ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3174/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 42 din 14 mai 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petenta C.E. împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Suceava nr. 135/P/2009 din data de 20 noiembrie 2009 și nr. 487/II/2/2009

din data de 30 noiembrie 2009, intimat fiind T.C.

Pentru a se pronunța

această soluție s-au reținut următoarele:

Prin rezoluția nr.

135/P/2009 din data de 20 noiembrie 2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. 135/P/2009 s-a dispus, în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de T.C. pentru săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

întrucât în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea

penală.

Pentru a pronunța

această soluție, a reținut parchetul că, la data de 20 mai 2005, S.P. a

introdus Ia Judecătoria Rădăuți o acțiune civilă înregistrată sub nr.

101/285/2005, prin care i-a chemat în judecată pe C.E., H.I., M.A., T.M., T.M.

și R.M., solicitând instanței de judecată ieșirea din indiviziune cu privire la

masa succesorală rămasă după defuncții T.N. și T.Z., dosarul civil fiind

repartizat spre soluționare judecătorului T.C.

În cursul procesului

civil, pârâții au depus la dosar înscrisuri, prin care au arătat că renunță la

drepturile lor în favoarea pârâtei C.E., iar la termenul de judecată din 05

decembrie 2006 s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea Dosarului

civil nr. 2214/2006 al Judecătoriei Rădăuți, care avea ca obiect anularea

parțială a titlului de proprietate nr. x/2005 și care stătea la baza

soluționării acțiunii de partaj.

Prin Sentința civilă

nr. 1398 din 16 aprilie 2007 a Judecătoriei Rădăuți, s-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta C.E., s-a anulat în parte titlul de

proprietate nr. x/2005, în sensul excluderii pârâților H.I., M.A., T.M., T.M.

și R.M., urmând a se elibera un nou titlu de proprietate după defuncții T.N. și

T.Z., moștenitori fiind S.P. și C.E., cu privire la suprafețele de 2 ha și 6900

mp situate în comuna Șerbăuți.

După rămânerea

definitivă și irevocabilă a sentinței și eliberarea noului titlu de proprietate

cu nr. y/2007, S.P. a solicitat instanței de judecată repunerea pe rol a

dosarului de partaj, cererea fiind admisă prin încheierea din 30 ianuarie 2008.

Prin Sentința civilă

nr. 3079 din 02 iulie 2008 a Judecătoriei Rădăuți s-a admis acțiunea având ca

obiect partaj succesoral formulată de reclamanta S.P., s-a încetat starea de

indiviziune dintre părți prin atribuirea de loturi în natură în cote de

¾ pentru reclamantă și ¼ pentru pârâta C.E. din masa succesorală

rămasă după defuncții T.N. și T.Z.

Fiind nemulțumită de

soluția pronunțată de judecătorul T.C., C.E. a declarat recurs, care însă a

fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 363 din 12 februarie 2009 a

Tribunalului Suceava, secția civilă.

Având în vedere

probele existente la dosar, s-a considerat că judecătorul T.C. nu a săvârșit

nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală, nedovedindu-se că acesta,

cu știință, nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos și prin

aceasta a cauzat o vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate.

La pronunțarea

hotărârii judecătorești, magistratul a avut în vedere toate probele și

înscrisurile depuse de părți, S.P. făcând dovada că are vocație succesorală

după defunctul T.N., cu testamentul din 01 februarie 1983 eliberat de

Notariatul de Stat Județean Suceava.

Referitor la

repunerea pe rol a dosarului de partaj succesoral, aceasta a fost făcută în mod

corect de către judecător, conform dispozițiilor procedurale, după soluționarea

în mod definitiv și irevocabil a Dosarului civil nr. 2214/2006 al Judecătoriei

Rădăuți care a stat la baza soluționării acțiunii de partaj cu care a fost

învestit și după eliberarea noului titlu de proprietate, așa cum s-a dispus

prin hotărârea pronunțată, în cauză fiind suspendat cursul perimării conform

dispozițiilor art. 250 C. proc. civ. (cursul perimării este suspendat cât timp

dăinuiește suspendarea judecării pronunțată de instanță în cazurile prevăzute

de art. 244 C. proc. civ.).

