ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 444/2013

Prin cererea înregistrată sub nr. 3710/2008 pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta SC P.G.P. SRL Alexandria a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Alexandria prin Primar, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se constate că prin contractul ce vânzare-cumpărare nr. 9276 din 16 mai 2008 a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil - construcție situat în municipiul Alexandria, str. I.C., bloc G zona M. (18 apartamente), 338,40 mp suprafață construită, în suprafață desfășurată de 2368,80 m.p.; să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de titlu de proprietate asupra terenului în suprafață de 343 m.p., aferent construcției de la adresa menționată; cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare. Prin încheierea din data de 15 decembrie 2008 prima instanță a suspendat judecata cauzei, conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 3595/740/2008 al Judecătoriei Alexandria. Cauza a fost repusă pe rol la data de 12 ianuarie 2011. Prin Sentința civilă nr. 252 din 16 mai 2011 Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată acțiunea în constatarea vânzării imobilului - construcție, situat în Municipiul Alexandria, str. I.C., bl. G zona M. (18 apartamente) și pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 343 m.p. aferent acestei construcții. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente: Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 9276 din 16 mai 2008, reclamanta a cumpărat de la pârâtă construcțiile arătate în acțiune (Bloc G - zona M., 18 apartamente).

Acest contract este deplin valabil ca act de înstrăinare a construcțiilor, la data încheierii sale fiind respectate dispozițiile art. 1295 C. civ., nefiind necesară forma autentică, întrucât nicio dispoziție legală nu prevede această obligație. Cu privire la terenul în suprafață de 343 m.p. aferent construcției, prima instanță a reținut că înscrisul întocmit între părți are, în conformitate cu disp. art. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, în forma în vigoare la 16 mai 2008, caracterul unui antecontract de vânzare-cumpărare. Conform art. 5 alin. (2) din aceeași lege, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă, care poate să dea o hotărâre care să tină loc de contract.

În speță, pârâta a negat că reclamanta și-a îndeplinit obligația, respectiv că ar fi plătit în întregime prețul stabilit. Din copiile ordinelor de plată de la dosar a rezultat că reclamanta a plătit sumele de: 187.500 RON, garanție de participare la licitație; 800.000 RON plătiți cu OP nr. 1 din 15 mai 2008; 184.685,45 RON achitați cu OP 521 din 15 mai 2008. Diferența de 767.413,21 RON nu a fost achitată, conform art. 18 din Dispoziția nr. 560 din 24 martie 2008 a Primarului Municipiului Alexandria, ce face parte din contract, fiind menționată în preambulul acestuia. Prețul nefiind achitat integral, reclamanta neîndeplinindu-și obligația sa, prima instanță nu a putut constata vânzarea, și a respins acțiunea și cu privire la acest capăt de cerere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC P.G.P. SRL. În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 969, 970, 1295, 1312 C. civ., art. 284, 287 C. proc. civ. Intimatul-pârât Municipiul Alexandria nu a formulat întâmpinare în apel, însă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că stabilirea prețului sub forma unei sume de bani este de esența vânzării, astfel că odată stabilit în bani, prețul trebuia achitat integral tot în bani; or pentru diferența de 767.413,21 RON apelanta nu s-a achitat de obligația plății prețului în bani. Prin Decizia civilă nr. 59/9 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta SC P.G.P.

SRL Alexandria, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin H.G. nr. 543/2003, privind trecerea unui imobil din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului de Interne în domeniul privat al municipiului Alexandria și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Alexandria, județul Teleorman, Guvernul României a aprobat trecerea imobilului menționat în Anexă, respectiv blocul G, scara A, zona M., str. I.C., Municipiul Alexandria, județul Teleorman, compus dintr-un număr de apartamente, Niveluri = P + 6, Scări = 1, Suprafața construită = 338,40 mp, Suprafața desfășurată = 2.368,80 mp și Terenul aferent = 343 mp, din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului de Interne în domeniul privat al municipiului Alexandria și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Alexandria, județul Teleorman (art. 1). La art. 3 din H.G.

nr. 543/2003 s-a prevăzut că „La darea în folosință a blocului prevăzut la art. 1, în baza unui nou protocol, Ministerul de Interne redobândește dreptul de administrare asupra unui număr de apartamente având o suprafață locuibilă proporțională cu ponderea valorii actualizate a lucrărilor executate prin bugetul propriu, din valoarea finală a obiectivului". Potrivit art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, vânzarea bunurilor ce aparțin domeniului privat, de interes local sau județean, al unităților administrativ-teritoriale se face prin licitație publică, organizată în condițiile legii. În baza H.G. nr. 543/2003 și a Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, prin H.C.L.

Alexandria nr. 119 din 24 august 2006 s-a aprobat vânzarea prin licitație publică a blocului G - zona M. și a terenului aferent situat în str. I.C., aparținând domeniului privat de interes local al Municipiului Alexandria. Totodată, la art. 4 din H.C.L. Alexandria s-a stabilit faptul că „la darea în folosință a blocului, în baza unui nou protocol, Ministerul Administrației și Internelor redobândește dreptul de administrare asupra unui număr de apartamente, având o suprafață locuibilă proporțională cu ponderea valorii actualizate a lucrărilor executate prin bugetul propriu, din valoarea finală a obiectivului"'. În baza H.G. nr. 543/2003 și a H.C.L.

nr. 119 din 24 august 2006 Primarul Municipiului Alexandria a emis Dispoziția nr. 560 din 24 martie 2008 prin care a dispus cu privire la condițiile de organizare a licitației publice pentru vânzarea blocului G - zona M. și a terenului aferent și prin care, la art. 19, s-a stipulat obligația cumpărătorului de a vinde Consiliului Local al Municipiului Alexandria un număr de apartamente, având o suprafață locuibilă proporțională cu ponderea valorii actualizate a lucrărilor executate prin bugetul propriu, de către Ministerul de Interne, din valoarea finală a obiectivului, în perioada cât l-a avut în administrare. Prin procesul-verbal nr. 122 din 16 aprilie 2008 s-a constatat adjudecat imobilul - bloc G zona M. și terenul aferent, situat în str. I.C., Alexandria, în favoarea apelantei-reclamante SC P.G.P.

SRL, la valoarea de 1.893.750 RON, în procesul-verbal de licitație făcându-se mențiunea că termenul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare este de 30 de zile de la data adjudecării. Între părți a fost încheiat Protocolul de predare-primire din data de 16 mai 2008.' Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9276 din 16 mai 2008 intimatul-pârât Municipiul Alexandria, în calitate de vânzător, și apelanta-reclamantă SC P.G.P. SRL, în calitate de cumpărător, au convenit vânzarea imobilului bloc G - zona M. (18 apartamente), compus din 338,40 m.p. suprafață construită, 2368,80 m.p. suprafață desfășurată și 343 m.p. suprafață teren aferent.

La art. 4 pct. 2 din contract este stipulat faptul că „la finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune se vor identifica apartamentele pe care cumpărătorul le va pune la dispoziția vânzătorului, având în vedere situația lucrărilor executate și achitate de către Ministerul de Interne - Inspectoratul de Poliție al Jud. Teleorman", iar la art. 4 pct. 3 din contract este stipulat faptul că „numărul apartamentelor menționate la alin. (2) asupra cărora Municipiul Alexandria va deveni proprietar se va stabili prin raportarea sumei de 767.413,21 RON la valoarea finală pe metru pătrat, suprafața construită desfășurată". Din interpretarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare nr. 9276 din 16 mai 2008 instanța de apel a constatat că părțile au stipulat ca la momentul finalizării lucrărilor și punerea în funcțiune a blocului, să identifice cu exactitate apartamentele pe care Municipiul Alexandria avea obligația, conform H.G.

nr. 543/2003, de a le pune la dispoziția Ministerului de Interne, în limita sumei de 767.413,21 RON, achitată de către Ministerul de Interne cu titlu de lucrări efectuate din bugetul propriu. În mod concret, numărul de apartamente care rămân în proprietatea vânzătorului în scopul de a le pune la dispoziția unuia dintre beneficiarii investiției (Ministerul de Interne) se stabilește conform celor convenite de părți la art. 4 pct. 2 și 3 din contract.

