ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3955/2012

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din

18 mai 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.C. împotriva

ordonanțelor nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 și nr. 21/11/2/2012 din

data de 10 februarie 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

S-au reținut,

în esență, următoarele:

Prin ordonanța

nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., art. 38 și art. 45 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata

M.O., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prev. de art. 246 C. pen., întrucât în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură

să atragă răspunderea penală, precum și disjungerea cauzei față de B.G. - grefier,

precum și față de funcționarii din cadrul arhivei Judecătoriei Suceava, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev.

de art. 246 C. pen. și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului

de pe lângă Judecătoria Suceava.

Pentru a se dispune

astfel, s-au reținut următoarele:

Prin plângerea

penală formulată, D.C. a solicitat a se efectua cercetări față de judecătorul M.O.

și grefierul B.G., precum și față de funcționarii din cadrul arhivei Judecătoriei

Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., constând în aceea că aceștia și-au îndeplinit

în mod abuziv îndatoririle de serviciu, refuzând să îi primească o serie de înscrisuri

ori să dea curs solicitărilor formulate în dosarul civil nr. 10653/314/2009 al Judecătoriei

Suceava, aducându-i-se astfel atingere intereselor sale legale.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză, au rezultat următoarele:

La data de 09

decembrie 2009, D.C. a depus la Judecătoria Suceava o plângere contravențională,

înregistrată sub nr. 10653/314/2009, prin care a solicitat anularea procesului -

verbal de contravenție din 06 noiembrie 2009, întocmit de Inspectoratul Județean

de Jandarmi Suceava.

Dosarul civil

a fost repartizat spre soluționare judecătorului M.O., care, prin sentința civilă

nr. 296 din 25 ianuarie 2010, a respins excepția tardivității plângerii invocată

de intimatul Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava ca nefondată, a respins,

ca inadmisibilă, cererea de introducere în cauză a numiților M.A., T.C., T.M., P.C.

și Tribunalul Suceava și a respins plângerea împotriva procesului - verbal de contravenție,

formulată de petent, ca nefondată.

La termenul de

judecată din 22 ianuarie 2010, când a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, D.C.

a lipsit, procedura de citare cu acesta fiind legal îndeplinită, iar instanța a

apreciat ca fiind legală, pertinentă și concludentă proba cu înscrisuri, respectiv

a celor deja depuse la dosar de părți, pronunțarea fiind amânată pentru data de

25 ianuarie 2010.

Pentru a dispune

astfel, magistratul a apreciat că, potrivit dispozițiilor legale, plângerea contravențională

se soluționează în contradictoriu cu organul care a aplicat sancțiunea, doar acesta

putând avea calitatea de intimat, nu și celelalte persoane indicate de către petent.

Pe de altă parte, instanța a considerat că procesul - verbal de contravenție contestat

a fost întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, că vinovăția contestatorului

a fost dovedită, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu pericolul social

al faptei comise.

Fiind nemulțumit

de soluția pronunțată, D.C. a declarat recurs la Tribunalul Suceava, dosarul civil

nr. 10653/314/2009 având termen de judecată la 27 octombrie 2010.

Având în vedere

probele existente la dosar, s-a considerat că judecătorul M.O. nu a săvârșit nici

o faptă de natură să atragă răspunderea penală, nedovedindu-se că aceasta, cu știință,

nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos și, prin aceasta, a cauzat

vătămări intereselor legale ale persoanei vătămate.

Astfel, s-a stabilit

că magistratul a pronunțat hotărârea judecătorească după analizarea și verificarea

tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către părți, interpretarea probatoriului

administrat, cu consecința stabilirii unei anumite situații de fapt și a regulii

de drept aplicabile, constituind atribuția esențială a judecătorului.

Faptul că persoana

vătămată a depus la dosar o serie de înscrisuri după închiderea dezbaterilor și

acestea nu au fost luate în considerare la pronunțarea soluției nu este de natură

să constituie un abuz în serviciu și nici nu reprezintă o încălcare a vreunui drept

procesual al persoanei vătămate de către magistrat.

De altfel, legalitatea

și temeinicia hotărârii judecătorești urmează să fie verificată de către instanța

de control judiciar cu prilejul soluționării recursului declarat de D.C., instanța

fiind singura în măsură să înlăture eventualele erori strecurate la judecarea cauzei

în fond.

În ceea ce privește

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reclamată de către

persoana vătămată D.C. a fi săvârșită de B.G. - grefier în cadrul Judecătoriei Suceava,

precum și de funcționarii din cadrul arhivei aceleiași instanțe, s-a dispus disjungerea

cauzei și trimiterea spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Suceava.

Împotriva ordonanței

sus-menționate, petentul D.C. a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată,

prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 21/11/2/2012 din

data de 10 februarie 2012.

Verificând ordonanțele

nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 și nr. 21/11/2/2012 din data de 10

februarie 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, conform art.

278

1

alin. (7) C. proc. pen. pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că plângerea formulată de petentul

D.C. este nefondată.

