ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1656/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3029 din 2 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de M.M., M.A., M.O.T. și M.E. împotriva sentinței nr. 11/CC din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că Tribunalul Teleorman în mod legal a apreciat că în cauza de față nu sunt incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în raport de obiectul capetelor de cerere disjunse, competența de soluționare a acestora revenind Judecătoriei Roșiorii de Vede.

S-a mai reținut că anularea încheierilor emise de Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, constatarea nulității absolute a unui act de vânzare-cumpărare, radierea, înscrierea în cartea funciară, ridicarea construcțiilor sub sancțiunea obligării la plata de daune cominatorii sunt cereri de competența instanței civile, neputând fi soluționate în procedura prevăzută de legea contenciosului administrativ. Referitor la cererea de anulare a încheierilor emise de Biroul de Carte Funciară, instanța de recurs a mai avut în vedere și art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 Legea Cadastrului și Publicității Imobiliare, republicată, care prevede că „plângerea împotriva încheierii de înscriere sau de respingere se înaintează judecătoriei în a cărei rază teritorială se află imobilul", celelalte cereri anterior menționate fiind de competența instanței de drept comun.

Împotriva acestei hotărâri recurenții M.M., M.A., M.O.T. și M.E. au formulat contestație în anulare. În motivarea contestației în anulare contestatorii susțin că sunt proprietarii terenului în suprafață de 13,40 ha situat în comuna Peretu, județul Teleorman, în tarlaua T43, parcelele PI, P2 si P3, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare. La data de 17 septembrie 1999 au cumpărat de la vânzătorul P.E., domiciliată în comuna Peretu, județul Teleorman, suprafața de 1,016 ha, teren arabil situat în tarlaua T43 parcela P3, încheind contractual de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1164 din 17 septembrie 1999, întabulat în Cartea Funciară. Terenul cumpărat a fost dobândit prin moștenire în conformitate cu certificatul de moștenitor nr. 151 din 21 aprilie 1997, eliberat de Biroul Notarului Public M.T.

din Roșiori de Vede. Ulterior, Consililul Local Peretu a adoptat Hotărârea nr. 54 din 31 octombrie 2007 preluând la proprietatea publică a comunei o suprafață de 2639 mp, aproximativ 2000 mp din terenul ce constituie proprietatea contestatorilor conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1164 din 17 septembrie 1999, și a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman -Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria, intabularea suprafeței de 2639 mp teren arabil situat în tarlaua T43 parcela P3 în favoarea comunei Peretu, prin administrator Consiliul Local Peretu, cerere admisă de către pârâta OCPI Teleorman prin încheierea nr. 135 din 09 ianuarie 2008. Aceasta suprafața de teren de 2639 mp din tarlaua T43 este trecută ca fiind în parcela P3 deși este imposibil să fie în parcela respectivă.

Fiind intabulat dreptul de proprietate pentru suprafața de 2000 mp teren ce este situat în tarlaua T43 parcela P3 acesta este opozabil erga omnes . La scurt interval de timp, prin contractual de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 299 din 25 februarie 2008, paratele Instituția Primarului comunei Peretu si Consiliul Local al comunei Peretu au vândut pârâților D.P. - consilier local și D.L. suprafața de 2639 mp teren arabil intravilan situat în tarlaua T43 parcela P3 proprietatea reclamanților. Actele mai sus menționate sunt nule deoarece: - au fost încălcate dispozițiile imperative privind dreptul de proprietate privată asupra imobilelor consacrate de Codul civil, Constituția României și Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005; - au fost încălcate dispozițiile imperative ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia; - au fost încălcate dispozițiile legale imperative cuprinse în Legea nr. 7/1996.

În fine, contestatorii reiau motivele invocate în recurs. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”. Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea. Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate. În esență, o atare omisiune nu poate fi reținută întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentei și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., a examinat cauza sub toate aspectele. Față de cele ce preced, instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus citate. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.M., M.A., M.O.T. și M.E., împotriva deciziei nr. 3029 din 2 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.