ÎCCJ, Decizia nr. 8/2013

Cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Acțiune personală. Competență teritorială alternativă. Instanța de la domiciliul pârâtului. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competență teritorială. Index alfabetic : hotărâre judecătorească care să țină loc de act de vânzare - cumpărare - acțiune personală - imobil - domiciliu - competență teritorială alternativă. C.proc.civ., art. 5, art. 10 pct. 1, art. 13 Notă : Ulterior pronunțării acestei hotărâri, prin decizia nr. 8/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, referitor la calificarea acțiunii, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil, ca fiind o acțiune personală imobiliară.

Nu au caracter real, ci personal acțiunile care au ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, sau rezoluțiunea unui antecontract privitor la un bun imobil, restituirea contravalorii achitate sau/și plata sumelor datorate urmarea neexecutării obligațiilor asumate. Pentru acțiunile personale, Codul de procedură civilă stabilește o competență teritorială relativă fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil. În astfel de cauze, determinarea competenței teritoriale a instanței, se face în raport de dispozițiile art.10 pct. 1 C.proc.civ. (care prevăd o competență teritorială alternativă pentru cererile personale imobiliare care izvorăsc dintr-un contract) sau art.5 C.proc.civ., respectiv în raport de domiciliul pârâtului și de natura litigiului.

Secția I civilă, decizia nr.47 din 16 ianuarie 2013 Prin cererea din 8 iulie 2011, reclamanții G.L. și G.I.A., au chemat în judecată pe pârâții B.M. și B.S.M.G., pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act de vânzare - cumpărare a imobilului, compus din teren și construcție, situat în comuna Ștefaneștii de Jos, județul Ilfov. În motivare, au arătat că prin antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat de BNP N., au convenit cu pârâta, prin mandatar B.S.M.G., cumpărarea imobilului, cu prețul de 40.000 euro, din care au și achitat un avans de 35000 euro, urmând ca restul de 5000 euro să fie plătiți la data perfectării contractului de vânzare - cumpărare. Deși la data de 19 decembrie 2010 au achitat reclamanților și restul de preț, pârâții au refuzat încheierea contractului în formă autentică.

Prin sentința civilă nr. 1337 de la 8 martie 2012, Judecătoria Buftea, investită cu soluționarea cauzei, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Roșiorii de Vede. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că acțiunea este una personală și nu reală, astfel încât competența nu este dată de locul situării imobilului, ci de domiciliul părților în conformitate cu prevederile art. 5 din C.proc.civ. Judecătoria Roșiorii de Vede, prin sentința civilă nr. 1750 din 27 iulie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele, reținând că domiciliul pârâtei B.M. este în comuna Salcia, județul Teleorman, astfel încât potrivit art. 5 și 9 C.proc.civ., competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Turnu Măgurele.

Prin sentința civilă nr. 1562 din 5 octombrie 2012, Judecătoria Turnu Măgurele a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Curții de Apel București, pentru soluționarea acestuia. În considerente, instanța a reținut că prin acțiune se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare - cumpărare autentic, iar scopul urmărit de reclamanți este acela de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului. Cum acesta este situat în comuna Ștefaneștii de Jos, județul Ilfov, în baza art. 13 C.proc.civ., competența de soluționare revine Judecătoriei Buftea.

Prin sentința civilă nr. 89F din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buftea, reținând următoarele: Astfel, se constată că, în baza art. 13 alin. (1) C.proc.civ., cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la instanța în circumscripția căruia se află imobilele. Cererea precizată cu care a fost investită instanța, are drept obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vindere - cumpărare, cu consecința transferului dreptului de proprietate de la vânzător către cumpărător. Evident, raportul juridic dedus judecății este privitor la imobilul situat în comuna Ștefaneștii de Jos, județul Ilfov, aflat în raza de activitate a Judecătoriei Buftea, iar reclamanții urmăresc dobândirea unui drept real de proprietate asupra acestuia.

Prin intermediul ei, îndeplinirea unei obligații personale de a face, se obiectivează într-o obligație de a da, respectiv de a transmite un drept real de proprietate, astfel încât, competența de soluționare a cauzei revine instanței în raza căreia este situat imobilul. Dispoziția procedurală din art. 13 C.proc.civ., are un caracter imperativ și instituie o normă de competență exclusivă, excepțională, astfel încât prevederile art. 5 C.proc.civ., ce instituie o competență generală în favoarea instanței domiciliului pârâtului, sunt înlăturate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâții. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a invocat că cererea reclamanților este o acțiune în pretenții întemeiată pe un antecontract de vânzare-cumpărare care atrage competenta instanței la domiciliul debitorului.

Antecontractul nu reprezintă un contract real astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 13 C.proc.civ. Reclamanta, prin cererea inițială formulată, a solicitat: rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare din 29.07.2010 cu valoarea de 40.000 euro și obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 euro reprezentând dublul arvunei plătite. Cererea completatoare formulată la termenul din 08.03.2012 are tot aceleași 2 capete de cerere, în subsidiar, având însă în principal cererea privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Pentru unele categorii de pricini, legea stabilește competența teritorială în favoarea unei anumite instanțe, fără a mai exista posibilitatea pentru părți de a conveni ca litigiul să fie soluționat de o altă instanță, ceea ce înseamnă că instanța determinată de lege are o competență teritorială exclusivă așa cum este prevăzută de dispozițiile art. 13 alin.(1) C.proc.civ. Această reglementare are în vedere numai acțiunile (cererile) reale imobiliare, deoarece pentru cererile personale, Codul de procedură civilă stabilește o competență teritorială relativă fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil, iar art. 10 pct. 1 C.proc.civ.

prevede o competență teritorială alternativă pentru cererile personale imobiliare care izvorăsc dintr-un contract. Întrucât din promisiunea de vânzare-cumpărare a unui imobil se naște numai obligația de a face, competența teritorială de soluționare a acțiunii în constatare nu se stabilește potrivit art. 13, ci potrivit art. 10 pct.1 sau art.5 C.proc.civ. Nu au caracter real, ci personal acțiunile care au ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, sau rezoluțiunea unui antecontract privitor la un bun imobil, restituirea contravalorii achitate sau/și plata sumelor datorate urmarea neexecutării obligațiilor asumate. În astfel de cauze, determinarea competenței teritoriale a instanței se face în raport de dispozițiile art.10 pct. 1 sau art.5 C.proc.civ.

În raport de domiciliul pârâtei și de natura litigiului în cauză, competența aparține Judecătoriei Turnu-Măgurele. Având în vedere aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 C.proc.civ., a fost admis recursul, a fost casată sentința și a fost stabilită competența în favoarea Judecătoriei Turnu-Măgurele.