Astfel, instanța

de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 296 din 25 ianuarie 2010, pronunțată

în Dosarul nr. 10653/314/2009 al Judecătoriei Suceava, soluționat de către intimata

M.O. în calitate de judecător, s-a respins excepția tardivității plângerii invocată

de intimatul Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava ca nefondată, s-a respins,

ca inadmisibilă, cererea de introducere în cauză a numiților M.A., T.C., T.M., P.C.

și Tribunalul Suceava și s-a respins plângerea formulată de petentul D.C. împotriva

procesului-verbal de contravenție din 06 noiembrie 2009 în contradictoriu cu intimatul

Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, ca nefondată.

Sub aspectul laturii

obiective, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. se săvârșește doar cu prilejul

efectuării unui act de serviciu la care funcționarul public era îndreptățit să procedeze,

elementul material constând într-o acțiune ori o inacțiune, în sensul că autorul

nu îndeplinește actul de serviciu atunci când trebuia să facă acest lucru ori, dimpotrivă,

îl realizează, dar într-un mod necorespunzător.

Urmarea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor îl reprezintă cauzarea unei vătămări

aduse intereselor unei persoane, iar raportul de cauzalitate presupune nu doar dovedirea

caracterului incorect al exercitării atribuțiilor de serviciu de către autor, dar

și relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit,

o vătămare a drepturilor unei persoane.

Sub aspectul laturii

subiective, instanța de fond a constatat că infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută

de art. 246 C. pen. constă în fapta funcționarului public care, cu intenție, efectuându-și

atribuțiile de serviciu în mod incorect, provoacă o vătămare intereselor legale

ale unei persoane fizice, forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune

fiind doar intenția, care poate fi directă sau indirectă.

Este evident,

deci, că forma de vinovăție a culpei este exclusă în cazul infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât termenul „cu știință",

folosit de către legiuitor implică faptul cunoașterii de către funcționarul public

a caracterului necorespunzător al exercitării atribuțiilor lui de serviciu și urmărirea

sau acceptarea ca, prin aceasta, să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale

unei persoane.

Or, din verificarea

ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, instanța de fond a constatat

că în cauză nu există indicii și elemente care să justifice existența infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.

pen. în sarcina intimatei M.O., întrucât nu s-a dovedit că aceasta, cu intenție,

nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos și prin aceasta ar fi

cauzat o vătămare intereselor legale ale petentului.

Astfel, din cercetările

efectuate în cauză, a rezultat că intimata M.O., în calitate de judecător, a dat

dovadă de rol activ în soluționarea dosarului civil nr. 10653/314/2009 al Judecătoriei

Suceava, exercitându-și în mod corespunzător atribuțiile ce decurg din exercitarea

funcției pe care o îndeplinește, legalitatea și temeinicia soluției pronunțate fiind

supuse controlului judiciar prin exercitarea căii de atac a recursului.

În mod corect

s-a reținut prin ordonanța nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Suceava inclusiv faptul că împrejurarea că petentul a

depus la dosar o serie de înscrisuri după închiderea dezbaterilor și acestea nu

au fost luate în considerare la pronunțarea soluției nu este de natură să constituie

un abuz în serviciu și nici nu reprezintă o încălcare a vreunui drept procesual

al persoanei vătămate de către magistrat, Curtea a apreciat că se impune și precizarea

că în cazul în care înscrisurile sus­menționate ar fi fost avute în vedere la soluționarea

cauzei, instanța ar fi încălcat principiile oralității, nemijlocirii și contradictorialității

ședinței de judecată, prevăzute de art. 289 C. proc. pen.

De asemenea, în

mod corect s-a reținut prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

nr. 21/11/2/2012 din data de 10 februarie 2012 și faptul că în conformitate cu disp.

art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor

și procurorilor, exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea

obligațiilor profesionale ale judecătorilor, în raport cu justițiabilii, exclude

punerea în discuție a soluțiilor pronunțate de judecători, care sunt supuse căilor

legale de atac.

Având în vedere

cele reținute, constatând că faptele reclamate nu există în materialitatea lor,

neexistând indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., instanța de fond a constatat

că în mod corect prin ordonanța nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata

M.O. - judecător, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

Prin urmare, și

ordonanța nr. 21/11/2/2012 din data de 10 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată

de petentul D.C. împotriva ordonanței nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, este legală și temeinică.

Împotriva sentinței

sus-menționate a declarat recurs petentul D.C.

Recursul declarat

de petiționar împotriva sentinței este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 287

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere

de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana

vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate

pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (7) și (8) din același cod, judecătorul, soluționând

plângerea, pronunță una dintre soluțiile prevăzute la lit. a), b), c) de la

alin. (8).

Conform prevederilor

art. 278

1

alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII

pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M.Of. nr. 714/26.10.2010 și intrată

în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă.

În cauză, hotărârea

recurată de petiționar a fost pronunțată la data de 18 mai 2011, ulterior intrării

în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului

împotriva acestor hotărâri.

În raport de considerentele

expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționar, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petentul D.C. împotriva sentinței penale nr. 66 din 18 mai

2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 29 noiembrie 2012.