ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4657/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4657/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 220/2008, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Brașov, prin primar,
invocată de această parte; a admis, în parte, astfel cum a fost ulterior
completată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.E., în
contradictoriu cu pârâta SC R. SA și, în consecință: a obligat pârâta să emită
decizie motivată, prin care să soluționeze notificarea pe care reclamanta a
formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilele înscrise în C. F. nr.
24690 Brașov, sub nr. top. 7261/1/a/1/192 și în C.F. nr. 24691 Brașov, sub nr.
top. 7261/I/a/I/l53, și a respins restul pretențiilor formulate de reclamantă.
A anulat
cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu
pârâta Primăria municipiului Brașov, ca urmare a admiterii excepției lipsei
capacității procesuale de folosință a acestei pârâte; a r
espins cererea de chemare în judecată formulată
de reclamantă în
contradictoriu cu pârâții Municipiul Brașov, prin primar
și
Primarul municipiului Brașov, ca fiind
promovată împotriva unor persoane fără
calitate procesuală; a declarat
nulă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
SC R. SA, în contradictoriu cu chemata în garanție A.V.A.S.
și a
obligat pârâta SC R. SA la plata către reclamantă a sumei de 1.190 lei, cu
titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a
hotărî astfel, tribunalul a reținut că, din probele administrate în cauză,
rezultă că, deși notificarea pe care reclamanta a promovat-o în conformitate cu
prevederile Legii nr. 10/2001 a fost înregistrat la SC R. SA, aceasta nu a
procedat la soluționarea notificării nici până în prezent, nesocotind astfel
obligația
instituită în sarcina sa de art.
25
alin.
(1) din Legea nr. 10/2001.
In ceea
ce privește apărările formulate în cauză de pârâtă, instanța a
apreciat că acestea sunt nefondate, astfel că
le-a respins, pentru cele ce urmează
:
In ceea
ce privește primul motiv pe care pârâta l-a invocat în justificarea refuzului
său de a se conforma dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, care constă
în schimbările intervenite în organizarea și în activitatea sa, s-a reținut că
unul dintre principiile de soluționare a notificărilor, instituit de Cap. I din
Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, este
celeritatea soluționării acestora. Acest
principiu își găsește fundamentarea în
scopul legii, care este repararea
prejudiciului suferit de foștii proprietari ai imobilelor ce formează obiectul
de reglementare a acestui act normativ.
În considerarea aceluiași scop, Normele Metodologice de
Aplicare a Legii nr. 10/2001 instituie și un alt principiu ce constă în aceea
că procedura reglementată de
acest act normativ de reparație prevalează față de orice altă procedură.
S-a
conchis, că refuzul pârâtei SC R. SA de a respecta termenul de soluționare a
notificării cu care a fost învestită este nejustificat, atitudinea acestei
părți nesocotind dispozițiile imperative al Legii nr. 10/2001 și ale Normelor Metodologice
de aplicare a acestei legi.
O altă apărare pe care pârâta SC R. SA a invocat-o în
susținerea
poziției sale
procesuale a fost aceea că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă
obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001 și pentru imobilul înscris în C.
F. nr. 24691 Brașov, sub nr. top 7261/l/a/1/153.
Sub
acest aspect, s-a reținut că, în fapt, s-a strecurat o eroare materială în
notificarea pe care reclamanta a formulat-o, în care imobilul mai sus arătat a
fost identificat în mod corect după numărul cărții funciare, dar în locul
terminației 153 a fost menționată terminația 192, în ceea ce privește numărul
topografic sub care acest imobil este înscris; că această eroare materială nu
poate constitui un fundament al refuzului pârâtei de a se pronunța asupra
notificării înregistrată pe rolul său, cu atât mai mult cu cât reclamanta a
depus, în susținerea notificării, copiile cărților funciare în care sunt
evidențiate imobilele revendicate, iar, potrivit 25 alin. (2) din Legea nr. 10/200I,
pârâta SC R. SA avea posibilitatea de a cere reclamantei să lămurească orice
neconcordanță existentă, în ceea ce privește imobilele revendicate, respectiv
între mențiunile din notificare și cele din evidențele de publicitate
imobiliară.
In ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a
pârâtei la
plata daunelor
cominatorii, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, astfel că a
respins-o, cu motivarea că obligația de emitere o unei decizii prin care să fie
soluționată notificarea pe care reclamanta a formulat-o în temeiul Legii nr.
10/2001, stabilită în sarcina pârâtei SC R. SA, face parte din categoria
obligațiilor la care se referă art. 580
3
C. proc. civ., astfel că,
pentru constrângerea pârâtei la executarea ei, reclamanta poate uza doar de
prevederile textului de lege menționat.
