ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 474/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 474/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În

baza actelor dosarului constată următoarele.

Prin

sentința penală nr. 65/P din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul

nr. 1707/103/2011, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.V.,

împotriva rezoluției nr. 54/P din 31 martie 2010 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Neamț și a rezoluției nr. 255/11-2 din 18 mai 2010 a prim

procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Au fost menținute ca legale și

temeinice rezoluțiile atacate.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petentul a fost obligat să plătească statului, suma de 10 RON cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin încheierea din

17

decembrie

2009 a Judecătoriei Piatra Neamț,

pronunțată în dosarul penal nr. 9689/279/2009, s-a dispus scoaterea cauzei

având ca obiect plângerea penală formulată de petentul R.V. împotriva

intimatului F.G. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și s-a dispus înaintarea

dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținută că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra

Neamț, sub nr. 6947/279/2007, petentul R.V.a solicitat infirmarea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra

Neamț, în Dosarul nr. 2706/P/2007, față de intimatul D.I.

Dosarul înregistrat sub numărul 6947/279/2007

a fost reconstituit conform sentinței penale nr. 300 din 09 aprilie 2009, pronunțată

de Judecătoria Piatra Neamț în Dosarul nr. 3070.9/279/2008.

În

cursul reconstituirii, s-a constatat formularea unei plângeri,

în cadrul dosarului și împotriva numitului F.G., agent de poliție, pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

La termenul din 17 decembrie 2009, prima

instanță a pus în discuție, disjungerea plângerii penale formulată de petentul R.V.,

împotriva numitului F.G., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și

înaintarea acesteia spre soluționare instituției abilitate, respectiv Parchetul

de pe lângă Tribunalul Neamț.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 221 C. proc. pen., plângerea prin care o persoană reclamă săvârșirea unei infracțiuni

se depune la organul de urmărire penală competent material și teritorial să efectueze

cercetări în cauză, iar actul de sesizare a instanței cu privire la infracțiunile

reclamate prin plângere, constituie, potrivit dispozițiilor art. 262 C. proc.

pen., rechizitoriul întocmit de un procuror de la o unitate a Ministerului Public,

după finalizarea urmăririi penale. Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (7) C.

proc. pen., plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau

la

instanța de judecată se trimite organului de urmărire penală competent material

și teritorial să efectueze cercetări cu privire la infracțiunile reclamate prin

plângere (în speță Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, ținând seama de calitatea

persoanei împotriva căreia s-a formulat plângerea - agent de poliție din cadrul

I.P.J. Neamț).

Constatând că plângerea formulată de petentul

R.V.a fost greșit îndreptată, în baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen., instanța

a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului către Parchetul de pe

lângă Tribunalul Neamț, pentru efectuarea de cercetări cu privire la săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu de către numitul F.G.

Prin rezoluția nr. 54/P/2010, emisă de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

împotriva agentului de poliție judiciară F.G., pentru săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

întrucât din probele administrate a rezultat că acesta nu a comis infracțiunea pentru

care a fost cercetat.

S-a reținut în considerentele rezoluției

că F.G. în perioada 2007-2008, a fost șeful Postului de Poliție al comunei T., județul

Neamț.

În

cursul anului 2007, R.V., din comuna AB., județul Neamț, s-a

adresat cu o plângere Postului de Poliție al comunei T., solicitând a se efectua

cercetări împotriva numitului D.I., din comuna T., pentru săvârșirea infracțiunii

de tulburare de posesie.

În

calitatea de șef de post pe care a avut-o, F.G. a înregistrat

plângerea în registrul de evidență a cauzelor de la postul de poliție și a repartizat-o

pentru soluționare ajutorului șefului de post - I.D.

Acest lucrător de poliție a efectuat cercetări

și prin referatul din 25 iulie 2007, a propus neînceperea urmăririi penale în cauză,

reținând în motivare că partea vătămată R.V. și-a retras plângerea formulată împotriva

lui D.I., având în vedere că a formulat o plângere cu conținut similar și la Postul

de Poliție al comunei R., localitate pe raza căreia se află terenul părții vătămate.

