ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 743/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 514/PP/2010 din 23 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimaților G.M., comisar în cadrul IPJ Prahova - Serviciul Rutier, U.I.I., inspector în cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte, L.A., comisar în rezervă, D.C., inspector de poliție în cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte, V.M., agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Posești, toți cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de art. 246 C. pen. și favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., întrucât din cercetări a rezultat că fapta nu există.

Pentru a hotărî astfel, procurorul a reținut că la data de 27 iulie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de apel Ploiești a fost sesizat de V.F., prin procurator D.L., cu o plângere prin care solicita efectuarea de cercetări față de lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Posești și din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. În plângere se sesiza că lucrătorii de poliție care au avut în lucru dosarul nr. 304/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Văleni de Munte au săvârșit o serie de abuzuri, petentul fiind nemulțumit de modul în care s-au desfășurat cercetările și de soluția propusă.

Prin Rezoluția nr. 1225/11/2/2011 data de 02 septembrie 2011 procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva soluției din dosarul penal nr. 514/P/2010 al aceleiași unități de parchet, apreciindu-se ca soluția este temeinică și legală. Pentru a hotărî astfel, procurorul general a reținut că au fost analizate în mod detaliat aspectele sesizate în plângerea inițială, reținându-se în mod corect că în sarcina lucrătorilor de poliție nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, și respectiv .favorizare a infractorului, deoarece aceștia nu au încălcat normele de procedură penală și au desfășurat activitatea de cercetare penală conform legii, fără să favorizeze vreo persoană.

Nemulțumit petentul s-a adresat cu plângere instanței de judecată. Prin sentința penală nr. 231 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petent și au fost menținute rezoluțiile atacate. Totodată petentul a fost obligat la plata sumei de 820 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în mod legal prin rezoluțiile atacate s-a apreciat că intimații, lucrători de poliție, nu au comis infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizare a infractorului, prev. de art. 246 și respective, art. 264 C. pen. Împotriva aceste sentințe , petentul a declarat recursul de față.

La termenul de judecată din 14 martie, petentul V.F., prin mandatar D.L., a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 și a art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. Asupra cereri de sesizare a Curții Constituționale; Dispozițiile din Constituție prevăd în mod expres și limitativ competența Curții Constituționale, în sensul că aceasta hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor. Art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, reia această dispoziție constituțională, stabilind, în alin. (1), (2) și (3), situațiile în care o excepție este admisibilă.

De asemenea, din examinarea dispozițiilor alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că excepțiile contrare prevederilor alin. (1), (2) și (3) ale aceluiași articol sunt inadmisibile, astfel că trebuie să fie respinse chiar de instanță, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională. Înalta Curte constată că excepția invocată nu îndeplinește condiția de admisibilitate cuprinsă în alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, text ce trebuie corelat și cu prevederile art. 2 alin. (3) din aceeași lege. Conform acestei dispoziții: „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului." Din analiza excepției invocate de petent rezultă că ceea ce se urmărește este, de fapt, modificarea dispozițiilor legale în sensul acordării dreptului la recurs împotriva sentinței pronunțate potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen., solicitare inadmisibilă în raport cu normele legale evocate mai sus. În consecință, Înalta Curte, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatând excepția inadmisibilă. Asupra recursului declarat. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, ale căror interese legitime sunt vătămate sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării. Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul V.F. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale constatând inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate, privind dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 și a art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., formulată de petiționarul V.F. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul V.F. împotriva sentinței penale nr. 231 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2012.