ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1656/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

decizia nr. 3029 din 2 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de M.M., M.A., M.O.T. și M.E. împotriva

sentinței nr. 11/CC din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de recurs a reținut că Tribunalul

Teleorman în mod legal a apreciat că în cauza de față nu sunt

incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în raport de obiectul

capetelor de cerere disjunse, competența de soluționare a acestora

revenind Judecătoriei Roșiorii de Vede.

S-a mai reținut că anularea

încheierilor emise de Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară,

constatarea nulității absolute a unui act de vânzare-cumpărare,

radierea, înscrierea în cartea funciară, ridicarea construcțiilor sub

sancțiunea obligării la plata de daune cominatorii sunt cereri de

competența instanței civile, neputând fi soluționate în

procedura prevăzută de legea contenciosului administrativ.

Referitor la cererea de anulare a

încheierilor emise de Biroul de Carte Funciară, instanța de recurs a mai

avut în vedere și art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 Legea Cadastrului

și Publicității Imobiliare, republicată, care prevede

că „plângerea împotriva încheierii de înscriere sau de respingere se

înaintează judecătoriei în a cărei rază teritorială se

află imobilul", celelalte cereri anterior menționate fiind de

competența instanței de drept comun.

Împotriva acestei hotărâri

recurenții M.M., M.A., M.O.T. și M.E. au formulat contestație în

anulare.

În motivarea contestației în anulare

contestatorii susțin că sunt proprietarii terenului în suprafață

de 13,40 ha situat în comuna Peretu, județul Teleorman, în tarlaua T43,

parcelele PI, P2 si P3, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare.

La data de 17 septembrie 1999 au

cumpărat de la vânzătorul P.E., domiciliată în comuna Peretu,

județul Teleorman, suprafața de 1,016 ha, teren arabil situat în tarlaua T43 parcela P3, încheind contractual de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1164 din 17 septembrie 1999, întabulat în Cartea Funciară.

Terenul cumpărat a fost dobândit

prin moștenire în conformitate cu certificatul de moștenitor nr. 151

din 21 aprilie 1997, eliberat de Biroul Notarului Public M.T. din Roșiori

de Vede.

Ulterior, Consililul Local Peretu a

adoptat Hotărârea nr. 54 din 31 octombrie 2007 preluând la proprietatea

publică a comunei o suprafață de 2639 mp, aproximativ 2000 mp

din terenul ce constituie proprietatea contestatorilor conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1164 din 17 septembrie 1999, și a solicitat

Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman -Biroul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria, intabularea

suprafeței de 2639 mp teren arabil situat în tarlaua T43 parcela P3 în favoarea

comunei Peretu, prin administrator Consiliul Local Peretu, cerere admisă

de către pârâta OCPI Teleorman prin încheierea nr. 135 din 09 ianuarie 2008.

Aceasta suprafața de teren de 2639

mp din tarlaua T43 este trecută ca fiind în parcela P3 deși este

imposibil să fie în parcela respectivă.

Fiind intabulat dreptul de proprietate

pentru suprafața de 2000 mp teren ce este situat în tarlaua T43 parcela P3

acesta este opozabil

erga omnes

.

La scurt interval de timp, prin

contractual de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 299 din 25 februarie

2008, paratele Instituția Primarului comunei Peretu si Consiliul Local al

comunei Peretu au vândut pârâților D.P. - consilier local și D.L. suprafața

de 2639 mp teren arabil intravilan situat în tarlaua T43 parcela P3

proprietatea reclamanților.

Actele mai sus menționate sunt nule

deoarece:

- au fost încălcate

dispozițiile imperative privind dreptul de proprietate privată asupra

imobilelor consacrate de Codul civil, Constituția României și Legea nr.

18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005;

- au fost încălcate

dispozițiile imperative ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia;

- au fost încălcate

dispozițiile legale imperative cuprinse în Legea nr. 7/1996.

În fine, contestatorii reiau motivele invocate

în recurs.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată

că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această

soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

În conformitate cu dispozițiile art.

317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot

fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a

părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost

dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive

nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași

articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai

sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de

recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de

verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca

el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin această cale

de atac se urmărește repararea neregularităților evidente

privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de

probele administrate și a stării de fapt la care se referă

litigiul.

Deci, în cadrul contestației în

anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile

subiective deduse judecății, ci se verifică incidența

vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare

specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile

instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară

de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau

de casare.

Motivele contestației în anulare speciale

sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul

care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului

vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi

condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin

confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu

aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca

netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de

timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție,

noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi

interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează

stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor

și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze

prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de

interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o

dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care

se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației,

există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat

unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu

și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat

împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia

dintre acestea.

Totodată textul se referă

expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele

aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt

subsumate.

În esență, o atare omisiune nu poate

fi reținută întrucât instanța de recurs a cercetat toate

criticile recurentei și, mai mult, făcând aplicarea

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., a examinat cauza sub

toate aspectele.

Față de cele ce preced,

instanța apreciază că, în pricina de față,

contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și

limitativ prevăzute în textele legale sus citate.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în

anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de M.M., M.A., M.O.T. și M.E.,

împotriva deciziei nr. 3029 din 2 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.