ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2158/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2158/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 2 iunie 2011
Asupra recursurilor de
față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința
comercială nr. 942 din 16 octombrie 2009 Tribunalul Teleorman a admis în parte
acțiunea formulată de reclamanta SC U.S.L.I. SRL împotriva pârâtei SC M.D.I. SRL,
obligând-o să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică posesie
construcțiile C20 și C21 situate în Alexandria, nr. cadastral 2103 și terenul
în suprafață de 386,45 mp pe care sunt amplasate construcțiile; a dispus
evacuarea pârâtei din imobilele ocupate fără titlu legal; a fost respinsă
acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtei SC V.M.V.P.I. SRL; au fost
respinse ca nefondate cererea reconvențională formulată de pârâta SC V.M.V.P.I.
SRL, cererile de intervenție formulate de intervenienții D.D., M.C. și M.O.,
astfel cum au fost întregite la 24 februarie 2009; au fost respinse excepțiile
inadmisibilității și tardivității, cererii de întregire a cererilor de
intervenție, precum și cererea de chemare în garanție pentru evicțiune a
garantului SC B. SA.
Pentru a pronunța
această sentință, tribunalul în urma analizării probatoriului administrat în
cauză, a reținut, în esență, că înscrisurile nu menționează vecinătățile
construcțiilor vândute la licitații.
În schimb, reclamanta
a făcut dovada proprietății asupra terenului în suprafață de 759,96 mp și
construcțiilor C-20 și C-21, cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat
sub nr. 3492/2004, delimitate conform planului de amplasament și care în
prezent se află în posesia pârâtei SC M.D.I. SRL, aceasta indicând aceleași
suprafețe construite ale construcțiilor revendicate de către reclamantă.
În ceea ce o privește
pe pârâta SC V.M.V.P.I. SRL care a invocat proprietatea asupra construcției C-1
denumită „laborator" revendicată
de către
reclamantă,
tribunalul a constatat că nu există identitate între construcțiile revendicate de
către reclamantă și clădirea-laborator adjudecată de către pârâtă prin actul de
adjudecare nr. 577 din 13 iulie 2004, aceasta din urmă fiind formată din 3
încăperi și un hol, în suprafață construită de 62,9 mp, în timp ce C-20 și C-21
aflate în proprietatea reclamantei au o suprafață construită de 300,10 mp și
respectiv 86,35 mp.
Prin urmare, acțiunea
formulată de reclamantă a fost admisă numai împotriva pârâtei SC M.D.I. SRL în
temeiul art. 480 C. civ., obligând-o să-i lase reclamantei în deplină
proprietate și pașnică posesie construcțiile C-20 și C-21 precum și terenul în
suprafață de 386,35 mp aferent acestor construcții, pe care pârâta SC M.D.I. SRL
îl deține în calitate de chiriaș, în baza contractului de închiriere încheiat
la data de 14 martie 2008 cu intervenienții D.D., M.C. și M.O.
S-a dispus, în
consecință, evacuarea pârâtei din imobilele ocupate fără titlu.
În privința pârâtei
SC V.M.V.P.I. SRL acțiunea a fost respinsă ca nefondată, deoarece nu există
identitate între clădirea ocupată de aceasta și imobilele revendicate de către
reclamantă.
Ca o consecință a
respingerii acțiunii reclamantei împotriva SC V.M.V.P.I. SRL a fost respinsă și
cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care a solicitat obligarea
reclamantei la constituirea unui drept de superficie asupra terenului, pe
durata construcției, imobilele fiind situate la adrese diferite, fără a se face
dovada că imobilul aflat în proprietatea pârâtei, se află pe terenul
reclamantei.
Cât privește cererile
de intervenție formulate de intervenientele D.D., M.C. și M.O., formulate în
interesul pârâtei SC M.D.I. SRL, acestea au fost respinse, ca nefondate,
deoarece terenul în suprafață de 759,96 mp revendicat de către reclamantă este
situat în Alexandria, în timp ce terenul asupra căruia intervenientelor li s-a
reconstituit dreptul de proprietate în suprafață de 5 ha , este situat în
Alexandria, (sentința civilă nr. 58 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de
Judecătoria Alexandria).
Expertul D.D. a
concluzionat în completarea la raportul de expertiză în sensul că
intervenientele nu au fost puse în posesie până la momentul efectuării
raportului și până la întocmirea procesului-verbal de punere în posesie, nu se
poate delimita suprafața atribuită acestora, prin urmare, față de aceste
concluzii și împrejurarea că terenurile sunt amplasate la adrese diferite,
instanța a apreciat, ca nefondate, cererile de intervenție.
