ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 843/2015

După deliberare, asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecata înregistrata la data de 23 februarie 2012 la Judecătoria Răcari

reclamanta M.M. a chemat în judecată pe

pârâții C.V., C.O., C.M., C.Ș. și C.A., solicitând instanței să pronunțe o

hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața

de 3.258 mp teren situat în comuna Tărtășești, sat. Bâldana, județ Dâmbovița.

Prin sentința

civilă nr. 1120 din 16 octombrie 2013 Judecătoria Răcari a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut că niciunui dintre pârâți nu are domiciliul în raza

teritorială a Judecătoriei Răcari, iar prin Decizia nr. 8/2013 pronunțată în

recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că

o astfel de acțiune are caracterul unei acțiuni personale imobiliare,

competența teritorială de soluționare aparținând instanței în a cărei

circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

S-a reținut ca

instanța competentă este cea de la locul încheierii contractului, respectiv ante-contractul

autentificat din 2010 la B.N.P., E.F., din Tulcea.

Prin sentința nr.

48 din 24 ianuarie 2015 Judecătoria Tulcea

a declinat competența în favoarea Judecătoriei Răcari și,

constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Pentru a se

pronunța astfel instanța a reținut că, într-adevăr, astfel cum s-a statuat și

prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 8/2013, acțiunea prin

care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de

act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni

personale imobiliare, iar competența teritorială de soluționare se determină în

condițiile art. 5, 7 și, respectiv, art. 10 pct. 1 C. proc. civ. în vigoare la

data înregistrării cererii.

Aceasta este

însă o competență teritorială de ordine privată, care, potrivit art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ. din 1865 „poate fi invocată doar de către pârât prin

întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima

zi. de înfățișare".

S-a mai

reținut că în prezenta cauză excepția necompetenței teritoriale a fost invocată

din oficiu, la al zecelea termen de judecată, în condițiile în care în tot

cursul procesului, niciuna din părți nu a pus în discuție competența

teritorială a Judecătoriei Răcari.

În aceste

condiții, în mod eronat Judecătoria Răcari a invocat din oficiu excepția

necompetentei teritoriale, atât prin prisma faptului că prevederile art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ. din 1865 nu dau acest drept judecătorului, fiind o

necompetență de ordine privată, dar și raportat la momentul procesual la care

s-a invocat, fiind cu mult după prima zi de înfățișare.

Neinvocarea

excepției necompetenței teritoriale la prima zi de înfățișare, face ca norma de

competenta să devină absolută pentru instanța inițial investită, aceasta fiind

legată de investirea reclamantei și fără a mai avea posibilitatea de a o

înlătura.

În

condițiile în care reclamanta a înțeles să introducă acțiunea la Judecătoria

Răcari, după criteriul locului situării terenului ce a făcut obiectul

antecontractuîui, instanța nu mai putea reveni asupra competenței pe care chiar

și-a stabilit-o prin încheierea din data de 6 martie 2013, întrucât prin

introducerea acțiunii s-a fixat competența Judecătoriei Răcari, competență ce

ar fi putut fi contestata numai de către pârât prin întâmpinare, cei mai târziu

la prima zi de înfățișare.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului

negativ de competență ivit între cele două instanțe, urmează

a

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râcari

pentru considerentele ce succed;

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 februarie 2012 la

Judecătoria Râcari reclamanta M.M., domiciliată în Tulcea, județul Tulcea și

domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet de avocat

D.C.E., cu sediul în sector 4 a chemat în judecată pe pârâții C.V., C.O., C.M.,

C.Ș. toți cu domiciliul în București, sector 4 și C.A., domiciliat în

București, sector 3, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină cont

de act autentic de vânzare-cumpăra re pentru suprafața de 3.258 mp teren situat

în comuna Tărtășești, sat. Bâldana, județ Dâmbovița.

Prin

Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind

examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la

caracterul acțiunii în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc

de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil și stabilirea competenței

teritoriale în judecarea acestei acțiuni, a fost admis recursul în interesul

legii și s-a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei

hotărâri judecătorești care să țină. loc de act autentic de vânzare-cumpărare a

unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare.

În speță

instanța a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale, imobiliare.

Din această

perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 raportate la cele ale

art. 10 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă în soluționarea

prezentei cauze, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care

reclamanta a avut posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul

pârâților sau instanța locului imobilului, competența teritorială fiind

relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în

principiu, caracter dispozitiv.

În speță,

având în vedere natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse

judecații, aceasta fiind o acțiune personală imobiliară, competența în

soluționarea acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun

înscrise în art. 5 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în

judecată se introduce la instanța unde domiciliază pârâtul, normă ce are

caracter relativ, fiind de ordine privată.

Fiind vorba

însă despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi

invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârâți prin

întâmpinare, conform art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ., în caz

contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a

decăderii pârâților din dreptul de a invoca o excepție relativa.

Prin

urmare, nu are nicio relevanță în speță împrejurarea că instanța sesizată cu

cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Răcari, nu era cea de la

domiciliul pârâților, deoarece atât timp cât pârâții, singuri puteau invoca

excepția de necompetență teritorială relativă nu au invocat-o, Judecătoria

Răcari a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a

invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,

competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei

Răcari.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 20 martie 2015.