Deosebit de aceasta,

legalitatea și temeinicia sentinței civile pronunțate de judecătorul T.C. a

fost verificată de instanța de control judiciar, cu ocazia soluționării căii de

atac a recursului exercitate de C.E., aspectele reclamate prin plângere și

reiterate cu ocazia audierii fiind invocate de către persoana vătămată și la

Tribunalul Suceava.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petenta, respinsă, ca neîntemeiată, în

conformitate cu prevederile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., prin rezoluția

nr. 487/II/2/2009 din data de 30 noiembrie 2009 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Continuând demersul

procesual, petenta a formulat, în temeiul art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., plângere împotriva rezoluțiilor nr. 135/P/2009 din data de 20

noiembrie 2009 și nr. 487/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava.

În motivarea

plângerii, aceasta a arătat că, greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de T.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. Acesta, în calitate de

judecător, a comis unele ilegalități în cauza cu care a fost învestit a o

soluționa și în care ea a fost parte.

Astfel, acesta a

repus greșit pe rol cauza, deși intervenise perimarea, iar ulterior nu a avut

în vedere probatoriul pe care ea l-a administrat în cauză, pronunțând o

hotărâre prin care a pierdut toate suprafețele de teren supuse partajului,

încălcându-i-se, astfel toate drepturile.

Curtea de Apel

Suceava, prin sentința sus-menționată, a respins plângerea, ca nefondată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, petenta C.E., solicitând casarea acesteia și, în

cadrul rejudecării, admiterea plângerii formulate împotriva rezoluției

procurorului.

Înalta Curte,

examinând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, dat și din oficiu,

potrivit disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că

acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente.

Prin rezoluția nr.

135/P/2009 din 20 noiembrie 2009, dată în Dosarul nr. 135/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art.

228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de T.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât în cauză nu

s-a comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că la data de 20 mai 2005, S.P. a

introdus la Judecătoria Rădăuți o acțiune civilă înregistrată sub nr.

101/285/2005, prin care i-a chemat în judecată pe C.E., H.I., M.A., T.M., T.M.

și R.M., solicitând instanței de judecată ieșirea din indiviziune cu privire la

masa succesorală rămasă după defuncții T.N. și T.Z., dosarul civil fiind

repartizat spre soluționare judecătorului T.C.

Prin Sentința civilă

nr. 3079 din 02 iulie 2008 a Judecătoriei Rădăuți s-a admis acțiunea având ca

obiect partaj succesoral formulată de reclamanta S.P., s-a încetat starea de

indiviziune dintre părți prin atribuirea de loturi în natură în cote de

¾ pentru reclamantă și ¼ pentru pârâta C.E. din masa succesorală

rămasă după defuncții T.N. și T.Z.

Fiind nemulțumită de

soluția pronunțată de judecătorul T.C., C.E. a declarat recurs, care însă a

fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 363 din 12 februarie 2009 a

Tribunalului Suceava.

Înalta Curte constată

că, în raport de probele existente la dosar, în mod corect s-a apreciat că

judecătorul T.C. nu a săvârșit nicio faptă de natură să atragă răspunderea

penală, nedovedindu-se că acesta, cu știință, nu a îndeplinit un act ori l-a

îndeplinit în mod defectuos și prin aceasta a cauzat o vătămare intereselor

legale ale persoanei vătămate.

Împrejurarea că o

soluție dispusă de procuror sau de instanță nemulțumește una din părți nu este

de natură să constituie infracțiune și să atragă răspunderea penală a magistratului

ce a pronunțat-o.

În condițiile legii,

partea nemulțumită poate exercita căile de atac ordinare și, eventual

extraordinare.

De altfel,

legalitatea și temeinicia sentinței civile pronunțate de judecătorul T.C. a

fost verificată de instanța de control judiciar, cu ocazia soluționării căii de

atac a recursului exercitate de C.E., aspectele reclamate prin plângere și

reiterate cu ocazia audierii fiind invocate de către persoana vătămată și la

Tribunalul Suceava.

Prin urmare, în mod

corect instanța a menținut rezoluțiile procurorului prin respingerea plângerii

petentei.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte constată că, atât rezoluția procurorului,

cât și sentința instanței de fond sunt legale, motiv pentru care, în temeiul

disp. art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va

respinge recursul declarat de petenta C.E., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara C.E. împotriva Sentinței penale nr.

42 din 14 mai 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurenta

petiționară la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 septembrie 2010.