Instanța de apel nu a fost de acord cu susținerea apelantei, potrivit căreia, același instrumentum cuprinde mai multe acte juridice în sensul de negotium juris, respectiv un contract de vânzare-cumpărare între Municipiul Alexandria, în calitate de vânzător și apelantă, în calitate de cumpărător, cu privire la toate cele 18 apartamente; și un al doilea contract de vânzare-cumpărare între apelantă, de data aceasta în calitate de vânzător, și Municipiul Alexandria în calitate de cumpărător, având ca obiect un număr nedeterminat de apartamente, în limita sumei de 767.413,21 RON, deoarece această sumă nu este achitată de către „cumpărătorul" Municipiul Alexandria apelantei „vânzătoare" cu titlu de „preț" pentru apartamentele menționate la art. 4 pct. 3 (ce urmează a fi identificate ca număr și poziționare efectivă); ci a fost achitată de Ministerul de Interne în contul său și reprezintă contravaloarea lucrărilor executate prin buget propriu.

Instanța de apel a reținut că prin art. 3 din H.G. nr. 543/2003, odată cu trecerea imobilului din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului de Interne în domeniul privat al Municipiului Alexandria și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Alexandria, județul Teleorman, Guvernul României a grevat dreptul de proprietate privată al intimatului-pârât asupra blocului G, compus din 18 apartamente și teren aferent, de obligația de a acorda, în administrare, Ministerului de Interne, un anumit număr de apartamente, prin actul normativ menționat prevăzându-se redobândirea de drept, de la momentul dării în folosință a blocului, a dreptului de administrare, în favoarea Ministerului de Interne, asupra unui număr determinabil de apartamente.

De aceea, instanța de apel a apreciat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9276 din 16 mai 2008 părțile litigiului au convenit cu privire la un singur act juridic, în sens de negotium juris, respectiv cu privire la vânzarea unui număr de apartamente ce va fi stabilit în concret numai în condițiile art. 4 pct. 2 și 3 din contract, respectiv după identificarea numărului de apartamente pe care Municipiul Alexandria este obligat, potrivit actului normativ care reprezintă titlul său de proprietate, să le pună la dispoziția Ministerului de Interne, care va redobândi dreptul de administrare asupra acestora, apartamente cu privire la care Municipiul Alexandria nici nu avea posibilitatea legală de a le vinde, deoarece lucrările pentru executarea acestora au fost achitate în avans de Ministerul de Interne și deoarece s-ar goli de conținut H.G.

nr. 543/2003, întrucât prin vânzarea tuturor celor 18 apartamente trecute în proprietatea privată a Municipiului Alexandria dreptul de administrare al Ministerului de Interne ar rămâne fără obiect. S-a mai constatat că în procesul-verbal de adjudecare nr. 122 din 16 aprilie 2008 este menționat prețul de adjudecare de 1.893.750 RON, spre deosebire de prețul mai mare trecut în contractul de vânzare-cumpărare nr. 9276/2008, de 1.939.598,66 RON, aspect care - coroborat cu faptul că în preambulul procesului-verbal de licitație este menționată H.G.

nr. 543/2003, care reprezintă titlul de proprietate al vânzătorului și care totodată îi stabilește limitele în care poate dispune de bunul imobil - vine în susținerea concluziei că intimatul-pârât nu a scos la licitație toate cele 18 apartamente ale blocului și terenul aferent acestora, ci numai o parte din acestea, prin scăderea numărului de apartamente care rămân în proprietatea Municipiului București și în administrarea Ministerului de Interne, număr ce poate fi determinat în condițiile stabilite prin H.G. nr. 543/2003. Abia prin determinarea numărului de apartamente care au rămas în proprietatea privată a Municipiului Alexandria, în scopul punerii la dispoziția Ministerului de Interne, în vederea exercitării dreptului de administrare al acestuia, constituit prin H.G.

nr. 543/2003, apelanta-reclamantă poate pretinde transferarea dreptului de proprietate, din domeniul privat al Municipiului Alexandria, în patrimoniul său, asupra restului de apartamente, până la 18, și asupra terenului aferent acestora. Or, această condiție de validitate a vânzării - aceea ca obiectul individual determinat al convenției nr. 9276/2008 să fie determinat în concret - este una esențială, având în vedere faptul că acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare are caracter constitutiv de drepturi, creează între părți o situație juridică nouă care va produce efecte pentru viitor, astfel că efectul admiterii unei asemenea acțiuni este acela că, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, operează transferul dreptului de proprietate de la promitentul-vânzător la promitentul-cumpărător.

