ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4657/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 220/2008, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Brașov, prin primar, invocată de această parte; a admis, în parte, astfel cum a fost ulterior completată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.E., în contradictoriu cu pârâta SC R. SA și, în consecință: a obligat pârâta să emită decizie motivată, prin care să soluționeze notificarea pe care reclamanta a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilele înscrise în C. F. nr. 24690 Brașov, sub nr. top. 7261/1/a/1/192 și în C.F. nr. 24691 Brașov, sub nr. top. 7261/I/a/I/l53, și a respins restul pretențiilor formulate de reclamantă.

A anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Brașov, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acestei pârâte; a r espins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul Brașov, prin primar și Primarul municipiului Brașov, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală; a declarat nulă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC R. SA, în contradictoriu cu chemata în garanție A.V.A.S. și a obligat pârâta SC R. SA la plata către reclamantă a sumei de 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că, deși notificarea pe care reclamanta a promovat-o în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 a fost înregistrat la SC R. SA, aceasta nu a procedat la soluționarea notificării nici până în prezent, nesocotind astfel obligația instituită în sarcina sa de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. In ceea ce privește apărările formulate în cauză de pârâtă, instanța a apreciat că acestea sunt nefondate, astfel că le-a respins, pentru cele ce urmează : In ceea ce privește primul motiv pe care pârâta l-a invocat în justificarea refuzului său de a se conforma dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, care constă în schimbările intervenite în organizarea și în activitatea sa, s-a reținut că unul dintre principiile de soluționare a notificărilor, instituit de Cap. I din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, este celeritatea soluționării acestora.

Acest principiu își găsește fundamentarea în scopul legii, care este repararea prejudiciului suferit de foștii proprietari ai imobilelor ce formează obiectul de reglementare a acestui act normativ. În considerarea aceluiași scop, Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 instituie și un alt principiu ce constă în aceea că procedura reglementată de acest act normativ de reparație prevalează față de orice altă procedură. S-a conchis, că refuzul pârâtei SC R. SA de a respecta termenul de soluționare a notificării cu care a fost învestită este nejustificat, atitudinea acestei părți nesocotind dispozițiile imperative al Legii nr. 10/2001 și ale Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi.

O altă apărare pe care pârâta SC R. SA a invocat-o în susținerea poziției sale procesuale a fost aceea că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001 și pentru imobilul înscris în C. F. nr. 24691 Brașov, sub nr. top 7261/l/a/1/153.

Sub acest aspect, s-a reținut că, în fapt, s-a strecurat o eroare materială în notificarea pe care reclamanta a formulat-o, în care imobilul mai sus arătat a fost identificat în mod corect după numărul cărții funciare, dar în locul terminației 153 a fost menționată terminația 192, în ceea ce privește numărul topografic sub care acest imobil este înscris; că această eroare materială nu poate constitui un fundament al refuzului pârâtei de a se pronunța asupra notificării înregistrată pe rolul său, cu atât mai mult cu cât reclamanta a depus, în susținerea notificării, copiile cărților funciare în care sunt evidențiate imobilele revendicate, iar, potrivit 25 alin. (2) din Legea nr. 10/200I, pârâta SC R. SA avea posibilitatea de a cere reclamantei să lămurească orice neconcordanță existentă, în ceea ce privește imobilele revendicate, respectiv între mențiunile din notificare și cele din evidențele de publicitate imobiliară.

In ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, astfel că a respins-o, cu motivarea că obligația de emitere o unei decizii prin care să fie soluționată notificarea pe care reclamanta a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, stabilită în sarcina pârâtei SC R. SA, face parte din categoria obligațiilor la care se referă art. 580 3 C. proc. civ., astfel că, pentru constrângerea pârâtei la executarea ei, reclamanta poate uza doar de prevederile textului de lege menționat. Prin decizia civilă nr. 98/Ap din 25 septembrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de pârâta SC R. SA Brașov; a admis apelul declarat de reclamanta A.E.

împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta SC R. SA Brașov la plata de daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data pronunțării prezentei decizii și până la emiterea dispoziției; a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate și a înlăturat din dispozitivul acestei sentințe dispoziția de respingere a restului pretențiilor formulate de reclamantă, reținând, în esență, următoarele: Cadrul procesual fixat de reclamantă este dat de cererea în obligarea pârâtei la emiterea unei decizii motivate asupra notificării formulate potrivit Legii nr. 10/2001, motivată de neexecutarea obligației legale de a o soluționa în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege.

Prin urmare, în aceste limite procesuale trebuiau făcute apărările din fața primei instanței și în apel. Motivele de apel nu au combătut considerentele sentinței care rețin refuzul nejustificat al pârâtei în soluționarea notificării și încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci au vizat apărări de fond ca și cum cadrul procesual ar fi determinat de o contestație împotriva unei decizii deja emise. Instanța de apel a mai reținut că, pârâta nu și-a executat obligația de a soluționa notificarea în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deși avea calitatea de unitatea deținătoare, conform extraselor de carte funciară (filele 11-14 dosar), astfel că în mod corect s-a admis acțiunea sub acest aspect.

Critica din apel referitoare la lipsa notificării pentru imobilul înscris sub nr. top 726 1/1/a/1/1 53, nu a fost primită, apreciindu-se că este evidentă eroarea materială strecurată în notificare din moment ce s-a solicită imobilul din C.F. 24691 Brașov, carte funciară ce cuprinde doar acest număr topografic (fila 13 dosar fond), cum, de altfel, corect a reținut și prima instanță, iar concluzia a fost aceea că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1537 C. civ., care este străin de natura pricinii și vizează alte situații. Instanța a mai reținut că apelul reclamantei a fost fondat sub aspectul respingerii cererii privitoare la daunele cominatorii și că, întrucât apelul are caracter devolutiv, decăderea din dreptul de a-l motiva nu împiedică instanța de apel să analizeze cauza prin prisma celor invocate în primă instanță.

Daunele cominatorii nu pot fi confundate cu amenda civilă reglementată de art. 580 3 C. proc. civ., fiind o măsură de constrângere aflată la îndemâna creditorului ce solicită executarea obligației de „a face” care nu poate fi adusă la îndeplinire pe cale de executare silită. Admisibilitatea cererii de acordare a daunelor cominatorii a fost stabilită, cu putere de lege pentru instanțe, de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005, dată în recurs în interesul legii, astfel că soluția tribunalului este nelegală sub acest aspect. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R. SA, indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate se arată următoarele: Decizia recurată este susceptibilă de casare întrucât apelul formulat de reclamantă nu este semnat de către aceasta, ci de către un presupus avocat al cărui nume nu apare în cuprinsul redactării, fără ștampilă, iar potrivit art. 287 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde „5… semnătura”, astfel că decizia este nelegală prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Decizia recurată este nemotivată, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât instanța de apel s-a mărginit la simpla reluare a motivelor instanței de fond, ceea ce nu reprezintă o verificare a hotărârii primei instanțe, pentru a conferi caracter temeinic soluției pronunțate.

S-a arătat, că, potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel a schimbat natura și înțelesul actului juridic dedus judecății, reținând că indicarea greșită a unui număr topografic „este o simplă eroare de redactare”, fără a se lua în calcul faptul că această simplă eroare de redactare duce la o hotărâre total greșită, ce cade în sarcina recurentei, obligând-o să pună în aplicare o hotărâre asupra unui teren ce nu este al său. De asemenea, s-a mai arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că terenul revendicat de reclamantă se află în parcul industrial al SC R. SA Brașov, a cărui delimitare s-a aprobat prin hotărâre de guvern, astfel că pârâta este obligată să confere prevalență dispozițiilor H.G.

nr. 1019/2004, conform principiului „ specialia generalibus derogant ”. În ceea ce privește declararea ca nulă a cererii de chemare în garanție a A.V.A.S, se arată că instanța de fond nu a cercetat cu atenție fondul cauzei. S-a mai arătat, că mandatul dat numitului C.D. se referă doar la terenul înscris în C.F. 24690, nr. top 7261/1/a/1/192, în suprafață de 550 mp, instanța încălcând astfel dispozițiile art. 1537 C. civ. și neținând cont de faptul că mandatarul nu poate depăși limitele mandatului său; că imobilul notificat ce are nr. top 7261/1/a/1/192 nu exista, iar imobilul cu nr. top 7261/1/a/1/153 nu a fost notificat, și că mandatarul a avut procură specială doar pentru a solicita retrocedarea parcelei cu nr. top 7261/1/a/1/192.

