ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1046/2011

Asupra

recursului de față

În baza

actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 407 din 09 decembrie

2010 a Curții de Apel

București, secția

I

penală,

în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca

nefondată plângerea formulată de petenta

M.A.,

împotriva rezoluției nr. 1751/11-2 din 10 septembrie

2010, emisă de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin

care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției nr. 1135/P din 30 iulie 2010

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Analizând conținutul plângerii, precum și actele

și lucrările dosarelor,

Curtea de apel a reținut că prin rezoluția nr. 1135/P

din 30 iulie 2010 a

Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, s-a dispus - în temeiul

art. 228 alin. (6) C

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

intimata judecător D.G.G., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen., art. 289 C. pen. și art. 264 C. pen.

În motivarea

soluției de netrimitere în judecată, s-a arătat că petenta a solicitat tragerea

la răspundere penală a magistratului pe motiv că a soluționat netemeinic și

nelegal dosarul nr. 1896/301/2009, însă din actele premergătoare efectuate de

procurorul de caz, nu a rezultat încălcarea de către intimata judecător) D.G.G.

a atribuțiilor de serviciu, cu prilejul soluționării cauzei civile respectiv

întrucât fapta nu există, iar împrejurarea depunerii unor fotocopii ale

acțiunii inițiale la dosarul nou format (3561/301/2009), nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de fals

intelectual.

Actele premergătoare efectuate în cauză au

relevat faptul că soluția pronunțată de către magistratul judecător - fiind

bazată pe lege și propria

convingere, izvorâtă din probe - nu poate

constitui obiect al urmăririi penale în lipsa oricărui indiciu că actul soluționării

ar fi fost urmarea comiterii unei infracțiuni, concluzionându-se astfel că

fapta intimatei nu este prevăzută de legea penală.

Prin rezoluția nr. 1751/ll-2 din 10 septembrie 2010,

dată de Procurorul General al P

archetului de pe lângă Curtea de Apel București,

s-a dispus

respingerea, ca neîntemeiată, a

plângerii formulate de petentă împotriva

rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, apreciindu-se de către procurorul ierarhic superior că

soluția adoptată în cauză este legală și temeinică.

În motivarea

acestei rezoluții, s-a arătat că punctul de vedere exprimat de petentă nu poate

fi primit cauzei, întrucât nemulțumirea

petentei

față de soluția adoptată nu poate constitui un fapt care să atragă

o

responsabilitate penală, magistratul pronunțând soluția potrivit propriei

sale convingeri, partea nemulțumită având

posibilitatea atacării ei în căile

de atac legal prevăzute de lege.

Împotriva

ambelor rezoluții, petenta M.A. a formulat

plângere

în termen legal (la data de 4 octombrie 2010), conform art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., în fața acestei Curți, fără a menționa, însă - în concret -

vreo critică privitoare la temeiul dispunerii soluției de neîncepere a

urmăririi penale, ci contestând exclusiv modul de soluționare al unei cauze

civile de către intimata magistrat D.G.G.

Verificând

rezoluțiile contestate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele

înaintate de Parchet, precum și a dosarelor civile atașate urmare a

diligentelor depuse (nr. 1896/301/2009 și nr. 3561/301/2009), conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constat că plângerea cu care a fost sesizată

este nefondată. Astfel, s-a reținut că rezoluțiile contestate de petentă în

prezenta cauză sunt legale și temeinice, soluția de neîncepere a urmăririi

penale dispusă în privința intimatei, întemeindu-se - în mod corect, pe lipsa

oricăror probe privind săvârșirea de către aceasta a vreunei fapte penale, în

accepțiunea temeiurilor legale arătate în plângerea petentei, cu ocazia

exercitării atribuțiilor de serviciu.

Analizând

motivele invocate de petentă prin plângerea de față, Curtea a constat că

acestea constituie doar critici aduse soluției ce privește un litigiu civil,

petentă incriminând pe cea care - potrivit atribuțiilor de serviciu - a

participat la soluționarea, într-o anumită fază, a unei cauze civile.

În speță,

petentă este nemulțumită de modul în care intimata a apreciat probele și

critică convingerea proprie a acesteia, ce s-au concretizat în motivarea și

soluțiile dispuse.

În

consecință, Curtea a constatat că nu există nici măcar un simplu indiciu care

să conducă la concluzia că măsurile și soluțiile dispuse de către intimată, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice, ar fi contrare vreunei

dispoziții legale cu incidență în cauza respectivă și, astfel, ar fi fost vătămate

drepturi sau interese legitime ale petentei sau că ar fi existat vreun fals

intelectual, situație în care dispoziția contestată - de neîncepere a urmăririi

penale, se dovedește a fi legală și temeinică.

Prin urmare,

soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost apreciată ca fiind legală și

temeinică.

Împotriva

acestei hotărârii a declarat recurs petiționara M.A. criticând hotărârea pentru

netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.

La termenul

din data de 17 martie 2011, Înalta Curte, din oficiu a pus în discuția părților

inadmisibilitatea recursului declarat de recurenta petiționară M.A. împotriva

sentinței penale nr. 407 din 09 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Concluziile

reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă

a prezentei hotărâri.

Examinând

cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta petiționară M.A.

împotriva sentinței penale nr. 407 din 09 decembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția

I

penală, este inadmisibil pentru următoarele

considerente:

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost

modificat prin Legea 202/2010

"

Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr. 407 din 09 decembrie 2010 a

fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I

penală,

în calitate de instanță de fond

fiind rămasă definitivă potrivit art.

278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului

control judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune procesuală este incidență în

cauză în raport și cu

principiul unicității exercitării căilor de atac

decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru

considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. cu

consecința obligării petiționarei potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la

plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

recurenta petiționară

M.A. împotriva sentinței penale nr.407 din 09

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 martie 2011.