Instanța de apel a mai reținut că motivul pentru care prima instanță a respins acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru blocul G compus din 18 apartamente și terenul aferent - constând în faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată în întregime a prețului, respectiv nu a achitat diferența de 767.413,21 RON - este corect. Apelanta-reclamantă susține că a operat o compensare convențională între părțile contractului nr. 9276/2008 cu privire la această sumă, reprezentând prețul unei părți din construcția în curs de execuție, susținere care nu poate fi reținută, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi în prezența compensației, ca mod de stingere a obligațiilor, întrucât creanțele nu sunt reciproce.

Astfel, în contract este stipulat în mod expres faptul că suma de 767.413,21 RON reprezintă avans achitat de Ministerul de Interne, în contul apartamentelor care îi vor reveni în administrare la punerea în funcțiune a imobilului. Prin urmare, această creanță privește raporturile dintre Municipiul Alexandria, în calitate de titular al dreptului de proprietate privată asupra imobilului, și Ministerul de Interne, în calitate de titular al dreptului de administrare asupra unui număr de apartamente din acest imobil. Prin urmare, apelanta-reclamantă nu poate invoca în favoarea sa compensația convențională, în primul rând pentru că ea nu rezultă din convenția părților, și în al doilea rând pentru că cele două obligații - a sa pentru plata restului de preț către vânzătorul Municipiul Alexandria și a beneficiarului lucrărilor de executare către Municipiul Alexandria, ca proprietar al unui anumit număr determinabil de apartamente - nu sunt reciproce.

În ceea ce privește motivele de apel referitoare la petitul privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul aferent construcției compuse din 18 apartamente din blocul G zona M., instanța de apel a constatat faptul că, după determinarea numărului de apartamente rămase în proprietatea privată a Municipiului Alexandria și aflate în administrarea Ministerului de Interne, între Municipiul Alexandria și apelanta-reclamantă va lua naștere o stare de indiviziune forțată asupra terenului de sub construcție, fiecare parte litigantă fiind coproprietarul unei cote părți ideale și abstracte din dreptul de proprietate asupra acestui teren, având în vedere faptul că terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafața construită, cât și din cea neconstruită necesară (potrivit naturii sau destinației construcției) pentru a asigura exploatarea normală a acesteia, face parte din părțile comune ale construcțiilor aflate în situația clădirilor cu mai multe etaje sau apartamente, asupra cărora proprietarii etajelor sau apartamentelor din acea clădire se află în coproprietate forțată.

Or, prin admiterea acțiunii în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la întreaga suprafață de teren de 343 m,.p. pe care se află blocul G compus din 18 apartamente - apartamente, care sunt proprietatea a doi proprietari diferiți, s-ar ajunge la recunoașterea dreptului de proprietate exclusivă asupra acestei suprafețe de teren de sub construcție, în favoarea unui singur coproprietar, fără să existe vreuna din cauzele de încetare a proprietății comune pe cote-părți. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă SC P.G.P. SRL Alexandria aducându-i următoarele critici: 1. Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, și a schimbat natura și înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia.

Astfel, susținerea instanței de apel în sensul că prin contractul de vânzare-cumpărare dintre recurentă și intimat a fost încheiat un singur act juridic, în sens de „negotium iuris", este greșită. În concret, concluzia instanței de apel potrivit căreia între părți s-a încheiat un singur act juridic, în sens de „negotium iuris", respectiv vânzarea către reclamantă a unui număr de apartamente ce va fi stabilit, în concret, în condițiile art. 4 pct. 2 și 3 din contratul de vânzare-cumpărare, respectiv, după identificarea numărului de apartamente pe care Municipiul Alexandria are obligația să le predea către Ministerul de Interne, este eronată, fiind în contradicție cu clauzele contractului, dar și cu documentația de atribuire prin licitație al imobilului compus din construcție și teren.

