în

funcție de capitalul social și nu în raport de valoarea terenului iar la

această societate valoarea unei acțiuni a fost la înființare de 0,1000

lei/acțiune iar la 30 ianuarie 2007 a fost de 0,6000 lei/acțiune, nu există

diferențe între numărul de acțiuni cesionate de J.M. și I.D. față de numărul

total de acțiuni pe care societatea le deține de la înființare, cesionarea

făcându-se în intervalul numărului de acțiuni deținute de societate. În acest

context s-a constatat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, întrucât

nu s-au identificat fapte penale în ceea ce privește activitatea desfășurată de

procurorul care a soluționat cauza, de lucrătorul de poliție care a efectuat

cercetările și de expertul judiciar contabil desemnat în cauză.

Pe cale de

consecință, întrucât nu au fost învederate aspecte noi care să atragă

desființarea acestor rezoluți, curtea a respins ca nefondată plângerea

formulată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este

inadmisibil.

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în procedura prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen. În

acest sens, potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum

a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin

care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au

impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se

regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă

tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu

claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege,

data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

30 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă,

mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței

atacate.

În această situație,

întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în

vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil,

recursul cu care a fost învestită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul M.V. împotriva sentinței penale

nr. 87/P din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 februarie 2012.