ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 743/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr. 514/PP/2010 din 23 mai 2011 a

Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus scoaterea de

sub urmărire penală a intimaților G.M., comisar în cadrul IPJ Prahova -

Serviciul Rutier, U.I.I., inspector în cadrul Poliției orașului Vălenii de

Munte, L.A., comisar în rezervă, D.C., inspector de poliție în cadrul Poliției

orașului Vălenii de Munte, V.M., agent de poliție în cadrul Postului de Poliție

Posești, toți cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 246 C. pen. și

favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., întrucât din cercetări a

rezultat că fapta nu există.

Pentru a

hotărî astfel, procurorul a reținut că la data de 27 iulie 2010 Parchetul de pe

lângă Curtea de apel Ploiești a fost sesizat de V.F., prin procurator D.L., cu

o plângere prin care solicita efectuarea de cercetări față de lucrătorii de

poliție din cadrul Postului de Poliție Posești și din cadrul Poliției orașului

Vălenii de Munte pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

În plângere se

sesiza că lucrătorii de poliție care au avut în lucru dosarul nr. 304/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Văleni de Munte au săvârșit o serie de abuzuri,

petentul fiind nemulțumit de modul în care s-au desfășurat cercetările și de

soluția propusă.

Prin Rezoluția

nr. 1225/11/2/2011 data de 02 septembrie 2011 procurorul general din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petent împotriva soluției din dosarul penal nr.

514/P/2010 al aceleiași unități de parchet, apreciindu-se ca soluția este

temeinică și legală.

Pentru a

hotărî astfel, procurorul general a reținut că au fost analizate în mod

detaliat aspectele sesizate în plângerea inițială, reținându-se în mod corect

că în sarcina lucrătorilor de poliție nu se poate reține săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, și respectiv

.favorizare a infractorului, deoarece aceștia nu au încălcat normele de

procedură penală și au desfășurat activitatea de cercetare penală conform

legii, fără să favorizeze vreo persoană.

Nemulțumit

petentul s-a adresat cu plângere instanței de judecată.

Prin sentința

penală nr. 231 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea

formulată de petent și au fost menținute rezoluțiile atacate. Totodată petentul

a fost obligat la plata sumei de 820 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că în mod legal prin rezoluțiile atacate s-a

apreciat că intimații, lucrători de poliție, nu au comis infracțiunile de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizare a infractorului, prev.

de art. 246 și respective, art. 264 C. pen.

Împotriva

aceste sentințe , petentul a declarat recursul de față.

La termenul de

judecată din 14 martie, petentul V.F., prin mandatar D.L., a invocat excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010 și a art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.

Asupra cereri

de sesizare a Curții Constituționale;

Dispozițiile

din Constituție prevăd în mod expres și limitativ competența Curții

Constituționale, în sensul că aceasta hotărăște asupra excepțiilor ridicate în

fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a

ordonanțelor.

Art. 29 din

Legea nr. 47/1992, republicată, reia această dispoziție constituțională,

stabilind, în alin. (1), (2) și (3), situațiile în care o excepție este

admisibilă.

De asemenea,

din examinarea dispozițiilor alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

rezultă că excepțiile contrare prevederilor alin. (1), (2) și (3) ale aceluiași

articol sunt inadmisibile, astfel că trebuie să fie respinse chiar de instanță,

printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.

Înalta Curte

constată că excepția invocată nu îndeplinește condiția de admisibilitate

cuprinsă în alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, text ce trebuie corelat

și cu prevederile art. 2 alin. (3) din aceeași lege.

Conform

acestei dispoziții: „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra actelor cu

privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile

supuse controlului."

Din analiza

excepției invocate de petent rezultă că ceea ce se urmărește este, de fapt,

modificarea dispozițiilor legale în sensul acordării dreptului la recurs

împotriva sentinței pronunțate potrivit art. 278

1

alin. (8) C. proc.

pen., solicitare inadmisibilă în raport cu normele legale evocate mai sus.

În consecință,

Înalta Curte, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, va respinge cererea de

sesizare a Curții Constituționale, constatând excepția inadmisibilă.

Asupra

recursului declarat.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, ale căror interese legitime sunt vătămate sau a ordonanței,

persoana vătămată, precum și orice alte persoane pot face plângere la

judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță.

Potrivit art.

278

1

alin. (8) C. proc. pen., judecătorul,

soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca

în

speță, iar potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.,

astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit

alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința

pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de

petiționarul V.F.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

cererea de sesizare a Curții Constituționale constatând inadmisibilitatea

excepției de neconstituționalitate, privind dispozițiile art. XVIII pct. 39 din

Legea nr. 202/2010 și a art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.,

formulată de petiționarul V.F.

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul V.F. împotriva sentinței penale

nr. 231 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 martie 2012.