ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 474/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului constată următoarele. Prin sentința penală nr. 65/P din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 1707/103/2011, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.V., împotriva rezoluției nr. 54/P din 31 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț și a rezoluției nr. 255/11-2 din 18 mai 2010 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Au fost menținute ca legale și temeinice rezoluțiile atacate. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească statului, suma de 10 RON cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin încheierea din 17 decembrie 2009 a Judecătoriei Piatra Neamț, pronunțată în dosarul penal nr. 9689/279/2009, s-a dispus scoaterea cauzei având ca obiect plângerea penală formulată de petentul R.V.

împotriva intimatului F.G. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și s-a dispus înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținută că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, sub nr. 6947/279/2007, petentul R.V.a solicitat infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, în Dosarul nr. 2706/P/2007, față de intimatul D.I. Dosarul înregistrat sub numărul 6947/279/2007 a fost reconstituit conform sentinței penale nr. 300 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în Dosarul nr. 3070.9/279/2008.

În cursul reconstituirii, s-a constatat formularea unei plângeri, în cadrul dosarului și împotriva numitului F.G., agent de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. La termenul din 17 decembrie 2009, prima instanță a pus în discuție, disjungerea plângerii penale formulată de petentul R.V., împotriva numitului F.G., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și înaintarea acesteia spre soluționare instituției abilitate, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț. S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 221 C. proc. pen., plângerea prin care o persoană reclamă săvârșirea unei infracțiuni se depune la organul de urmărire penală competent material și teritorial să efectueze cercetări în cauză, iar actul de sesizare a instanței cu privire la infracțiunile reclamate prin plângere, constituie, potrivit dispozițiilor art. 262 C. proc.

pen., rechizitoriul întocmit de un procuror de la o unitate a Ministerului Public, după finalizarea urmăririi penale. Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (7) C. proc. pen., plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite organului de urmărire penală competent material și teritorial să efectueze cercetări cu privire la infracțiunile reclamate prin plângere (în speță Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, ținând seama de calitatea persoanei împotriva căreia s-a formulat plângerea - agent de poliție din cadrul I.P.J. Neamț). Constatând că plângerea formulată de petentul R.V.a fost greșit îndreptată, în baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen., instanța a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, pentru efectuarea de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către numitul F.G.

Prin rezoluția nr. 54/P/2010, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva agentului de poliție judiciară F.G., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât din probele administrate a rezultat că acesta nu a comis infracțiunea pentru care a fost cercetat. S-a reținut în considerentele rezoluției că F.G. în perioada 2007-2008, a fost șeful Postului de Poliție al comunei T., județul Neamț. În cursul anului 2007, R.V., din comuna AB., județul Neamț, s-a adresat cu o plângere Postului de Poliție al comunei T., solicitând a se efectua cercetări împotriva numitului D.I., din comuna T., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.

În calitatea de șef de post pe care a avut-o, F.G. a înregistrat plângerea în registrul de evidență a cauzelor de la postul de poliție și a repartizat-o pentru soluționare ajutorului șefului de post - I.D. Acest lucrător de poliție a efectuat cercetări și prin referatul din 25 iulie 2007, a propus neînceperea urmăririi penale în cauză, reținând în motivare că partea vătămată R.V. și-a retras plângerea formulată împotriva lui D.I., având în vedere că a formulat o plângere cu conținut similar și la Postul de Poliție al comunei R., localitate pe raza căreia se află terenul părții vătămate. S-a constatat că în cauză nu au fost efectuate cercetări de către șeful postului de poliție F.G., ci de către un ajutor al acestuia, care a propus soluția legală, soluție care a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, prin rezoluția nr. 2706/P/2007.

S-au verificat și lucrările din Dosarul nr. 2702/P/2007, privind pe D.I., cercetat pentru aceiași infracțiune, dosar care s-a aflat în lucru la Postul de Poliție al comunei R. și s-a constatat că și în această cauză, s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală, conform art. 10 lit. a) C. proc. pen. Nemulțumit de soluțiile adoptate, petentul R.V.s-a adresat cu plângere Judecătoriei Piatra Neamț, unde au fost trimise ambele dosare. Pe parcursul soluționării cauzei de către instanță, dosarul a fost pierdut și s-a dispus reconstituirea. De asemenea, s-a mai reținut că petentul R.V. a fost invitat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, pentru a-și preciza obiectul plângerii, însă a refuzat să se prezinte, așa încât s-a întocmit un proces-verbal în acest sens.

