Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2008
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7382/2008

HOTĂRÂRE
25.11.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7382/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Primarul Municipiului Alexandria prin dispoziția nr. 1293 din 22 iunie 2007 a respins cererea petentei B.E. având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru suprafața de 510 mp teren situat în Municipiul Alexandria, cu motivarea că nu s-a făcut dovada preluării de către stat a imobilului. Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1606 din 29 octombrie 2007 a admis contestația petentei B.E., a anulat dispoziția nr. 1293 din 22 iunie 2007 emisă de Primarul Municipiului Alexandria și a dispus acordarea de reparații bănești prin echivalent pentru imobilul în litigiu în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 201 din 13 martie 2008 a respins apelul declarat de Primăria Municipiului Alexandria împotriva sentinței civile nr. 1606 din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Teleorman, secția civilă. Instanțele au reținut că prin act de donație petenta a dobândit în proprietate terenul în suprafață de 510 mp situat în Alexandria, pe care se află blocuri de locuințe. S-a considerat că petenta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 10/2001 precum și că sarcina de a proba preluarea bunului de către stat revine Primarului Municipiului Alexandria. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 201 din 13 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs Primăria Municipiului Alexandria, a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., și a susținut, în esență că sarcina de a proba că terenul în litigiu a fost preluat abuziv și este deținut de stat revine petentei conform art. 3 lit. a) și art. 23 din Legea nr. 10/2001. Curtea va admite recursul ca fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, modificată și completată, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz, prin echivalent persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Conform art. 23 alin. (1) din același act normativ obligația de a se pronunța prin decizie/dispoziție motivată notificarea revine unității deținătoare. În speță, din copia actului de donație (fila 5 dosar de fond) rezultă că petenta E.P.S.

(căsătorită B.) a dobândit jumătate din locul de casă cu casă, lung de 60 metri și lat de 17 metri situat în orașul Alexandria, cu vecinătățile indicate. Din înscrisul depus la fila 32 dosar, întocmit de petenta B.I.E. rezultă că aceasta „a cedat” nepotului său P.P.M. proprietatea sa, situată în orașul Alexandria, mai puțin suprafața de 510 mp în litigiu pe care se află blocuri de locuințe. În absența unui înscris care să probeze preluarea imobilului de către stat, potrivit art. 1169 C. civ. revine petentei sarcina de a proba că municipiul Alexandria are calitatea de „unitate deținătoare”. Este necesar să se pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize tehnice pentru a se individualiza, în funcție de vecinătățile din actul de donație, imobilul în litigiu, în limita cotei de proprietate a petentei (½) și a se stabili afectațiunea terenului în litigiu.

Față de considerentele menționate, Curtea va admite recursul, va casa decizia curții de apel și sentința tribunalului și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alexandria. Casează decizia nr. 201 din 13 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și sentința nr. 1606 din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Teleorman, secția civilă. Trimite cauza spre soluționare Tribunalului Teleorman. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5162/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin plângerile înregistrate pe rolul Tribunalului Teleorman la 10 decembrie 2007, reclamanții V.O. și M.M. au solicitat anularea Dispozițiil
ÎCCJ 2009-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 714/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1 din 7 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC P
ÎCCJ 2007-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5015/2007
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele: Tribunalul Teleorman prin sentința civilă nr. 1227 din 16 octombrie 2006 a respins ca nefondată plângerea înregistrată de petenta M.M. pe
ÎCCJ 2004-12-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7156/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 151 din 10 martie 2003 a Tribunalului Teleorman a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei V.O. împotriva pârâtului Consil
ÎCCJ 2010-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5968/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la 27 octombrie 2008, reclamanta Primăria Municipiului Alexandria a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P.G.P. SRL constatarea nuli
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă