ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 47/2013

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin cererea din 8 iulie 2011, astfel

cum a fost precizată ulterior, reclamanții G.L. și G.I.A., au chemat în

judecată pe pârâții B.M. și B.S.M.G., pentru a se pronunța o hotărâre

judecătorească care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a imobilului,

compus din teren și construcție, situat în comuna Ș.J, județul Ilfov,

identificate cadastrale.

În

motivare, au arătat că prin antecontractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 29 iulie 2010, au convenit cu pârâta, prin mandatar B.S.M.G.,

cumpărarea imobilului suscitat, cu prețul de 40.000 euro, din care au și achitat

un avans de 35.000 euro, urmând ca restul de 5.000 euro să fie plătiți la data

perfectării contractului de vânzare-cumpărare. Deși la data de 19 decembrie

2010 au achitat reclamanților și restul de preț, pârâții au refuzat încheierea

contractului în formă autentică.

Prin sentința civilă nr. 1337 de la 8 martie

2012 Judecătoria Buftea, investită cu soluționarea cauzei, și-a declinat competența

în favoarea Judecătoriei Roșiorii de Vede, județul Teleorman.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

că prezenta acțiune este una personală și nu reală, astfel încât competența nu este

dată de locul situării imobilului, ci de domiciliul părților în conformitate cu

prevederile art. 5 din C. proc. civ..

Judecătoria Roșiorii de Vede, prin sentința

civilă nr. 1750 din 27 iulie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele, reținând că domiciliul pârâtei B.M. este

în comuna S., satul T.V., județul Teleorman, astfel încât potrivit art. 5 și 9 din

C. proc. civ., competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Turnu Măgurele.

Prin sentința civilă nr. 1562 din 5

octombrie 2012, Judecătoria Turnu Măgurele, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat intervenit conflictul negativ

de competență și a trimis dosarul Curții de Apel București, pentru soluționarea

acestuia.

În

considerente, instanța a reținut că prin prezenta acțiune

se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare

autentic, iar scopul urmărit de reclamanți este acela de a dobândi dreptul de proprietate

asupra imobilului. Cum acesta este situat în comuna Ș.J., județul Ilfov, evident,

în baza art. 13 C. proc. civ., competența de soluționare revine Judecătoriei Buftea.

Prin sentința civilă nr. 89F din 19 octombrie

2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a stabilit competența de soluționare

a cauzei privind pe reclamanții G.L. și G.I.A. și pârâții B.M. și B.S.M.G., în favoarea

Judecătoriei Buftea.

S-a dispus înaintarea cauzei acestei instanțe

pentru soluționare.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea

a reținut următoarele:

Astfel, se constată că, în baza art. 13

alin. (1) din C. proc. civ., cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai

la instanța în circumscripția căruia se află imobilele.

Cererea precizată cu care a fost investită

instanța în prezenta cauză are drept obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești

care să țină loc de act autentic de vînzare-cumpărare, cu consecința transferului

dreptului de proprietate de la vânzător către cumpărător.

Evident, raportul juridic dedus judecății

este privitor la imobilul situat în comuna Ș.J., județul Ilfov, aflat în raza de

activitate a Judecătoriei Buftea, iar reclamanții urmăresc dobândirea unui drept

real de proprietate asupra acestuia.

Prin intermediul ei, îndeplinirea unei

obligații personale de a face, se obiectivează într-o obligație de a da, respectiv

de a transmite un drept real de proprietate, astfel încât, competența de soluționare

a cauzei revine instanței în raza căreia este situat imobilul.

Dispoziția procedurală din art. 13 C.

proc. civ., are un caracter imperativ, și instituie o normă de competență exclusivă,

excepțională, astfel încât prevederile art. 5 C. proc. civ., ce instituie o competență

generală în favoarea instanței domiciliului pârâtului, sunt înlăturate.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâții B.M. și B.S.M.G., criticând-o ca nelegală.

În

dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că cererea reclamanților

este o acțiune în pretenții întemeiată pe un antecontract de vânzare-cumpărare care

atrage competenta instanței la domiciliul debitorului.

Antecontractul nu reprezintă un contract

real astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 13 C. proc. civ..

Reclamanta, prin cererea inițiala formulată,

a solicitat: rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare din 29 iulie 2010

cu valoarea de 40.000 euro; obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 euro reprezentând

dublul arvunei plătite.

Cererea completatoare formulată la termenul

din 08 martie 2012 are tot aceleași 2 capete de cerere, în subsidiar, având însă

în principal cererea privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de

vânzare-cumpărare.

Recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Pentru unele categorii de pricini, legea

stabilește competența teritorială în favoarea unei anumite instanțe, fără a mai

exista posibilitatea pentru părți de a conveni ca litigiul să fie soluționat de

o altă instanță, ceea ce înseamnă că instanța determinată de lege are o competență

teritorială exclusivă așa cum este prevăzută de dispozițiile art 13 alin. (1) C.

proc. civ..

Această reglementare are în vedere numai

acțiunile (cererile) reale imobiliare, deoarece pentru cererile personale, C.

proc. civ. stabilește o competență teritorială relativă, fără a face vreo deosebire

după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil, iar art. 10

pct. 1 C. proc. civ. prevede o competență teritorială alternativă pentru cererile

personale imobiliare care izvorăsc dintr-un contract.

Întrucât

din promisiunea de vânzare-cumpărare a

unui imobil se naște numai obligația de a face, competența teritorială de soluționare

a acțiunii în constatare nu se stabilește potrivit art. 13, ci potrivit art. 10

pct. 1 sau art. 5 C. proc. civ..

Nu au caracter real, ci personal acțiunile

care au ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, sau rezolutiunea

unui antecontract privitor la un bun imobil, restituirea contravalorii achitate

sau/și plata sumelor datorate urmarea neexecutării obligațiilor asumate.

În

astfel de cauze, determinarea competenței teritoriale a instanței

se face în raport de dispozițiile art. 10 pct. 1 sau art. 5 C. proc. civ..

În

raport de domiciliul pârâtei și de natura litigiului în cauză,

competența aparține Judecătoriei Turnu-Măgurele.

Având în vedere aceste considerente, urmează

ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se admite recursul, a se casa

sentința și a se stabili competența în favoarea Judecătoriei Turnu-Măgurele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții B.M.

și B.S.M.G. împotriva sentinței civile nr. 89F din 19 octombrie 2012 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează

sentința atacată și stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Turnu Măgurele.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.