ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2158/2011

Ședința publică de la 2 iunie 2011 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 942 din 16 octombrie 2009 Tribunalul Teleorman a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC U.S.L.I. SRL împotriva pârâtei SC M.D.I. SRL, obligând-o să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică posesie construcțiile C20 și C21 situate în Alexandria, nr. cadastral 2103 și terenul în suprafață de 386,45 mp pe care sunt amplasate construcțiile; a dispus evacuarea pârâtei din imobilele ocupate fără titlu legal; a fost respinsă acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtei SC V.M.V.P.I. SRL; au fost respinse ca nefondate cererea reconvențională formulată de pârâta SC V.M.V.P.I.

SRL, cererile de intervenție formulate de intervenienții D.D., M.C. și M.O., astfel cum au fost întregite la 24 februarie 2009; au fost respinse excepțiile inadmisibilității și tardivității, cererii de întregire a cererilor de intervenție, precum și cererea de chemare în garanție pentru evicțiune a garantului SC B. SA. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul în urma analizării probatoriului administrat în cauză, a reținut, în esență, că înscrisurile nu menționează vecinătățile construcțiilor vândute la licitații. În schimb, reclamanta a făcut dovada proprietății asupra terenului în suprafață de 759,96 mp și construcțiilor C-20 și C-21, cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3492/2004, delimitate conform planului de amplasament și care în prezent se află în posesia pârâtei SC M.D.I.

SRL, aceasta indicând aceleași suprafețe construite ale construcțiilor revendicate de către reclamantă. În ceea ce o privește pe pârâta SC V.M.V.P.I. SRL care a invocat proprietatea asupra construcției C-1 denumită „laborator" revendicată de către reclamantă, tribunalul a constatat că nu există identitate între construcțiile revendicate de către reclamantă și clădirea-laborator adjudecată de către pârâtă prin actul de adjudecare nr. 577 din 13 iulie 2004, aceasta din urmă fiind formată din 3 încăperi și un hol, în suprafață construită de 62,9 mp, în timp ce C-20 și C-21 aflate în proprietatea reclamantei au o suprafață construită de 300,10 mp și respectiv 86,35 mp. Prin urmare, acțiunea formulată de reclamantă a fost admisă numai împotriva pârâtei SC M.D.I.

SRL în temeiul art. 480 C. civ., obligând-o să-i lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică posesie construcțiile C-20 și C-21 precum și terenul în suprafață de 386,35 mp aferent acestor construcții, pe care pârâta SC M.D.I. SRL îl deține în calitate de chiriaș, în baza contractului de închiriere încheiat la data de 14 martie 2008 cu intervenienții D.D., M.C. și M.O. S-a dispus, în consecință, evacuarea pârâtei din imobilele ocupate fără titlu. În privința pârâtei SC V.M.V.P.I. SRL acțiunea a fost respinsă ca nefondată, deoarece nu există identitate între clădirea ocupată de aceasta și imobilele revendicate de către reclamantă. Ca o consecință a respingerii acțiunii reclamantei împotriva SC V.M.V.P.I.

SRL a fost respinsă și cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care a solicitat obligarea reclamantei la constituirea unui drept de superficie asupra terenului, pe durata construcției, imobilele fiind situate la adrese diferite, fără a se face dovada că imobilul aflat în proprietatea pârâtei, se află pe terenul reclamantei. Cât privește cererile de intervenție formulate de intervenientele D.D., M.C. și M.O., formulate în interesul pârâtei SC M.D.I. SRL, acestea au fost respinse, ca nefondate, deoarece terenul în suprafață de 759,96 mp revendicat de către reclamantă este situat în Alexandria, în timp ce terenul asupra căruia intervenientelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate în suprafață de 5 ha , este situat în Alexandria, (sentința civilă nr. 58 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Alexandria).

