ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3029/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3029/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede sub nr. 1202 din 21 mai 2008, reclamanții M.M., M.A.S., M.O.T., M.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman - Biroul de Carte Funciară Alexandria, Instituția Primarului comuna Peretu, Consiliul Local al Comunei Peretu, Biroul Notarului Public R.A., D.P. și D.L.(E.) anularea Hotărârii nr. 54 din 31 octombrie 2007 adoptată de către Consiliul Local al comunei Peretu, Județul Teleorman; anularea încheierii nr. 135 din 09 ianuarie 2008 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman - Biroul de Carte Funciară Alexandria; anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 299 din 25 februarie 2008 de către Biroul Notarului Public R.A.; anularea încheierii nr. 2454 din 25 februarie 2008 întocmită de către O.C.P.I.
Teleorman; radierea înscrierii acestui contract în cartea funciară. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pârâtul Consiliul Local Peretu a adoptat Hotărârea nr. 54 din 31 octombrie 2007 preluând în proprietatea publică a comunei Peretu o suprafață de 2639 mp, din care aproximativ 200 mp constituie proprietatea acestora conform contractelor de vânzare-cumpărare. Se mai arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 299 din 25 februarie 2008, pârâta Instituția Primarului Comunei Peretu și Consiliul Local al Comunei Peretu au vândut pârâților D.P. și D.L. suprafața de 2639 mp, fiind astfel încălcat dreptul de proprietate al reclamanților. La data de 10 iulie 2008, reclamanții au formulat cerere modificatoare a acțiunii principale în sensul că solicită constatarea nulității absolute totale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 299 din 25 februarie 2008 la B.N.P.
R.A., menținând celelalte capete ale acțiunii principale. La data de 1 septembrie 2008, reclamanții au formulat cerere completatoare a acțiunii, solicitând anularea autorizației de construire eliberată de Primarul Comunei Peretu, obligarea pârâților D.P. și D.E. să-și demoleze construcțiile definitive amplasate pe terenul proprietatea acestora, precum și plata sumei de 50 RON/zi reprezentând daune cominatorii de la rămânerea definitivă a hotărârii. Prin sentința nr. 1194 din 4 septembrie 2008, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.
Prin sentința nr. 3157 din 23 decembrie 2008, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, a disjuns judecarea capetelor de cerere privind anularea încheierii nr. 135 din 09 ianuarie 2008 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman - Biroul de Carte Funciară Alexandria; constatarea nulității absolute contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 299 din 25 februarie 2008 de către Biroul Notarului Public R.A.; anularea încheierii nr. 2454 din 25 februarie 2008 întocmită de către O.C.P.I. Teleorman; radierea înscrierii acestui contract în cartea funciară; obligarea pârâților D.P. și D.E.
să-și demoleze construcțiile definitive amplasate pe terenul proprietatea acestora, precum și plata sumei de 50 RON/zi reprezentând daune cominatorii de la rămânerea definitivă a hotărârii; a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Teleorman în soluționarea capetelor de cerere menționate; a declinat competența de soluționare, în privința acestor capete de cerere, în favoarea Judecătoriei Roșiorii de Vede; a constatat ivit conflictul negativ de competență, înaintând dosarul la Curtea de Apel București, și a fixat termen de judecată pentru celelalte capete de cerere la 13 ianuarie 2009. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că anularea încheierilor emise de Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, constatarea nulității absolute a unui act de vânzare-cumpărare, radierea, înscrierea în cartea funciară, ridicarea construcțiilor sub sancțiunea obligării la plata de daune cominatorii, sunt cereri de competența instanței civile, neputând fi soluționate în procedura prevăzută de legea contenciosului administrativ.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 11/CC din 27 ianuarie 2009, a stabilit competența de soluționare a capetelor de cerere disjunse în cauza privind pe reclamanții M.M., M.A.S., M.O.T., M.E., în favoarea Judecătoriei Roșiorii de Vede. Împotriva sentinței menționate au declarat, în termen legal, recurs reclamanții M.M., M.A.S., M.O.T., M.E., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că în speța de față sunt incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ., conform cărora : „Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală". Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că în mod legal a reținut Tribunalul Teleorman că în cauza de fată nu sunt incidente dispozițiile art. 17 C. proc.
civ., în raport de obiectul capetelor de cerere disjunse, competența de soluționare a acestora revenind Judecătoriei Roșiorii de Vede. Anularea încheierilor emise de Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, constatarea nulității absolute a unui act de vânzare-cumpărare, radierea, înscrierea în cartea funciară, ridicarea construcțiilor sub sancțiunea obligării la plata de daune cominatorii sunt cereri de competența instanței civile, neputând fi soluționate în procedura prevăzută de legea contenciosului administrativ. Referitor la cererea de anulare a încheierilor emise de Biroul de Carte Funciară, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 Legea Cadastrului și Publicității Imobiliare, republicată, prevede că „plângerea împotriva încheierii de înscriere sau de respingere se înaintează judecătoriei în a cărei rază teritorială se află imobilul", celelalte cereri anterior menționate fiind de competența instanței de drept comun.
Susținerea recurenților-reclamanți cum că în speța de fată ar opera o prorogare de competență potrivit art. 17 C. proc. civ., fiind cereri accesorii cererii de anulare a Hotărârii nr. 54 din 31 octombrie 2007 emisă de Consiliul Local al Comunei Peretu, nu poate fi reținută, întrucât prorogarea de competență nu poate avea loc în cazul în care s-ar nesocoti norme de competență materială. O eventuală înrâurire a soluției pronunțate în cererea de anulare a hotărârii emisă de Consiliul Local Peretu asupra hotărârii ce urmează a se da în privința cererilor pentru care s-a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Teleorman, nu constituie prin ea însăși un motiv de prorogare de competență.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de M.M., M.A.S., M.O.T., M.E. împotriva sentinței nr. 11/CC din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.