ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 738/2012

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin Rezoluția nr. 1254/P/2010 din 27

iunie 2011, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza art. 228 alin.

(4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de I.G., P.N. ofițeri în cadrul Poliției Tg. Neamț, I.G., subofițer în

cadrul Postului de Poliție Țibucani, împotriva cărora s-au efectuat acte

premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, prevăzută de art. 246 C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., respectiv, reținerea sau

distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen., deoarece aceste fapte

nu există.

Pentru a da

această soluție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău, a reținut următoarele:

Prin plângerea adresată petentul Hartan

Dumitru a susținut faptul că ofițerii de poliție I.G. și P.N. din cadrul

Poliției Tg. Neamț nu au efectuat în mod corespunzător cercetările în dosarul

cu nr. de înregistrare unic 1171/P/2010 la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Tg. Neamț, favorizând persoana

reclamată N.D. împotriva căruia s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul

săvârșirii

unor fapte de natură penală.

Prin Rezoluția

nr. 443/II/2/2011 din 05 august 2011, dată de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău, în temeiul

dispozițiilor

art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă plângerea

formulată de

petent.

Pentru a da această soluție,

procurorul general a arătat că reanalizând, urmare a plângerii formulate de

petent, actele premergătoare începerii urmăririi penale, rezultă că ofițerii de

poliție nu au săvârșit infracțiunile sub aspectul cărora au fost cercetați în

prezenta cauză, soluția adoptată fiind temeinică și legală.

Nemulțumit și de această soluție,

petentul a formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., plângere la Curtea de Apel Bacău, susținând că soluțiile date în

cauză sunt nelegale și netemeinice.

Prin sentința penală nr. 118 din 18

octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie,

a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul H.D., împotriva

rezoluției nr. 1254/P/2010 din 27 iunie 2011 - Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Bacău, confirmată prin Rezoluția nr. 443/II/2/2011 din 05 august 2011 a

Procurorului General al aceleiași unități.

A fost menținută rezoluția atacată.

In baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat

să plătească statului suma de 85 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel instanța de

fond a apreciat că :

Soluția propusă de intimați - ca

organe de cercetare penală, este rezultatul interpretării date probelor, al

aplicării dispozițiilor legale, verificarea legalității și temeinicei acestei

soluții fiind atributul exclusiv al procurorului, care supraveghează urmărirea

penală și al instanțelor investite cu soluționarea plângerilor împotriva

soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror.

Propunerile intimaților în calitate de

organe de cercetare penală a fost confirmată de procurorul care a exercitat

supravegherea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen.

În condițiile în care procurorul ar fi

constatat că în cauză se impunea continuarea cercetărilor, în conformitate cu

dispozițiile art. 228 alin. (5) C. proc. pen., putea să restituie dosarul

organelor de cercetare penală, fie pentru completarea actelor premergătoare,

fie pentru începerea urmăririi penale.

Soluțiile procurorului de netrimitere

în judecată au fost menținute prin rezoluțiile Primului-procuror.

Dacă Primul procuror ar fi apreciat că

plângerile petentului este întemeiată avea posibilitatea să infirme rezoluțiile

și să dispună completarea actelor premergătoare sau începerea urmăririi penale.

Apoi, prin sentințele penale nr. 20/P

din data de 12 februarie 2009 și 227/P din data de 03 decembrie 2009, pronunțate

de Tribunalul Neamț, au fost respinse plângerile formulate de petent.

Eventualele încălcări ale normelor

legale de drept procesual și/sau de drept substanțial de intimați pot fi

analizate prin exercitarea căilor legale de atac, iar nu prin cercetarea

acestora pentru săvârșirea unor infracțiuni, atât timp cât nu sunt probe din

care să rezulte că faptele acestora ar realiza conținutul infracțiunilor

reclamate, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective.

A concluziona altfel, înseamnă a

accepta că o propunere a organului de cercetare penală ar putea fi supusă

simultan și paralel unui control de legalitate de către o autoritate a

statului, alta decât o instanță de judecată.

Acest lucru nu înseamnă că sunt

nesocotite dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituția României și nici cu

art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Nu poate constitui faptă penală și

implicit nu poate fi angajată

răspunderea

penală a unui persoane care face parte din poliția judiciară,

activitatea

desfășurată cu prilejul unor acte sau măsuri efectuate în exercitarea întocmai

a funcției și a adoptării unei soluții.

Pe de altă parte, în conformitate cu

dispozițiile art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu,

„Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de

serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane".

Latura obiectivă a acestei infracțiuni

de serviciu constă în neîndeplinirea cu știință a îndatoririlor de serviciu,

ori în îndeplinirea lor defectuoasă, ceea ce înseamnă că subiectul activ își

exercită atribuțiile sale de serviciu în mod necorespunzător, abuziv.

Apoi, infracțiunea de abuz în serviciu

se săvârșesc, de regulă, cu intenție.

Faptul că forma de vinovăție cerută

pentru existența laturii subiective a acestei infracțiuni este intenția,

rezultă din chiar textul art. 246 C. pen., în care este folosită expresia „cu

știință", astfel că această condiție nu este îndeplinită în cauză.

Împotriva acestei din urmă sentințe,

petiționarul a formulat recursul de față.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art. 278

1

alin. (1)

C. proc. pen., împotriva rezoluție

de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată,

precum

și orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanță căreia

i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit art. 278

1

alin. (8)

C. proc. pen., judecătorul ,

soluționând

plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în

speță, iar

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a

fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă)

împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate

exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții

este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul H.D.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul H.D. împotriva sentinței penale nr. 118 din 18

octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

martie 2012.