Cercetările efectuate au stabilit că F.G. nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost cercetat, acesta neefectuând nici un act în dosarul privind pe D.I., care s-a aflat în lucru la Postul de Poliție al comunei T., în cursul anului 2007. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, iar prin rezoluția nr. 255/11-2/2010 din 18 mai 2010, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată. Împotriva acestor rezoluții, petentul a formulat în termenul legal, plângere la Judecătoria Piatra Neamț.

Prin sentința penală nr. 569 din 27 octombrie 2010, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în Dosarul nr. 4723/279/2010, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.V., împotriva rezoluției prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 255/11-2 din 18 mai 2010. A fost menținută rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 255 /l 1-2 din 18 mai 2010 și rezoluția nr. 54/P din 31 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, la data de 24 mai 2010, sub nr. 4723/279/2010 și precizată la data de 7 iulie 2010, petentul R.V.a arătat că înțelege să conteste rezoluția nr. 255/11-2/2010, emisă de prim procurorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu este mulțumit de soluția pronunțată prin respectiva rezoluție, solicitând să fie chemat în fața instanței intimatul F.G., care să declare că i-a fost tulburată posesia, că nu era competent să facă cercetări deoarece lucra la Poliția T., iar terenul este amplasat pe raza comunei R.. Totodată a solicitat ca intimatul să suporte pagubele și cheltuielile de judecată. La data de 7 iulie 2010, la dosarul cauzei a fost atașat, în vederea consultări, și Dosarul nr. 54/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Ca urmare a solicitării petentului, s-a dispus emiterea unei adrese către Serviciul Arhivă în vederea atașării Dosarelor nr. 6947/279/2007, 3070/279/2008 și 9689/279/2009, iar ca urmare a referatului efectuat de compartimentul de specialitate din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț, s-a solicitat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Dosarul nr. 9689/279/2009 care a fost comunicat instanței.

Referitor la celelalte dosare, potrivit referatului Compartimentului Arhivă al Judecătoriei Piatra Neamț din data de 26 octombrie 2010, atât Dosarul nr. 6947.9/279/2007, cât și Dosarul nr. 3070.9/279/2008, au fost înaintate Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului declarat de petentul R.V. La dosarul cauzei au fost depuse de către petent, în copie, plângerea penală formulată la data de 20 noiembrie 2007 și memoriul din data de 28 ianuarie 2008. Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 54/P/2010 din data de 31 martie 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, în baza disp. art. 228 C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de agentul de poliție F.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., motivat de faptul că acesta nu a comis infracțiunea pentru care a fost cercetat. Împotriva acestei rezoluții, în baza art. 278 din C. proc. pen., petentul R.V. a formulat plângere care a fost înaintată spre soluționare prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Prin rezoluția nr. 255/11-2/2010 din data de 18 mai 2010, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț a respins, ca neîntemeiată, plângerea împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale. S-a reținut că intimatul F.G.

a fost, în perioada 2007-2008, șef al Postului de poliție al comunei T., calitate în care a înregistrat o plângere formulată de R.V. împotriva lui D.I., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie. Plângerea respectivă a făcut obiectul Dosarului nr. 2706/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, fiind confirmată propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală. Totodată, s-a arătat că din cercetările efectuate a rezultat că F.G. nu a făcut acte de cercetare penală în dosarul sus menționat, dosarul fiind instrumentat de ajutorul șefului de post, agentul I.D. și că susținerile petentului sunt nereale, neexistând elemente care să conducă la concluzia că intimatul și-ar fi exercitat abuziv sarcinile de serviciu, lezând interesele petentului.

