ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5162/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin plângerile înregistrate pe rolul

Tribunalului Teleorman la 10 decembrie 2007, reclamanții V.O. și M.M. au

solicitat anularea Dispozițiilor nr. 2444 din 5 noiembrie 2007 și nr. 2445 din

5 decembrie 2007 emise de pârâtul Primarul Municipiului Alexandria, de

respingere a cererilor privind restituirea în natură a unor terenuri în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă nr. 13 din 26 ianuarie

2009, Tribunalul Teleorman a admis plângerile și a anulat dispozițiile atacate,

acordându-se petiționarilor măsuri reparatorii prin echivalent conform

Procesului-verbal de negociere din 17 septembrie 2008 și Hotărârii nr. 129 din

9 octombrie 2007 a Consiliului Local Alexandria.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

părțile, care au arătat că, ulterior pronunțării sentinței, s-a întocmit un

proces-verbal prin care s-a anulat Procesul-verbal de negociere din 17

septembrie 2008.

Prin Decizia civilă nr. 307 A din 14 mai

2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelurile, a

desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare.

Prin Sentința civilă nr. 182 din 26 octombrie

2009, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis plângerile formulate de

petiționarii V.O. și M.M. împotriva Dispozițiilor nr. 2444 și 2445 din 5

noiembrie 2007 emise de intimatul Primarul Municipiului Alexandria, județul

Teleorman; a anulat dispozițiile atacate și a acordat petiționarilor măsuri

reparatorii prin echivalent pentru terenurile preluate abuziv, și anume, teren

în compensare în suprafață de 750 mp pe amplasamentul situat în municipiul

Alexandria pe DJ 504 și 340 mp pe strada D., conform Procesului-verbal de

negociere din 11 martie 2009 și H.C.L. nr. 75 din 17 octombrie 2008 cu planul

anexat acesteia.

Pentru diferența de 197,68 mp teren preluat

fără titlu de la petiționari și autorii acestora s-a stabilit că se vor acorda

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că, prin cele două dispoziții atacate, Primarul Municipiului

Alexandria a respins cererile reclamanților pentru restituirea în natură a

suprafețelor de 218 mp teren și, respectiv, 1070 mp și a propus despăgubiri

bănești în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivarea că

restituirea în natură nu mai este posibilă întrucât pe terenurile în litigiu

s-au construit blocuri de locuințe, școli și alei de acces.

Pe terenul ce face obiectul primei

dispoziții, în suprafață de 218 mp, situat pe strada L. și str. C., s-au

construit blocurile D1 și D2, precum și alei de acces, iar pe terenul ce face

obiectul celei de-a doua dispoziții, situat pe strada M.K. s-a construit Liceul

„M.S.".

Primarul a recunoscut calitatea de persoană

îndreptățită la reparații a petiționarilor și a stabilit că terenurile au

aparținut autorilor acestora, fiind în parte expropriate și în parte preluate

abuziv, fără niciun titlu, de către stat.

La rândul lor, reclamanții au acceptat

punctul de vedere al primarului, în sensul că imobilele nu mai pot fi

restituite în natură și au cerut în compensare alte imobile echivalente.

Cu privire la posibilitatea acordării unor

terenuri prin echivalent, la 17 septembrie 2008 părțile au negociat și au

încheiat un proces-verbal prin care se atribuia petiționarilor 1090,15 mp teren

pe amplasamentul situat în municipiul Alexandria DJ 504, de acest proces-verbal

ținându-se seama la pronunțarea Sentinței civile nr. 13 din 26 ianuarie 2009 a

Tribunalului Teleorman.

Ulterior, părțile au purtat o altă negociere

concretizată în Procesul-verbal de negociere din 11 martie 2009, ce a fost avut

în vedere la pronunțarea Deciziei civile nr. 307 A din 14 mai 2009 a Curții de

Apel București.

Conform acestui proces-verbal, se propune

acordarea petenților - teren în compensare astfel: 750 mp pe amplasamentul situat

în Alexandria pe DJ 504 și 390 mp situat pe strada D., conform H.C.L. nr. 75

din 17 octombrie 2008 și se prevede că pentru diferența de teren, notificatorul

va solicita despăgubiri conform prevederilor legale.