S-a constatat că în cauză nu au fost efectuate

cercetări de către șeful postului de poliție F.G., ci de către un ajutor al acestuia,

care a propus soluția legală, soluție care a fost confirmată de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Piatra Neamț, prin rezoluția nr. 2706/P/2007.

S-au verificat și lucrările din Dosarul

nr. 2702/P/2007, privind pe D.I., cercetat pentru aceiași infracțiune, dosar care

s-a aflat în lucru la Postul de Poliție al comunei R. și s-a constatat că și în

această cauză, s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea

penală, conform art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Nemulțumit de soluțiile adoptate, petentul

R.V.s-a adresat cu plângere Judecătoriei Piatra Neamț, unde au fost trimise ambele

dosare.

Pe parcursul soluționării cauzei de către

instanță, dosarul a fost pierdut și s-a dispus reconstituirea.

De asemenea, s-a mai reținut că petentul

R.V. a fost invitat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, pentru a-și

preciza obiectul plângerii, însă a refuzat să se prezinte, așa încât s-a întocmit

un proces-verbal în acest sens.

Cercetările efectuate au stabilit că F.G.

nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost cercetat, acesta neefectuând nici

un act în dosarul privind pe D.I., care s-a aflat în lucru la Postul de Poliție

al comunei T., în cursul anului 2007.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a

formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, iar

prin rezoluția nr. 255/11-2/2010 din 18 mai 2010, s-a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată.

Împotriva acestor rezoluții, petentul a

formulat în termenul legal, plângere la Judecătoria Piatra Neamț.

Prin sentința penală nr. 569 din 27

octombrie 2010, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în Dosarul nr. 4723/279/2010,

s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.V., împotriva rezoluției

prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 255/11-2 din 18

mai 2010.

A fost menținută rezoluția prim procurorului

Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 255 /l 1-2 din 18 mai 2010 și rezoluția

nr. 54/P din 31 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț,

la data de 24 mai 2010, sub nr. 4723/279/2010 și precizată la data de 7 iulie 2010,

petentul R.V.a arătat că înțelege să conteste rezoluția nr. 255/11-2/2010, emisă

de prim procurorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.

În

motivarea plângerii, petentul a arătat că nu este mulțumit

de soluția pronunțată prin respectiva rezoluție, solicitând să fie chemat în fața

instanței intimatul F.G., care să declare că i-a fost tulburată posesia, că nu era

competent să facă cercetări deoarece lucra la Poliția T., iar terenul este amplasat

pe raza comunei R.. Totodată a solicitat ca intimatul să suporte pagubele și cheltuielile

de judecată.

La data de 7 iulie 2010, la dosarul cauzei

a fost atașat, în vederea consultări, și Dosarul nr. 54/P/2010 al Parchetului de

pe lângă Tribunalul Neamț.

Ca urmare a solicitării petentului, s-a

dispus emiterea unei adrese către Serviciul Arhivă în vederea atașării Dosarelor

nr. 6947/279/2007, 3070/279/2008 și 9689/279/2009, iar ca urmare a referatului efectuat

de compartimentul de specialitate din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț, s-a solicitat

de la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Neamț, Dosarul nr.

9689/279/2009 care a fost comunicat instanței.

Referitor la celelalte dosare, potrivit

referatului Compartimentului Arhivă al Judecătoriei Piatra Neamț din data de 26

octombrie 2010, atât Dosarul nr. 6947.9/279/2007, cât și Dosarul nr. 3070.9/279/2008,

au fost înaintate Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului

declarat de petentul R.V.

La dosarul cauzei au fost depuse de către

petent, în copie, plângerea penală formulată la data de 20 noiembrie 2007 și memoriul

din data de 28 ianuarie 2008.

