ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3248/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 147/F din 20 mai 2010, în baza dispozițiilor art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.A., împotriva rezoluției nr. 214/P/2010 din 18 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția din 18 februarie 2010 în dosarul nr. 214/P/2010, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul G.A., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București sub aspectul infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzut de art. 242 alin. (3) C. pen.

și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzute de art. 247 alin. (1) din același cod, faptele neexistând. Prin rezoluția din 11 martie 2010, același organ judiciar, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea petentului formulată împotriva rezoluției amintite. Instanța competentă verificând plângerea cu care a fost învestită a constatat că rezoluția este legală și temeinică, în cauză există probe sau indicii temeinice privind săvârșirea, de către procurorul G.A., a unor acte de sustragere sau distrugere, în accepțiunea art. 242 alin. (3) C. pen.

sau a unor acte de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, astfel cum este încriminat în art. 247 alin. (1) C. pen., acestea cu ocazia instrumentării și emiterii rechizitoriului în dosarul nr. 1808/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în actul de inculpare C.A. având calitatea de inculpat pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. a) și f) din același cod. Activitatea procurorului concretizată în actul de trimitere în judecată nu realizează elementele constitutive ale faptelor penale reclamate în sarcina sa, modalitatea de instrumentare a dosarului penal indicat neputând conduce, în lipsa unor probe sau indicii, la concluzia că a comis infracțiuni.

Împotriva sentinței, petentul, în termenul de apel, a declarat recurs, motivele invocate fiind detaliate în prezenta. Recursul nu este fondat. Este de amintit, cu preexistentă, că potrivit dispozițiilor art. 278 1 (7) C. proc. pen., verificându-se plângerea, se analizează rezoluția procurorului pe baza lucrărilor și a materialului cauzei, precum și a unor înscrisuri noi prezentate. În cauză, petentul a depus diferite memorii, din conținutul lor reieșind că sunt detalieri ale propriilor sale convingeri privind situația care l-a nemulțumit, dar nu sunt probe în accepțiunea dispozițiilor art. 64 C. proc. pen. Infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în accepțiunea art. 242 C. pen.

[alin. (3)], constă din fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, ar fi sustras sau distrus un dosar..., document sau alt înscris care se află în păstrarea sau în deținerea unui organ sau a unei instituții de stat ori a unei unități din cele la care se referă la art. 145. Infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen.) constă din îngrădirea, de către funcționarul public, a folosinței sau a exercițiului drepturilor unei persoane, ori crearea pentru aceasta a unei situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.

Ca atare, susținerile petentului că procurorul, instrumentând dosarul în care a emis rechizitoriul, nu a ținut cont de unele materiale considerate de sine a fi fost probe, nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor reclamate, actul de inculpare supunându-se ulterior emiterii lui, cercetării judecătorești, în faza în care instanța de judecată își formează convingerea pe baza probelor administrate și nemijlocit, în fața ei, inculpatul având dreptul să ia cunoștință de dosar în tot cursul judecății, el poate formula cereri, ridica excepții și pune concluzii. Faptul că procurorul a dispus trimiterea în judecată, nu constituie săvârșirea, de către el, a unor fapte penale, modul în care a instrumentat dosarul la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București neputând duce la neînceperea urmăririi penale, art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prevăzând că el este independent în dispunerea soluțiilor în cauzele pe care le instrumentează.

Cum, în mod legal și temeinic actele premergătoare au relevat incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., soluția neînceperii urmăririi penale este, de asemenea, legală și temeinică, în acest sens fiind și hotărârea recurată. În consecință, recursul declarat de petent va fi respins ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.A. împotriva sentinței penale nr. 147/F din 20 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2010.