Prin
decizia civilă nr. 98/Ap din 25 septembrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a
respins apelul declarat de pârâta SC R. SA Brașov; a admis apelul
declarat de reclamanta A.E. împotriva aceleiași
sentințe pe care a
schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta SC R. SA
Brașov la plata de daune cominatorii în cuantum
de 1.000 lei pe fiecare zi de
întârziere, calculate de la data
pronunțării prezentei decizii și până la emiterea dispoziției; a păstrat restul
dispozițiilor sentinței apelate și a înlăturat din dispozitivul acestei sentințe
dispoziția de respingere a restului pretențiilor formulate de reclamantă,
reținând, în esență, următoarele:
Cadrul
procesual fixat de reclamantă este dat de cererea în obligarea pârâtei la
emiterea unei decizii motivate asupra notificării formulate potrivit Legii nr.
10/2001, motivată de neexecutarea obligației legale de a o soluționa în
termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege.
Prin
urmare, în aceste limite procesuale trebuiau făcute apărările din fața primei
instanței și în apel.
Motivele
de apel nu au combătut considerentele sentinței care rețin
refuzul nejustificat al pârâtei în soluționarea
notificării și încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr.
10/2001, ci au vizat apărări de fond ca și cum cadrul
procesual ar fi
determinat de o contestație împotriva unei decizii deja emise.
Instanța de apel a mai reținut că, pârâta nu și-a
executat obligația de a
soluționa
notificarea în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea
nr. 10/2001, deși avea calitatea de unitatea deținătoare, conform extraselor de
carte funciară (filele
11-14
dosar),
astfel că în mod corect s-a admis acțiunea sub acest aspect.
Critica
din apel referitoare la lipsa notificării pentru imobilul înscris
sub nr. top 726
1/1/a/1/1
53, nu a fost
primită, apreciindu-se că este evidentă eroarea materială
strecurată în notificare din moment ce s-a
solicită imobilul din C.F. 24691 Brașov,
carte funciară ce cuprinde doar
acest număr topografic (fila 13 dosar fond), cum, de altfel, corect a reținut și
prima instanță, iar concluzia a fost aceea că nu au fost încălcate dispozițiile
art. 1537 C. civ., care este străin de natura pricinii și vizează alte
situații.
Instanța a mai reținut că apelul reclamantei a fost fondat
sub aspectul respingerii cererii privitoare la
daunele cominatorii și că, întrucât apelul are
caracter devolutiv, decăderea din dreptul de a-l motiva nu împiedică instanța
de apel să analizeze cauza prin prisma celor invocate în primă instanță.
Daunele
cominatorii nu pot fi confundate cu amenda civilă reglementată de art. 580
3
C. proc. civ., fiind o măsură de constrângere aflată la
îndemâna creditorului ce solicită executarea obligației de „a face”
care nu poate fi
adusă la îndeplinire pe cale de executare silită.
Admisibilitatea cererii de acordare a daunelor cominatorii a fost stabilită, cu
putere de lege pentru instanțe, de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin
Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005, dată în recurs în interesul legii, astfel
că soluția tribunalului este nelegală sub acest aspect.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R. SA, indicând ca temei legal al
criticilor formulate art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., iar în
dezvoltarea criticilor formulate se arată următoarele:
Decizia
recurată este susceptibilă de casare întrucât apelul formulat de reclamantă nu
este semnat de către aceasta, ci de către un presupus avocat al cărui nume nu
apare în cuprinsul redactării, fără ștampilă, iar potrivit art. 287 alin. (1) pct.
5 C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde „5… semnătura”, astfel că decizia
este nelegală prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Decizia
recurată este nemotivată, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât
instanța de apel s-a mărginit la simpla reluare a motivelor instanței de fond,
ceea ce nu reprezintă o verificare a hotărârii primei instanțe, pentru a
conferi caracter temeinic soluției pronunțate.
S-a
arătat, că, potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel a schimbat
natura și înțelesul actului juridic dedus judecății, reținând că indicarea
greșită a unui număr topografic „este o simplă eroare de redactare”, fără a se
lua în calcul faptul că această simplă eroare de redactare duce la o hotărâre
total greșită, ce cade în sarcina recurentei, obligând-o să pună în aplicare o
hotărâre asupra unui teren ce nu este al său.
De
asemenea, s-a mai arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a
legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că terenul revendicat
de reclamantă se află în parcul industrial al SC R. SA Brașov, a cărui
delimitare s-a aprobat prin hotărâre de guvern, astfel că pârâta este obligată
să confere prevalență dispozițiilor H.G. nr. 1019/2004, conform principiului „
specialia
generalibus derogant
”.
În ceea
ce privește declararea ca nulă a cererii de chemare în garanție a A.V.A.S, se
arată că instanța de fond nu a cercetat cu atenție fondul cauzei.
