ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3248/2010

Asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel

București, secția

I

penală, prin sentința penală nr.

147/F din 20 mai 2010, în baza dispozițiilor art. 278 alin. (8) lit. a) C.

proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.A.,

împotriva rezoluției nr. 214/P/2010 din 18 februarie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a

pronunța hotărârea, instanța a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, prin rezoluția din 18 februarie 2010 în dosarul nr. 214/P/2010, în

conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

a dispus neînceperea urmăririi

penale față de

procurorul G.A., din cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București sub aspectul infracțiunii de sustragere sau distrugere de

înscrisuri, prevăzut de art. 242 alin. (3) C. pen. și infracțiunea de abuz în

serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzute de art. 247 alin. (1) din

același cod, faptele neexistând.

Prin rezoluția

din 11 martie 2010, același organ judiciar, respectiv procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza dispozițiilor art. 278

C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea petentului formulată

împotriva rezoluției amintite.

Instanța

competentă verificând plângerea cu care a fost învestită a constatat că

rezoluția este legală și temeinică, în cauză există probe sau indicii temeinice

privind săvârșirea, de către procurorul G.A., a unor acte de sustragere sau

distrugere, în accepțiunea art. 242 alin. (3) C. pen. sau a unor acte de abuz

în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, astfel cum este încriminat în art. 247

alin. (1) C. pen., acestea cu ocazia instrumentării și emiterii rechizitoriului

în dosarul nr. 1808/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în

actul de inculpare C.A. având calitatea de inculpat pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174,

art. 175 lit. a) și f) din același cod.

Activitatea procurorului concretizată în actul de

trimitere în

judecată nu realizează elementele constitutive ale faptelor

penale reclamate în sarcina sa, modalitatea de instrumentare a dosarului penal

indicat neputând conduce, în lipsa unor probe sau indicii, la concluzia că a

comis infracțiuni.

Împotriva

sentinței, petentul, în termenul de apel, a declarat recurs, motivele invocate

fiind detaliate în prezenta.

Recursul nu este fondat.

Este de

amintit, cu preexistentă, că potrivit dispozițiilor

art. 278

1

(7)

C. proc. pen., verificându-se plângerea,

se analizează rezoluția procurorului pe baza lucrărilor și a materialului

cauzei, precum și a unor înscrisuri noi prezentate.

În cauză,

petentul a depus diferite memorii, din conținutul

lor reieșind că sunt detalieri ale propriilor sale convingeri privind

situația

care l-a nemulțumit, dar nu sunt probe în accepțiunea dispozițiilor art. 64 C.

proc. pen.

Infracțiunea

de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în accepțiunea art. 242 C. pen. [alin.

(3)], constă din fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor

de serviciu, ar fi sustras sau distrus un dosar..., document sau alt înscris

care se află în păstrarea sau în deținerea unui organ sau a unei instituții de

stat ori a unei unități din cele la care se referă la art. 145.

Infracțiunea

de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen.) constă din

îngrădirea, de către funcționarul public, a folosinței sau a exercițiului

drepturilor unei persoane, ori crearea pentru aceasta a unei situații de

inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen,

orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine

socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție

HIV/SIDA.

Ca atare,

susținerile petentului că procurorul, instrumentând dosarul în care a emis

rechizitoriul, nu a ținut cont de unele materiale considerate de sine a fi fost

probe, nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor reclamate, actul

de inculpare supunându-se ulterior emiterii lui, cercetării judecătorești, în

faza în care instanța de judecată își formează convingerea pe baza probelor

administrate și nemijlocit, în fața ei, inculpatul având dreptul să ia

cunoștință de dosar în tot cursul judecății, el poate formula cereri, ridica

excepții și pune concluzii.

Faptul că

procurorul a dispus trimiterea în judecată, nu constituie săvârșirea, de către

el, a unor fapte penale, modul în care a instrumentat dosarul la nivelul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București neputând duce la neînceperea

urmăririi penale, art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prevăzând că el este

independent în dispunerea soluțiilor în cauzele pe care le instrumentează.

Cum, în mod

legal și temeinic actele premergătoare au relevat incidența dispozițiilor art. 10

lit. a) C. proc. pen., soluția neînceperii urmăririi penale este, de asemenea,

legală și temeinică, în acest sens fiind și hotărârea recurată.

În consecință,

recursul declarat de petent va fi respins ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen.,

recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul C.A. împotriva sentinței penale nr. 147/F

din 20 mai 2010 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2010.