În urma examinării probelor administrate în Dosarul nr. 54/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, Judecătoria Piatra Neamț a reținut că intimatul F.G. a fost șeful Postului de Poliție al comunei T., județul Neamț, în perioada 2007-2008 și că acesta a înregistrat plângerea formulată de petentul R.V.împotriva numitului D.I., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie. Totodată, intimatul a repartizat spre soluționare respectiva plângere agentului I.D. Acesta din urmă a efectuat cercetările necesare în vederea soluționării plângerii, iar prin referatul nr. 814037 din 25 iulie 2007, a propus neînceperea urmăririi penale, întrucât partea vătămată R.V. și-a retras plângerea, deoarece avea una cu un conținut similar și la Postul de Poliție al comunei R., localitate pe raza căreia se afla terenul.

În consecință, s-a reținut că în plângerea având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, cercetările nu au fost efectuate de către șeful Postului de Poliție al comunei T., intimatul din cauza de față, F.G., ci de către agentul I.D. Față de această situație, instanța a reținut că în mod corect s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț că fapta reclamată de petent, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., nu există. Totodată, s-a constatat ca fiind nefondat și motivul indicat în plângere și anume că intimatul nu era competent să facă cercetări în dosarul de tulburare de posesie, deoarece petentul a formulat o plângere și la Postul de Poliție R., iar pe cea de la Postul de Poliție T. și-a retras-o.

Față considerentele expuse, instanța a constatat că plângerea formulată de petentul R.V. este nefondată, și a respins-o ca atare, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., menținând atât rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 255 /II-2 din 18 mai 2010, cât și rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 54/P din 31 martie 2010. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, petentul R.V., care a solicitat admiterea recursului și pe fond, admiterea plângerii așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, că prima instanță a făcut o cercetare nelegală, că nu l-a interogat pe intimat, că nu a făcut o cercetare la fața locului și că intimatul nu era competent să facă cercetări în cazul pe care l-a reclamat.

Prin decizia penală nr. 91/RP din 22 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a fost admis recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinței penale nr. 569 din 27 octombrie 2010, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, a fost casată în întregime sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei Tribunalului Neamț, pentru a judeca în primă instanță plângerea petentului. Analizând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, pe baza motivelor de recurs și din oficiu, Tribunalul Neamț a constatat că recursul este fondat, pentru un motiv ce a fost luat în considerare din oficiu. În acest sens s-a reținut că prin rezoluția nr. 54/P/2010 din 31 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului F.G., agent de poliție judiciară, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Plângerea făcută de petent la procurorul ierarhic superior a fost respinsă, ca neîntemeiată. După respingerea acestei plângeri, petentul s-a adresat Judecătoriei Piatra Neamț, în baza art. 278 1 C. proc. pen., care a respins plângerea, deși instanța nu era competentă din punct de vedere a calității persoanei să o soluționeze. Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 218/2002, în cazul agenților de poliție judiciară, competența de urmărire penală și judecată aparține tribunalelor în primă instanță. În rejudecare, plângerea a fost înregistrată de această instanță sub nr. 1707/103/2011. Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul Neamț a reținut că prin rezoluția nr. 54/P/2010, din 31 martie 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, în temeiul art. 228 raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva agentului de poliție judiciară F.G., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., întrucât din probele administrate a rezultat că acesta nu a comis infracțiunea pentru care a fost cercetat, neîndeplinind niciun act în dosarul penal privindu-l D.I., care s-a aflat în lucru la Postul de Poliție al comunei T. în cursul anului 2007. S-a reținut în fapt în rezoluție că, în cursul anului 2007, petentul R.V., din comuna AB., județul Neamț, s-a adresat cu o plângere Postului de Poliție al comunei T., județul Neamț, solicitând a se efectua cercetări împotriva numitului D.I., din comuna T., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.

