ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 173/2011

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 102 din

11 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.F., împotriva

rezoluției nr. 24/P/2010 din 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Suceava și a rezoluției nr. 231/11/2/2010 din 14 iulie 2010 a Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

S-au reținut,

în esență, următoarele:

Prin

plângerea formulată, persoana vătămată D.F. a solicitat efectuarea de cercetări

față de executorul judecătoresc G.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

susținând că acesta și-a îndeplinit în mod necorespunzător îndatoririle de

serviciu, procedând la punerea în posesie a creditorului A.C. cu o suprafață de

teren atribuită prin hotărâre judecătorească pe un amplasament greșit.

Prin

rezoluția nr. 24/P/2010 din data de 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.A. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prev. de art. 246 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art.

10 lit. a) C. proc. pen.

În motivarea

acestei soluții procurorul de caz a reținut că prin sentința civilă nr. 83 din 26

februarie 2008 a Judecătoriei Darabani, rămasă definitivă și irevocabilă, D.F. a

fost obligat să-i lase reclamantului A.C. în liniștită posesie suprafața de

3300 m.p. situată pe raza com. Hudești, jud. Botoșani, în tarlaua 38, parcela

cadastrală 1535/35, învecinată cu moștenitorii lui D.M., M.I., M.C. și drum.

Prin

încheierea Judecătoriei Darabani din 02 aprilie 2009, s-a investit cu formulă

executorie sentința civilă sus menționată, formându-se astfel Dosarul de

executare silită nr. 24/2009.

În cadrul

procedurii cu care a fost investit, executorul judecătoresc G.A. a somat

debitorul și, întrucât, acesta nu a predat de bună voie terenul în cauză, la

data de 29 mai 2009, s-a deplasat la fața locului unde, în prezența unui

lucrător de poliție de la Postul de Poliție Hudești, a măsurat, a înțărușat și

a predat creditorului A.C. suprafața de 3300 m.p. din tarlaua 38, p.c. 1535/35.

S-a reținut

că executorul judecătoresc G.A. nu a săvârșit nici o faptă de natură să atragă

răspunderea penală, nedovedindu-se că acesta, cu știință, nu a îndeplinit un

act ori l-a îndeplinit în mod defectuos și prin aceasta a cauzat vătămări

intereselor legale ale persoanei vătămate.

Astfel, s-a

stabilit că actele de executare au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor

procedurale în materie, iar punerea în posesie a creditorului A.C. cu terenul

atribuit prin hotărâre judecătorească s-a realizat pe amplasamentul indicat în textul

executoriu.

Cu ocazia

audierii, G.A. a declarat că actul de executare din data de 29 mai 2009 a fost

efectuat în mod corect, cu respectarea amplasamentului indicat în sentința

civilă și în harta cadastrală și care este identic cu cel menționat în

procesul-verbal încheiat la 22 septembrie 1995 de Comisia Comunală de Aplicare

a Legii nr. 18/1991 Hudești.

Împotriva

acestei soluții petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin

rezoluția nr. 231/11/2/2010 din data de 14 iulie 2010 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 278 alin. (1) C.

proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D.F.

împotriva rezoluției nr. 24/P/2010 din data de 31 mai 2010 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Suceava.

La data de 29

iulie 2010, petentul D.F. a formulat în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen., plângere împotriva rezoluțiilor nr. 24/P/2010 din data de 31 mai 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și nr. 231/11/2/2010 din data de

14 iulie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava.

Instanța,

examinând plângerea formulată prin prisma motivelor invocate, a constatat că

din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că faptele reclamate de

petent în sarcina intimatului - executor judecătoresc, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii pentru care s-au efectuat cercetări și, drept

urmare, instanța a apreciat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 24/P/2010

din data de 31 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

confirmată de procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Suceava prin rezoluția nr. 231/11/2/2010 din data de 14 iulie 2010 este

temeinică și legală.

S-a reținut

că pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C.

pen., era necesar ca intimatul, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

intenție, să nu fi îndeplinit un act de executare silită sau să îl fi

îndeplinit în mod defectuos, cauzând astfel o vătămare a intereselor legale ale

petentului. Ori, din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la

dosar, instanța a constatat că în cauză nu sunt indicii și elemente care să

justifice existența unei fapte penale în sarcina intimatului - executor

judecătoresc, cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr. 83/2008 a

Judecătoriei Darabani, jud. Botoșani, la cererea creditorului A.C., întrucât

acesta și-a exercitat atribuțiile de serviciu în limitele prevăzute de lege și

cu respectarea dispozițiilor procesual civile ce reglementează executarea

civilă.

Din actele

dosarului a rezultat că intimatul G.A., în calitatea sa de executor

judecătoresc, la cererea creditorului A.C. a demarat operațiunile de executare

silită împotriva petentului D.F. în temeiul titlului executoriu constând în

sentința civilă nr. 83 din 26 februarie 2008 a Judecătoriei Darabani (emițând

mai întâi la data de 18 mai 2009 o somație, după care la data de 29 mai 2009 a

procedat la executarea silită a titlului executoriu amintit). Prin sentința

civilă menționată, petentul a fost obligat să lase intimatului în liniștită

posesie o suprafață teren de 3.300 de m

2

.

