ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1048/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 10 de la 15

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 12190/2/2009

(3047/2009), în temeiul art. 278

1

alin. (13)

C. proc. pen. a fost trimisă plângerea formulată de petentul M.G. împotriva

rezoluției din 2 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.C.,

A.G.C., L.L., judecători la Curtea de Apel București, procurorului ierarhic

superior, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în vederea soluționării.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 12190/2/2009 M.G. a formulat

plângere împotriva rezoluției din 02 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 1485/P/2009,

arătând că această soluție nu este conformă cu realitatea.

A precizat, în cuprinsul plângerii, că nu

a formulat explicit plângere penală împotriva magistraților judecători de la Curtea de Apel București, ci împotriva organului de cercetare penală, precum și martorilor

pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă și fals în declarații.

Astfel, pretinde petentul că

rechizitoriul nr. 7241/P/2006 a fost întocmit de procurorul de caz pe bază de

declarații mincinoase ale martorilor, atribuire abuzivă a corpului delict și a

altor mijloace de probă, în scopul incriminării sale fără respectarea dispozițiilor

art. 95, art. 97, art. 106, art. 107, art. 108 C. proc. pen., iar arestarea sa

s-a produs la momentul la care petentul s-a prezentat la poliție pentru a-și

ridica cartea de identitate.

În vederea soluționării plângerii

formulate de petent, a fost înaintat Curții de Apel dosarul nr. 1485/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire

Penală și Criminalistică, în care s-a dispus rezoluția din 02 decembrie 2009,

de neîncepere a urmăririi penale față de C.C., A.G.C., L.L., judecători în

cadrul Curții de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C.

pen.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a comunicat curții că petentul a formulat

împotriva soluției dispuse de procuror, plângere conform art. 278 C. pen., ce

se află în lucru (adresa nr. 1485/P/2009 din 12 ianuarie 2010).

Examinând întreg materialul aflat la

dosarul cauzei, actele premergătoare efectuate cu privire la numiții C.C., A.G.C.,

L.L., judecători la Curtea de Apel București sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale prevăzută în art.

246 C. pen., precum și memoriul depus de către petent la dosarul cauzei, curtea

de apel a constatat următoarele:

Prin rezoluția din 02 decembrie 2009,

procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații

împotriva cărora petentul formulase plângere penală, întrucât fapta imputată

s-a dovedit că nu există, judecătorii îndeplinindu-și obligațiile de serviciu

cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, în exercitarea activității lor

aceștia fiind independenți și supunându-se numai legii.

S-a mai reținut că, anterior, prin ordonanța

din 26 octombrie 2009 dispusă în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București nr. 1798/P/2009 s-a dispus în temeiul art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc.

pen., art. 40 și art. 42 raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. declinarea

competenței de soluționare a cauzei privind plângerea petentului M.G., în

favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, procurorul competent în urma

declinării, a concluzionat asupra neînceperii urmăririi penale privind pe cei

trei magistrați judecători, apreciind că, criticile formulate de petent cu

privire la soluțiile pronunțate cu prilejul cercetării, judecării și

condamnării sale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în sensul

comiterii unor abuzuri, sunt neîntemeiate.

Petentul a precizat în fața curții că

plângerea sa a vizat și martorii ce au dat declarații în cauză și care ar fi

săvârșit, astfel, infracțiunea de mărturie mincinoasă, respectiv numiții C.M.B.,

Z.M.V., I.I.A., dar și modul în care lucrătorii de la cercetare penală au

strâns probele și au instrumentat cauza sa, săvârșind o serie de abuzuri ce

i-au lezat interesele.

Curtea de apel, anterior analizei asupra

legalității și temeiniciei soluției dispusă de procuror, a constatat că, în

prezenta cauză, procedura instituită de reglementarea art. 278

1

C.

proc. pen. vizând plângerea împotriva soluțiilor procurorului, de netrimitere

în judecată, nu a fost respectată, în sensul că împotriva soluției

procurorului, petentul trebuia să formuleze plângere la prim procuror în

conformitate cu art. 278 alin. (1) C. proc. pen. și numai după respingerea

acesteia, nemulțumit fiind, să solicite controlul jurisdicțional al instanței.

Or, în cauză a rezultat că în prezent

soluția de neîncepere a urmăririi penale se află în lucru, în sensul că se

exercită controlul procurorului ierarhic superior asupra soluției procurorului,

împrejurarea în care curtea a constatat incidența art. 278

1

alin. (13)

C. proc. pen., dispunând trimiterea cauzei la procurorul ierarhic superior în

vederea soluționării.

Cheltuielile judiciare avansate au rămas

în sarcina statului, apreciindu-se că petentul persoană vătămată nu are vreo

culpă procesuală în cadrul demersului său judiciar.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs petiționarul M.G., fără a arăta inițial motivele de recurs.

La termenul de astăzi, s-a prezentat

recurentul petiționar M.G., aflat în stare de arest într-o altă cauză, lipsind

intimații C.C., A.G.C. și L.L., procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Recurentul petiționar, în concluziile

orale, în dezbateri a depus la dosarul cauzei motivele de recurs formulate în

scris și a solicitat admiterea recursului, susținând că este nemulțumit de

soluționarea cauzei la parchet.