Recurenta a mai susținut că nici pârâtul nu a susținut că nu ar fi înstrăinat întreaga construcție, acest lucru rezultând din prevederile preambulului și ale art. 1 din contract. S-a mai susținut că diferența dintre prețul de adjudecare menționat în procesul-verbal nr. 122 din 16 aprilie 2008, de 1.839.750 RON și cel din contractul de vânzare-cumpărare, de 1.939.598,66 RON, nu provine din faptul că pârâtul nu ar fi scos la vânzare toate cele 18 apartamente ale blocului și terenul aferent acestuia, ci din diferența de curs valutar, de la data evaluării imobilului și cel din data plății efective. Faptul că prin H.G.

nr. 543/2003 s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de a transmite, după finalizarea construcției, o parte din aceasta către Ministerul de Interne, ar demonstra tocmai faptul că părțile au avut în vedere încheierea mai multor acte juridice, în sens de „negotium" prin același act, în sens „instrumentum". Astfel, recurentul a susținut că, pe de o parte, pârâtul a vândut reclamantei dreptul de proprietate asupra construcției în curs de executare, iar pe de altă parte, reclamanta a vândut pârâtului o parte din construcție, la prețul de 767.413.21 RON achitat în avans de pârât.

În mod greșit a reținut instanța de apel că suma de 767.413,21 RON nu este achitată în avans, cu titlu de preț, de către pârât, pentru o parte din construcția ce i-a fost vândută de către reclamantă, ci că ar reprezenta un avans achitat de Ministerul de Interne în contul apartamentelor care îi vor reveni în administrare, la punerea în funcțiune a imobilului, deoarece nu există niciun raport juridic stabilit între recurentă și Ministerul de Interne. În acest sens, recurenta a susținut că pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra întregului imobil compus din construcție și teren, contraprestația datorată de către reclamantă a fost realizată integral, astfel cum rezultă în mod expres din cuprinsul contractului, respectiv din art. 6. 2. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, instanța de apel a reținut, în mod eronat, faptul că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de plată integrală a prețului stabilit în contract. În acest sens, recurenta a susținut că a achitat integral prețul de 1.939.598,66 RON, stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare, acest aspect reieșind din chiar cuprinsul art. 6 din contract. S-a susținut de către recurentă că suma de 767.413,21 RON nu reprezintă avans achitat de către Ministerul de Interne, acesta neavând nici calitate de vânzător, dar nici de cumpărător, față de niciuna dintre părțile contractului, suma reprezentând prețul achitat în avans de către pârât pentru o parte din construcția vândută acestuia de către reclamantă, urmând ca doar predarea să se facă la finalizarea construcției.

A mai apreciat recurenta că această sumă a fost compensată integral cu prețul achitat în avans de pârât, preț aferent unei părți din construcție, de aceea respectiva sumă nu a fost achitată printr-un ordin de plată. Prin urmare, în cauză ar fi trebuit să opereze compensarea convențională, fiind vorba de două creanțe reciproce care privesc obligații între aceleași părți. Recurenta a criticat și susținerile instanței de apel în legătură cu starea de indiviziune forțată asupra terenului de sub construcție, arătând că nu există nicio interdicție ca proprietatea asupra terenului de sub construcție să aparțină unei singure persoane, chiar dacă există mai mulți proprietari asupra construcției. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Prima critică nu poate fi reținută.

În mod legal a stabilit instanța de apel că între părți a fost încheiat un singur act juridic, în sens de „negotium", nu două acte juridice, astfel cum susține recurenta-reclamantă. Aceasta din urmă, încearcă să se folosească de o oarecare imprecizie a redactării clauzelor contractului, acreditând ideea că prin același „instrumentum", respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 9276 din 16 mai 2008, s-ar fi încheiat două acte juridice, în sens de „negotium", respectiv unul de vânzare-cumpărare a întregului imobil, compus din construcție și teren, în care vânzător ar fi pârâtul, iar cumpărător ar fi reclamanta, și un alt contract de vânzare-cumpărare între aceleași părți, dar numai pentru o parte a construcției, în care cumpărător ar fi pârâtul, iar vânzător ar fi reclamanta, acest din urmă act, urmând a fi finalizat după executarea întregii construcții.

