ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4469/2010

Asupra

recursului de față:

În

baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 292/F din 28 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr.

6898/2/2010 (2078/2010), Curtea de Apel București, secția I penală, a respins

ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta M.A., împotriva Rezoluției din

27 mai 2010, dispusă în Dosarul nr. 397/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și a Rezoluției din 7 iulie 2010, dispusă în Dosarul

nr. 1311/II-2/2010 de procurorul general al aceluiași parchet, rezoluții pe

care le-a menținut.

Pentru

a adopta această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La

data de 12 martie 2010, petenta M.A. a formulat plângere penală împotriva

numitei R.A.A., judecător la Tribunalul București pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea

infractorului și înșelăciune prev. de art. 246, art. 264 și art. 215 alin. (2)

C. pen., constând în aceea că în calitate de judecător a efectuat cercetarea

judecătorească în Dosarul nr. 43247/3/2009 și a pronunțat Sentința penală nr.

34 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului București, prin care a respins ca

nefondată plângerea petentei împotriva Rezoluțiilor nr. 2214/P/2009 și nr.

2077/II-2/2009 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fără constata

că din dosarul cauzei respective lipsește o plângere adresată procurorului, iar

pe de altă parte, prin conținutul hotărârii pronunțate, a justificat intrarea

fără drept în domiciliul său a organului de executare a unei hotărâri civile și

a reținut calitatea de proprietar a apartamentului supus executării silite a

unei persoane care nu avea titlu de proprietate pe acel bun.

Prin

Rezoluția nr. 397/P/2010 din 27 mai 2010, procurorul a dispus, în temeiul art.

228 alin. (1) și (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și înșelăciune. prev. de

art. 246, art. 264 și art. 215 C. pen., față de intimata R.A.A., judecător la

Tribunalul București.

Din

actele premergătoare efectuate rezultă că prin Sentința penală nr. 34 din 19

ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 43247/3/2009, de intimata R.A.A. a

fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petenții M.A. și M.T., în

contradictoriu cu intimatul P.N., împotriva Rezoluției nr. 2214/P/2009 din 6

august 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar pentru a decide

în acest sens, a reținut că faptele imputate, intimatului P.N. nu există în

materialitatea lor, deoarece acesta, la data de 20 decembrie 2008 și-a exercitat

atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, în sensul că în

calitate de lucrător de poliție la Secția a II-a de Poliție a efectuat

cercetări față de M.A. și M.T., pentru infracțiunile de violare de domiciliu

prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. ș.a., la plângerea penală a persoanei

vătămate B.A.M., fiica defunctului A.C., proprietarul imobilului, ocupat de cei

doi petenți.

Pentru

a dispune în sensul celor arătate mai sus procurorul a constatat că judecătorul

R.A.A. a aplicat prevederile legale în baza actelor de la dosarul cauzei, fără

a încălca atribuțiile de serviciu, fără a ajuta o persoană care anterior să fi

săvârșit o infracțiune și nu a indus în eroare pe petentă prin hotărârea

pronunțată.

În

luarea măsurii, procurorul a ținut seama și de prevederile art. 2 din Legea nr.

303/2004 și art. 16 din Legea nr. 304/2004, prevederi, potrivit cărora

judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, iar hotărârile

pronunțate nu pot fi desființate sau modificate decât în căile de atac prevăzute

de lege.

Plângerea

formulată de persoana vătămată M.A., în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc.

pen. a fost respinsă prin Rezoluția nr. 1311/II-2/2010 din 7 iulie 2010 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În

temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat

plângere, în termen legal împotriva Rezoluției nr. 397/P/2010 din 27 mai 2010

și a Rezoluției nr. 1311/II-2/2010 din 7 iulie 2010, plângere respinsă, ca

neîntemeiată, deoarece intimata R.A.A. a dispus o soluție în mod legal, soluție

față de care petenta putea doar exercita căile de atac prevăzute de lege, iar

pe de altă parte, o hotărâre pronunțată de judecător nu poate fi circumscrisă

ilicitului penal, decât în condițiile producerii unor dovezi certe cu privire

la existența acestui ilicit, mai mult, decât atât, petenta a încercat pe

această cale ocolită, respectiv declanșarea unui proces penal să obțină o

soluție favorabilă în cauza inițială, ceea ce este contrar sensului

reglementării plângerii în temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs, în termen legal petenta M.A., pe care nu l-a

motivat.

Recursul

declarat de petentă este nefondat.

Din

examinarea actelor dosarului se constată că soluția procurorului de neîncepere

a urmăririi penale față de intimata R.A.A. - judecător la Tribunalul București,

este corectă, iar faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

favorizarea infractorului și înșelăciune prev. de art. 246, art. 264 și art.

215 C. pen., reclamate de persoana vătămată M.A. nu există.

Actele

premergătoare efectuate de procuror au confirmat că intimata judecătoare, la

pronunțarea Sentinței penale nr. 34 din 19 ianuarie 2010 nu a săvârșit acte sau

fapte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor doar

evidențiate în plângerea penală a recurentei petente, fără a fi dovedită, iar

pe de altă parte, hotărârea astfel pronunțată putea fi supusă controlului

judiciar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Instanța

penală, sesizată în condițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., nu

se poate substitui unei instanțe de control judiciar și, în consecință, nu se

poate pronunța asupra temeiniciei și legalității Sentinței penale nr. 34 din 19

ianuarie 2010, pronunțată de intimata R.A.A., în calitate de magistrat

judecător al respectivei cauze.

În

consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petiționarei M.A.

împotriva Rezoluțiilor nr. 397/P/2010 din 27 mai 2010 și a Rezoluției nr.

1311/II-2/2010 din 7 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București este legală și temeinică.

Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge

ca nefondat recursul declarat de petenta M.A., împotriva sentinței primei

instanțe.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară a fost obligată la

plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.A. împotriva Sentinței penale

nr. 292/F din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 10 decembrie 2010.

Procesat

de GGC - GV