Analizând actele și lucrările de la dosar,

instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 54/P/2010 din data de 31

martie 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, în baza disp.

art. 228 C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de agentul de poliție F.G., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev.

de art. 246 C. pen., motivat de faptul că acesta nu a comis infracțiunea pentru

care a fost cercetat.

Împotriva acestei rezoluții, în baza

art. 278 din C. proc. pen., petentul R.V. a formulat plângere care a fost înaintată

spre soluționare prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Prin rezoluția nr. 255/11-2/2010 din data

de 18 mai 2010, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț a respins,

ca neîntemeiată, plângerea împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale.

S-a reținut că intimatul F.G. a fost, în

perioada 2007-2008, șef al Postului de poliție al comunei T., calitate în care a

înregistrat o plângere formulată de R.V. împotriva lui D.I., pentru săvârșirea infracțiunii

de tulburare de posesie.

Plângerea respectivă a făcut obiectul Dosarului

nr. 2706/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, fiind confirmată

propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală.

Totodată, s-a arătat că din cercetările

efectuate a rezultat că F.G. nu a făcut acte de cercetare penală în dosarul sus

menționat, dosarul fiind instrumentat de ajutorul șefului de post, agentul I.D.

și că susținerile petentului sunt nereale, neexistând elemente care să conducă la

concluzia că intimatul și-ar fi exercitat abuziv sarcinile de serviciu, lezând interesele

petentului.

În

urma examinării probelor administrate în Dosarul nr. 54/P/2010

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, Judecătoria Piatra Neamț a reținut

că intimatul F.G. a fost șeful Postului de Poliție al comunei T., județul Neamț,

în perioada 2007-2008 și că acesta a înregistrat

plângerea

formulată de petentul R.V.împotriva numitului D.I., pentru săvârșirea infracțiunii

de tulburare de posesie.

Totodată, intimatul a repartizat spre soluționare

respectiva plângere agentului I.D.

Acesta din urmă a efectuat cercetările

necesare în vederea soluționării plângerii, iar prin referatul nr. 814037 din

25 iulie 2007, a propus neînceperea urmăririi penale, întrucât partea vătămată R.V.

și-a retras plângerea, deoarece avea una cu un conținut similar și la Postul de

Poliție al comunei R., localitate pe raza căreia se afla terenul.

În

consecință, s-a reținut că în plângerea având ca obiect săvârșirea

infracțiunii de tulburare de posesie, cercetările nu au fost efectuate de către

șeful Postului de Poliție al comunei T., intimatul din cauza de față, F.G., ci de

către agentul I.D.

Față de această situație, instanța a reținut

că în mod corect s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț că

fapta reclamată de petent, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută

de art. 246 C. pen., nu există.

Totodată, s-a constatat ca fiind nefondat

și motivul indicat în plângere și anume că intimatul nu era competent să facă cercetări

în dosarul de tulburare de posesie, deoarece petentul a formulat o plângere și la

Postul de Poliție R., iar pe cea de la Postul de Poliție T. și-a retras-o.

Față considerentele expuse, instanța a

constatat că plângerea formulată de petentul R.V. este nefondată, și a respins-o

ca atare, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., menținând

atât rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 255

/II-2 din 18 mai 2010, cât și rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț

nr. 54/P din 31 martie 2010.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs,

petentul R.V., care a solicitat admiterea recursului și pe fond, admiterea plângerii

așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată,

întrucât acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, că prima instanță a făcut o cercetare nelegală, că nu l-a

interogat pe intimat, că nu a făcut o cercetare la fața locului și că intimatul

nu era competent să facă cercetări în cazul pe care l-a reclamat.

Prin decizia penală nr. 91/RP din 22

martie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a fost admis recursul declarat de petentul R.V. împotriva

sentinței penale nr. 569 din 27 octombrie 2010, pronunțată de Judecătoria Piatra

Neamț, a fost casată în întregime sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei

Tribunalului Neamț, pentru a judeca în primă instanță plângerea petentului.