Inițial,
intervenienta D.D. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei SC M.D.I.SRL,
intervenientele M.C. și M.O. au formulat cerere în interes propriu, iar prin
cererea de întregire a cererii de intervenție, formulată la 24 februarie 2009,
s-a solicitat constatarea nulității absolute a actelor de proprietate deținute
de către reclamantă, depășindu-se cadrul procesual al acțiunii principale și
neexistând conexitate cu acțiunea principală, singura legătură constând în
aceea că intervenientele au închiriat pârâtei SC M.D.I. SRL, o parte din
terenul ce le-a fost restituit (386,35 mp).
Reclamanta a invocat
excepțiile inadmisibilității cererii de întregire a cererii de intervenție și a
tardivității acestora, ambele fiind apreciate ca nefondate, cu motivarea că o
astfel de cerere este admisibilă atâta timp cât intervenientele pretind că
terenul închiriat pârâtei SC M.D.I. SRL - în interesul căreia a fost formulată
inițial cererea de intervenție de către D.D. - face parte din terenul
revendicat de către reclamantă.
Potrivit art. 50 alin.
(2) C. proc. civ., cererea de intervenție în interes propriu se poate face
numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, iar
intervenție în interesul unora dintre părți se poate face chiar înaintea
instanței de recurs, conform art. 51 C. proc. civ., neputându-se considera că o
astfel de cerere este tardivă.
Ca urmare a admiterii
cererii reclamantei, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în
garanție pentru evicțiune, împotriva garantului SC B. SA, formulată de
reclamantă la data de 2 iunie 2009.
Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 299 din 17
iunie 2010 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către pârâtele S.C. V.M.V.P.I.
S.R.L. împotriva sentinței comerciale nr. 942 din 16 octombrie 2008 și
apelurile declarate de pârâta S.C. M 2 International S.R.L. de către
intervenientele M.C., M.O. și D.D. împotriva încheierii din 5 octombrie 2009 și
a sentinței comerciale nr. 942 din 16 octombrie 2008 pronunțate de Tribunalul
Teleorman, secția civilă.
A fost admis apelul
declarat de reclamanta SC U.S.L.I. SRL, a fost schimbată în parte sentința
atacată în sensul că, a admis acțiunea și față de pârâta SC V.M.V.P.I. SRL și a
obligat pe aceasta să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică
folosință suprafața de 62,9 mp ocupată din construcția C21 în suprafață totală
de 86,35 mp, situată în Alexandria, având nr. cadastral 2103, precum și terenul
aferent construcției ocupate.
S-a dispus evacuarea
pârâtei SC V.M.V.P.I. SRL din imobilul ocupat fără titlu legal, au fost
obligate pârâtele și intervenientele, în solidar, la plata sumei de 7803 lei cu
titlu de cheltuieli de judecată, au fost menținute celelalte dispoziții ale
sentinței și au fost obligate intimatele pârâte și intimatele interveniente la
plata sumei de 12027 lei cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă.
În argumentarea
acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că, apelantul reclamant
este singurul care face dovada dreptului său de proprietate asupra imobilelor
revendicate prin titlu de proprietate în formă autentică și opozabile
erga
omnes
.
Dreptul de
proprietate al apelantei reclamante a fost notat în Cartea Funciară cu nr. 6342
a localității Alexandria în data de 16 septembrie 2004 sub nr. 2036, dată de la
care acest drept este opozabil
erga omnes
, nici una dintre celelalte
părți neopunând apelantei reclamante un titlu de proprietate cu o forță
juridică mai mare sub aspectul opozabilității, respectiv un titlu supus
publicității imobiliare cu o dată anterioară celei dobândite de către SC U.S.L.I.
SRL.
SC V.M.V.P.I. SRL se
pretinde proprietară a porțiunii din C20 în baza actului de adjudecare cu nr. 577
din 13 iulie 2004, act căruia îi lipsesc formalitățile de publicitate, nefiind
înscris în cartea funciară și, în consecință, neopozabil reclamantei.
Ca atare, instanța de
apel a apreciat că soluția instanței de fond sub aspectul respingerii acțiunii
în revendicare față de pârâta SC V.M.V.P.I. SRL este greșită, din probele
aflate la dosar rezultând cu certitudine faptul că această pârâtă ocupă o parte
din construcția C20 și implicit terenul aferent construcției.
Referitor la cererile
de intervenție, instanța de apel a constatat că nici una dintre cele trei
interveniente nu a prezentat un act de proprietate opozabil apelantei
reclamante.