Expertul D.D. a concluzionat în completarea la raportul de expertiză în sensul că intervenientele nu au fost puse în posesie până la momentul efectuării raportului și până la întocmirea procesului-verbal de punere în posesie, nu se poate delimita suprafața atribuită acestora, prin urmare, față de aceste concluzii și împrejurarea că terenurile sunt amplasate la adrese diferite, instanța a apreciat, ca nefondate, cererile de intervenție. Inițial, intervenienta D.D. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei SC M.D.I.SRL, intervenientele M.C. și M.O. au formulat cerere în interes propriu, iar prin cererea de întregire a cererii de intervenție, formulată la 24 februarie 2009, s-a solicitat constatarea nulității absolute a actelor de proprietate deținute de către reclamantă, depășindu-se cadrul procesual al acțiunii principale și neexistând conexitate cu acțiunea principală, singura legătură constând în aceea că intervenientele au închiriat pârâtei SC M.D.I.

SRL, o parte din terenul ce le-a fost restituit (386,35 mp). Reclamanta a invocat excepțiile inadmisibilității cererii de întregire a cererii de intervenție și a tardivității acestora, ambele fiind apreciate ca nefondate, cu motivarea că o astfel de cerere este admisibilă atâta timp cât intervenientele pretind că terenul închiriat pârâtei SC M.D.I. SRL - în interesul căreia a fost formulată inițial cererea de intervenție de către D.D. - face parte din terenul revendicat de către reclamantă. Potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenție în interes propriu se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, iar intervenție în interesul unora dintre părți se poate face chiar înaintea instanței de recurs, conform art. 51 C. proc.

civ., neputându-se considera că o astfel de cerere este tardivă. Ca urmare a admiterii cererii reclamantei, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în garanție pentru evicțiune, împotriva garantului SC B. SA, formulată de reclamantă la data de 2 iunie 2009. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 299 din 17 iunie 2010 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către pârâtele S.C. V.M.V.P.I. S.R.L. împotriva sentinței comerciale nr. 942 din 16 octombrie 2008 și apelurile declarate de pârâta S.C. M 2 International S.R.L. de către intervenientele M.C., M.O. și D.D. împotriva încheierii din 5 octombrie 2009 și a sentinței comerciale nr. 942 din 16 octombrie 2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția civilă.

A fost admis apelul declarat de reclamanta SC U.S.L.I. SRL, a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că, a admis acțiunea și față de pârâta SC V.M.V.P.I. SRL și a obligat pe aceasta să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 62,9 mp ocupată din construcția C21 în suprafață totală de 86,35 mp, situată în Alexandria, având nr. cadastral 2103, precum și terenul aferent construcției ocupate. S-a dispus evacuarea pârâtei SC V.M.V.P.I. SRL din imobilul ocupat fără titlu legal, au fost obligate pârâtele și intervenientele, în solidar, la plata sumei de 7803 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și au fost obligate intimatele pârâte și intimatele interveniente la plata sumei de 12027 lei cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că, apelantul reclamant este singurul care face dovada dreptului său de proprietate asupra imobilelor revendicate prin titlu de proprietate în formă autentică și opozabile erga omnes . Dreptul de proprietate al apelantei reclamante a fost notat în Cartea Funciară cu nr. 6342 a localității Alexandria în data de 16 septembrie 2004 sub nr. 2036, dată de la care acest drept este opozabil erga omnes , nici una dintre celelalte părți neopunând apelantei reclamante un titlu de proprietate cu o forță juridică mai mare sub aspectul opozabilității, respectiv un titlu supus publicității imobiliare cu o dată anterioară celei dobândite de către SC U.S.L.I.

SRL. SC V.M.V.P.I. SRL se pretinde proprietară a porțiunii din C20 în baza actului de adjudecare cu nr. 577 din 13 iulie 2004, act căruia îi lipsesc formalitățile de publicitate, nefiind înscris în cartea funciară și, în consecință, neopozabil reclamantei. Ca atare, instanța de apel a apreciat că soluția instanței de fond sub aspectul respingerii acțiunii în revendicare față de pârâta SC V.M.V.P.I. SRL este greșită, din probele aflate la dosar rezultând cu certitudine faptul că această pârâtă ocupă o parte din construcția C20 și implicit terenul aferent construcției. Referitor la cererile de intervenție, instanța de apel a constatat că nici una dintre cele trei interveniente nu a prezentat un act de proprietate opozabil apelantei reclamante.

