ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 843/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecata înregistrata la data de 23 februarie 2012 la Judecătoria Răcari reclamanta M.M. a chemat în judecată pe pârâții C.V., C.O., C.M., C.Ș. și C.A., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 3.258 mp teren situat în comuna Tărtășești, sat. Bâldana, județ Dâmbovița. Prin sentința civilă nr. 1120 din 16 octombrie 2013 Judecătoria Răcari a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că niciunui dintre pârâți nu are domiciliul în raza teritorială a Judecătoriei Răcari, iar prin Decizia nr. 8/2013 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că o astfel de acțiune are caracterul unei acțiuni personale imobiliare, competența teritorială de soluționare aparținând instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul. S-a reținut ca instanța competentă este cea de la locul încheierii contractului, respectiv ante-contractul autentificat din 2010 la B.N.P., E.F., din Tulcea. Prin sentința nr. 48 din 24 ianuarie 2015 Judecătoria Tulcea a declinat competența în favoarea Judecătoriei Răcari și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că, într-adevăr, astfel cum s-a statuat și prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 8/2013, acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare, iar competența teritorială de soluționare se determină în condițiile art. 5, 7 și, respectiv, art. 10 pct. 1 C. proc. civ. în vigoare la data înregistrării cererii. Aceasta este însă o competență teritorială de ordine privată, care, potrivit art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 „poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi.

de înfățișare". S-a mai reținut că în prezenta cauză excepția necompetenței teritoriale a fost invocată din oficiu, la al zecelea termen de judecată, în condițiile în care în tot cursul procesului, niciuna din părți nu a pus în discuție competența teritorială a Judecătoriei Răcari. În aceste condiții, în mod eronat Judecătoria Răcari a invocat din oficiu excepția necompetentei teritoriale, atât prin prisma faptului că prevederile art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 nu dau acest drept judecătorului, fiind o necompetență de ordine privată, dar și raportat la momentul procesual la care s-a invocat, fiind cu mult după prima zi de înfățișare. Neinvocarea excepției necompetenței teritoriale la prima zi de înfățișare, face ca norma de competenta să devină absolută pentru instanța inițial investită, aceasta fiind legată de investirea reclamantei și fără a mai avea posibilitatea de a o înlătura.

În condițiile în care reclamanta a înțeles să introducă acțiunea la Judecătoria Răcari, după criteriul locului situării terenului ce a făcut obiectul antecontractuîui, instanța nu mai putea reveni asupra competenței pe care chiar și-a stabilit-o prin încheierea din data de 6 martie 2013, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat competența Judecătoriei Răcari, competență ce ar fi putut fi contestata numai de către pârât prin întâmpinare, cei mai târziu la prima zi de înfățișare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râcari pentru considerentele ce succed; Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 februarie 2012 la Judecătoria Râcari reclamanta M.M., domiciliată în Tulcea, județul Tulcea și domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet de avocat D.C.E., cu sediul în sector 4 a chemat în judecată pe pârâții C.V., C.O., C.M., C.Ș. toți cu domiciliul în București, sector 4 și C.A., domiciliat în București, sector 3, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină cont de act autentic de vânzare-cumpăra re pentru suprafața de 3.258 mp teren situat în comuna Tărtășești, sat.

Bâldana, județ Dâmbovița. Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la caracterul acțiunii în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil și stabilirea competenței teritoriale în judecarea acestei acțiuni, a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină. loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare.

În speță instanța a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale, imobiliare. Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 raportate la cele ale art. 10 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă în soluționarea prezentei cauze, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamanta a avut posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul pârâților sau instanța locului imobilului, competența teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv. În speță, având în vedere natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse judecații, aceasta fiind o acțiune personală imobiliară, competența în soluționarea acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun înscrise în art. 5 C. proc.

civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, fiind de ordine privată. Fiind vorba însă despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârâți prin întâmpinare, conform art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâților din dreptul de a invoca o excepție relativa.

Prin urmare, nu are nicio relevanță în speță împrejurarea că instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Răcari, nu era cea de la domiciliul pârâților, deoarece atât timp cât pârâții, singuri puteau invoca excepția de necompetență teritorială relativă nu au invocat-o, Judecătoria Răcari a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2015.