Faptul că prin
decizia civilă nr. 119 din 29 februarie 2008 Tribunalul Teleorman în dosarul
nr. 974/740/2007 a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al
intervenientelor cu privire la o suprafață de 5.000 mp, suprafață care include
și terenul de 759,96 mp precum și construcțiile revendicate de către reclamantă
nu poate constitui un titlu de proprietate opozabil acesteia.
De altfel, prin
hotărârea judecătorească arătată s-a dispus Comisiei Locale Alexandria să emită
titlu de proprietate pe numele intervenientelor pentru suprafața de 5 ha,
hotărâre care nici până la acest moment nu a fost executată, astfel încât,
practic, intervenientele nu au nici un titlu de proprietate valabil.
Având în vedere
faptul că intervenienta D.D. a formulat cerere de intervenție în interesul
pârâtei SC M.D.I. SRL, iar cu toate acestea formulează propriile sale cereri,
în contradicție cu dispozițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora
cererea de intervenție în interesul uneia din părți sprijină doar apărarea
acesteia, instanța de apel a apreciat-o ca fiind inadmisibilă.
Referitor la cererea
de intervenție în interes propriu formulată de către M.C. și M.O., a fost
respinsă în mod corect ca neîntemeiată, având în vedere că la momentul
respectiv cele două interveniente nu au prezentat nici un titlu de proprietate
prin care să paralizeze acțiunea reclamantului, având în vedere că acestea își
întemeiază cererea tocmai pe calitatea de proprietare a aceleiași suprafețe cu
cea revendicată de către reclamant.
Referitor la
criticile de ordin procedural invocate de către apelantele pârâte și de către
apelantele interveniente, instanța de apel a reținut că natura juridică a
cauzei de față este comercială având în vedere calitatea de comerciant a
părților din litigiu precum și natura bunului ce formează obiectul
revendicării.
Evaluarea bunului
revendicat s-a făcut în scopul stabilirii taxei de timbru, fiind o acțiune în
revendicare taxa de timbru se stabilește la valoarea indicată de către
reclamant, și nu în scopul stabilirii competenței materiale după valoare, motiv
pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) teza II-a C. proc.
civ.
Pe cale de
consecință, în cauză nu era necesară îndeplinirea procedurii concilierii
prealabile prevăzută de art. 720
1
C. proc. civ., nefiind o cerere cu
caracter patrimonial.
Fiind litigiu
comercial dat în competență de primă instanță tribunalului, potrivit art. 282 alin.
(1) C. proc. civ. calea de atac este apelul și nu recursul astfel cum susțin
intervenienții și pârâții.
Referitor la
insuficienta timbrare a acțiunii, Tribunalul s-a pronunțat cu privire la acest
aspect atunci când a stabilit cuantumul taxei de timbru, reclamanta achitând
această taxă conform dispoziției instanței, la fel cum de altfel a procedat și
instanța de apel.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs pârâtele SC V.M.V.P.I. SRL Alexandria, SC M.D.I. SRL
Alexandria și intervenienții M.C., M.O. și D.D.
Recursul pârâtei SC V.M.V.P.I.
SRL Alexandria a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 C.
proc. civ. în susținerea cărora a arătat, în esență, că deși instanțele de fond
și apel au calificat litigiul ca fiind de natură comercială, evaluabil în bani,
concilierea directă este obligatorie conform art. 720
1
C. proc. civ.,
dispoziții ce nu au fost respectate de reclamantă.
De asemenea,
recurenta prezentând detaliat situația de fapt susține că motivarea instanței
de apel este străină de natura pricini, nu este sprijinită de probe concludente
și pertinente și fără a analiza conținutul actelor depuse de reclamantă a
interpretat greșit actul dedus judecății.
Deși recurenta pârâtă
SC M.D.I. SRL, intervenienta D.D. și intervenientele M.C. și M.D. au formulat
cereri de recurs separat criticile sunt identice și recursurile au fost
întemeiate pe aceleași dispoziții prevăzute de art. 304 punctele 7 și 9 C.
proc. civ. în argumentarea cărora, referindu-se la competența materială, au
susținut că aceasta se stabilește în raport de valoarea obiectului revendicat
iar judecătorul era ținut de a face o corectă apreciere a naturii litigiului –
civil sau comercial, evaluabil sau neevaluabil în bani, tocmai în ideea
stabilirii competenței materiale și funcționale a instanței.