S-a mai
arătat, că mandatul dat numitului C.D. se referă doar la terenul înscris în C.F.
24690, nr. top 7261/1/a/1/192, în suprafață de 550 mp, instanța încălcând
astfel dispozițiile art. 1537 C. civ. și neținând cont de faptul că mandatarul
nu poate depăși limitele mandatului său; că imobilul notificat ce are nr. top
7261/1/a/1/192 nu exista, iar imobilul cu nr. top 7261/1/a/1/153 nu a fost
notificat, și că mandatarul a avut procură specială doar pentru a solicita
retrocedarea parcelei cu nr. top 7261/1/a/1/192.
S-a arătat
și că prin obligarea pârâtei la daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei pe
zi, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, instanța i-a îngrădit
dreptul la apărare, aducându-i totodată o atingere gravă dreptului
constituțional de acces liber la justiție, și că, faptul de a lăsa să curgă
daunele cominatorii la care a fost obligat prin decizia recurată, ar echivala
cu constrângerea pârâtei la punerea în executare a unei hotărâri susceptibile
de desființare în căile extraordinare de atac.
Examinând
decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct.
5, 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:
Deși nu
arată expres, invocând pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea prevederilor
art. 287 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că cererea de
apel formulată de reclamantă este sancționată cu nulitatea potrivit alin. (2)
al aceluiași text de lege, întrucât aceasta a fost semnată de un avocat al
cărui nume nu apare în cererea de apel, fără ștampilă.
Această
critică este nefondată, deoarece, în primă instanță reclamanta, în prezent
decedată, fiind introdus în cauză moștenitorul său legal A.V., a fost
reprezentată de avocat C.N., cu delegație avocațială, fila 4 dosar fond, acesta
fiind, la rândul său, substituit de către avocat R.K.D., fila 129 dosar fond,
iar semnătura de pe cererea de apel este identică cu semnătura apărătorului în
substituire de pe împuternicirea avocațială.
În
atare situație, semnarea cerii de apel de către apărătorul care a asistat
partea la judecata în primă instanță nu sancționează cererea de apel cu
nulitatea în condițiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., cu atât mai mult cu
cât în condițiile art. 69 alin. (2) C. proc. civ., avocatul care a asistat pe o
parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, ceea ce nu este cazul în speță,
poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care
s-ar pierde prin neexercitarea lor în timp, inclusiv declararea căilor de atac.
Prin
urmare, avocatul care a asistat partea la judecarea în primă instanță poate să
exercite calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță, în
speță calea de atac a apelului, și, implicit, a semna cererea de apel, fiind lipsită
de consecințe juridice împrejurarea că pe cererea de apel nu a fost pusă
ștampila acestuia.
Nici
critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este
întemeiată, deoarece decizia recurată este motivată, cuprinzând temeiurile de
fapt și de drept pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția, ceea ce
permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului.
În ceea
ce privește critica formulată de recurenta-pârâtă ca fiind întemeiată pe
dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea acesteia se
constată că partea este nemulțumită de modul de apreciere a probatoriului
administrat în cauză, cu referire la numărul topografic al terenului solicitat
prin notificare, ceea ce nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs
prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, iar
sancțiunea este aceea a neanalizării sale.
În ceea
ce privește criticile ce se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9
C. proc. civ., instanța constată următoarele:
Recurenta-pârâtă
formulează critici de fond, deși nu a soluționat notificarea reclamantei prin
care se solicită restituirea terenurilor în litigiu, iar, prin acțiunea
introductivă de instanță, recurenta a solicitat în justiție cenzurarea
refuzului nejustificat al pârâtei în soluționarea notificării, prin încălcarea
prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel că acestea nu vor
fi analizate.
Critica
potrivit căreia prima instanță, greșit a declarat nulă cererea de chemare în
garanție a A.V.A.S., fără a cerceta cu atenție fondul cauzei, nu s-a constituit
în critică în apelul formulat de pârâtă, fiind formulată
omisso medio
, pe
de o parte, iar, pe de altă parte, soluția primei instanțe a fost schimbată,
urmare a admiterii apelului reclamantei, numai în ceea ce privește obligarea
pârâtei la daune cominatorii, astfel că sancțiunea este aceea a neanalizării
sale.
Critica
potrivit căreia, în mod greșit, instanțele de fond și apel au reținut că prin
notificarea formulată s-ar fi solicitat restituirea parcelelor cu nr. top
7261/1/a/1/192 și nr. top 7621/1/a/1/153, cu încălcarea prevederilor art. 1537 C.
civ., întrucât mandatarul a avut procură specială numai pentru a solicita
restituirea parcelei cu nr. top 7261/1/a/1/192, este nefondată.
Astfel,
deși prin motivele de apel pârâta susține că procuratorul reclamantei și-a
depășit limitele mandatului acordat de reclamantă, invocând prevederile art.
