ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2693/2012

Asupra

recursului penal de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 23 februarie 2012 s-a înregistrat pe

rolul Curții de Apel Constanța, sub

nr. 247/36/2012 plângerea formulată

de petentul D.A., împotriva rezoluției nr. 438/P/2011 din data de 09 ianuarie

2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, confirmată prin

rezoluția nr. 45/11/2/2012 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, solicitând desființarea acestora și trimiterea cauzei la procuror,

pentru începerea urmăririi penale față de lucrătorul de poliție B.I. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen.

Plângerea nu a fost motivată, aceasta cuprinzând

simple acuze la adresa

făptuitorului, precum și a celor doi procurori

care au emis rezoluțiile atacate.

Pentru

soluționarea cauzei au fost atașate dosarul nr. 438/P/2011 și

lucrarea nr. 45/11/2/2012 ale Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Constanța.

Prin

sentința penală nr. 32/P din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța - secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie s-a

respins plângerea formulată de

petentul D.A., ca nefondată.

S-a menținut ca legală și temeinică rezoluția nr. 438/P/2011

din 09 ianuarie 2012 a

Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Constanța, confirmată prin rezoluția

nr. 45/ll/2/2012

din 06 februarie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Constanța.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei

de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că la data de

28 iulie 2011 s-a înregistrat pe rolul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța plângerea petentului D.A.,

prin care s-a solicitat

efectuarea de

cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev.

de art. 246 C. pen., față de agentul - șef B.I.,

din cadrul I.P.J. Constanța - Secția de Poliție nr. III, întrucât la data de 27

iulie 2011, când s-a prezentat la sediul

acestei secții, cerând

informații despre stadiul cercetărilor într-o cauză având ca obiect furtul

telefonului său mobil și a altor acte nu a primit un răspuns corespunzător,

fiind nemulțumit de modul cum s-au derulat cercetările în general și de

împrejurarea că nu au fost examinate camerele de luat vederi care se aflau la

fața locului atunci când s-a comis fapta de furt.

Prin rezoluția nr. 438/P/2011 din 09 ianuarie

2011 Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Constanța a dispus neînceperea

urmăririi penale față de lucrătorul de poliție B.I. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. întrucât fapta nu există.

În

temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva acestei rezoluții, petentul a

formulat plângere soluționată de procurorul general al Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanța prin rezoluția nr. 45/11/2/2012 din 06 februarie 2012,

respinsă, ca nefondată.

În

baza art. 278

1

C. proc. pen., petentul, nemulțumit de soluțiile

pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a adresat

instanței, prin plângerea care face obiectul analizei de față.

Verificând

probatoriul administrat în cauză, Curtea de apel a constatat că

din actele premergătoare efectuate în cauză,

rezultă că petentul s-a adresat cu o plângere penală, prin care arăta că, la

data de 27 iulie 2011 s-a prezentat la Secția

II Poliție Constanța

pentru a cere informații despre stadiul cercetărilor în cauza având ca obiect

furtul telefonului său mobil și al altor acte, dosar instrumentat de către

agentul - șef B.I.

În cuprinsul plângerii, petentul a precizat că la

data de 20 iulie 2011, în jurul orelor 14,30-15,00 aflându-se în incinta

Oficiului Poștal nr. 1 Constanța persoane necunoscute i-au sustras borseta în

care se aflau cartea de identitate și telefonul

mobil.

Plângerea

formulată la aceeași dată a fost înregistrată în evidența lucrărilor penale la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

S-a

arătat că din înscrisurile dosarului rezultă că, după înregistrarea plângerii

au fost efectuate verificări la locul comiterii faptei reclamate însă, nu au

fost identificate camere de luat vederi și nici martori sau alte mijloace

materiale de probă care să conducă la identificarea autorilor.

Având

în vedere că, în cauză, nu se evidențiază elemente care să conducă la concluzia

că agentul B.I. a încălcat cu bună știință atribuțiunile de serviciu cauzându-i

o vătămare intereselor legitime ale petentului, s-a arătat că în mod corect

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus

neînceperea urmăririi penale față de acesta, întrucât fapta nu există.

Împotriva

acestei sentințe, a declarant recurs petiționarul criticând-o pentru

netemeinicie întrucât se întemeiază pe o afirmație făcută în instanță de

lucrătorul de poliție B.I., care nu se regăsește în materialul de urmărire

penală.

Recursul declarat nu este admisibil.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana

vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate

pot face plângere la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legi, competența să judece cauza în primă

instanță.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., judecătorul,

soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în cauza

de față, iar potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum

acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010,

hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8), este definitivă.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de

reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive,

determinate de lege.

În

cauză, petiționarul D.A. a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive,

cu care secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată,

cale de atac care nu întrunește cerințele textului menționat și, ca atare, nu

este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală

penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În

consecință, înalta Curte constată că recursul declarat de petiționar este

inadmisibil, iar în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

urmează a fi respins.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarant de petiționarul D.A. împotriva sentinței penale nr.

32/P din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 6 septembrie 2012