ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5162/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin plângerile înregistrate pe rolul Tribunalului Teleorman la 10 decembrie 2007, reclamanții V.O. și M.M. au solicitat anularea Dispozițiilor nr. 2444 din 5 noiembrie 2007 și nr. 2445 din 5 decembrie 2007 emise de pârâtul Primarul Municipiului Alexandria, de respingere a cererilor privind restituirea în natură a unor terenuri în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin Sentința civilă nr. 13 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul Teleorman a admis plângerile și a anulat dispozițiile atacate, acordându-se petiționarilor măsuri reparatorii prin echivalent conform Procesului-verbal de negociere din 17 septembrie 2008 și Hotărârii nr. 129 din 9 octombrie 2007 a Consiliului Local Alexandria.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile, care au arătat că, ulterior pronunțării sentinței, s-a întocmit un proces-verbal prin care s-a anulat Procesul-verbal de negociere din 17 septembrie 2008. Prin Decizia civilă nr. 307 A din 14 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelurile, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare. Prin Sentința civilă nr. 182 din 26 octombrie 2009, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis plângerile formulate de petiționarii V.O. și M.M.

împotriva Dispozițiilor nr. 2444 și 2445 din 5 noiembrie 2007 emise de intimatul Primarul Municipiului Alexandria, județul Teleorman; a anulat dispozițiile atacate și a acordat petiționarilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenurile preluate abuziv, și anume, teren în compensare în suprafață de 750 mp pe amplasamentul situat în municipiul Alexandria pe DJ 504 și 340 mp pe strada D., conform Procesului-verbal de negociere din 11 martie 2009 și H.C.L. nr. 75 din 17 octombrie 2008 cu planul anexat acesteia. Pentru diferența de 197,68 mp teren preluat fără titlu de la petiționari și autorii acestora s-a stabilit că se vor acorda despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cele două dispoziții atacate, Primarul Municipiului Alexandria a respins cererile reclamanților pentru restituirea în natură a suprafețelor de 218 mp teren și, respectiv, 1070 mp și a propus despăgubiri bănești în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivarea că restituirea în natură nu mai este posibilă întrucât pe terenurile în litigiu s-au construit blocuri de locuințe, școli și alei de acces. Pe terenul ce face obiectul primei dispoziții, în suprafață de 218 mp, situat pe strada L. și str. C., s-au construit blocurile D1 și D2, precum și alei de acces, iar pe terenul ce face obiectul celei de-a doua dispoziții, situat pe strada M.K.

s-a construit Liceul „M.S.". Primarul a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la reparații a petiționarilor și a stabilit că terenurile au aparținut autorilor acestora, fiind în parte expropriate și în parte preluate abuziv, fără niciun titlu, de către stat. La rândul lor, reclamanții au acceptat punctul de vedere al primarului, în sensul că imobilele nu mai pot fi restituite în natură și au cerut în compensare alte imobile echivalente. Cu privire la posibilitatea acordării unor terenuri prin echivalent, la 17 septembrie 2008 părțile au negociat și au încheiat un proces-verbal prin care se atribuia petiționarilor 1090,15 mp teren pe amplasamentul situat în municipiul Alexandria DJ 504, de acest proces-verbal ținându-se seama la pronunțarea Sentinței civile nr. 13 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului Teleorman.

Ulterior, părțile au purtat o altă negociere concretizată în Procesul-verbal de negociere din 11 martie 2009, ce a fost avut în vedere la pronunțarea Deciziei civile nr. 307 A din 14 mai 2009 a Curții de Apel București. Conform acestui proces-verbal, se propune acordarea petenților - teren în compensare astfel: 750 mp pe amplasamentul situat în Alexandria pe DJ 504 și 390 mp situat pe strada D., conform H.C.L. nr. 75 din 17 octombrie 2008 și se prevede că pentru diferența de teren, notificatorul va solicita despăgubiri conform prevederilor legale. Din actele de proprietate depuse rezultă că suprafața totală expropriată sau preluată abuziv de la cei doi reclamanți a fost de 1287,68 mp.

Cum din această suprafață celor doi reclamanți li s-a propus acordarea a două terenuri având o suprafață totală de 1090 mp, rezultă că a mai rămas o diferență neacoperită de 197,68 mp, pentru această din urmă suprafață, conform procesului-verbal de negociere, urmând a se acorda despăgubiri. Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta V.O. Prin Încheierea din 1 iunie 2010, instanța de apel a dispus suspendarea judecării cauzei, conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., întrucât niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii. Din oficiu, Curtea a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea excepției de perimare, părțile fiind legal citate pentru termenul din 13 septembrie 2011. Prin Decizia civilă nr. 704/A din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a constatat perimat apelul reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că judecata cauzei a fost suspendată la data de 1 iunie 2010 în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ. și a rămas în nelucrare de la acea dată o perioadă mai mare de un an, sancțiunea incidentă fiind perimarea. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.O., arătând că, prin soluția pronunțată, instanța de apel a procedat la o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale din materia perimării, în sensul că părțile nu au solicitat suspendarea judecării cauzei, iar recurenta-reclamantă nu a fost legal citată, pentru a avea cunoștință de termenul de judecată acordat, fiind citată la domiciliul fratelui său, M.M.

În atare situație, termenul de perimare nu a început să curgă, impunându-se admiterea prezentei căi de atac și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente: Prin Încheierea de ședință din 1 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a dispus suspendarea judecării apelului declarat de reclamanta V.O. împotriva Sentinței civile nr. 182 din 26 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa nejustificată a părților la termenul de judecată acordat. Ulterior suspendării judecării cauzei, prin cererile formulate la data de 19 iulie 2011 și, respectiv, 8 august 2011, reclamanta a depus înscrisuri la dosarul cauzei și a solicitat judecata în lipsă, fără a solicita repunerea pe rol a cauzei.

Reclamanta a fost citată, pe tot parcursul soluționării cauzei în apel, inclusiv pentru termenul de discutare a excepției de perimare, la adresele expres indicate de aceasta, respectiv, în municipiul Alexandria, str. L. nr. x, bl. y, sc. A, ap. 24, județ Teleorman și municipiul Alexandria, str. L. nr. x, bl. y, sc. A, ap. 17, județ Teleorman, procedura de citare fiind astfel legal îndeplinită. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an". Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data când a intervenit suspendarea judecării cauzei și până la data soluționării apelului, niciuna din părți nu a întrerupt cursul judecății, lăsând în nelucrare recursul, astfel încât în mod corect instanța de apel a constatat incidența sancțiunii procedurale a perimării.

Nu se pot reține susținerile recurentei-reclamante în sensul că nu a solicitat suspendarea judecării cauzei ori că nu a fost legal citată, întrucât ulterior suspendării judecării dispuse prin Încheierea de ședință din 1 iunie 2010, cu prilejul depunerii de înscrisuri la dosarul cauzei, aceasta a solicitat în mod expres judecata în lipsă (cererea înregistrată la 19 iulie 2011 și cererea înregistrată la 8 august 2011), iar procedura de citare a fost legal îndeplinită, conform adreselor indicate de aceasta instanței. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții V.O. și M.M. împotriva Deciziei nr. 704 A din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