ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 738/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 1254/P/2010 din 27 iunie 2011, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.G., P.N. ofițeri în cadrul Poliției Tg. Neamț, I.G., subofițer în cadrul Postului de Poliție Țibucani, împotriva cărora s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., respectiv, reținerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen., deoarece aceste fapte nu există.

Pentru a da această soluție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a reținut următoarele: Prin plângerea adresată petentul Hartan Dumitru a susținut faptul că ofițerii de poliție I.G. și P.N. din cadrul Poliției Tg. Neamț nu au efectuat în mod corespunzător cercetările în dosarul cu nr. de înregistrare unic 1171/P/2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Neamț, favorizând persoana reclamată N.D. împotriva căruia s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii unor fapte de natură penală. Prin Rezoluția nr. 443/II/2/2011 din 05 august 2011, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în temeiul dispozițiilor art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petent.

Pentru a da această soluție, procurorul general a arătat că reanalizând, urmare a plângerii formulate de petent, actele premergătoare începerii urmăririi penale, rezultă că ofițerii de poliție nu au săvârșit infracțiunile sub aspectul cărora au fost cercetați în prezenta cauză, soluția adoptată fiind temeinică și legală. Nemulțumit și de această soluție, petentul a formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., plângere la Curtea de Apel Bacău, susținând că soluțiile date în cauză sunt nelegale și netemeinice. Prin sentința penală nr. 118 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul H.D., împotriva rezoluției nr. 1254/P/2010 din 27 iunie 2011 - Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, confirmată prin Rezoluția nr. 443/II/2/2011 din 05 august 2011 a Procurorului General al aceleiași unități.

A fost menținută rezoluția atacată. In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească statului suma de 85 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a apreciat că : Soluția propusă de intimați - ca organe de cercetare penală, este rezultatul interpretării date probelor, al aplicării dispozițiilor legale, verificarea legalității și temeinicei acestei soluții fiind atributul exclusiv al procurorului, care supraveghează urmărirea penală și al instanțelor investite cu soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror. Propunerile intimaților în calitate de organe de cercetare penală a fost confirmată de procurorul care a exercitat supravegherea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. În condițiile în care procurorul ar fi constatat că în cauză se impunea continuarea cercetărilor, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (5) C. proc. pen., putea să restituie dosarul organelor de cercetare penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fie pentru începerea urmăririi penale. Soluțiile procurorului de netrimitere în judecată au fost menținute prin rezoluțiile Primului-procuror. Dacă Primul procuror ar fi apreciat că plângerile petentului este întemeiată avea posibilitatea să infirme rezoluțiile și să dispună completarea actelor premergătoare sau începerea urmăririi penale. Apoi, prin sentințele penale nr. 20/P din data de 12 februarie 2009 și 227/P din data de 03 decembrie 2009, pronunțate de Tribunalul Neamț, au fost respinse plângerile formulate de petent.

Eventualele încălcări ale normelor legale de drept procesual și/sau de drept substanțial de intimați pot fi analizate prin exercitarea căilor legale de atac, iar nu prin cercetarea acestora pentru săvârșirea unor infracțiuni, atât timp cât nu sunt probe din care să rezulte că faptele acestora ar realiza conținutul infracțiunilor reclamate, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective. A concluziona altfel, înseamnă a accepta că o propunere a organului de cercetare penală ar putea fi supusă simultan și paralel unui control de legalitate de către o autoritate a statului, alta decât o instanță de judecată. Acest lucru nu înseamnă că sunt nesocotite dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituția României și nici cu art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu poate constitui faptă penală și implicit nu poate fi angajată răspunderea penală a unui persoane care face parte din poliția judiciară, activitatea desfășurată cu prilejul unor acte sau măsuri efectuate în exercitarea întocmai a funcției și a adoptării unei soluții. Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu, „Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane". Latura obiectivă a acestei infracțiuni de serviciu constă în neîndeplinirea cu știință a îndatoririlor de serviciu, ori în îndeplinirea lor defectuoasă, ceea ce înseamnă că subiectul activ își exercită atribuțiile sale de serviciu în mod necorespunzător, abuziv.

Apoi, infracțiunea de abuz în serviciu se săvârșesc, de regulă, cu intenție. Faptul că forma de vinovăție cerută pentru existența laturii subiective a acestei infracțiuni este intenția, rezultă din chiar textul art. 246 C. pen., în care este folosită expresia „cu știință", astfel că această condiție nu este îndeplinită în cauză. Împotriva acestei din urmă sentințe, petiționarul a formulat recursul de față. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul , soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării. Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul H.D. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul H.D. împotriva sentinței penale nr. 118 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2012.