Reprezentantul Ministerului Public a

pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei

spre soluționare instanței competente, arătând că s-au încălcat dispozițiile

relative la competența după calitatea persoanei, care atrăgeau, în cauză,

competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art.

29 lit. f) C. proc. pen.

În motivele de recurs formulate în

scris și depuse la dosarul cauzei, în ședință publică, recurentul petiționar a

arătat că plângerea a fost formulată explicit împotriva organelor judiciare

care au instrumentat cauza sa, magistratului procuror care întocmit

rechizitoriul cu nr. 7241 de la 29 iunie 2006, a martorilor C.M.B. și respectiv Z.M.V. (plângere formulată încă din 28 septembrie 2009 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 – București și neinstrumentată până în prezent)

pentru mărturie mincinoasă și fals în declarații, magistraților judecători de la Judecătoria Sector 4 ca primă instanță și care trebuiau să verifice probele din dosarul nr.

12420/2006 ( inclusiv la rejudecarea de după casare).

În fața instanței de judecată, în

data de 15 ianuarie 2010 a prezentat pe larg verbal și în scris motivele

plângerii conform materialului aflat la dosar.

Prin sentința penală nr. 10 de la 15

ianuarie 2010 Curtea de Apel București a dispus ca plângerea să fie trimisă

spre soluționare procurorului ierarhic superior de la Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Soluționarea plângerii de către

procurorul șef de Secție de la Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. era făcută deja

la data de 11 ianuarie 2010 conform rezoluției cu nr. 12335/2009/193/II/2/2010

și comunicată petiționarului în data de 25 ianuarie 2010, deci cu 4 zile

înainte ca instanța Curtea de Apel București să se pronunțe în acest sens (pronunțarea

s-a făcut în ședință publică în 15 ianuarie 2010).

Recurentul petiționar a considerat

că s-a încălcat flagrant prevederile prevăzute de Codul penal și Codul de

procedură penală prin antepronunțare de către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Mai mult în rezoluția din 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. nu s-a precizat cum se va soluționa plângerea sa privind

organele judiciare, magistratul procuror de caz, magistrații judecători de la Judecătoria Sector 4 și martorii care au depus mărturie mincinoasă.

Recurentul petiționar a mai menționat că

în plângerea sa nu a formulat motive explicite împotriva magistraților

judecători C.C., A.G.C. și L.L. din cadrul Curții de Apel București.

Având în vedere motivele arătate precum

și celelalte înscrisuri din dosar, recurentul petiționar a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței penale nr. 10 de la 15 ianuarie 2010 și a se

dispune Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. soluționarea plângerii, formulată de

recurent în întregul ei.

Examinând recursul declarat de

recurentul petiționar M.G. împotriva sentinței pronunțată în primă instanță,

conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate

în scris, cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. , precum și de concluziile reprezentantului Ministerului Public în

recursul petiționarului cu privire la încălcarea dispozițiilor relative la

competența după calitatea persoanei, Înalta Curte constată recursul petiționarului

ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

În conformitate cu art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen

de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,

potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță

infracțiunile săvârșite de judecătorii și magistrații asistenți de la Înalta

Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea

Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste

instanțe și de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

De asemenea, conform art. 40 alin. (1) C.

proc. pen., când competența instanței este determinată de calitatea

inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după

săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:a) fapta

are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat o

hotărâre în primă instanță.

Din analiza cauzei rezultă că instanța de

fond prin hotărârea pronunțată la data de 15 ianuarie 2010 a încălcat normele de competență, deoarece la data sesizării sale, 28 decembrie 2009, cu

plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., de

către petiționarul M.G. și față de calitatea intimatelor, respectiv aceea de

judecătoare, nu a verificat dacă potrivit legii, Curtea de Apel București era

sau nu instanță competentă să judeca cauza cu care a fost învestită.

Așa cum rezultă din examinarea actelor și

lucrărilor aflate la dosar, la data sesizării Curții de Apel București, secția I-a

penală, respectiv 28 decembrie 2009, cu plângere de către petiționarul M.G.

împotriva rezoluției emisă la 2 decembrie 2009 de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică în

dosarul nr. 1485/P/2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de magistrații C.C., A.G.C., L.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art.

246 C. pen., intimatele C.C. și L.L. ambele îndeplineau funcția de judecător la Curtea de Apel București, iar intimata A.G.C. îndeplinea funcția de judecător la Înalta Curte

de Casație și Justiție, calități ce atrăgeau competența de soluționare a plângerii,

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, în raport cu dispozițiile

legale menționate.

Or, Curtea de Apel București judecând

cauza fără verificarea competenței de soluționare, încălcare ce atrage

sancțiunea nulității absolute, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

a pronunțat o hotărâre nelegală.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de recurentul petiționar M.G. împotriva sentinței penale nr.

10 din 15 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, va casa

sentința atacată și va dispune rejudecarea cauzei de către prima instanța

competentă, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C ID E

Admite recursul declarat de

recurentul petiționar M.G. împotriva sentinței penale nr. 10 din 15 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează sentința atacată și dispune

rejudecarea cauzei de către prima instanța competentă, respectiv Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18

martie 2010.