Analizând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor

și materialului din dosarul cauzei, pe baza motivelor de recurs și din oficiu, Tribunalul

Neamț a constatat că recursul este fondat, pentru un motiv ce a fost luat în considerare

din oficiu.

În

acest sens s-a reținut că prin rezoluția nr. 54/P/2010 din

31 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale împotriva intimatului F.G., agent de poliție judiciară, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Plângerea făcută de petent la procurorul

ierarhic superior a fost respinsă, ca neîntemeiată.

După respingerea acestei plângeri, petentul

s-a adresat Judecătoriei Piatra Neamț, în baza art. 278

1

C. proc.

pen., care a respins plângerea, deși instanța nu era competentă din punct de vedere

a calității persoanei să o soluționeze. Potrivit dispozițiilor art. 27 alin.

(3) lit. a) din Legea nr. 218/2002, în cazul agenților de poliție judiciară, competența

de urmărire penală și judecată aparține tribunalelor în primă instanță.

În

rejudecare, plângerea a fost înregistrată de această instanță

sub nr. 1707/103/2011.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Tribunalul Neamț a reținut că prin rezoluția nr. 54/P/2010, din 31 martie 2010,

emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, în temeiul art. 228 raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

agentului de poliție judiciară F.G., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., întrucât din probele

administrate a rezultat că acesta nu a comis infracțiunea pentru care a fost cercetat,

neîndeplinind niciun act în dosarul penal privindu-l D.I., care s-a aflat în lucru

la Postul de Poliție al comunei T. în cursul anului 2007.

S-a reținut în fapt în rezoluție că, în

cursul anului 2007, petentul R.V., din comuna AB., județul Neamț, s-a adresat cu

o plângere Postului de Poliție al comunei T., județul Neamț, solicitând a se efectua

cercetări împotriva numitului D.I., din comuna T., pentru săvârșirea infracțiunii

de tulburare de posesie.

În

calitatea sa de șef de post, F.G. a înregistrat plângerea

în registrul de evidență a cauzelor de la Postul de poliție T. și a repartizat-o

pentru soluționare ajutorului șefului de post, I.D.

Acesta din urmă a efectuat cercetările

în cauză și prin referatul nr. 814037 din 25 iulie 2007, a propus neînceperea urmăririi

penale, reținând în motivare că partea vătămată R.V. și-a retras plângerea formulată

împotriva lui D.I., întrucât formulase o plângere cu conținut similar și la Postul

de Poliție al comunei R., localitate pe raza căreia se afla terenul părții

vătămate,

soluția fiind confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.

Din actele Dosarului nr. 2702/P/2007, privind

pe D.I., dosar ce s-a aflat în lucru la Postul de Poliție al comunei R., se constată

că și în această cauză, s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se

începe urmărirea penală, conform art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Pe parcursul cercetării penale, petentul

a refuzat să se prezinte la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, unde

a fost invitat, pentru a-și preciza obiectul plângerii, întocmindu-se proces-verbal

în acest sens, în cauză fiind adoptată rezoluția menționată mai sus.

Plângerea formulată de petent, împotriva

acestei soluții, a fost respinsă, ca neîntemeiată, de către prim procurorul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Neamț, prin rezoluția nr. 255/11-2/2010.

S-a apreciat de către instanța de fond

că cele două rezoluții atacate de petent sunt legale și temeinice.

Tribunalul Neamț, a considerat că așa după

cum a reținut și procurorul în cuprinsul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

din actele dosarului nu rezultă săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., de către intimatul F.G.,

care nu a efectuat cercetarea penală în dosarul penal înregistrat la Postul de Poliție

al comunei T., al cărui șef de post a fost și nu a întocmit referatul nr. 814037

din 25 iulie 2007, prin care s-a propus neînceperea urmăririi penale în cauză, dosarul

fiind instrumentat de un alt agent de poliție din cadrul aceluiași post de poliție.