La data de 29

mai 2009, când executorul judecătoresc G.A. s-a prezentat la fața locului, l-a

contactat pe petentul D.F., în calitatea sa de debitor; petentul a declarat

executorului judecătoresc G.A. că nu se opune la executarea silită dar că

refuză să se deplaseze la terenul în litigiu, astfel că intimatul s-a deplasat

la terenul amintit (situat pe raza comunei Hudești, jud. Botoșani) însoțit de

creditorul A.C., martorul S.C. și lucrători de poliție de la Postul de Poliție

al comunei Hudești, jud. Botoșani; în absența petentului, intimatul, în

calitatea sa de executor judecătoresc, pe baza sentinței civile nr. 83 din 26 februarie

2008 a Judecătoriei Darabani și a unui proces verbal încheiat de Comisia

comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Hudești la data de 22 septembrie 1995

a identificat și măsurat terenul în litigiu, l-a delimitat prin înfigerea de

țăruși în cele 4 colțuri, după care l-a predat creditorului.

După

executarea silită petentul a considerat că intimatul l-a pus în posesie pe cel

cu care s-a judecat pe un alt amplasament decât cel indicat în dispozitivul

sentinței civile nr. 83 din 26 februarie 2008 a Judecătoriei Darabani, mai

exact pe un teren aflat în proprietatea sa și a fraților săi, cu privire la

care însă nu are titlu de proprietate.

S-a reținut

că, în realitate, petentul este nemulțumit de modul în care executorul

judecătoresc a ales amplasamentul terenului cu care A.C. a fost pus în posesie,

în condițiile în care a refuzat expres să participe la acțiunile de punere în

posesie, ocazie cu care putea oferi lămuriri, explicații, etc. sau putea face

opoziții.

În speță

petentul avea posibilitatea de a participa la executarea silită și de a face

eventuale opoziții (cu privire la modul cum se desfășoară aceasta) iar în

situația în care era nemulțumit de însăși actele de executare efectuate avea la

dispoziție calea contestației la executare în condițiile C. proc. civ. (căi pe

care petentul nu Ie-a folosit, preferând calea unei plângeri penale și ulterior

procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.). Ori, procedura

prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen. la care a recurs petentul nu a

fost instituită de legiuitor pentru declanșarea abuzivă de litigii penale și

nici nu s-a instituit o nouă cale de soluționare a cauzelor de natură civilă,

context în care aspectele referitoare la punerea în executare a sentinței

civile nr. 83/2008 a Judecătoriei Darabani urmează a fi clarificate în cadrul

acțiunilor specifice fazei de executare silită, declanșate în condițiile

prevăzute de lege.

Pentru aceste

considerente, instanța a constatat că rezoluția atacată este corectă, fiind

incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut

de art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv „fapta nu există".

Împotriva

sentinței a declarat recurs petiționarul.

Recursul

declarat de petiționar împotriva sentinței este nefondat.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de

fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționară, ca nefondată.

într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză nu

sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii reclamate în sarcina

executorului judecătoresc.

Din analiza

actelor premergătoare, rezultă că intimatul și-a exercitat atribuțiile de

serviciu, în conformitate cu dispozițiile legii, așa cum în mod corect a

reținut instanța de fond în considerente.

În calitatea

sa de executor judecătoresc, intimatul G.A., la cererea creditorului A.C. a

inițiat operațiunile de executare silită împotriva petentului D.F. în temeiul

titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 83 din 26 februarie 2008 a

Judecătoriei Darabani, după ce a emis o somație, conform legii. Totodată,

intimatul executor l-a contactat pe petentul D.F., în calitatea sa de debitor,

care a declarat că nu se opune la executarea silită, dar că refuză să se

deplaseze la terenul în litigiu, astfel că intimatul s-a deplasat la terenul

amintit însoțit de creditorul A.C., martorul S.C. și lucrători de poliție de la

Postul de Poliție al comunei Hudești, jud. Botoșani.

Drept urmare,

așa cum a rezultat din verificările efectuate în faza actelor premergătoare,

procedura executării silite s-a efectuat de către intimatul executor cu

respectarea dispozițiilor legale, apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt

indicii și elemente din care rezulte infracțiunea reclamată de petiționar în

sarcina intimatului.

Criticile

recurentului petiționar, referitoare la actele executorului judecătoresc puteau

fi soluționate fie prin recurgerea la contestarea acestora în condițiile art. 57

din Legea nr. 188/2000, fie prin exercitarea, conform dispozițiilor procesual

civile, a căilor de atac prevăzute de lege.

În raport de

considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică

și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționar,

cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar D.F. împotriva sentinței

penale nr. 102 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 ianuarie 2011.