S-a arătat și că prin obligarea pârâtei la daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei pe zi, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, instanța i-a îngrădit dreptul la apărare, aducându-i totodată o atingere gravă dreptului constituțional de acces liber la justiție, și că, faptul de a lăsa să curgă daunele cominatorii la care a fost obligat prin decizia recurată, ar echivala cu constrângerea pârâtei la punerea în executare a unei hotărâri susceptibile de desființare în căile extraordinare de atac. Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Deși nu arată expres, invocând pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea prevederilor art. 287 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă susține că cererea de apel formulată de reclamantă este sancționată cu nulitatea potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, întrucât aceasta a fost semnată de un avocat al cărui nume nu apare în cererea de apel, fără ștampilă. Această critică este nefondată, deoarece, în primă instanță reclamanta, în prezent decedată, fiind introdus în cauză moștenitorul său legal A.V., a fost reprezentată de avocat C.N., cu delegație avocațială, fila 4 dosar fond, acesta fiind, la rândul său, substituit de către avocat R.K.D., fila 129 dosar fond, iar semnătura de pe cererea de apel este identică cu semnătura apărătorului în substituire de pe împuternicirea avocațială. În atare situație, semnarea cerii de apel de către apărătorul care a asistat partea la judecata în primă instanță nu sancționează cererea de apel cu nulitatea în condițiile art. 287 alin. (2) C. proc.

civ., cu atât mai mult cu cât în condițiile art. 69 alin. (2) C. proc. civ., avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, ceea ce nu este cazul în speță, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor în timp, inclusiv declararea căilor de atac. Prin urmare, avocatul care a asistat partea la judecarea în primă instanță poate să exercite calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță, în speță calea de atac a apelului, și, implicit, a semna cererea de apel, fiind lipsită de consecințe juridice împrejurarea că pe cererea de apel nu a fost pusă ștampila acestuia. Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. nu este întemeiată, deoarece decizia recurată este motivată, cuprinzând temeiurile de fapt și de drept pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului. În ceea ce privește critica formulată de recurenta-pârâtă ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea acesteia se constată că partea este nemulțumită de modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză, cu referire la numărul topografic al terenului solicitat prin notificare, ceea ce nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, iar sancțiunea este aceea a neanalizării sale.

În ceea ce privește criticile ce se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Recurenta-pârâtă formulează critici de fond, deși nu a soluționat notificarea reclamantei prin care se solicită restituirea terenurilor în litigiu, iar, prin acțiunea introductivă de instanță, recurenta a solicitat în justiție cenzurarea refuzului nejustificat al pârâtei în soluționarea notificării, prin încălcarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel că acestea nu vor fi analizate.

Critica potrivit căreia prima instanță, greșit a declarat nulă cererea de chemare în garanție a A.V.A.S., fără a cerceta cu atenție fondul cauzei, nu s-a constituit în critică în apelul formulat de pârâtă, fiind formulată omisso medio , pe de o parte, iar, pe de altă parte, soluția primei instanțe a fost schimbată, urmare a admiterii apelului reclamantei, numai în ceea ce privește obligarea pârâtei la daune cominatorii, astfel că sancțiunea este aceea a neanalizării sale. Critica potrivit căreia, în mod greșit, instanțele de fond și apel au reținut că prin notificarea formulată s-ar fi solicitat restituirea parcelelor cu nr. top 7261/1/a/1/192 și nr. top 7621/1/a/1/153, cu încălcarea prevederilor art. 1537 C. civ., întrucât mandatarul a avut procură specială numai pentru a solicita restituirea parcelei cu nr. top 7261/1/a/1/192, este nefondată.

