ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1842/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1157/C din 6 iunie

2011 Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a

admis excepția autorității lucrului judecat a cererii reconvenționale, invocate

din oficiu, în privința unei părți a petitului 1, respectiv a cererii de

obligare a reclamantei SC M.C. SRL să îi transmită dreptul de proprietate

asupra cotei de 30,08/687 asupra terenului înscris în C.F. nr. X Brașov sub nr.

top X nr. cad. X situat pe str. L.C.B.; a respins acțiunea formulată de pârâta

SC T.F. SRL privind obligarea reclamantei la transmiterea dreptului de

proprietate asupra cotei de 30,08/687 asupra terenului înscris în C.F. nr. X

Brașov sub nr. top X nr. cad. X situate pe str. L.C.B.; a respins excepția

autorității lucrului judecat cu privire la restul pretențiilor cuprinse în

petitul 1 și cu privire la petitul 2 din cererea reconvențională; a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantă; a obligat pârâta să achite reclamantei

echivalentul în lei la data plății al sumei de 12.345 euro reprezentând c./val.

terenului în suprafață de 246,90 mp și suma de 2.659 ROL reprezentând impozit

pentru anul 2008 pe construcția proprietatea pârâtei-reclamante, situate în

Brașov, str. L.C.B.; a respins restul pretențiilor reclamantei; a admis în

parte acțiunea formulată, pe cale reconvențională, de pârâtă; a obligat pe

reclamantă să dea pârâtei act apt de intabulare pentru terenul de 246,90 mp ce

face parte din descrierea imobilului înscris în C.F. nr. Y sub nr. top Y iar m

caz contrar hotărârea să țină loc de act apt de intabulare; a dispus

intabularea construcției dobândite de pârâtă potrivit Sentinței civile nr. 9705

din 16 octombrie 2008 a Judecătoriei Brașov - spațiul comercial IIC înscris în

C.F. nr. X Brașov, sub nr. top X (nr. cad. X) situat pe str. L.C.B., compus din

7 depozite cu cota de 30,08/687 din părțile de uz comun, descrise în C.F.

colectivă nr. Z Brașov și terenul în suprafață de 246,90 mp - ce face parte din

descrierea imobilului înscris în C.F. nr. Y sub nr. top Y; a obligat reclamanta

să achite pârâtei suma de 118.000 ROL reprezentând echivalentul a 28.000 euro

cu titlu de daune interese; a respins restul pretențiilor formulate de pârâtă

și a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC T.F. SRL criticând-o ca fiind nelegală și

netemeinică.

Prin Decizia nr. 7/Ap

din 2 mai 2012 Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins apelul și a

obligat pârâta să plătească suma de 1.500 ROL, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel

instanța de apel a reținut că nu a existat un acord de voință al părților pe

care să se poată întemeia stabilirea prețului la această valoare, în mod corect

prima instanță luând în considerare valoarea stabilită prin expertiza

administrată în cauză.

A mai reținut

instanța de apel că folosirea netulburată a spațiului comercial de la parterul

blocului amplasat pe teren nu este, așa cum pretinde reclamanta o

"gratificare" a pârâtei, ci o prerogativă a dreptului său de

proprietate asupra construcției și că indiferent de motivul neîncheierii

contractului de vânzare-cumpărare nu există niciun temei legal pentru obligarea

unei persoane la plata impozitului pentru un imobil asupra căruia nu este

proprietar.

Cu privire la cererea

reconvențională instanța de apel a apreciat că nu se poate susține că obligația

reclamantei a fost stabilită necondiționat în condițiile în care dispozițiile

sentinței prin care pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei

contravaloarea terenului sunt executorii, în baza art. 720

8

C. proc.

civ., la fel ca și obligația acesteia de a da act apt de intabulare asupra

terenului.

Referitor la

obligarea reclamantei la plata către pârâtă a daunelor interese pentru

neexecutarea obligației de a încheia contractul de vânzare-cumpărare se reține

că prin probele administrate în cauză nu a rezultat că pârâta a realizat din

exploatarea spațiului în litigiu în perioada 1 martie 2008 - 1 martie 2009

venituri mai mari decât cele recunoscute, respectiv 39.535,75 ROL

constatându-se că evaluarea prejudiciului a

avut la bază chiria

stabilită prin contractele reziliate iar reclamanta nu a făcut dovada că

aceasta nu ar fi în conformitate cu prețurile practicate în acea perioadă în

zonă.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamanta SC M.C. SRL invocând ca și motive de

nelegalitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

acestui motiv de recurs reclamanta a reiterat situația de fapt și istoricul

litigiului arătând că în mod greșit instanța a obligat pârâta la prețul

stabilit în baza expertizei tehnice administrate în cauză, neluând în

considerare probele din care rezultă oferta de cumpărare transmisă de pârâtă,

încălcându-se astfel prevederile art. 1295 C. civ. conform cărora vânzarea este

perfectată la data realizării acordului de voință asupra lucrului și asupra

prețului.

Totodată recurenta a

arătat că prin soluția dată se încalcă prevederile dreptului intern și

comunitar cu privire la protecția și garantarea proprietății, învederând că

pârâta a exercitat în mod exclusiv dreptul de folosință asupra terenului deși

nu deținea decât dreptul de proprietate asupra construcției.

Cu privire la

impozitul achitat pentru construcția proprietatea pârâtei recurenta susține că

soluția dată în cauză determină îmbogățirea acesteia în dauna patrimoniului său

iar cu privire la cererea reconvențională învederează nelegalitatea hotărârii

recurate arătând că a fost în permanență de acord cu încheierea contractului,

predând posesia și folosința imobilului și că pârâta a avut posesia și

folosința continuă și netulburată a întregului imobil, posesie exercitată sub

nume de proprietar.

Astfel, analizând

actele și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente prin

raportare la excepția invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să constate

nulitatea cererii de recurs, în considerarea următoarelor:

Dispozițiile art. 303

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăși cererea de

recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate,

dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează

că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea

hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte."

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea

nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu

raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute

de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Pentru a conduce la

casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la

indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând

încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 -

9 C. proc. civ.

În speță, din

observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate

în susținerea recursului său nu se subscriu nici unuia din motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., toate criticile invocate vizând

elemente de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt,

administrarea și interpretarea probatoriilor, fără să formuleze nicio critică

care să poată fi subsumată motivelor de nelegalitate prevăzute expres și

limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Astfel, deși recurenta

a indicat drept motiv de recurs pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., aceasta își

exprimă de fapt nemulțumirea față de modul de administrare sau interpretare a

probelor ori față de modul de soluționare a apelului în raport cu situația de

fapt.

Or, simpla indicare a

textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora

poate fi modificată sau casată o hotărâre, și nemulțumirea părții față de

soluția pronunțată, fără a se dezvolta în concret critici ce pot fi subsumate

respectivelor motive de recurs, nu este suficientă, lipsa acestora fiind

sancționată de lege cu

nulitatea cererii.

Dezvoltarea

criticilor nu face deci posibilă încadrarea lor în motivul de recurs invocat și

nici în restul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea

probelor administrate și a situației de fapt.

Din aceste

considerente Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale mai sus

evocate și pe cale de consecință a admite excepția nulității invocată din

oficiu și a constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs promovată de reclamanta SC M.C. SRL împotriva Deciziei nr.

7/Ap din 2 mai 2012 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Obligă recurenta la

plata către intimată a sumei de 1.561 ROL cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 25 aprilie 2013

.

Procesat de GGC - AS