Această susținere vine în contradicție cu clauzele contractului, respectiv cu dispozițiile art. 4 pct. 2, 3 și 4 din contract. Clauzele unui contract trebuie interpretate prin coroborare unele cu altele, iar nu disparat unele față de altele, avându-se în vedere întregul ansamblu al clauzelor contractuale. În mod legal, a reținut instanța de apel că, potrivit art. 4 pct. 2 din contract, Ministerul de Interne a achitat deja o anumită sumă de bani pentru o parte din lucrările executate la respectiva construcție, iar în art. 4 pct. 3 se precizează care este suma respectivă de bani, anume 767.413,21 RON, și că pentru această sumă, în contul Ministerului de Interne, pârâtul, Municipiul Alexandria, urmează să devină proprietarul unui număr de apartamente, număr ce va fi determinat prin raportarea sumei respective la valoarea finală pe metru pătrat construit.

Mai mult, la art. 4 pct. 4 se precizează faptul că dacă în urma calculelor efectuate nu va rezulta un număr întreg de apartamente, valoarea rămasă neatribuită, urmează a fi restituită de cumpărător, adică de reclamantă, către pârâtă, actualizată la zi.

Prin urmare, instanța de apel a făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății, atunci când a constatat că între părți s-a încheiat un singur act juridic, în sens de „negotium", consemnat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 9276 din 16 mai 2008, în sens de „instrumentum", și că potrivit acestui act juridic, pârâtul a vândut către reclamantă, un număr determinabil de apartamente, număr ce urma să fie determinat în concret, după finalizarea construcției, în condițiile art. 4 pct. 2, 3 și 4 din contract, restul de apartamente (determinate tocmai în condițiile art. 4 pct. 2, 3 și 4 din contract), urmând să rămână în proprietatea vânzătorului, tocmai pentru a fi, ulterior, transmise în administrarea Ministerului de Interne, în condițiile H.G.

nr. 543/2003, pentru faptul că acesta plătise suma de 767.413,21 RON, pentru realizarea unei părți din construcție. În ce privește transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, aceasta se poate realiza, însă, numai după ce se va determina, în concret, în condițiile art. 4 pct. 2, 3 și 4 din contract, care este numărul de apartamente ce revin vânzătorului și, respectiv, cumpărătorului, terenul putând fi vândut în cota parte corespunzătoare cotei părți din construcție ce va fi deținută de către cei doi coproprietari. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută.

De fapt, partea care a interpretat greșit dispozițiile art. 6 din contract, este chiar reclamanta, deoarece aceasta a interpretat dispozițiile acestui articol, în sensul că ea este cea care a plătit, integral, prețul pentru imobilul adjudecat, or, din cuprinsul acestui articol rezultă doar faptul că suma de 767.413,21 RON a fost plătită de către Ministerul de Interne, precizându-se, în mod clar, faptul că această sumă trebuie regularizată în condițiile art. 4, adică, în contul acestei sume trebuie să se stabilească câte apartamente vor reveni, în proprietate, pârâtului, pentru ca acesta, ulterior finalizării construcției, să transmită respectivele apartamente în administrarea Ministerului de Interne.

Prin urmare, doar celelalte sume precizate în cuprinsul art. 6 au fost plătite de către cumpărător, și numai pentru aceste sume reclamanta recurentă urmează să dețină în proprietate, în cotă parte, imobilul respectiv, atât în ce privește construcția cât și în ce privește terenul aferent. Ca atare, nu se poate reține susținerea recurentei-reclamante cu privire la faptul că suma respectivă, de 767.413,21 RON, ar fi reprezentat un avans plătit de către pârâtul-intimat, pentru așa-zisul act juridic, în sens de „negotium", care s-ar fi încheiat între reclamantă, în calitate de vânzător și pârât, în calitate de cumpărător, și că ar fi trebuit să opereze o așa-zisă compensare convențională, cu privire la această sumă, în cauză nefiind nicidecum vorba despre două creanțe reciproce între aceleași părți.

În concluzie, hotărârea instanței de apel este legală, aceasta dând o interpretare legală actului juridic dedus judecății, interpretând în mod legal clauzele contractului încheiat între părți, părților revenindu-le, în viitor, obligația de a stabili doar numărul de apartamente ce rămân în proprietatea pârâtului-intimat, în condițiile art. 4 pct. 2, 3 și 4 din contract, după care, se poate stabili și cota parte din terenul aferent construcției ce urmează să revină celor doi coproprietari. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta-recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.G.P. SRL Alexandria împotriva Deciziei civile nr. 59/A din 9 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013. Procesat de GGC - DG