Astfel, deși prin motivele de apel pârâta susține că procuratorul reclamantei și-a depășit limitele mandatului acordat de reclamantă, invocând prevederile art. 1537 C. civ., se constată că, legal, a reținut instanța de apel că acest text de lege nu este incident în speță, făcând parte din Capitolul II - Executarea silită a obligațiilor, Secțiunea 4 – Executare în echivalent, din Codul de procedură civilă, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aceasta nu a făcut dovada că mandatarul a fost împuternicit să solicite restituirea în natură numai a parcelei cu nr. top 7261/1/a/1/192, înscrisă în C.F. 24690. Mai mult, în primă instanță, pârâta nu a formulat astfel de apărări, ci s-a apărat susținând că reclamanta ar fi solicitat prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 numai parcela cu nr. top 7261/1/a/1/192 înscrisă în C.F.

24690, apărare neîntemeiată, întrucât din cuprinsul notificării rezultă că s-a solicitat restituirea pacelei 507, respectiv 500 mp, intabulată în C.F. 24690 și a parcelei 546 în suprafață de 550 mp, intabulată în C.F. 24691, iar această din urmă C.F. cuprinde doar un număr topografic, respectiv 7261/1/a/1/153. Față de cele arătate, se constată că este lipsită de relevanță juridică împrejurarea că în notificare s-a trecut ca număr topografic al parcelei de 550 mp – 7261/1/a/1/192 și nu 7261/1/a/1/153, fiind vorba de fapt de o eroare materială în redactarea notificării, așa cum corect au stabilit instanțele de fond și apel. Critica formulată de recurenta-pârâtă potrivit căreia greșit a fost obligată la plata daunelor cominatorii de 1.000 lei pe zi este fondată, pentru cele ce succed.

În privința admisibilității cererii având ca obiect obligarea la daune cominatorii, în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile prevăzută de art. 580 3 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate într-un recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, însă, la data când Înalta Curte s-a pronunțat asupra problemei de drept dezlegate prin Decizia nr. XX/2005, art. 580 3 C. proc. civ. nu cuprinde dispoziții privind daunele cominatorii. Ulterior pronunțării Deciziei nr. XX/2005, art. 580 3 C. proc. civ. a fost modificat și completat prin Legea nr. 459/2006, iar alin. (5), nou introdus în text, prevede în mod expres că „pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii”.

Raportat la această prevedere, soluția adoptată prin decizia pronunțată în interesul legii a devenit inaplicabilă, deoarece imposibilitatea acordării de daune cominatorii în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile, conform art. 580 3 alin. (1) C. proc. civ., este prevăzută expres de legiuitor. În speță, obligația stabilită în sarcina recurentului-pârât prin hotărârea instanței de fond, păstrată prin decizia recurată, de a face, respectiv de a răspunde la notificarea formulată de intimata-reclamantă nu poate fi îndeplinită decât de acesta, iar daunele cominatorii au fost solicitate pentru neîndeplinirea acestei obligații. De altfel, daunele cominatorii se circumscriu sferei obligațiilor de a face care implică faptul personal al debitorului, găsindu-și aplicarea în cazul obligațiilor intuitu personae, iar în prezenta cauză obligația pârâtei de a soluționa notificarea implică faptul personal al acesteia.

Această obligație neputând fi îndeplinită prin altă persoană, sunt incidente prevederile art. 580 3 C. proc. civ., text care în alin. (5) prevede că nu se pot acorda daune cominatorii. Pentru considerentele expuse, instanța în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta SC R. SA , va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va respinge și apelul declarat de reclamanta A.E.; va menține restul dispozițiilor deciziei civile, respectiv cele privind respingerea apelului pârâtului și cele privind păstrarea dispozițiilor sentinței apelate. Dispoziția de înlăturarea din dispozitivul sentinței apelate a dispoziției de respingere a restului pretențiilor formulate de reclamantă, din dispozitivul deciziei recurate, fiind subsecventă admiterii apelului acesteia, în situația respingerii apelului reclamantei este lipsită de consecințe juridice, astfel că, prin soluția instanței de recurs, se păstrează în totalitate sentința primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R. SA împotriva deciziei civile nr. 98/Ap din data de 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge și apelul declarat de reclamanta A.E. împotriva sentinței civile nr. 220 din data de 20 iunie 2008 a Tribunalului Brașov. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2010.