În calitatea sa de șef de post, F.G. a înregistrat plângerea în registrul de evidență a cauzelor de la Postul de poliție T. și a repartizat-o pentru soluționare ajutorului șefului de post, I.D. Acesta din urmă a efectuat cercetările în cauză și prin referatul nr. 814037 din 25 iulie 2007, a propus neînceperea urmăririi penale, reținând în motivare că partea vătămată R.V. și-a retras plângerea formulată împotriva lui D.I., întrucât formulase o plângere cu conținut similar și la Postul de Poliție al comunei R., localitate pe raza căreia se afla terenul părții vătămate, soluția fiind confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț. Din actele Dosarului nr. 2702/P/2007, privind pe D.I., dosar ce s-a aflat în lucru la Postul de Poliție al comunei R., se constată că și în această cauză, s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală, conform art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Pe parcursul cercetării penale, petentul a refuzat să se prezinte la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, unde a fost invitat, pentru a-și preciza obiectul plângerii, întocmindu-se proces-verbal în acest sens, în cauză fiind adoptată rezoluția menționată mai sus. Plângerea formulată de petent, împotriva acestei soluții, a fost respinsă, ca neîntemeiată, de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, prin rezoluția nr. 255/11-2/2010. S-a apreciat de către instanța de fond că cele două rezoluții atacate de petent sunt legale și temeinice.

Tribunalul Neamț, a considerat că așa după cum a reținut și procurorul în cuprinsul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, din actele dosarului nu rezultă săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., de către intimatul F.G., care nu a efectuat cercetarea penală în dosarul penal înregistrat la Postul de Poliție al comunei T., al cărui șef de post a fost și nu a întocmit referatul nr. 814037 din 25 iulie 2007, prin care s-a propus neînceperea urmăririi penale în cauză, dosarul fiind instrumentat de un alt agent de poliție din cadrul aceluiași post de poliție.

S-a apreciat de către instanța de fond că în mod corect a reținut procurorul că fapta reclamată de petent împotriva intimatului nu există, mai ales că petentul și-a retras plângerea formulată la Postul de Poliție al comunei T. împotriva numitului D.I., pentru infracțiunea de tulburare de posesie, întrucât formulase o plângere identică și la Postul de Poliție al comunei R., respectiv în localitatea în care se afla terenul despre care a susținut că a fost tulburat în posesie. În consecință, constatând că nici unul dintre motivele invocate de petent în plângerea adresată instanței nu este întemeiat, instanța de fond a respins-o ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petentul R.V., pe care nu l-a motivat în scris și nici nu s-a prezentat personal să-l susțină.

Prin decizia penală nr. 1012 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinței penale nr. 65/P din 17 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 1707/103/2011. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul petent să plătească statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut că deși legea nu prevede care sunt cazurile în care recursul se respinge ca inadmisibil, trebuie avută în vedere în primul rând împrejurarea ca această cale de atac trebuie să se exercite împotriva unei hotărâri susceptibile de recurs, în caz contrar, recursul este inadmisibil.

Cum obiectul cauzei deduse judecății este „plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, prev. de art. 278 C. proc. pen., iar soluția pronunțată de instanța de fond, este aceea de respingere, în temeiul textului de lege susmenționat, alin. (8) lit. a) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 278 1 alin. (8) este definitivă, ca atare conform alin. (10) al aceluiași articol aceasta nu poate fi atacată cu recurs. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul R.V. La termenul fixat pentru judecarea recursului și anume, 20 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 1 rap.

la art. 385 15 lit. a) teza a II -a C. proc. pen., a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul R.V.împotriva deciziei penale nr. 1012 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Examinând hotărârea atacată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău este definitivă.

Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen. legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive. Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul de recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind exclusă. În cauză, secția penală a Înaltei Curții de Casație a fost investită cu soluționarea recursului declarat de petentul R.V. împotriva deciziei penale nr. 1012 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, hotărâre prin care a fost soluționat recursul declarat de același petent împotriva sentinței penale nr. 65/P din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 1707/103/2011. Din dispozițiile C. proc. pen. rezultă că între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulate pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În speță, hotărârea primei instanțe pronunțată în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. dobândit caracter definitiv, conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. și prin urmare, nu mai putea fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare. Cu toate acestea, petentul a exercitat din nou calea ordinară de atac împotriva hotărârii pronunțată de instanța de recurs, prin care s-a dispus respingerea acestuia ca inadmisibil. Se constată, așadar, că recursul declarat în cauză este inadmisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei penale nr. 1012 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei penale nr. 1012 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie2012.