1537 C. civ., se constată că, legal, a reținut instanța de apel că acest text
de lege nu este incident în speță, făcând parte din Capitolul II - Executarea silită
a obligațiilor, Secțiunea 4 – Executare în echivalent, din Codul de procedură civilă,
pe de o parte, iar, pe de altă parte, aceasta nu a făcut dovada că mandatarul a
fost împuternicit să solicite restituirea în natură numai a parcelei cu nr. top
7261/1/a/1/192, înscrisă în C.F. 24690.
Mai
mult, în primă instanță, pârâta nu a formulat astfel de apărări, ci s-a apărat susținând
că reclamanta ar fi solicitat prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.
10/2001 numai parcela cu nr. top 7261/1/a/1/192 înscrisă în C.F. 24690, apărare
neîntemeiată, întrucât din cuprinsul notificării rezultă că s-a solicitat
restituirea pacelei 507, respectiv 500 mp, intabulată în C.F. 24690 și a
parcelei 546 în suprafață de 550 mp, intabulată în C.F. 24691, iar această din urmă
C.F. cuprinde doar un număr topografic, respectiv 7261/1/a/1/153.
Față de
cele arătate, se constată că este lipsită de relevanță juridică împrejurarea că
în notificare s-a trecut ca număr topografic al parcelei de 550 mp –
7261/1/a/1/192 și nu 7261/1/a/1/153, fiind vorba de fapt de o eroare materială
în redactarea notificării, așa cum corect au stabilit instanțele de fond și
apel.
Critica
formulată de recurenta-pârâtă potrivit căreia greșit a fost obligată la plata
daunelor cominatorii de 1.000 lei pe zi este fondată, pentru cele ce succed.
În
privința admisibilității cererii având ca obiect obligarea la daune
cominatorii, în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii
civile prevăzută de art. 580
3
C. proc. civ., dezlegarea dată
problemelor de drept judecate într-un recurs în interesul legii este
obligatorie pentru instanțe, însă, la data când Înalta Curte s-a pronunțat
asupra problemei de drept dezlegate prin Decizia nr. XX/2005, art. 580
3
C.
proc. civ. nu cuprinde dispoziții privind daunele cominatorii.
Ulterior
pronunțării Deciziei nr. XX/2005, art. 580
3
C. proc. civ. a fost
modificat și completat prin Legea nr. 459/2006, iar alin. (5), nou introdus în
text, prevede în mod expres că „pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în
prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii”.
Raportat
la această prevedere, soluția adoptată prin decizia pronunțată în interesul
legii a devenit inaplicabilă, deoarece imposibilitatea acordării de daune
cominatorii în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii
civile, conform art. 580
3
alin. (1) C. proc. civ., este prevăzută
expres de legiuitor.
În
speță, obligația stabilită în sarcina recurentului-pârât prin hotărârea
instanței de fond, păstrată prin decizia recurată, de a face, respectiv de a
răspunde la notificarea formulată de intimata-reclamantă nu poate fi
îndeplinită decât de acesta, iar daunele cominatorii au fost solicitate pentru neîndeplinirea
acestei obligații.
De
altfel, daunele cominatorii se circumscriu sferei obligațiilor de a face care implică
faptul personal al debitorului, găsindu-și aplicarea în cazul obligațiilor intuitu
personae, iar în prezenta cauză obligația pârâtei de a soluționa notificarea implică
faptul personal al acesteia.
Această
obligație neputând fi îndeplinită prin altă persoană, sunt incidente prevederile
art. 580
3
C. proc. civ., text care în alin. (5) prevede că nu se pot
acorda daune cominatorii.
Pentru
considerentele expuse, instanța în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va
admite recursul declarat de pârâta SC R. SA , va modifica în parte decizia
recurată, în sensul că va respinge și apelul declarat de reclamanta A.E.; va
menține restul dispozițiilor deciziei civile, respectiv cele privind respingerea
apelului pârâtului și cele privind păstrarea dispozițiilor sentinței apelate.
Dispoziția
de înlăturarea din dispozitivul sentinței apelate a dispoziției de respingere a
restului pretențiilor formulate de reclamantă, din dispozitivul deciziei
recurate, fiind subsecventă admiterii apelului acesteia, în situația
respingerii apelului reclamantei este lipsită de consecințe juridice, astfel
că, prin soluția instanței de recurs, se păstrează în totalitate sentința
primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC
R. SA împotriva deciziei civile nr. 98/Ap din data de 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Modifică în parte decizia recurată,
în sensul că respinge și apelul declarat de reclamanta A.E. împotriva sentinței
civile nr. 220 din data de 20 iunie 2008 a Tribunalului Brașov.
Menține restul dispozițiilor
deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23
septembrie 2010.