Faptul că prin decizia civilă nr. 119 din 29 februarie 2008 Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 974/740/2007 a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al intervenientelor cu privire la o suprafață de 5.000 mp, suprafață care include și terenul de 759,96 mp precum și construcțiile revendicate de către reclamantă nu poate constitui un titlu de proprietate opozabil acesteia. De altfel, prin hotărârea judecătorească arătată s-a dispus Comisiei Locale Alexandria să emită titlu de proprietate pe numele intervenientelor pentru suprafața de 5 ha, hotărâre care nici până la acest moment nu a fost executată, astfel încât, practic, intervenientele nu au nici un titlu de proprietate valabil. Având în vedere faptul că intervenienta D.D.

a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei SC M.D.I. SRL, iar cu toate acestea formulează propriile sale cereri, în contradicție cu dispozițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de intervenție în interesul uneia din părți sprijină doar apărarea acesteia, instanța de apel a apreciat-o ca fiind inadmisibilă. Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de către M.C. și M.O., a fost respinsă în mod corect ca neîntemeiată, având în vedere că la momentul respectiv cele două interveniente nu au prezentat nici un titlu de proprietate prin care să paralizeze acțiunea reclamantului, având în vedere că acestea își întemeiază cererea tocmai pe calitatea de proprietare a aceleiași suprafețe cu cea revendicată de către reclamant.

Referitor la criticile de ordin procedural invocate de către apelantele pârâte și de către apelantele interveniente, instanța de apel a reținut că natura juridică a cauzei de față este comercială având în vedere calitatea de comerciant a părților din litigiu precum și natura bunului ce formează obiectul revendicării. Evaluarea bunului revendicat s-a făcut în scopul stabilirii taxei de timbru, fiind o acțiune în revendicare taxa de timbru se stabilește la valoarea indicată de către reclamant, și nu în scopul stabilirii competenței materiale după valoare, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) teza II-a C. proc. civ. Pe cale de consecință, în cauză nu era necesară îndeplinirea procedurii concilierii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ., nefiind o cerere cu caracter patrimonial. Fiind litigiu comercial dat în competență de primă instanță tribunalului, potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. civ. calea de atac este apelul și nu recursul astfel cum susțin intervenienții și pârâții. Referitor la insuficienta timbrare a acțiunii, Tribunalul s-a pronunțat cu privire la acest aspect atunci când a stabilit cuantumul taxei de timbru, reclamanta achitând această taxă conform dispoziției instanței, la fel cum de altfel a procedat și instanța de apel. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC V.M.V.P.I. SRL Alexandria, SC M.D.I. SRL Alexandria și intervenienții M.C., M.O. și D.D. Recursul pârâtei SC V.M.V.P.I. SRL Alexandria a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 C. proc.

civ. în susținerea cărora a arătat, în esență, că deși instanțele de fond și apel au calificat litigiul ca fiind de natură comercială, evaluabil în bani, concilierea directă este obligatorie conform art. 720 1 C. proc. civ., dispoziții ce nu au fost respectate de reclamantă. De asemenea, recurenta prezentând detaliat situația de fapt susține că motivarea instanței de apel este străină de natura pricini, nu este sprijinită de probe concludente și pertinente și fără a analiza conținutul actelor depuse de reclamantă a interpretat greșit actul dedus judecății. Deși recurenta pârâtă SC M.D.I. SRL, intervenienta D.D. și intervenientele M.C. și M.D. au formulat cereri de recurs separat criticile sunt identice și recursurile au fost întemeiate pe aceleași dispoziții prevăzute de art. 304 punctele 7 și 9 C. proc.

civ. în argumentarea cărora, referindu-se la competența materială, au susținut că aceasta se stabilește în raport de valoarea obiectului revendicat iar judecătorul era ținut de a face o corectă apreciere a naturii litigiului – civil sau comercial, evaluabil sau neevaluabil în bani, tocmai în ideea stabilirii competenței materiale și funcționale a instanței. De asemenea, recurenții au arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat pe excepția insuficientei timbrări, că în ce privește excepția prematurității acțiunii considerentele sunt contradictorii, excepția de litispendență este nemotivată, instanța și-a încălcat obligația de aflare a adevărului pentru că expertul nu a răspuns la toate obiectivele stabilite și îndeosebi a refuzat să lămurească obiectivul esențial – delimitarea suprafeței de 5 ha și dacă în această suprafață se include și suprafața revendicată de către reclamant.