De asemenea,
recurenții au arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat pe excepția
insuficientei timbrări, că în ce privește excepția prematurității acțiunii
considerentele sunt contradictorii, excepția de litispendență este nemotivată,
instanța și-a încălcat obligația de aflare a adevărului pentru că expertul nu a
răspuns la toate obiectivele stabilite și îndeosebi a refuzat să lămurească
obiectivul esențial – delimitarea suprafeței de 5 ha și dacă în această
suprafață se include și suprafața revendicată de către reclamant.
Instanța de apel,
susțin recurenții, a considerat în mod greșit că instanța a respins în mod
corect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3492
din 2 septembrie 2004, a actului de partaj 615/2004 și a certificatului de
atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, fără a demonstra că
actele indicate nu ar fi nule absolut ci se referă la lipsa unui titlu de
proprietate care în orice caz nu poate să acopere nulitatea absolută a actului
de partajare a terenului când s-au încălcat dispozițiile legale privind
circulația juridică a terenului.
Recursurile sunt
fondate pentru următoarele considerente:
Față de conținutul
criticilor aduse deciziei pronunțată de instanța de apel în conformitate cu
dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. se va lua în examinare numai
motivele care se referă la excepția necompetenței materiale critici ce vor fi
încadrate în punctul 3 al art. 304 C. proc. civ. potrivit căruia modificarea
sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea
competenței de ordine publică a altei instanțe.
Acțiunea promovată de
reclamantă este o acțiune civilă în revendicare a terenului intravilan în
suprafață de 759,96 mp și construcțiile notate cu C20 și C21, în planul de
amplasament cu destinație de centrală și anexe ocupând o suprafață construită
de 300,10 mp (C20) și respectiv 86,35 mp (C21).
Acest tip de acțiune
nu poate avea natură comercială, deoarece nu este generată nici de o faptă de
comerț obiectiv, nici de una subiectivă ori unilaterală sau mixtă.
Faptele de comerț
obiective sunt actele juridice și operațiunile prevăzute, în principal, în art.
3 C. com., considerate ca atare datorită naturii lor și pentru motive de ordine
publică, independent de calitatea persoanei care le săvârșește.
În temeiul art. 4 C.
com., actele și operațiunile săvârșite de comerciant sunt considerate fapte de
comerț subiectiv. Astfel, inclusiv actele de natură civilă devin comerciale
pentru că ele sunt făcute de un comerciant cu ocazia exercitării comerțului
său, legea instituind o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile
comerciantului, dacă acestea nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu
rezultă din însuși actul.
Așadar prezumția are
caracter relativ ea putând fi răsturnată, combătută, în condițiile art. 4 C.
com.
Acțiunea juridică în
revendicare nu este generată, ea nu are la bază o faptă de comerț subiectivă,
adică un act juridic (manifestare de voință în scopul producerii de efecte
juridice) ori o operațiune săvârșită de comerciant (societatea reclamantă) cu
ocazia exercitării comerțului său.
Nu sunt incidente
nici dispozițiile art. 3, nici cele ale art. 4 C. com., ori ale art. 56 C. com.
care reglementează faptele de comerț unilaterale sau mixte, în care „dacă un
act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși
în ce privește acest act, legii comerciale” deoarece așa cum s-a reținut mai
sus, nu a avut loc nici un act sau operațiune săvârșită de reclamantă, în
calitate de comerciant și în exercițiul comerțului său.
Așadar, natura
cererii de chemare în judecată, în raport de temeiurile de drept invocate este
civilă, astfel că soluționarea unei astfel de cauze este de competența
exclusivă a instanțelor civile conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Cum în speță
instanțele au încălcat dispozițiile legale în materia competenței în temeiul
art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursurile, va casa ambele
hotărâri și va trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria
Alexandria ca instanță civilă, ocazie cu care se va analiza și cererile
intervenientelor D.D., M.C. și M.O. privind nulitatea absolută a contractului
de vânzare-cumpărare nr. 3492 din 2 septembrie 2004, a actului de partaj nr. 615
din 17 februarie 2004 cât și a certificatului de atestare a dreptului de
proprietate urmând să se stabilească competența în funcție de natura actelor a
căror nulitate se solicită.
În atare situație,
motivele invocate de recurenți nu mai pot fi analizate, ele urmând a fi avute
în vedere cu ocazia rejudecării pricinii.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de pârâtele SC V.M.V.P.I. SRL Alexandria, SC M.D.I.SRL Alexandria și
de intervenienții M.C., M.O. și D.D. împotriva deciziei comerciale nr. 299 din
17 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Casează decizia
recurată și sentința comercială nr. 942 din 16 octombrie 2009 a Tribunalului
Teleorman, secția civilă, și trimite cauza spre soluționare la Judecătoria
Alexandria.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 iunie 2011.