Din actele de proprietate depuse rezultă că

suprafața totală expropriată sau preluată abuziv de la cei doi reclamanți a

fost de 1287,68 mp.

Cum din această suprafață celor doi

reclamanți li s-a propus acordarea a două terenuri având o suprafață totală de

1090 mp, rezultă că a mai rămas o diferență neacoperită de 197,68 mp, pentru

această din urmă suprafață, conform procesului-verbal de negociere, urmând a se

acorda despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

petenta V.O.

Prin Încheierea din 1 iunie 2010, instanța de

apel a dispus suspendarea judecării cauzei, conform dispozițiilor art. 242 pct.

2 C. proc. civ., întrucât niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea

pricinii.

Din oficiu, Curtea a dispus repunerea pe rol

a cauzei pentru discutarea excepției de perimare, părțile fiind legal citate

pentru termenul din 13 septembrie 2011.

Prin Decizia civilă nr. 704/A din 13

septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a constatat

perimat apelul reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel

a reținut că judecata cauzei a fost suspendată la data de 1 iunie 2010 în baza

dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ. și a rămas în nelucrare de la acea

dată o perioadă mai mare de un an, sancțiunea incidentă fiind perimarea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta V.O., arătând că, prin soluția pronunțată, instanța de apel a

procedat la o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale din

materia perimării, în sensul că părțile nu au solicitat suspendarea judecării

cauzei, iar recurenta-reclamantă nu a fost legal citată, pentru a avea

cunoștință de termenul de judecată acordat, fiind citată la domiciliul fratelui

său, M.M.

În atare situație, termenul de perimare nu a

început să curgă, impunându-se admiterea prezentei căi de atac și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recursul este nefondat, pentru următoarele

argumente:

Prin Încheierea de ședință din 1 iunie 2010,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a dispus suspendarea judecării

apelului declarat de reclamanta V.O. împotriva Sentinței civile nr. 182 din 26

octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, în temeiul

dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa

nejustificată a părților la termenul de judecată acordat.

Ulterior suspendării judecării cauzei, prin

cererile formulate la data de 19 iulie 2011 și, respectiv, 8 august 2011,

reclamanta a depus înscrisuri la dosarul cauzei și a solicitat judecata în

lipsă, fără a solicita repunerea pe rol a cauzei.

Reclamanta a fost citată, pe tot parcursul

soluționării cauzei în apel, inclusiv pentru termenul de discutare a excepției

de perimare, la adresele expres indicate de aceasta, respectiv, în municipiul

Alexandria, str. L. nr. x, bl. y, sc. A, ap. 24, județ Teleorman și municipiul

Alexandria, str. L. nr. x, bl. y, sc. A, ap. 17, județ Teleorman, procedura de

citare fiind astfel legal îndeplinită.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

„orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și

orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de

un an".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică

mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru

nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare,

dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în

strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare

este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în

faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de

norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul

unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este

necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei

părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de

stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speță, de la data când a intervenit

suspendarea judecării cauzei și până la data soluționării apelului, niciuna din

părți nu a întrerupt cursul judecății, lăsând în nelucrare recursul, astfel

încât în mod corect instanța de apel a constatat incidența sancțiunii

procedurale a perimării.

Nu se pot reține susținerile

recurentei-reclamante în sensul că nu a solicitat suspendarea judecării cauzei

ori că nu a fost legal citată, întrucât ulterior suspendării judecării dispuse

prin Încheierea de ședință din 1 iunie 2010, cu prilejul depunerii de

înscrisuri la dosarul cauzei, aceasta a solicitat în mod expres judecata în

lipsă (cererea înregistrată la 19 iulie 2011 și cererea înregistrată la 8

august 2011), iar procedura de citare a fost legal îndeplinită, conform

adreselor indicate de aceasta instanței.

Pentru aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții V.O. și M.M. împotriva Deciziei nr. 704 A din 13 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11

septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