Instanța de apel, susțin recurenții, a considerat în mod greșit că instanța a respins în mod corect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3492 din 2 septembrie 2004, a actului de partaj 615/2004 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, fără a demonstra că actele indicate nu ar fi nule absolut ci se referă la lipsa unui titlu de proprietate care în orice caz nu poate să acopere nulitatea absolută a actului de partajare a terenului când s-au încălcat dispozițiile legale privind circulația juridică a terenului. Recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente: Față de conținutul criticilor aduse deciziei pronunțată de instanța de apel în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. se va lua în examinare numai motivele care se referă la excepția necompetenței materiale critici ce vor fi încadrate în punctul 3 al art. 304 C. proc. civ. potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe. Acțiunea promovată de reclamantă este o acțiune civilă în revendicare a terenului intravilan în suprafață de 759,96 mp și construcțiile notate cu C20 și C21, în planul de amplasament cu destinație de centrală și anexe ocupând o suprafață construită de 300,10 mp (C20) și respectiv 86,35 mp (C21). Acest tip de acțiune nu poate avea natură comercială, deoarece nu este generată nici de o faptă de comerț obiectiv, nici de una subiectivă ori unilaterală sau mixtă.

Faptele de comerț obiective sunt actele juridice și operațiunile prevăzute, în principal, în art. 3 C. com., considerate ca atare datorită naturii lor și pentru motive de ordine publică, independent de calitatea persoanei care le săvârșește. În temeiul art. 4 C. com., actele și operațiunile săvârșite de comerciant sunt considerate fapte de comerț subiectiv. Astfel, inclusiv actele de natură civilă devin comerciale pentru că ele sunt făcute de un comerciant cu ocazia exercitării comerțului său, legea instituind o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, dacă acestea nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul. Așadar prezumția are caracter relativ ea putând fi răsturnată, combătută, în condițiile art. 4 C. com.

Acțiunea juridică în revendicare nu este generată, ea nu are la bază o faptă de comerț subiectivă, adică un act juridic (manifestare de voință în scopul producerii de efecte juridice) ori o operațiune săvârșită de comerciant (societatea reclamantă) cu ocazia exercitării comerțului său. Nu sunt incidente nici dispozițiile art. 3, nici cele ale art. 4 C. com., ori ale art. 56 C. com. care reglementează faptele de comerț unilaterale sau mixte, în care „dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși în ce privește acest act, legii comerciale” deoarece așa cum s-a reținut mai sus, nu a avut loc nici un act sau operațiune săvârșită de reclamantă, în calitate de comerciant și în exercițiul comerțului său.

Așadar, natura cererii de chemare în judecată, în raport de temeiurile de drept invocate este civilă, astfel că soluționarea unei astfel de cauze este de competența exclusivă a instanțelor civile conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Cum în speță instanțele au încălcat dispozițiile legale în materia competenței în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursurile, va casa ambele hotărâri și va trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Alexandria ca instanță civilă, ocazie cu care se va analiza și cererile intervenientelor D.D., M.C. și M.O. privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3492 din 2 septembrie 2004, a actului de partaj nr. 615 din 17 februarie 2004 cât și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate urmând să se stabilească competența în funcție de natura actelor a căror nulitate se solicită.

În atare situație, motivele invocate de recurenți nu mai pot fi analizate, ele urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării pricinii. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele SC V.M.V.P.I. SRL Alexandria, SC M.D.I.SRL Alexandria și de intervenienții M.C., M.O. și D.D. împotriva deciziei comerciale nr. 299 din 17 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia recurată și sentința comercială nr. 942 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, și trimite cauza spre soluționare la Judecătoria Alexandria. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2011.