S-a apreciat de către instanța de fond

că în mod corect a reținut procurorul că fapta reclamată de petent împotriva intimatului

nu există, mai ales că petentul și-a retras plângerea formulată la Postul de Poliție

al comunei T. împotriva numitului D.I., pentru infracțiunea de tulburare de posesie,

întrucât formulase o plângere identică și la Postul de Poliție al comunei R., respectiv

în localitatea în care se afla terenul despre care a susținut că a fost tulburat

în posesie.

În

consecință, constatând că nici unul dintre motivele invocate

de petent în plângerea adresată instanței nu este întemeiat, instanța de fond a

respins-o ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat

recurs petentul R.V., pe care nu l-a motivat în scris și nici nu s-a prezentat personal

să-l susțină.

Prin decizia penală nr. 1012 din 6 octombrie

2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

s-a dispus în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respingerea,

ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinței penale

nr. 65/P din 17 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 1707/103/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat recurentul petent să plătească statului suma de 100 RON, cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au

reținut că deși legea nu prevede care sunt cazurile în care recursul se respinge

ca inadmisibil, trebuie avută în vedere în primul rând împrejurarea ca această cale

de atac trebuie să se exercite împotriva unei hotărâri susceptibile de recurs, în

caz contrar, recursul este inadmisibil.

Cum obiectul cauzei deduse judecății este

„plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului

de netrimitere în judecată, prev. de art. 278 C. proc. pen., iar soluția pronunțată

de instanța de fond, este aceea de respingere, în temeiul textului de lege susmenționat,

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

art. 278

1

alin. (8) este definitivă, ca atare conform alin. (10) al aceluiași

articol aceasta nu poate fi atacată cu recurs.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

petentul R.V. La termenul fixat pentru judecarea recursului și anume, 20 februarie

2012, Înalta Curte, din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

1

rap.

la art. 385

15

lit. a) teza a II -a C. proc. pen., a pus în discuție excepția

de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul R.V.împotriva deciziei penale

nr. 1012 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Excepția pusă în discuție este întemeiată

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Examinând hotărârea atacată, din oficiu,

astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alineat ultim C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

lit. a) teza

a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil, având

în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău este definitivă.

Prin art. 129 din Constituția României,

revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela

la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de

către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse

în C. proc. pen. legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea

drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau

judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate

obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale,

aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea

în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele

determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin norme imperative,

a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul

justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului

și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din

proces.

În

raport de dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen.,

sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau

decizii, după caz, nedefinitive.

Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire

la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul

II

al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs

nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a

statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul de recurs stingându-se

prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri

fiind exclusă.

În

cauză, secția penală a Înaltei Curții de Casație a fost investită

cu soluționarea recursului declarat de petentul R.V. împotriva deciziei penale

nr. 1012 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, hotărâre prin care a fost soluționat recursul declarat

de același petent împotriva sentinței penale nr. 65/P din 17 iunie 2011 pronunțată

de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 1707/103/2011.

Din dispozițiile C. proc. pen. rezultă

că între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulate pentru exercitarea oricărei

căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege,

susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În

speță, hotărârea primei instanțe pronunțată în procedura prevăzută

de art. 278

1

C. proc. pen. dobândit caracter definitiv, conform dispozițiilor

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. și prin urmare, nu mai putea fi supusă

unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Cu toate acestea, petentul a exercitat

din nou calea ordinară de atac împotriva hotărârii pronunțată de instanța de recurs,

prin care s-a dispus respingerea acestuia ca inadmisibil.

Se constată, așadar, că recursul declarat

în cauză este inadmisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de

art. 385

1

C. proc. pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile

de reformare pe această cale.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune

procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un

act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă

exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Recunoașterea unei căi de atac în alte

situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a

principiului legalității acestora,

precum și a principiului constituțional

al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C.

proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva

deciziei penale nr. 1012 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

În

temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

petent va fi obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de petentul R.V. împotriva deciziei penale nr. 1012 din 6 octombrie 2011 a Curții

de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei

de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie2012.